Sunday, December 30, 2007

funcţionabil

de azi sunt doar un robot de bucătărie. sunt un prăjitor de pâine un storcător de portocalemereperesuflete. nu mai uit nimic. ţin minte. ordinea mea devine interioară. nu plâng. nu suspin. nu mă expun inutil. viaţa se strecoară în cablu se prelungeşte cu un prelungitor simplu. obişnuit. ceilalţi îşi iau cât au nevoie. cât să nu le fie prea frig să nu le fie prea nicicum.

e cea mai tristă zi. dar funcţionez ca imbecila. funcţionez.

psi

dorm. spitalul e moale. absoarbe zgomotul. spitalul e un şoşon uriaş. un burete plin cu secretele noastre scurse în somn.

doctorii nu mai pot să mă trezească. nu s-ar fi gândit că asta va fi o problemă.

Thursday, December 27, 2007

în sfârşit, câteva urme

urme de tine. urme de noi. se adâncesc
şi noaptea nu mai vine.
fiecare zi rămâne albă
orbitoare
să ne isterizeze retina.
să ne ardă celulele cu conuri
şi cu bastonaşe.
ce tâmpenie să ştiu chestia asta
că-mi ard membranele nucleii organitele arnul adnul
că biologic vorbind sunt un lanţ.

nu-mi fac niciun alt plan.

tu.

nu aştept.

nu plec.

mâine nu există.

nici azi nu există.

deci ne-am blocat între etaje.
putem să ne-o tragem în lift. în sfârşit.

...

învăţ să nu exist. e o lecţie importantă. niciodată nu am ştiut cum se face...

Wednesday, December 26, 2007

...

ne apucau zorile
împletiţi
tu nu puteai să-mi dai drumul
mă gândeam că e bine
aşa
că nici nu e nevoie să respir
în afara ta
nu e nevoie de nimic
altceva.

Saturday, December 22, 2007

checked up

fiecare cu molima lui
până la urmă
ne contaminăm
numai pe dinăuntru.
eu de exemplu sângerez
ca un animal înjunghiat.

zâmbesc.
fac faţă. fac totul. să fie ok.
în final nu ne întreabă nimeni
cum
nu ne întreabă nimeni
de ce
nu ne bagă nimeni în seamă
totul e bine
lumea e la locul ei
se verifică doar asta.
totul e corect.

în mine sângele creşte
în mine se pun tot felul de întrebări.
în mine tu.
eu nu. eu nu.
nicăieri.

Sunday, December 16, 2007

...

toate încercările mele sunt aici.
toate ratările mele sunt aici.

D.

nea dinu nu a murit degeaba. tot ce incerca sa-mi spuna in timpul vietii, tot ce-mi era neinteles atunci mi s-a revelat prin moartea lui. multumesc, nea dinu, mi-ai demonstrat ca aveai pefecta dreptate. m-ai redat mie insami,ceea ce nu e putin lucru...

Saturday, December 15, 2007

vis din neglijenţă

nu-mi fac griji. e prima oară când inchid ochii şi simt că putem să murim. trecerea a devenit subţire ca lama . tăişul e fierbinte doar o singură cilpă. apoi rece. roşu. mult roşu. negru. mult negru.

am visat cu gyuri. era îmbrăcat în frac. avea un papion caraghios mult prea mare. fuma un trabuc şi părea fericit. nu-i greu, îmi spunea, dincolo e mult mai uşor. scapi de multe chestii. îmi vorbea clar într-o limbă pe care o înţelegeam amândoi.

au dat stingerea doar cu jumătate de gură. mi se pare că unora nu le mai pasă dacă dormim sau nu. e un fel de neglijenţă în serviciu insomnia mea. mă bazez pe ea ca să visez altceva.

Wednesday, December 12, 2007

noaptea aceasta începe cu o inundaţie

dispariţia mea echivalează cu toate fostele mele prezenţe.
e un preţ pe care îl plătesc în lipsă. nu se consemnează nimic.
nu prea sunt date
nu prea sunt dovezi de adus. totul se petrece rapid
ca în noaptea aceea
când a curs foarte puţin sânge
şi am devenit femeie. nu-i mare lucru.
carotida mi-au lăsat-o mereu neatinsă.
carotida mea pulsează şi acum
ca un animal încolţit de o floare de colţ.
regnurile se atacă. se mestecă între ele.

nu am timp să visez un alt deznodământ.
nu am timp să spun stop. să fac un semn cât de cât.

tăcerea începe cam repede
înainte de orice
e o tăcere grea
ca o ceaţă la periferia londrei
e o tăcere simplă
cu doar câţiva câini de mahala.

detalhes tão pequenos de nós dois. receptez starea. şi atât.

Tuesday, December 11, 2007

nu am nicio poveste

nu am ce să-ţi spun. nu mai am nicio poveste.

în seara asta poţi să mă ucizi.

tot ce am inventat până acum a fost o simplă amânare. mi-am strâns toate lucrurile într-o cutie de carton. nu e mult. manuscrisul unui prieten. poeme. un tricou vechi pe care l-am purtat atunci.

povestea din seara asta e spusă deja de o mie de ori. în final povestitorul moare îţi lasă ţie cutia de carton cu doar câteva lucruri. o carte şi un disc de vinil. un tricou. o poză cu un câine galben. un cuvânt notat cu creionul pe o hârtie cu pătrăţele. un cuvânt care nu e al tău ci al altcuiva.

Monday, December 10, 2007

nici prin gând nu-mi trece

mai durează puţin. sunt copleşită. oamenii se înfruptă din visele mele. le las acolo şi fug. poate că aşa fără vise devin de nerecunoscut . mă pierd mai uşor într-o mulţime. oricare. nu contează prea mult.

am numărat treptele. acoperişul spitalului e în cer. au pus gratii. au pus o spaimă ciudată să păzească ieşirea.

nu te las. locuieşti în mine de prea mult timp. cum să plecăm unul din altul. nici prin gând nu-mi trece să urc fără tine până acolo să rup gratiile fără tine să privesc fără tine să râd fără tine să zbor. nici prin gând nu-mi trece aşa ceva.

Sunday, December 09, 2007

şit

îmi dau seama acum
e acelaşi lucru
pe
v
e
r
t
i
c
a
l
ă
şi pe
o r i z o n t a l ă
acelaşi rahat
cu miezul dulce
cu mine cu tine în vârf
cu noi doi
împingem viaţa moartea
ce mai
împingem vagoane
nu vorbim
nu tăcem
pe la mijloc ne-o punem
facem unu sau mai mulţi copii
care sunt ca nişte îngeri
ne plătim locuri bune în rai

la un moment dat ne anunţă că locurile
sunt ocupate
că am dat-o în bară
că nu aşa se face
că habar nu avem
cum.

Thursday, December 06, 2007

.

nu mai am nici un chef sa traiesc. si nici nu am chef sa spun de ce.

Tuesday, December 04, 2007

sărbătoarea miezului

dansam imperceptibil. sub pielea mea era sâmbătă seara. carnea mea era în ultimul hal de exaltare era în plină sărbătoare a miezului. ca un câine maroniu care latră şi dă din coadă şi habar n-ai de ce deşi eşti stăpânul lui. nu se observa mare lucru. C tăcea necontenit. tăcerea lui e ok. mi-a spus asta de la bun început ca să ştiu.

până la urmă am lăsat loc tristeţii mele obişnuite. era marţi. lumea se culcase de vreo oră. şoseaua era un şarpe. îl pândeam din fereastră. ştiam că mereu îşi lasă pielea acolo şi pleacă.

Monday, December 03, 2007

mie îmi

mi-am scos un dinte cu limba. nu ştiu dacă eram într-un coşmar sau nu. dimineaţa perna era puţin însângerată. muşcasem. eram oarecum exaltată. gestul meu sălbatic lăsase în urmă un mort. faţa-i era ascunsă în pernă nu ştiam cine e. se zice că atunci când visezi că-ţi pică dinţii îţi moare cineva. eu îmi mor. eu mie îmi. mor.

Saturday, December 01, 2007

teorii

ne ataşasem de imaginea noastră o păstram pe unde mai era loc de obicei în oglindă. tu subţiat la infinit ca o linie. eu mereu deîmpărţitul

între şi între

sfidam simetriile sfidam probabilităţile sfidam moartea şi câteva legi ale fizicii. ne prindeau zorile redefinind noţiuni. redistribuiam gesturi ignorând principiile de conservare. până într-o zi când la împărţeală ne-a dat rest. nu ştiam ce să facem cu el. am hotărât să lăsăm totul aşa închis cât mai etanş până în ziua când vom şti.

până la urmă nu contează nici asta. contează că toate trec pur şi simplu ca un guturai. o aspirină o vitamina C un fâsss
şi gata.

gata.

Friday, November 30, 2007

mâine

mâine va ninge pe alocuri va fi polei. mă voi simţi ca o linie albă continuă. îmi voi amorţi simţurile. tu vei conduce excesiv de prudent cu toate farurile aprinse. vei semnaliza întâmplările depăşirile trecerile.

stop.

galben verde alb alb alb alb alb alb alb alb alb alb alb

mâine voi fi o corabie uitată în larg. vei lipsi tu vor lipsi mateloţii vor lipsi valurile marea pescăruşii voi fi doar eu corabia în tot largul.

mâine va ninge ca într-un glob cu un om de zăpadă pe care l-am primit tare demult de la tata. îmi voi ţine făgăduiala. clătite calde şi dulceaţă de trandafiri.

Thursday, November 29, 2007

lucruri bune

simt doar o imensă tristeţe. e bună şi asta. era să nu mai simt nimic. dar e mai bună tristeţea.

e mai bună amărăciunea e mai bun mersul pe jos e mai bună durerea. nu. nu mă mai doare nimic. tristeţea nu doare. e şi ăsta un lucru bun.

şi feţele ştrese de oboseală şi grabă ale trecătorilor sunt bune şi pacientul meu care plânge în salonul unu e bun mai bun decât nimic.

îmi aleg un şir de paşi. plec.

îmi aleg o tăcere. apoi un cântec. nu aş putea să fiu tristă fără un cântec. nu aş putea să plec fără el.

Tuesday, November 27, 2007

cireşii nu fură oameni

mult timp am crezut că mi te-a furat un cireş. dar acum nu ştiu ce să mai cred. cireşii nu fură oameni.

poate că mi-e prea somn. viaţa mi se pare grea. ca un o bilă de plumb. o rostogolesc pe iarbă şi-mi pare rău. ce mormânt frumos putea fi aici dacă n-aş fi fost eu să stric totul.

poate că mi-e prea sete. beau creierul munţilor cascade de gânduri măduva ta miezul lucrurilor. cu siguranţă mi-e prea sete încă.

sufletul stă şi el în altă parte. aici. stă cu mine şi mă face să spun chestiile astea fără noimă. e ca un animal sălbatic pe care crezi că l-ai îmblânzit. te muşcă din joacă puţin prea tare. până la sânge.

un timp am crezut că toamnele sunt invenţia ta ca să mor cât mai frumos cu putinţă. dar acum nu ştiu ce să mai cred.

Monday, November 26, 2007

i.

o fetiţă trage după ea un câine de pluş în lesă. mă gândesc că nici obiectele nu au o soartă mai bună. îmi verific gâtul. parcă simt o urmă de lanţ. în suflet simt o urmă de obiect.

asistenta şefă zâmbeşte tot timpul. uneori o caut doar ca să văd dacă mai zâmbeşte. da. şi asta mă nelinişteşte puţin. fetiţa latră subţire în locul câinelui maroniu de pluş. tot ea îl ceartă. nu pot să zâmbesc. nu pot.

pacientul din salonul unu are incisivi foarte lungi. muşcă din vorbe. le scoate întregi dar însângerate. abia acum am observat. nu e prea târziu.

sala de aşteptare e plină. îmi fac de lucru pe-acolo. mă gândesc ca s-ar putea să apari. dar unde altundeva aş putea să te aştept fără să observe nimeni.

Sunday, November 25, 2007

i.

azi a fost o zi ca un tren. ma tot gandeam sa cobor la prima. dar ziua nu se oprea niciunde. parca si eu am devenit mai nehotarata spre seara. m-am gandit ca mai pot sa raman. paradoxal ramanand pot sa merg mai departe.

zile

azi nu s-a întâmplat nimic. ploaia a şters totul. şi mersul la biserică şi curtea şi cerul.

oamenii păreau mulţumiţi. îşi trăgeau sufletul. numai sufletul meu nu ia pauză. nu are nicio duminică. e ca un câine liber în cerul umed.

mă gândesc să-ţi las vorbă aici. în camera ta e frig. vorbele nu trec de uşă. nu ajung până la tine. sau ajung atât de târziu încât apuc să visez altceva.

toată ziua mi-am spus că e toamnă. greu de crezut însă. au dispărut frunzele. pădurea e plină de scheletele gri ale copacilor. pândesc ore în şir cum unele ramuri se împletesc. ţi-am mai spus că există asemenea îmbrăţişări. ţi-am spus că e pe viaţă şi pe moarte.

în rest ciori multe ciori. prea multe ciori.

Thursday, November 22, 2007

rutină

simplul fapt că mă numesc ioana
că mă trezesc la 6 şi un sfert
că încep o nouă zi
că trec în goană pe lângă anunţul SICRIE NON STOP scris alb pe fond negru
simplul fapt că zâmbesc că mă păcălesc şi-i păcălesc pe toţi ceilalţi
simplu fapt că mă prefac că exist
mă face chiar să exist
şi asta mă enervează cumplit.

acest simplu fapt mă transformă în victimă
chiar dacă nu se vede chiar dacă sângele meu e încă în vene
şi nu pe faianţa din baie
sângele meu e încă la locul lui

nu-mi scapă nimic

sunt uliul obosit al rutinei. nu-mi scapă nimic.
totul se întâmplă la fel. sunt în grafic.
sunt la linia de sosire.

noaptea se schimbă tura. noaptea am voie să fiu oricine.
pot să visez că nu mă mai trezesc
şi că nimic din toate astea nu s-au întâmplat.

Wednesday, November 21, 2007

iarbă verde verde

să nu uit să-ţi spun că nu-i mare lucru. e doar o mare păcăleală. nu ne mai facem bine.

azi mi-am adus aminte cum creşteam noi casanoastrădelemn. tu erai un arhitect minunat. desenai umbra mea în curtea casei. desenai copilul în leagăn. copaci o fântână nişte pietre mari un balansoar pentru mama garaj maşină iarba verde verde. puteam să-mi dau seama că iarba era prea verde. chestia asta ar fi putut să-mi dea de bănuit. eram amândoi în acelaşi vis în apartamentul de bloc sub fereastra noastră vecinul bătea covorul puteam să ştiu şi să nu mă trezesc.

ne-au promis însănătoşirea grabnică chestii o altă iarbă verde. peretele mă atinge lipicios şi murdar mi-am scuipat iluziile într-un colţ mai spre nord. au adus un visător care urlă zi şi noapte nu pot să dorm. nu-mi mai recunosc somnul nici trezia. de azi mă consider o umbră şi-mi bag picioarele în realitatea visătorului legat de patul vecin. îmi bag picioarele în diagnosticul lui incurabil în nevasta lui care a plecat cu altul în treptele cele 3 puse ca naiba la intrarea în bloc ca să-şi rupă el gâtul să nu mai meargă şi să se pişe pe el. îmi bag picioarele mele de umbră în peretele ăsta lipicios. prea verde. prea perete. suspect de prea verde.

Monday, November 19, 2007

doctore, am o panteră în sânge

doctore am o panteră în sânge i-am spus să mi-o scoată că-mi sfâşie gândurile cu ghearele şi colţii că-mi răscoleşte visul cu foamea ei i-am spus. doctorul mi-a dat un algocalmin.

doctorul meu are ochi de căprioară.

îmi împart visul cu tine. muşcăm din aceeaşi parte ca fraţii. muşcăm din acelaşi somn. visez cu un fel de disperare că pot să mă trezesc de durere. şi singurătatea e împărţită în două. şi singurătatea latră vorbeşte ne înghite cu noduri.

ninge. geamul termopan plânge puţin cu lacrimi de sticlă. nimic nu trădează linştea nimic nu o aruncă în noi.

tu eşti cu siguranţă undeva acolo într-un ochi galben într-un ochi verde. tu asmuţi toată noaptea sângele meu împotriva mea ştiu. dar nu am arma de vânătoare nici pumnalul nici piatra care să te ucidă. nu am decât inima mea intoxicată de cuvinte şi de algocalmin. am doar inima mea ascunsă în privirea ta prădătoare.

nopţile mele se luptă cu zilele mele. nopţile mele sunt pantere care sângerează pe ascuns doctore.

Sunday, November 18, 2007

dă-mi muzica ta

am încercat să dau puţin
mai tare. potenţiometrul s-a stricat
de mult. vocea ta era doar o şoaptă.
mult timp am ascultat-o
aşa. eram foarte atentă. nu pierdeam
decât vreun suspin un oftat ceva
ce oricum ne-ar fi complicat prea mult
comunicarea.

dă-mi repede repede muzica ta

uite

lumea s-a dat deja foarte încet
nu pricep mare lucru
lumea e parazitată de gânduri
lumea este ecranată de ziduri şi nimeni
absolut nimeni
în afară de tine
nu ar putea
să cânte între aceste limite.

Friday, November 16, 2007

o scenă imposibilă

Personaje:
Moartea-o femeie între două vârste îmbrăcată sobru, sacou negru cam bărbătesc, fustă neagră. Părul negru strâns într-un coc la spate
BM- bărbatul mort- în costum gri, cravată sobră, pantofi negri foarte bine lustruiţi
BV-bărbatul viu-gol

Decor
Un pupitru înalt
2 scaune cu faţa spre public, unul în spatele celuilalt
o cadă veche de fontă în plan mai îndepărtat

M în prim planul scenei, în picioare la pupitru cu faţa la public pregătită să ţină un discurs. Frunzăreşte filele unui document.
BM şezând foarte corect oarecum rigid pe scaunul al doilea
BV într-o cadă aşezată într-un plan mai îndepărtat. Iniţial nu se vede din cadă.

M –(îşi drege vocea)Doamnelor şi domnilor, în primul rând doresc să vă mulţumesc pentru prezenţă. În al doilea rand …

BM –(o întrerupe cu oarecare politeţe în glas)În al doilea rând sunt eu, doamnă.

M-mă rog…În al doilea rând vreau să vă comnic unele chestiuni foarte importante. Doamnelor şi domnilor vă anunţ în mod oficial că avem timp.

BM-(o întrerupe din nou cu un ton ezitant, privind în jur)Nu vă supăraţi doamnă, nu ştiţi cumva unde suntem?

M-(întorcându-se doar câteva grade spre BM)Domnule, nu ar fi trebuit să întrerupeţi acest discurs. Timpul are anumite reguli, o continuitate un ritm, ceva ce pare să depăşească propria dumneavoastră capacitate de înţelegere …

BV-(fără să iasă din cadă, cu o voce foarte vitală, puternică, ton zeflemitor)Ce importanţă are unde suntem? Uite eu sunt într-un recipient. Aici timpul este limitat domnişoară. Curge la canal dacă scot dopul. Totuşi (scoate capul din cadă, devine vizibil până la brâu)aş putea să vă pun şi eu o simplă şi inocentă întrebare din public…mă rog din cadă. Aveţi idée CINE suntem?

M-(uşor iritată)Domnilor întrebările dumneavoastră nu fac decât să strice contiuitatea acestui discurs, precum şi echilibrul perfect pe care tocmai l-am stabilit între noi . Ce mai contează cine şi unde eşti, dom'le, dacă ai timp şi dacă…

BV-Mă văd nevoit să vă întrerup din nou şi să vă anunţ că nu aveţi pic de dreptate. Timpul meu nici nu există din moment ce Eu de fapt nici nu m-am născut. Recipientul asta mă găzduieşte până devin capabil să mă adapez vieţii de apoi

M-Staţi! Care apoi?

BV-Adică, după…

M-După ce?

(Tăcere. BV se ascunde în cadă)

M-Cred că nu m-aţi înţeles… avem cu toţii acest unic timp şi nu un altul. Pe de altă parte nimic nu este lăsat la voia întâmplării, doamnelor domnilor născuţilor şi nenăscuţilor . De exemplu, eu vă pot garanta veşnicia fără să vă ofer în mod concret dovezi, fără să vă îngrop în tot felul de certitudini.

BM-Dacă e aşa înseamnă că suntem pur şi simplu morţi…nu?

M-Nu. Dar e un amănunt nesemnificativ.

BV-(ieşind pe jumătate din cadă)Dacă susţineţi că sunteţi cât de cât vie încercaţi să faceţi ceva. De exemplu, să plângeţi.

(M încearcă să plângă. Nu reuşeşte. )

M-(cu un ton indifferent)Nu pot.

BV-Vedeţi? Morţii nu plâng.

M-(iritată, schimbând vorba)Vă mai bălăciţi mult în chestia aia ? aţi scos dopul?

BV-Nu domnişoară. Nu depinde de mine. Sorocul!

BM-(privind spre BV) Săracul!
Doamnă, eu vă spun că ar trebui să facem abstracţie de dânsul(indică spre cadă). Uitaţi, e acolo plin de jeg, bălăcindu-se în câţiva litri de …chestia aia mizerabilă despre care spune că e de o importanţă vitală. ..(cu un ton confidenţial) şi ştiţi, nici nu cred că e de-al nostru…

M-De ce credeţi asta?

BM-l-am auzit plângând…

M-ahaaaa

BM-mâine poimâine va izbucni într-un hohot de rîs…şi cine ştie…

BV-(nu se arată dar cântă fredonează mormăind oda bucuriei)

BM-ce v-am spus?!

(Se văd doar mâini şi picioare în aer din cadă. Un fel de dans. Un hohot de râs. Un hohot de plâns. O tuse. Un strănut. Chiorăituri…intestine.)

BV-(iese două treimi din cadă şi se adresează gesticulând spre M)Doamnă, cred că lucrurile iau o întorsătură ciudată. Dumneavoastră nu v-aţi susţinut discursul, auditoriul habar nu are cine şi unde e, pe aici s-a dat o luptă. Au căzut oameni şi au fost împuşcaţi cai, nu-i aşa?( trece un cal). S-au spart oalele şi noi nu ne-am ascuns încă, planează la joasă înălţime un pericol…adică,cerul e albastru, miroase a liliac înflorit, s-a întărit mădularul, vacile dau lapte, albinele fac miere, ursul e păcălit de vulpe…pe când dumneavoastră doamnă sunteţi de o frumuseţe inversă, iar floarea asta nu mai are frunze…(arată undeva spre zona pelvină sugerând un falus)

(În tot acest timp M nu schiţează nici un gest. Stă în picioare încercînd să ţină un discurs.)

M-(îşi reia firul discursului oarecum mecanic)După cum vă spuneam, ar trebui să reconsiderăm termenele, să prelungim unele cuvinte; chiar şi în majoritatea gesurilor am putea să desfăşurăm o anumită lentoare …

BM-(o întrerupe)Doamnă! Cu tot respectul, s-ar putea să fie adevărat că lucrurile iau o nouă întorsătură, deşi nu prea ştiu de unde…cred totuşi că e total diferită de afirmaţiile acestui, acestui, …acestui. (arată spre cadă de unde se aude BV fredonând dând din mâini şi din picioare ca într-un dans aerian în care trupul zace în cadă doar membrele dansează).

M-Domnule. Eu am timp, dar Nu am răbdare. Ceea ce vi s-ar putea părea inexplicabil.

BV-Nu, nu, deloc! E foarte firesc . Moartea nu are niciodată răbdare. Are însă foaaarte mult timp.

M-Domnule, nu cred că e corect să pronunţaţi cuvinte noi chiar înainte de a vă fi născut. Habar nu aveţi despre ce vorbiţi. Dar mă rog, eu nu intervin acum. Deşi cred că ştiţi, decizia îmi aparţine.

BV-Decizia… ahaaa. Acum veniţi să luaţi aici o decizie atemporală. Vax!

(BM trece în primul rând, aşezâdu-se în scaunul din faţa lui)

(BV cântă un cântec de pahar, de inimă albastră…Între timp M se apropie de el şi începe să-l studieze atentă evaluându-l ca pe o mostră. BV se opreşte din cântat, îşi priveşte curios mâinile apoi concluzionează)

BV-Bărbat bine. Viu. Greutatea: aproximativ 70 kg. Înălţimea:( îşi priveşte piciorele scoţându-le din vană) cam cât o cadă plus tălpi. Caut femeie. Nu. Caut FE-ME -IA! ( se prinde cu mâinile de marginea vanei, scoate capul peste margine şi priveşte în jur căutător susţinând priviri.)

Thursday, November 15, 2007

în oraşul meu e mai bine

am ieşit afară în curte. ninge prosteşte într-un noiembrie al nu ştiu cui. ascund fulgi de zăpadă în buzunarul de la molton.

doctorul meu mi-a spus că acum ar fi bine să plâng . el recomandă pentru început cel puţin o dată pe zi. eu nu prea pot dar adun lacrimi îngheţate în cer. apoi le pun să plângă în locul meu când ajung în salon.

tu ai în glas o absenţă în plus. vorbele nu acoperă tăcerea dintre noi. acea tăcere muşcată în plină durere cea despre care ştiam amândoi că ne va cuprinde minţile până la urmă.

nu ştiu ce se întâmplă de nu mai moare nimeni. tu îţi simţi ochiul mort. şi nu ştii cum să-l ascunzi.

în oraşul meu e mai bine îmi spui. încă se moare.

Wednesday, November 14, 2007

gemeni

stau în faţa ta cu sufletul meu alb. tu repeţi prea uşor cuvântul suflet. între timp îmi ascunzi că a venit iarna că uterul a îngheţat ca nu vom mai locui acolo ca doi embrioni îmbrăţişaţi nu vom mai păstra semnul adânc semnul identic.

spui fraze lungi. mă simt clandestină în cuvintele tale. pe unele mi le rostesc pe ascuns cu o clipă înainte. dar m-am hotărât să nu-ţi spun nimic despre asta. va fi jocul meu un mic secret buclucaş.

ştii deja că sunt născută în toate zodiile tale. şi tu îmi torni verzi şi uscate despre o lume prelungită mult în pământ . îmi liniştesc bicuspida cu un gând sub zero grade. cu gândul la primul om care trece un prag oarecare spre o lume oarecare. nu ştiu de ce nu ţine nimeni cont de stele când moare.

nimeni nu mai ţine cont de nimic.

..

să nu-ţi fie teamă. există iubire. există făt frumos din lacrimă. există undeva un cal care mănâncă jăratec şi prinde puteri nebănuite. toate poveştile aşteaptă să se împlinească.

Monday, November 12, 2007

r.e.m.

nici măcar nu-mi imaginam o stradă. visele mele
sunt numai câmpii. sunt doar eu
cu dumnezeul câmpiilor. orizontul e ca de obicei. vag. înrămat în cruci.

marmura se loveşte de lătratul unui câine alb. imens.
poarta e din fier forjat. neaşteptat de frumoasă. îmi aminteşte de patul nostru din fier. cuprind lucrătura contorsionată şi rece în palmă. adorm.

tatăl meu a murit prea devreme. vreau să ştii asta despre mine. tatăl meu prea devreme sau eu prea târziu. undeva e o discrepanţă mai evidentă acum când iubesc.

e suficient să ştii despre mine că mereu visez cu un crin. mă trezesc din coşmarul eteric împingând ca la naştere. ca la naşterea mea. ca la naşterea ta. nu mai ştiu
cine naşte pe cine. nu mai ştiu
cui îi vine rândul.

în câine se cuibăreşte lupul.
în câine te cuibăreşti tu cu ochiul tău orb cu ochiul tău viu
îmi sfâşii visul cu privirea ta nesătulă. îmi desfaci viaţa şi o întinzi cu sucitorul. acum viaţa mea e întinsă. pe ea cresc păpădii cu sporii grei ca nişte plumbi. respir cu plămânul tău stâng. cu plămânul tău de vrabie ucisă în somn.

Sunday, November 11, 2007

ai putea să prinzi ultimul tramvai

ai putea să prinzi ultimul tramvai. ninge de o mie de ani. în una dintre vieţi am fost câine. am rămas cu mirosul tău de stăpân. cu mirosul tău de umbră grăbită să plece.

la ştiri se dau ştiri. unii au murit în condiţii suspecte. altora le-a ars casa.

dacă te-ai grăbi ai prinde o parte de lume. străinii ţi-ar umple inima cu vată de zahăr. ar muşca din zâmbetul tău îngheţat. cine ştie de câte ori ai învia într-o singură zi după aceea.

aş putea să-ţi dau mănuşile mele vechi. ar fi ca şi cum mi-ai ţine toată căldura palmă. ca şi cum te-ai apăra de frig cu amprentele mele.

eu n-aş dormi toată noaptea. aş sta lângă gyuri şi i-aş povesti cum arăţi cum ai rămas prea mult în locul meu cum ai învins frigul şi ţi-ai anulat fără teamă chipul din oglindă cum ai rămas prea mult dar nu de tot. gyuri ar înţelege că e adevărat ceea ce a văzut cu ochiul lui de sticlă cel pe care l-a aruncat ieri în weceul de serviciu. măcar el poate să vadă tot rahatu din lume.

...

mi-am luat paltonul şi nişte mănuşi foarte vechi maronii. m-am îndreptat spre uşă. ceilalţi îşi sorbeau cafeaua cu lapte ceaiul jucau şah dame cărţi. la ştiri se dădeau ştiri. unii muriseră în condiţii suspecte. altora le luaseră foc casa. avuseseră casă. gyuri îşi aruncase ochiul de sticlă în weceu. îl pusese să vadă tot rahatu din lume.

am ieşit pe poartă. câinele galben a lovit cu vârful cozii spre dreapta. pe jumătate doar. aleea e neagră şi ninge. nu mă opreşte nimeni să plec. afară e chiar aici. afară lumea se înfige în tine. nimeni nu-mi spune să rămân. unora le-a ars casa.

Saturday, November 10, 2007

mesaj dintr-o lebădă

nu mă căuta. portarul nu te va lăsa să intri. aici lucrurile au devenit foarte reci. dorm într-o lebădă din gheaţă. toată noaptea o simt alunecând prin carotida mea zdrenţuită.

ţi-am trimis multe vorbe. aerul e mut. nimic nu-ţi va spune că ard în lebăda mea transparentă şi că-mi imaginez o zi imposibilă în care nişte noi imposibili se vor îmbrăţişa definitiv.

nu mă căuta până când nu-ţi trece până când nu-mi trece tot cântecul din glas.

am putea totuşi să orbim împreună. de unde eşti tu se vede mai bine de unde eşti tu doare mai tare. aici a rămas un singur lucru neînvins. o singură clipă despre care mai ştim.

...

uite, acum mă dezamăgeşte altcineva şi mă bucur. nu aş mai suporta să mă dezamăgeşti tu.

Friday, November 09, 2007

ştii ce?

iarăşi am avut visul acela în care vine un înger şi-mi spune ceva. la început nu înţeleg ce vrea. mi se pare important dar nu înţeleg nimic. îngerul devine iritat. aproape isteric. strigă la mine. dumnezeu nu există! şi ştii ceva? nici n-a existat! de obicei mă trezesc din coşmar. de obicei fac diferenţa. şi de data asta m-am trezit dar îngerul era încă acolo. tăcea.

Thursday, November 08, 2007

faţă în faţă

ştiam că eşti tu. şi mai ştiu câteva lucruri pe care dintr-un soi de modestie le las să se întâmple. există o decenţă a anticipării.

poate dacă îţi spun repede repede toată rana ea începe să se vindece. atunci când tu suspini ea se vindecă. atunci când taci mi se face o teamă cumplită. îmi amintesc că aşa vine îngheţul. uneori foloseşti cuvântul inimă fără teamă. mă gândesc că te referi la suflet. că te referi la ceva rănit de la bun început.

niciodată nu vom putea să fim mai mult faţă în faţă. privirile noastre ne-ar putea orbi. atingerile ne-ar smulge simţurile şi ne-ar biciui cu ele întrupându-ne. niciodată eu nu voi putea să-ţi mai spun totul într-o singură clipă deşi tu ştiai. ştiai dintotdeauna.

Wednesday, November 07, 2007

eu de exemplu tu

nu ştiu de ce crezi tu că lucrurile sunt complicate. de fapt totul e simplu.
intestinal de simplu.
eu de exemplu tu
înfăţişarea noastră
felul în care ne păstrăm cumpătul
felul în care ne ferim privirea
vocile noastre obişnuite
cu oarecare linişte
cu oarecare cântec
cuvintele care se caută între ele
şi se găsesc până la urmă
se pipăie ca orbii
simţind mai mult şi mai ascuţit decât văzătorii

după cum bine vezi timpul face tumbe
seara mă culc în tine ca un câine
dimineaţa sunt o magnolie
îmi rod fructul până la sămânţă
încolţesc. mă nasc din oasele tale bătrâne
o iau de la început cu mersul pe jos cu uimirea
cu aşteptarea cu aşteptarea cu aşteptarea
după cum vezi e simplu. nu se întâmplă nimic
care să nu lase urme

nimic.

Monday, November 05, 2007

..

sunt închisă în trupul nostru. am refăcut drumul până la tine şi înapoi. drumul nu mai duce la mine. nimic nu se mai numără în gând. toţi paşii sunt anulaţi. o pasăre înghite cele câteva urme. ceilalţi sunt doar nişte pescăruşi mari şi blânzi. ni se aşează pe creştet. ne ciugulesc gândurile direct din pupilă. te aperi cum poţi. orbeşti. eu mai vreau să văd. îmi spui că sunt masochistă şi râzi. râd şi eu. între timp au luat marea şi au mutat-o sub noi.

...

eu ştiu cum sunt. doctorul spune să iau poza de pe noptieră. cea cu bărbatul şi femeia îmbrăţişaţi pe viaţă şi pe moarte. spunea că lucrează degeaba. nu mă poate vindeca. că mai bine ar sta acasă cu nevasta lui. a doua. mai bine ar merge la pescuit. mai bine ar face goblen. nu-l aud. doctorul meu nu a fost îmbrăţişat niciodată. doctorul meu e din carne. din sânge. sub ele doctorul meu e din piatră.

Sunday, November 04, 2007

prima oară

a trebuit să mă dezic de tine. a trebuit să spun că nu ştiu cine eşti. şi parcă în clipa aceea nici nu am mai ştiut. apoi am aflat că nu ştiu cine sunt. am aflat că nu ştiu nimic.

Saturday, November 03, 2007

what a wonderful world

nu e nimic de descris. ultimul lucru despre care aş vorbi ar fi acest perete. şi vaza de flori improvizată dintr-un borcan de muştar aşezat pe noptiera de fier. şi pătura în carouri maronie cu miros de dezinfectant. şi duşumeaua cu linoleum verde. crud.

nu-ţi vorbesc despre lucrurile astea. nu se schimbă nimic. totuşi duminica radioul se dă mai tare. e slujba. apoi radio nostalgic. ceai prea dulce. salam de biscuiţi. vizitatori mirosind prea tare a apă de colonie. câte o mamă care se abţine din plâns. despre asta aş putea să-ţi spun că mă irită. mă tensionează. doar o singură dată aş vrea s-o văd izbucnind. urlând ca o bocitoare. cred că asta mi-ar face bine. aş putea să ascult liniştită radio nostalgic. se dă luis armstrong. what a wondeful world.

Friday, November 02, 2007

1949-1950

nu am destulă pace ca să-ţi spun cum a fost. îmi amintesc doar:crizanteme. mii sute de mii. înfig tulpinile în morminte. pământul e umed călduţ. e bun.

sub linişte ceva urlă astfel încât eu aud foarte clar. calc pe frunze pe alte morminte. acolo e o împrejmuire veche. un copil mort la 1 an. în anul 1950. îmi simt călcâiul greu. îmi simt oasele îmbinându-mă ca pe o străină. sunt în acelaşi timp sub flori şi deasupra lor.

mai mult ca oricând eşti în creierul meu. moartea are de-a face cu noi. cu mine şi cu tine.

Wednesday, October 31, 2007

un singur poem

e destul să citeşti o carte. o singură carte. o caut. e destul un poem într-o viaţă. până la urmă voi găsi acel poem şi-l voi citi cu totul. până atunci îmi imaginez litera aceea perfectă. litera dint-un alfabet imposibil. cea din care pornesc toate cuvintele acestei cărţi. acestui poem.

se poate şi aici

dacă vrei se poate şi aici
pe tunuri
e linişte
oraşul se stinge sub noi ca un foc
mi-ai cumpărat mărgele de sticlă mărgele de lemn
o brăţară din fildeş un inel de tinichea
dacă vrei mai spun un da pe tunuri
mai spun ceva irepetabil
un oh un ah orice
se poate
şi aici

Tuesday, October 30, 2007

lista

sunt doar un nume pe o listă. aştept cuminte să-mi vină rândul. mă îngrijorează faptul că s-ar putea să nu-mi recunosc numele. identitatea mea e incertă. e ruptă în două. o parte începe din tine şi nu se mai termină. identitatea mea se extinde asupra unor anotimpuri pe care tu le-ai inventat tare demult. de atunci s-au schimbat fetele şi băieţii curtea şcolii peretele în care loveam cu mingea părul meu lung părul tău lung dire straits pink flozd queen dacia 1300 anul şarpelui inima ta inima mea copacul cu inima de lemn pe care am găsit-o pe jos şi am dus-o acasă(încă o mai am) poze cu noi poze cu taţii noştri poze cu morţii noştri cu viii noştri mâinile tale foarte lungi nesfâşite care mă cuprind de oriunde până oriune. numele meu în schimbare. numele tău cu literă prea mare. cred că urmez. poţi să mă tai de pe listă.

mâine

înghit cu greu ziua asta. următoarea s-ar putea naşte moartă. nu-mi pasă. mă grăbesc să fie mâine. mâine e zi de vizită. mâine vei veni tu. buchete imense multicolore vor invada saloanele. struguri cu bobul lunguieţ. mere domneşti. înghit cu greu.

îmi explodează sufletul de atâta aşteptare. sufletul meu e un metronom insuportabil.

Sunday, October 28, 2007

tinereţea ucide

tinereţea ucide. am învăţat câteva cuvinte negre. atât cât să rămân în viaţă. am învăţat să le port ca pe nişte basmale în timpul unor ceremonii de îngropare. duminica asta să-mi îngrop neliniştea. să-mi îngrop nesingurătatea. am cumpărat crizanteme. le-am dus la mormânt. mi-am amintit că am un M în palmă. şi ce bine ce bine. toţi murim. poţi să mori şi tu şi eu. nu tinereţea ucide dragul meu. noi ne ucidem cu nepăsarea noastră faţă de mormintele proaspete.

Saturday, October 27, 2007

la capătul lumii e sâmbătă seara

hai să fim pur şi simplu. să-ţi fac un tacos pe când vii acasă. să te întreb cum a fost. tu să-mi povesteşti mai mult despre drum. drumul e important să-ţi răspund. drumul ne fură existenţa să mă gândesc dar tu să nu ştii că noi nu mai ajungem unul la altul. să-ţi fac un tacos în timp ce tu vei cânta uşor mormăind ceva din refrenul unor marinari ce s-au pierdut pe mare. să nu simt depărtatrea din vocea ta. să nu simt că mâine miroase a demult. atunci când îmi ceri încă o porţie să zâmbesc să mă prefac vie.

la capătul lumii e sâmbătă seara. oamenii nu sunt mai trişti decât noi.

tu ca un călător oarecare să mă dezbraci din priviri. să miros a flori şi a condimente. chilli îţi arde limba. ai gust de mine. ai lovit un câine. voi visa la noapte câinele ucis. îl voi striga lucky.

nu ţi-am spus că mi-e teamă să nu ţi se întâmple ceva. pot să trăiesc cu această teroare. nu ţi-am spus că nu pot să trăiesc într-o lume în care tu nu exişti.

Friday, October 26, 2007

cântec din memorie

să nu ne imaginăm prea multe. doctorii se târăsc printre visele noastre. ei au putere doar aici în realitate. dincolo sunt cai verzi pe pereţi. dincolo doctorul meu e o muscă pe care o plesnesc cu pliciul.

mă tratează acum de începutul de propoziţie. totul începe cu tine. îi las să creadă că au reuşit. te adug când ei pleacă acasă şi se iubesc cu nevestele lor bine cosmetizate.

aseară m-au găsit înghiţind cuvinte. memoria stă şi în cuvintele noastre. unele sunt în plus. le înghit le mănânc de vii. mi-au făcut spălături. am vărsat. acum dragostea noastră e o vomă.

pot să nu cânt. dar aş muri. sunt epuizată. nu ştiu de ce tot amân momentul. corzile mele vocale sunt ferfeniţă. cânt infernal. cânt ca să nu mor în linişte. până la urmă tot eu aleg.

Wednesday, October 24, 2007

s-au terminat toţi oamenii

cineva tot trebuia să-ţi spună că plouă de trei zile. aş fi vrut să-ţi aduc chiar eu vestea. că m-am trezit cu norul pe cap. toate gândurile deveniseră o prelungire sezonieră a noastră. cineva trebuia să-ţi spună că mi-am deschis inima în faţa unui străin. că străinul acela erai tu. că ai plecat înainte ca eu să-mi dau seama că sunt în asistolie.

mi-am interzis unele lucruri. aşteptarea de exemplu e inutilă. s-au terminat toţi omenii.

Tuesday, October 23, 2007

detalhes

surâde printre lacrimile mele. tone de oboseală.

detaliile care formează marile noastre iubiri. o clipă despre care nu vom vorbi niciodată. o secundă supremă în care înţelegerea noastră ne-a posedat. memoria noastră destrămată. oameni ceţoşi. un munte de incertitudini. vise trădate vise spuse cu voce tare. un cântec într-o limbă în care înţeleg cu sufletul.

bătrânul portughez. un moment care spune ceva. spune totul.

Monday, October 22, 2007

El Grillo

El grillo è buon cantore

e luni. nu toate lucrurile au un început. el cântă în continuarea poveştii cu lumea.

azi se împart cearcăne dureri. fiecare cu oboseala lui.

Saturday, October 20, 2007

octombrie

am copt castane. ţi-am spus că învăţ să dansez. pentru orice eventualitate. poate că înainte de moarte dumnezeu se aşteaptă să-i dansăm puţin. dumnezeu ne-a făcut pe toţi balerini.

Friday, October 19, 2007

nostalgias

auzi şi tu
cum se frânge
îţi spui că e gata
îţi laşi trupul
să cadă
cu gândul că în sfârşit
că până la urmă
că în final
un binevoitor va scrie mare pe ecran

FIN

nu va mai trage nimeni
doar pianul va răsuna încă puţin
în ritm de tango

apoi

toţi vor pleca acasă

absolut toţi.

aici plouă

aici plouă. toarnă cu găleata şi nu am cui să spun. nu e vorba de meteorologie. nici de chimie. s-au sfârşit reacţiile în lanţ. s-au rupt chiar şi o câteva lanţuri. s-au destrămat case străzi strucuri complexe ţesuturi vii. nimic nu mai e structurat. plouă. toarnă cu găleata aici. nu am cui să spun.

poate doar ţie. îţi las un semn mic. o vocală cel mult o silabă nicidecum un cuvânt întreg. ar fi prea mult, în fond nu ne cunosştem. ştim atât de mult unul despre celălalt absolut întâmplător. galaxiile noastre de provenienţă sunt congruente. dar suntem străini. tu la un capăt al lumii răscolind ceaţa eu la celălalt capăt supusă unor legi scrise în codul genetic al plantelor de apartament.

nimic mai mult. o vocală. şi ai să pricepi că plouă şi că nu se mai poate face nimic.

Thursday, October 18, 2007

re

şi frigul ăsta e relativ. am hotărât să nu mai mişc. mă enervează că tremur. se vede. simt cum femeia care tace mă priveşte de sub pătura ei în carouri. îmi ascund ciuda. aş vrea să cheme cineva brancardierul să mă care oriunde la morga spitalului oriunde.

emil îmi tot spune că e momentul să recitesc contele de monte cristo. îmi tot spune că e momentul să evadez.

până în zori am tot privit noptiera de fier. pe ea un pahar gol în care a murit o muscă. de moarte bună cred. sau poate de frig.

Wednesday, October 17, 2007

de ce

au sosit în zori. nu ne-au spus nimic. ne-au pus să răspundem la două întrebări. amândouă începeau cu de ce. am ştiut din primul moment că la asta nu puteam să răspund.

de-aia

au notat ceva în dosar. ne-au privit şi din spate cum târam pijamalele lungi, halatele albastre ni se lipiseră de trupuri. păream nişte porumbei care înghiţiseră cerul.

apoi au tras o concluzie. eu nu am înţeles mai nimic. cred că nu mă interesa prea mult. afară ploua şi niciun porumbel nu mai ciugulea din norul greu prăbuşit pe acoperiş.

Monday, October 15, 2007

C.

ne vine tot mai greu să fim fericiţi. creierele noastre mari ca nişte ciuperci înghit trupuri. trupul tău e locul în care îmi amintesc să exist.


ajung târziu acasă. arunc morţii afară. spăl vasele de aseară. îmi arunc ochii pe mail. C se întreabă dacă fericirea e obligatorie. nu. adică poţi trăi şi aşa. nici trupurile nu sunt. dar C mă priveşte lung. acasă înseamnă trupul tău. nu-i spun nimic despre asta.

maia scrie poezii. nu ştiu de ce dar asta mă sperie puţin.

Saturday, October 13, 2007

je ne regrette rien

au dat la radio edith piaf.

a venit frigul. mâine e zi de vizită toată ziua.

azi am primit castane coapte. le-am strâns în pumn. fierbinţi. coaja mi-a rănit linia vieţii. sau linia morţii. M-ul ce se spune că-l purtăm toţi. am sângerat foarte puţin.

CASTANIU

scriu cu litere mari. în gând scriu cu litere mari de tipari. în gând folosesc mâna stângă. ca atunci când credeam că există o jumătate dreaptă a mea.

la nouă se dă stingerea. ne îngroapă în întuneric.

nici eu nu regret nimic. totuşi îmi lipseşte gyuri. unii spun că el nu avea nici un M în palmă. că ar fi nemuritor. nu vom şti niciodată.

Thursday, October 11, 2007

http://www.agonia.ro/index.php/personals/1746368/index.html

ceva ce ne scapă

tot ce simplu şi foarte senin necontaminat de vorbele noastre
de interesul nostru pentru viitor
de felul în care vom petrece următorii zece ani
cum ne vom înjunghia cu privirea
cum ne vom fi absenţi
cum vom muri de dor
şi vom muri de singurătate
tot ce e simplu
tot ce este pur şi simplu ne scapă

privirea ta singura ta privire îmi scapă acum

îmi amintesc perfect cum e să ştii şi să nu trebuiască să spui
cum e să nu ne lăsăm singuri
cum e ploaia în după amiezele cu vonnegut sau cu saramago
sau cu cine ştie ce film alb negru pe care tu l-ai văzut dar te mai uiţi pentru mine

toate acestea sunt dar acum nu ştu de ce ne scapă

Tuesday, October 09, 2007

.

tu nu mai eşti. de-acum vorbesc cu altă iluzie.

azi am zâmbit. durerea mea e obositoare. mă simt foarte obosită. tu chiar nu mai eşti.

Monday, October 08, 2007

nu suntem trişti

oamenii trec strada. trec viaţa. uneori pe roşu. lucrurile acestea se întâmplă pur şi simplu. din neatenţie. din grabă. ai fi crezut că ţie nu. că li se întâmplă doar altora. apoi vine patrick. mă întreabă ce mai fac. el ce mai face. el are alte priorităţi acum. de fapt pe cine ar mai interesa azi ceva despre aristotel. pe mine. pentru că suntem prieteni îmi spune. altfel nu şi-ar răci gura de pomană. morţii cu morţii îmi spune. mă întreabă de ce m-am sinucis aşa ca o proastă. îi spun că nu ştiu. nu e trist. îi e lehamite de atâta prostie. dar acum are alte priorităţi. eu nu mai am priorităţi de aceea.

nu suntem trişti. patrick nu e trist. e într-un mod straniu grăbit. mereu am impresia că-l reţin din ceva important. din treaba lui. îmi spune că viaţa e aproape un rahat. şi toată imaginaţia lui e doar o scară de incendiu. eu nu îndrăznesc să-l întreb despre vise. îl las să-mi vorbească de parcă ele nu ar exista. aş vrea să-l întreb dacă de la el se vede marea pe fereastră. nu-l întreb. sunt aproape sigură că nu. dar mă las să-mi imaginez că el vede marea în timp ce-mi vorbeşte despre aristotel.

Sunday, October 07, 2007

psi

m-am întors. nimic nu pare schimbat. doar gyuri a fost mutat în aripa dreaptă. cea roz. acolo nu ajung prevestirile. aşa ni s-a spus. nimeni nu mai poate visa. gyuri crede că în fiecare noapte inima lui pleca din piept. se speria îngrozitor. o striga ca pe-un câine o implora ca pe-o iubită. gyuri era convins că în inimă îi stă sufletul.

realitaea e roză. realitatea e ca o acadea. îmi vine să vărs.

Thursday, October 04, 2007

gata

sunt vinovată. şi vina mea e vinovată. judecătorul e foarte mare. e pur şi simplu imens. eu tremur şi aş vrea să-i spun că am fost foarte fericită domnule judecător. am fost cea mai fericită fiinţă din lume. i-aş spune cum mi-am lipit obrazul de umărul tău cum am trecut prin toate iernile de până acum îmbrăţişaţi în camera goală răsuflarea noastră stârnea hohotele câtorva spirite ludice ce ne bântuiau patul. patul nostru de o persoană de două jumătăţi de noi.

sunt moartă. şi moartea mea e moartă. i-aş spune groparului să alunge câinii ce se pişă pe mormântul meu. i-aş spune groparului să cânte puţin. să-mi recite un poem scurt din orice poet cunoscut sau necunoscut. să-mi amintească puţin cele mai frumoase versuri scrise de prietenul meu cel mai mare poet în viaţă. ce bine ar fi dacă groparul ar şti să sape atât de adânc.

aşteptăm aici o săptâmână o lună un an un veac. o clipă. termenul e atunci când totul e gata. gata.

se nasc şi mor oameni câni lupi vulpi oi animale blânde şi animale de pradă animale. da, animalele vor învinge. maia ştie mai bine. nu noi. animalul din noi învinge. ea pierde. eu nu mai pierd. eu nu mai pot să pierd. nici să pier.

conduc încet. nu depăşesc linia albă. în general nu depăşesc nimic.

simt cum judecătorul creşte ca o pâine ca o drojdie de bere creşte negru cu puţin alb în piept. simt cum groparul se poticneşte la fiecare poem pe care încearcă să mi-l recite. cel mai mare poet doarme. în sfârşit. toate sunt ca înainte. se nasc şi mor. lupi. câini. vulpi. oi.

Wednesday, October 03, 2007

foarte rău

mi-e rău. aşa trebuie să-mi fie acum. rău. foarte rău. acum e bine să-mi fie rău.

Monday, October 01, 2007

sau poate da

nu-mi pasă. moartea asta e libidinoasă. îmi suflă în ceafă. nu schimb nimic la tine. nici la mine. suntem bine aşa. nu mai vreau să-mi fie bine. nu vreau nimic. vreau nimic. moartea asta e a ta şi îmi suflă în ceafă.

m-am tăiat. nu mai am sânge. nu mai am piele. nu mai am oase. nu mi-am dorit asta. sau poate da.

nu mai dorm nu mai mănânc parcă aşfi îndrăgostită. nu sunt. mi-e rău. aşa trebuie să-mi fie. rău. să alunec în cer nimic să nu fiesub mine. peste tot aer nori soare aer. respiraţia mea o ia razna. nu simt nicio nevoie. respir din obişnuinţă. aş putea să nu.

nu e tragic. moartea ta libidinoasă e lipită de mine. nici n-o mai văd. nici n-o mai simt. s-ar potrivi o ploaie măruntă. soarele îmi violează retina. cred că miroase a copil. a bucle aurii de fetiţă. pot să respir. pot să respir cu moartea şi cu viaţa ta libidinoasă în ceafă.

Thursday, September 27, 2007

azi

totul se plăteşte. şi eu plătesc. cu viaţa.

Tuesday, September 25, 2007

omul tău pe viaţă şi pe moarte

am obosit să fiu femeie să fiu posibilă să prepar lucruri să le nasc în ultimă instanţă
aş vrea să fiu aliatul tău în lumea asta. omul tău pe viaţă şi pe moarte

aici locul nu e prea larg. nu mă pot întoarce să văd unde eşti dacă mai eşti cum îţi e
sunt aliatul tău. lumea s-a strecurat ne-a otrăvit dar eu nu mă las. nu te las. plângi. numai eu văd că plângi. voi striga atât de tare încât nimeni altcineva nu-şi va da seama.

Monday, September 24, 2007

nr

nu funcţionez deloc. aproape nimeni nu observă nimic. băi calde. masaje. lecţii. număr din doi în doi. scad adun. mă tratez de nevroză depresie toamnă. ar trebui să ne tratăm de toamna noastră.

voiam să-ţi spun ce aliat grozav îmi erai cândva. cum eram noi ca nişte siamezi. cum ştiam că plouă. că e toamnă cămurit un poet. cum ştiam că vei iubi că voi iubi. cum îţi savuram râsul şi umbra. cum eram unul şi acelaşi.

nu se înţelege prea bine. acum număr scad adun. fiecare cu treaba lui. tu nu ştiu ce faci. poate că eşti fericit. poate că ai piele că simţi. eu bine. eu cu lucruri obişnuite. moartea viaţa absenţa prezenţa. nu spun că ştiu cum e. nu spun nimic.

Sunday, September 23, 2007

70

azi ai fi împlinit...nu pot să mă gândesc la asta. e prea dureros. azi nu pot nici măcar să gândesc.

Friday, September 21, 2007

scrisoare

emil scrie scrisori. îmi plac scrisorile. şi eu scriu încă. mi le trimit mie dar de la un timp nu le mai primesc. alteori tac. de multe ori când tac moare cineva. de aceea mi-e teamă. mai bine scriu scrisori. şi eu.

astăzi ţi-aş spune că se mai construieşte un spital. nu ştiu de unde atâţia bolnavi. toată lumea se bucură. eu nu. parcă urmează să internăm întreaga lume bolnavă. eu mă tratez cum bine ştii. pastilele roz nu au niciun efect. pentru mine spitalul se construieşte încet pe dinăuntru.

am întârziat iarăşi. portarul mă salută cu tot mai multe cuvinte. am impresia că vrea să intre în vorbă cu mine. câinele galben se gudură. eu zâmbesc foarte repede trec poarta. încă un spital mi se pare inutil. nimeni nu se face bine. absolut nimeni.

.

tot ce-ai ucis rămâne ucis. tot ce-ai născut rămâne. e ciudat.

Wednesday, September 19, 2007

ssst...

tăcerea ta e bună. esenţială acum. tăcerea ta e tot ce am mai bun. urmează tăcerea mea. tot bună. esenţială. tăcerea mea te va salva în momentul acela.

nu te las. nu te las.

ies de aici izbită de ziduri. două ziduri înalte ca doi bărbaţi care te lasă gravidă şi pleacă. doi bărbaţi ca două ziduri. trei bărbaţi ca trei ziduri. toţi bărbaţii. ziduri în care se clădesc copiii. copii albi cu desene ciudate pe buze.

îmi las burta să crească. cât o colivie. sunt cât mama. sunt caldă şi nu te las. nu te las.

ai crezut că mor imediat. nu mor. sunt liniştită. aştept să îţi revină vederea. aştept să plângi. aştept să respiri. să ieşi din mama ta din colivia pântecului ei negru. să te expulzez în primul răsărit. eu ca oricare femeie a ta.

glasul meu vorbeşte. eu nu. ştiu că lucrurile par altfel. lângă tine e un punct cardinal necunoscut. mi-am imaginat toate astea. mi-am imaginat că acasă e malul acesta pe care aştept. mi-am iamginat că înoţi până dincolo. sunt liniştită. pescăruşii mor în locul tău. nimic rău nu poate să ni se întâmple. e vară. e toamnă. în fiecare zi este un anotimp.

Tuesday, September 18, 2007

mind

ne jucăm cu minţile noastre. ne jucăm ca tâmpiţii cu puţa în praf. ne jucăm de-a viaţa. ca naiba ne jucăm cu toate jucăriile. tu ai uitat să închizi aragazul. ia foc. arde căminul de bătrâni. noi nu suntem încă bătrâni. arde luna. noaptea se împrăştie pe iarbă în mii de scântei şi tu asculţi. savurezi clipa aceea în care te-ai jucat cu mintea ta şi ai lăsat-o să uite. ea a uitat şi a minţit. s-a dat pe tobogan până jos. sub pământ. a văzut florile de dedesubt. a văzut tot. ai vizita multe locuri de dincolo de dincoace de oriunde. eu am râs. am plâns dar în sinea mea am râs. nu se schimbă nimic esenţial. toate rămân cum au fost. tu ai respecta regula marelui joc cu propria minte. nu ai înnebunit. sau ai trişat al naibii de bine. eu am pierdut când am mizat pe inima roşie. nu era roşie. am pierdut dar uite cum râd. totul rămâne la fel. arde azilul. uite. râd. nu mă prefac deloc acum chiar ştiu cum se face.

poeme

acum nu contează ce gândesc. nu contează. îmi zic ioana din obişnuinţă îmi zic să tac să gândesc şi să tac. oamenii au lofcurile lor. eu cred că sunt rezervate. dar nu. oamenii se aşează la întâmplare undeva rămâne un gol. undeva lipsşte cineva. eu îmi spun ioana din pură obişnuinţă. aş putea fi oricine. acum când nu maă mai leagă nimic de niciun loc poţi să mă iei în braţe să mă crezi copilul tău. tot ce crezi se împlineşte. eu am crezut că sunt ioana şi un timp chiar am fost. cu numele meu multe femei. multe femei care sunt eu. la tine în braţe par un copil. dacă am râde lumea nu ne-ar confunda cu o ciudată madonă.

nu mă opresc din mers. e singurul lucru care mă diferenţiază de morţi. ca oricui, mi-e frică şi mie de moarte. de tot ce ţine de ea. de clipa despărţirii de durere de ireversibil de tine. tu eşti şi în moarte. eşti în toate. nu s-a întâmplat de mult ai greşit se întâmplă mereu. te-ai speriat şi tu. e normal să ne fie teamă de de viaţă. şi de dragoste. sunt definitive. numai numele meu poate fi altul. mă obişnuisrm dar acum îmi spun altfel. nu ştiu cum. puţin angoasant. nu ştiu cum să mă strig. tac. în gândul meu tu eşti o literă. toţii oamenii sunt litere. formez cuvinte cu ele dar nu le privesc. alcătuiesc destine textuale sau aşa ceva. poeme.

ZOOM

mersul mi-a rămas în urmă. nu mult. numai câţiva paşi care îl fac să pară un câine. mersul meu pare sclavul meu. eu sunt o nesuferită învingătoare a drumului. stăpâna treceriii spre altceva. îmi ţin singurătatea în frâu. o călăresc fără milă.


vocea mi se pare compusă în grabă. dumnezeu avea un acordeon în loc de pian. destul cât să am şi eu exprimarea asa cum o fi ea. liberă. să se audă. am surzit acum văd mai bine. cântecul e uneori de văzut. de gustat de atins.

mă joc. în faţa blocului au turnat ciment peste iarbă. iarba îmi lipseşte dar încă nu ştiu. voi afla mult timp după ziua aceea în care am plâns pentru că a murit şi era foarte frumos . avea o voinţă de fier. nu ştia că din asta se moare. o singură dată buzele noastre s-au apropiat foarte mult. buzele îi sunt albăstrii. îmi plac. sunt ca nişte panseluţe din parc. e frig. ele sunt plantate acolo pentru un timp foarte scurt. o zi două. nimeni nu ştie ce se întâmplă după o zi două. poate le ia un înger. sau le ia naiba. nu ştiu încă cine ia toate lucrurile şi toate fiinţele.

îmi spui baloane de săpun. miroase a lăcrămioare. a tine. tu cu litera ta înnebunită de neşansă. tu căruia lumea i se pare înaltă. lumea e lungă. e nesfârşit de lungă şi e frântă pe la mijloc. îţi aduc o floare. nu ştiu de ce toamna mă îndeamnă la flori. rup tulpinile. adun buchete imense de flori rotunde colorate. ţi le dăruiesc ţie. eşti la capătul acestor tulpini. am visat că mâncai florile şi râdeai. m-am trezit urlând de durere. m-am trezit rănită cu muşcături adânci în toată fiinţa. petale petale ca în prima zi peste tot. râsul tău sânge carne petale oase bandaje rotule fiare. baloane de săpun. lăcrămioare. lacrimi.

&

pe atunci el nu suporta să privească apusul de soare. eu concepeam numai asfinţitul. ştiam că abia atunci mai urmează ceva. noaptea. el murea dacă deschidea ochii. eu dacă îi închideam.

între noi se desfăşura acelaşi ritual.

ajunsesem să nu ne privim. soarele se muta dintr-unul în altul. eram două recipiente astrale. întunericul făcea la fel. nu ne mai întâlneam niciodată
nu ne recunoşteam congruenţele. totuşi exista o singură clipă când el răsărea şi eu eram încă acolo. sfâşia glorios himenul întunericului. sângeram. aşa ca în oricare început.

şi în oricare sfârşit.

Sunday, September 16, 2007

...............

nu mai am nimic de spus. nu mai rămas nimic. dacă aş putea să respir...mi-ar fi de ajuns pentru azi. şi pentru mâine.

Saturday, September 15, 2007

!

DOAMNE da-mi putere sa ma pot obisnui cu ceea ce nu pot schimba, da-mi curajul sa lupt cu ceea ce pot schimba si da-mi intelepciunea de a le deosebi una de alta!

Thursday, September 13, 2007

.

aici se moare. nu pot să respir. dar cine sunt eu ca să respir.

...

nu pot să respir...dar cine sunt eu ca să respir...

Tuesday, September 11, 2007

acum e mai bine

acum e mai bine. ne-au dat moltoane albastre. dacă nu eşti atent dacă ne priveşti la infinit părem nişte fluturi sau nişte gogoloaşe de cer rostogolite pe linoleumul de la cantină. îmi verific pulsul. uneori e bine să-l ştii acolo cu ritmul acesta rămâi. alteori caut ceva mult mai stabil. un scaun o masă ceva care să ţină. într-o zi mi-am inventat un cancer oarecare. l-am lăsat liber ca pe-un animal. mi-am lăsat trupul să facă ce vrea el să caute o scăpare. nu ţi-am spus, scaunul şi masa erau de fier. şi patul e din fier. tot spitalul e din fier. doar noi fluturii suntem albaştri şi părem din altceva.

în sfârşit am găsit ieşirea. m-am repezit ca o lighioană spre aer. tone de aer. aveam lumi peste lumi peste lumi de aer care mă înghesuiau într-un colţ al plâmânului stâng. ca şi atunci în lift. când am vrut să facem dragoste dar nu aveam loc decât în oglindă.

seara e liberă lumea ca un balcon de la ultimul etaj. seara mă uit în jos. luminile se aprind şi nu se mai sting. arde aerul domesticit în filamente subţiri. îmi văd mama cu alţi ochi. tu dormi. lângă tine doarme cancerul inventat de mine. nu moare nimeni. între timp se aprind şi becurile de la bord. cad. te văd foarte bine. m-ai iertat. pot să cad mai departe.

Monday, September 10, 2007

.

tone de aer. respir. am lumi peste lumi peste lumi înghesuindu-mă în aer.

Sunday, September 09, 2007

...............

ştiu că trtebuie să mor acum. mă pregătesc de nu ştiu când. ştiu că numai aşa pot salva lumea de mine, de noi. suntem o combinaţie explozivă. suntem prea frumoşi. nimeni nu înţelege atâta frumuseţe. deci, să intrăm în normalitate. eu mor. tu mergi mai departe. eu am tot ce-mi trebuie aici în moarte. am orice vreau. lipseşte armonia lumii. tu. dar ce mai contează. am orice altceva.

Saturday, September 08, 2007

nu mă spune că ştiu

au spus că e deja aici. unghiile mele sunt portocalii. îmi trebuie un timp să rostesc toamna. îmi trebuiesc câteva gânduri imposibile. îmi trebuie pădurea noastră arzând. doctorii sunt copţi sunt zemoşi ca nişte pere. îi simt desfăcându-şi miezul sub pielea albă.

nu mă spune că ştiu. nu mă spune că am gustat din peretele ăsta galben. nu mă spune că visez altceva.

îmi vine rândul o dată pe anotimp. trag aer în piept. trag ruginiul roşul galbenul portocaliul în piept trag pământul în care eşti tu.

mă bucur că portarul nu face faţă frunzelor. mătura lui foarte mare nu poate să mă alunge . nu poate să anuleze liniştea care tot cade şi cade. portarul mătură moartea din curtea spitalului. nu ştie că nu se poate.

Thursday, September 06, 2007

îmbrăţişare

dacă am avea trupuri
acum
dacă am avea braţe
dacă am avea trunchiuri
frunzele ar fi
în orice caz
am fi vizibili în toată splendoarea îmbrăţişării noastre

totuşi

nimic nu e mai sigur ca această toamnă din care
cădem
fără să ştie nimeni
cum.

Wednesday, September 05, 2007

tom sawyer

mi-e linişte. emil spune că e momentul să recitesc tom sawyer. spune că pot să reiau totul de acolo. mintea mea nu înţelege trădarea. mintea mea nu înţelege moartea. sunt. rup bucăţele de pâine porumbeilor. emil spune că lucrurile simple sunt lumea.

am găsit o bucată de cer. pe jos. am zburat puţin ca o vrabie în cerul căzut. M era mort de mult acolo în beznă. am zburat prin întunericul lui. mi-am ţinut respiraţia. prea mult am uitat să respir.

mâine există deja. mâine e frumuseţea aceasta din mine.

Monday, September 03, 2007

asta e

ok. am înţeles. asta e. învăţ să mor. emil spune că urmează ceva după asta. îl cred. pe el îl cred. el a murit cel puţin o dată. mi-a spus să înnebunesc dacă vreau dar să nu accept să fiu anulată. cred că înţeleg acum. urăsc femeile care se lasă abuzate fizic sau emoţional. mă urăsc acum. va trece şi asta. va veni altceva. orice.

Saturday, September 01, 2007

o dată am născut în câmp. ca orice femeie

nu ştiu cum am ieşit de acolo. nu ştiu dacă mi-au dat voie să ies sau am ieşit pur şi simplu. zidurile deveniseră sfărîmicioase. cerul devenise deja. îmi apăr plămânii cu palmele. cum pot.

o dată am născut în câmp ca orice femeie.

acum mă simt vinovată de libertate. e jalnică lipsa unui zid în care să mă clădesc. tu ai rămas în urmă. mă bucur fără tine. tu nu mai eşti. nimic din ce ştiam nu mai este. mă naşte închisoarea aceasta. mă naşte spitalul de nebuni. mă naşte luna. şi singurătatea ta ca un zid gestant mă naşte cu întreaga lume. totul e de la început. cu o uimitoare viteză lumina mă rupe în două.

tu eşti doar un suspin. devenim inutili pentru ceea ce vine.

Friday, August 31, 2007

mâine

nu s-a mai întâmplat nimic. între respirări e linişte. mă strânge o meninghină de suflet. sau de stomac nu-mi dau bine seama. emil îmi spune că nu ştiu încă să mor. că e greu prima oară. că trebuie să ajungi atât de jos încât să nu mai ai nimic de pierdut. apoi începi să numeri clipele şi să te miri că ele există. inspir, expir tot aşa. până mâine.

Tuesday, August 28, 2007

liniştea

e bine aici. s-a făcut o linişte zâmbitoare. până şi M îmi zâmbeşte din Moarte.
e un bine cu fluturi.

tramvaiul trece la fel provocând o vibraţie neplăcută. cade o linguriţă din cana de cafea. Klimt îmi zâmbeşte din sărut. e atât de bine ca oricând altcândva.

nu îmi amintesc cauza morţii. sicriul miroase a brad şi mă bucură. îl ating uşor când nu mă văd cioclii. mă bucur nepermis de mult de moartea asta.

pe scaunul de bucătărie un copil gras linge o acadea foarte roşie. îmi amintesc tot sângele izbucnind din carotidă ca dintr-o fântână. îmi amintesc răceala din trup. clipa în care numai durerea mai era vie.

uşa e larg deschisă. ies. după mine fuge o bătrână cu basma neagră. îmi spune lasă, mamă. eu las. morţii cu morţii mai spun. dar nu cred asta. când mori nu mai crezi tot ce se spune.

Thursday, August 23, 2007

altcândva

voi respira încet ca şi cum aş avea încă plămâni. ca şi cum aerul ar fi încă respirabil. vara pielea mea va fi arămie. toamna voi fi coaptă şi mă va înghiţi zemoasă bărbatul meu. iarna îi voi deschide pieptul lat şi mă voi strecura înăuntru în inima lui plăpândă şi mare. îi voi respira sângele. iarna mă voi hrăni cu sângele lui dogoritor. apoi mă voi transforma în fluture şi tot aşa până când voi înţelege că suntem morţi de un timp. nu ne va spune nimeni. îmbrăţişarea va fi ca atunci când ne iubeam în bucătărie pe scări în lift în maşina timpului. ca atunci când am devenit mamă şi când el m-a iubit cu iubirile toate. ca atunci când l-am ucis. atunci când m-am ucis în necredinţa mea. ca atunci când i-am luat cântecul şi m-am iubit cu el. şi cântecul m-a îndrăgostit de lume. şi lumea a plecat nu ştiu unde.

Wednesday, August 22, 2007

nunta

mi-au spus să aştept. îmi creşteau unghiile îmi smulgeau sufletul. sufletul e o carne, mă gândeam înghiţind întunericul cu înghiţituri mari. nu se termină niciodată nici sufletul nici întunericul.

era o nunta noastră. ciorile prevesteau. noi nu observam nimic. nu băgam în seamă morţii. singurii noştri nuntaşi adevăraţi.

singurătăţile noastre împleteau funii. ne spânzuram de cer de începutul lucrurilor de tot felul de cuvinte găsite printre noi.

Tuesday, August 21, 2007

...

m-a înghiţit un mort. nu mai respir de teamă să nu-i amintesc ce este viaţa. este durere. mai bine aşa. mai bine să nu respir.

Wednesday, August 15, 2007

intestine

servesc trupului meu. intestinului gros. masor carnea unui mort. nu, nu sunt bine. am aflat ca oamenii au grija de ingeri. ingerii plang. oamenii le mananca tarnasparenta. oamenii viseaza cu scari.

am plecat sa nasc. campul urla cu mine. campul face aripi face intinderea sa se surpe si strigam din toate puterile. nu se aude. inspaimantator.femeia care tace striga si ea inlauntru. un mut plange langa mine.

nu-stiu-cine ma iubeste intr-un cantec. inutil. cantecele raman in gatlej. ca un codru de paine care in loc sa hraneasca ucide. femeia care tace se apara de toate cantecele. asa devine ea nemuritoare.

mi-am implorat teama. am construit un trup din trupuri un cer din ceruri. din uterul meu se scurge lumea.

nimic. portarul imi transmite condoleante. eu nu stiu de ce. un cadavru exista cu siguranta undeva foarte aproape. sa stii ca eu am plecat sa te nasc. mort.

Sunday, August 05, 2007

Michael

dacă aş fi mai atentă
sub mirosul tău de bărbat ţi-aş simţi mirosul de înger
vanilie cu măr şi scorţişoară.
m-aş simţi acasă
dacă aş fi mai atentă
aş străluci puţin când dansezi cu întreaga lume
înflorită sub aripa ta enormă ruptă
şi cârpită de o mie de ori în raiul muzelor

dimineaţa când unii oameni mor
alţii se trezesc
alţii nu mai pot
alţii sunt fericiţi
alţii nu sunt
eu mă trezesc cu numele meu de femeie încolăcit pe trup
ca un şarpe
mă trezesc convalescentă din marea noastră oboseală.

e ca şi cum s-ar fi spart toate becurile şi toate ferestrele.
miroase a vanilie şi a urină de înger.

dimineaţa se colectează visele în recipiente de unică folosinţă.
eu raportez ceva
un fel de întâmplare cu tine
un accident astral
un miracol
o roată
o aripă
orice ar putea să explice viaţa aceasta
de lângă moartea aceasta.

Saturday, August 04, 2007

mexico

bărbatul acesta e ca un soare. e ca o zi toridă în mexic. palma lui grea îmi cuprinde înlăuntrul. mă întreb spre ce se îndreaptă. mă întreb cât de frumoasă aş putea să-i mai fiu. cum aş putea să-i culeg zâmbetul amărui căzut adânc în spatele ochilor mei închişi. bărbatul e singur. şi eu singură în el străbat ziua şi noaptea în flăcări.

casele albe par nişte fluturi uriaşi adorându-se. miroase a var. bărbatul se iubeşte cu toate femeile în casă. eu zâmbesc mă simt ascuţită şi caldă.bucuria lor e strălucitoare.

cuprind luna cu braţele. stau goală în faţa ei şi ea mă tranformă într-un gând argintiu. aşa pătrund în bărbatul meu care doarme. aşa pătrund în visul lui. ca un glonte.

Thursday, August 02, 2007

a.m.r. un infinit şi ceva

a.m.r. un infinit şi ceva. număr ca să nu înnebunesc. o iau de la început. o iau de la unu. de la certitudine.

când vei veni lumea se va întoarce puţin spre tine. va zâmbi femeia ce tace. va zâmbi portarul. toate lucrurile vor părea vii. vom uita totul şi va fi bine.

de aceea suntem atât de bolnavi. pentru că ţinem minte.

nu mai am aşteptare. număr în loc de orice. în locul tău pun 2 pentru că seamănă cu o lebădă. în locul meu pun =.

Wednesday, July 25, 2007

restul lumii învinge

mă imaginez imaculată şi foarte lucioasă. oarecum sidefie. alunecoasă. exist ca o stare de impregnare cu alb.

gravidă cu gândurile tale. aşa mă simt şi acum.

mă înnec cu distanţe. aerul e foarte puţin şi foarte amar. tu-mi spui să râd. asta mă poate ucide.

îţi las vorbă că sunt. îţi las vorba chiar aici. dar locul dispare imediat.

ca de obicei restul lumii învinge. ca de obicei eu mă transform în stană de piatră pentru încă o sută de ani.

Tuesday, July 24, 2007

după amiază în rochie de mireasă

a crescut un zid. mă gândesc să-l las acolo. doctorii se prefac că nu-l văd. eu nu le pot spune. nu le spun şi mă bucur că ei nici nu bănuiesc că acolo este un zid în care bărbatul meu plânge.

la vizită nu a venit nimeni. am o rochie albă. am aşteptat toată ziua ca o mireasă cu un buchet roşu în loc inimă. oamenii se împiedicau de mine şi de singurătatea mea. oamenilor le părea rău. în mine se desfăşura o întreagă ceremonie de nuntă.

bărbatului meu i s-a smuls sufletul. nu spun nimănui. nu spun. bărbatul meu e orb şi mut. nu spun. îi cânt încet pe dinăuntru. doctorii cred că sunt oarbă.cred că am trupul de piatră. trec foarte repede pe lângă mine. ei au acasă soţii şi copii. ei au cine să plângă şi să râdă au cine să le smulgă un surâs în loc de suflet.

Monday, July 23, 2007

jocul de-a umbra pe zid

nu ţin minte nimic. nu simt nevoia să ţin minte nimic. vreau ca totul să treacă prin mine ca printr-o oală spartă. să nasc uşor. să mă fac doctor. să mă fac mare să am grijă de oameni. ei să moară totuşi. toţi oamenii mor.

în spatele meu copiii se joacă de-a umbra. acum nu mă joc şi eu. îmi rămâne urma în asfaltul fierbinte. o privesc şi mi-e ciudă. pare imensă. pare de neşters ca o amintire de care nu poţi să scapi.

noaptea fac exerciţii de întunecare. îmi iese uneori trec dincolo. dar acolo e frig şi tu nu eşti. nici aici nu eşti. cuvintele spun uneori altceva. cuvintele sunt umbre foarte grele pe zid.

Thursday, July 19, 2007

acadele

dorm la margine. îmi iau somnul în serios. nimeni nu iubeşte pe nimeni. am primit un tricou roz. îl păstrez în şifonier. uneori îl privesc ca pe o floare împăturită la dungă.

nimeni nu iubeşte pe nimeni nu iubeşte nu. îmi repet ca să adorm mai repede. îmi scriu singură reţete cu xanax în trei exemplare. cel roz rămîne la mine. îl privesc ca pe o bomboană.

în maşină am AC. şoseaua e întotdeauna umedă noaptea. sunt ape care ţâşnesc în neştire. tramvaiele se cuminţesc ca nişte râme galbene. îmi amintesc sărutul pe linia albă continuă. întotdeauna am ştiut că va exista un sărut înainte de moarte. am ştiut de marea libertate în loc de dragoste. am ştiut că nimeni nu iubeşte pe nimeni nu.

am primit o bomboană neagră. o înghit. parcă ar fi o pisică încolăcită pe limbă. fac 10 paşi înapoi. muşc.

Wednesday, July 18, 2007

spaţii

patul mi se lipeşte de oase. nu mă ridic. respir cu tot cu grilajul din fier forjat. îmi amintesc mâinile tale scoţând din mine dragostea ca dintr-o fântână. mi-e sete. setea urlă. setea îmi arde creierul. setea îmi muşcă buza. mă iubesc cu setea mea de tine. nu mă iubesc singură. tu nu ştii cum e asta tu nu ştii cum e să ai o pătură în carouri în loc de piele. nu ştii cum e la duşuri. tu nu ştii cum e să te trezeşti cu moartea în mâini şi să nu ştii unde s-o laşi.

mi s-a topit şi ziua asta în piept. ziua e un tren intercity care nu opreşte aici.

las un spaţiu între clipe ca între vagoane . nu plâng. tristeţea nu-mi trebuie pentru plâns. îmi trebuie ca să te văd. ai o consistenţă ciudată. când râdem mă pierd între perete şi calorifer. nu mă cauţi niciodată. într-o primăvară în zori mă găseşte tanti G şi mă duce la coş.

Tuesday, July 17, 2007

am fost ucisă de 3 ori azi

azi am fost ucisă de 3 ori. nu eram pregătită pentru asta.

în mijlocul drumului pe linia albă continuă bărbatul îmi promite orice. eu aud. nu-mi simt picioarele. nu-mi simt mâinile. cineva îmi adună creierul din şosea. tanti veta plânge. are o lumânare în mână. habar n-am de unde. bărbatul îmi poartă tristeţea pe umăr. sfâşie cerul cu ea. bărbatul se încumetă să plângă. nu-i este frică de nimic. doar de întuneric. doar de absenţa femeii lui despre care nu mai ştie nimic.

sângerez de undeva evident nu voi şti niciodată de unde. doctorii caută la suprafaţă. pielea mea albă ţi-am dat-o ţie. şi primul sărut. mai ştii cât de teamă ne-a fost. buzele ne erau portocalii. ar trebui să găsim locul înainte de ultimul sărut. ar trebui să ne îmbrăţişăm cât mai avem timp. cât mai avem trupuri.

miroase a lemn de brad a lumânări şi a uleiuri de îmbălsămare. oamenii socotesc ceva. eu caut cel mai frumos sicriu. eu caut un loc în care să putrezească o carne. costă prea mult nu are rost. mă gândesc că ţine prea puţin moartea. în comparaţie cu durerea moartea ţine mult prea puţin.

Monday, July 16, 2007

gânduri carnivore

mă trezesc cu mâinile fragede. muşc din ele şi nu simt nimic.

salonul e plin de sudoare. cineva a murit foarte aproape. cineva a murit şi mi-a luat vederea cu el.

suntem chemaţi la masă. suntem chemaţi la duşuri. dar nu se mişcă nimeni. ne-am obişnuit să nu ne mai cheme nicicum.

simt că dincolo de zid este o apă gata să înghită toţi morţii de azi. dincolo până şi e aerul carnivor.

Sunday, July 15, 2007

musculiţa de oţet

cânt încet. tu mă poţi totuşi să mă auzi. numai tu. îmi spui să tac. oamenii cred că sunt mută. oamenii cred că sunt oarbă. eu văd şi cânt în tine un cântec despre ostaşi. nu mă aude nimeni. nevestele şi mamele plâng.

ai născocit în mine o femeie foarte frumoasă care trăieşte numai o zi.

vara a junge în miez. eu mă ghemuiesc adânc în tine. spui să tac. se subînţeleg toate cuvintele. îmi spui până la urmă că tu nu poţi să înţelegi moartea. nici nu ai avea cum.

Thursday, July 12, 2007

abandon

mă atingi fără să ştii. aerul miroase a bărbat. aerul e plin de semne. eu le citesc în oglindă. sunt cea mai frumoasă femeie.

îmi închid pleoapele cu mâna aşa cum se face la mort.

poate n-o să crezi, dar eu nu ştiu nimic dinainte. nu mă rog. nu aştept. mă las în voia ta. mă las.

Wednesday, July 11, 2007

lucruri

celelalte lucruri nu există. le las afară. îmi iau un singur ochi. celălalt e pentru anumite profunzimi. adică să vezi când moare cineva sau când te iubeşte cineva. dar asta se întâmplă atât de rar încât ochiul orbeşte. moartea nu e la îndemâna oricui.

vorbesc despre carnea mea pe care tu nu o ştii. vorbesc despre oasele mele pe care tu nu le ştii.

teama nu e aici. a rămas un gol. nimic nu-l mai poate umple. nu încearcă nimeni să-mi sărute locul gol.

tu nu ai piele. nu te poartă nimeni ca pe un steag. eşti cu desăvârşire plin de ochii lumii. lumea se mută în tine îi faci un semn şi gata. lumea o ia de la capăt.

îmi văd de moarte. îmi văd de treabă să ştii că mâine există oricum. nimeni nu ştie nimic

Monday, July 09, 2007

să mă înglobezi. în tine
să fie o lumină filtrată. să-ţi sărut
intestinul subţire. ce bine e
în metabolismul tău
luminos. să mă treci prin sânge
printre faldurile diafane ale unei membrane
celulare.
să suspini uşor când mă transform în fluture.

Sunday, July 08, 2007

îmi verific văzul auzul simţurile
sunt la locul lor. îmi verific mersul
zborul tăcerea. lipseşte ceva.
lipsesc nopţile şi zilele. nu pot decât să le desenez
pe zidul din faţa mea. să le pun o floarea soarelui
în mijloc. să le adun în spate o furtună
care să spargă tăcerea
la un moment dat.

Thursday, July 05, 2007

există o inimă de stejar

a venit bărbatul. imens
cu mâinile cât cerul. a scotocit în mine
şi a smuls plânsul de sub zâmbet.
a luat un stejar şi mi l-a dat
să- l ascult. acolo spunea că îi e inima.

am aflat că există o inimă de stejar.

lumea sărbătoreşte cu noi. există o ploaie torenţială
dincolo de pielea mea
e iubitul meu. în mine
e iubitul meu transparent
ascuţit ca un sloi de gheaţă
fierbinte.

bărbatul îmi lasă umbra în pace. dansează cu sângele meu.
umbra mea e mai mare
decât el
decât cel mai mare bărbat din lume.

Sunday, July 01, 2007

şi eu sunt floarea soarelui

aici dacă mor nu mă va simţi
nimeni. soarele arată ca o balegă
portocalie.

muşte verzi îmi sondează pielea îmi savurează plasma.
floarea soarelui. multă. cât vezi cu ochii.aici
dacă mor mă însămânţează
o floare. ca pe o balegă.

cresc până la cer.

Saturday, June 30, 2007

nu singurătatea mă înspăimântă. de fapt sunt lucruri care se cheamă cumva numai în singurătate. într-un fel tu eşti parte din ea. din liniştea ei.

de câte ori vizităm o galerie de artă mă văd. sunt mii de oglinzi care se ascund în tuşele morţilor. am ajuns să cred că locuiesc în uleiul pe pânză în acuarelă în imaginaţia unora şi altora.

esenţa mea se face văzută.

de ce nu te las uneori să mă priveşti. de ce plâng pe ascuns. există un adevăr căruia nu am ce-i face. nu-mi place deloc adevărul devenit realitate. eu jonglez numai cu soarta. strecor şi câte o clipă perfectă ca aceea din catedrală. strecor în locul sorţii un concert de orgă.

Friday, June 29, 2007

infanteristul petre

să fiu trează până la capăt. să simt.

poate dacă te numeai petre şi erai soldat. poate dacă îţi exploda o grenadă în piept. sau dacă plângeai cu poza mea în tranşee. poate dacă aveam un copil pe care să nu-l fi cunoscut încă. poate aşa.

la început nu-ţi vine să crezi. ţi se spune că s-a întâmplat ceva şi trebuie să fii tare. la început nu înţelegi că eşti mort. crezi că urmează ceva. nu urmează nimic. e doar un rest. sfârşitul e foarte lung.

poate dacă aveai mai mult timp. dacă nu te iubeam. dacă nu eram atât de absurdă. poate dacă te numeai petre şi erai infanterist.

Thursday, June 28, 2007

răspund

şi acum? nimic. nimic. nimic. nimic.

lumea e bolnavă. eu nu am voie să fiu.

răspund cum pot în faţa instanţei. nu se ştie că am murit în prima iluzie. am murit de mult. ceilalţi nici nu se născuseră încă.

răspund de o viaţă sau două. răspund de un înger sau doi. totul e să nu se vadă cadavrul. să-l ascund cât mai bine să-i prefac pulsul să imit arterele vii. să-i trezesc tricuspida. e un joc până la urmă aruncăm păpuşile aruncăm vina aruncăm totul. îngerii rămân însărcinaţi cu oamenii. îngerii nasc. şi ne lasă şi pe noi să ne odihnim. ne lasă şi pe noi să murim pur şi simplu.

Monday, June 25, 2007

accidentul

partea aceea cu accidentul mortal era adevărată. în amsterdam ploua de câteva zile. umbrela noastră încerca să ne scape de cer. aveam grijă să încăpem amândoi în aceeaşi lume. ţie îţi rămâneau picioarele afară. le mâncau lupii. nu ştiam ce să spun. nu ştiam mare lucru despre asta.

în momentul impactului eram încă foarte îndrăgostită.

încercam să nu-mi imaginez altceva. cel mult reuşeam să tac. tot ce simţeam se transforma în noi. şi eram o singură fiinţă pulsând în carcasa de tablă.

Thursday, June 14, 2007

ochiul

oamenii tropăie în mine. unii mă sondează ca pe-o planetă ciudată. seva mea are un gust puţin mentolat. oamenii devin glandulari. în mintea mea oamenii devin orice vreau şi asta mă bucură.


orbitele sunt goale. un salon pentru toţi ar ajunge. eu în dreapta unei femei cât o cămilă încerc să-mi imaginez ochii celorlalţi orbi. mi se face sete. ea îmi dă să beau. mai târziu aud că plânge şi o simt că se micşorează vizibil. lacrimile o pustiesc. devenim toţi un deşert până seara.

mi se încleştează mâna pe braţul unui bărbat care tremură. mă prefac că nu observ. ar trebui să întreb ce şi cum. râd puţin. vorbesc despre vreme. e cald. e caniculă. e torid. el tremură şi mi-e teamă de ceea ce ar putea să-mi spună.

tu eşti aici. respiri când eu nu mai pot. îmi spui ce se vede. femeia cămilă a dispărut până la urmă. salonul se întinde acum ca un deşert nesfârşit. eu sunt singura care ştiu. suntem bolnavi de unii şi de alţii. eu sunt singura care pot să fug dacă vreau. pe mine mă aştepţi tu oriunde. doar eu pot să fug în ochiul tău verde. oricând.

Monday, June 04, 2007

21 de grame

fiecare pas are călcătura pe inimă. mi-e dor de a. de zilele şi nopţile lui. sunt sigură că a. este un fluture când eu sunt frunză. mi- l imaginez mereu pe o stradă foarte aglomerată din bucureşti încercând să devină transparent şi aproape reuşind.

dacă spun un lucru el se transformă imediat în două. în noi doi. nu mai văd diferenţa între spuse şi nespuse.

când a. se trezeşte e cu adevărat zi. am învăţat să fac oamenilor loc în sufletul meu. le dau colţuri. am învăţat să privesc în colţuri şi să fiu fericită cu asta. nu-ţi trebuie multă imaginaţie aşa cum s-ar crede. e destul să ştii să invoci liniştea.

pot inventa ceea ce nu există. ceea ce există mă limitează cu apelative ciudate. uneori lucrurile care există mă strigă" doctore". eu trebuie să le fac bine. eu nu ştiu încă ce este binele dar trebuie să-l inventez până mâine.

am crescut pe strada castanilor. este esenţial să ştii asta despre mine. nu pot să privesc filmul acesta în care toate lucrurile se întâmplă exact aşa. îmi aminteşte de tanti veta şi de fiica ei ucisă de o maşină. de creierul ei împrăştiat în şosea.

nu vorbesc de durere. tu m-ai învăţat că e inutil să vorbeşti despre ceea ce oricum simţi nesfârşit. te laşi în fiecare zi pe toboganul ei. te duce în beznă. noroc cu salcâmul acesta de azi. m-am trezit respirând. adulmecând urma lui ca pe o mare bucurie. tu erai şi în această splendoare. tu eşti în toate dar mai cu seamă în asta.

Wednesday, May 30, 2007

las becul aprins. voi care sunteţi doar nişte păsări negre nu ştiţi. în hol sunt fluturi de noapte. prin hol trec zilele una spre alta.

cămaşa de forţă stă întinsă la soare. s-a oprit toată nebunia din lume. oamenii dorm până la amiază. se întind. mănâncă cireşe.

oul negru aşteaptă şi el. nu ies deocamdată soarele a intrat aici între palmele tale. ai atingerea grea. mă lipesc de ea şi simt că bate ca o inimă de copac.

îmi spun că aşa va fi până la urmă. ne vom îmbrăţişa. ceilalţi vor observa foarte târziu că nu se mai poate face nimic. că ne suntem definitivi.

Tuesday, May 29, 2007

Doamne, apără pescăruşii

nu ţi-am spus niciodată cum e când îţi ating tălpile cu picioarele mele.

am rostit în gând o rugăciune cu pescăruşi. Doamne, apără pescăruşii am spus. mi-am imaginat că El înţelege. de aici totul e simplu.

nu am putut să vorbesc despre asta. cuvintele sunt roşii. ca macii. muşcă din cer. muşcă din noi. părem prea cărnoşi pe câmpiile lor nesfârşite. ei se hrănesc cu isteria noastră de iunie.

am înghiţit o privire. apoi alta. toate fierbinţi. incandescenţa mea lăsa umbre lungi pe nisip. lăsa castele incredibil de frumoase care se vedeau de oriunde.

în zori marea se muta ca o îmbrăţişare în tine. îi simţeam întunecimea şi mă ghemuiam în nisip. scoicile moarte se lipeau de trupul meu
pe dinăuntru
aveam loc pentru toate acestea.

Sunday, May 20, 2007

salonul 1

salonul păstrează tăcerea. noi putem să plângem. putem să credem sau nu să ne izbim de întuneric sau nu. noi putem să fim înalţi când lucrurile obişnuite par imposibile. putem să ne pişăm pe viaţa asta. o şi facem la propriu. zilnic. înviem în fiecare zi din cenuşa părinţilor noştri.

am păstrat tăcerea în mod voit. nu voiam ca doctorul să ştie ce voce am. pentru că mai am numai vocea. atât. restul e investigat până în pânzele albe. momentul unui răspuns trece pe lângă noi ca o săgeată mică şi otrăvită. el îmi spune că trăiesc. seamănă cu un crainic de la tv care anunţă o catastrofă şi uită să nu zâmbească. trăiesc şi păstrez tăcerea ca pe un secret. ultimul meu secret.

tatăl meu e pregătit să mă nască. eu nu.

am luat umbra şi am aşezat-o în locul iubitului meu. el a fugit în seva unui copac. făceam dragoste. ţin minte numai lucrurile bune. am uuita tot ce e rău. am uitat că el a murit. am uitat că mama e bolnavă. am uita că tata a plecat. am uita că sora mea a pierdut un copil din pântec. nu ţin minte nimic ce e rău. Dumnezeu mi-a dat voie să ţin minte că trăiesc. oamenii sunt buni. pe cei răi nu-i întâlnesc eu. şi chiar dacă i-aş întâlni i-aş saluta iar ei s-ar face buni imediat. oamenii mă salută şi se miră că am înviat. eu eram moartă.

nu caut explicaţii. aş putea să mă mişc. uneori cred cu tărie că pot să fac asta. ceva mă opreşte. trupul meu e împotriva mea. nu caut nicio explicaţie. doctorii sunt ca nişte umbre care au casele şi familiile lor. eu intru în programul de lucru. eu fac parte din orarul lor. puţin din gândurile unei infirmiere care îşi face multe cruci când mă vede. nu caut niciun răspuns. întrebările sunt puse în afara mea. sunt puse de trupul meu din care nu ştie nimeni cum ies şi mă iubesc cu viermii de mătase. mă aştept oricând să mă teransform în fluture. mă aştept oricând. nu am nevoie de altă explicaţie.

nu e nicio boală. am o scară în mine. urc încet. lumea întârzie puţin. soarele apune în gâtul meu. înghit cu noduri. mama e foarte bătrână. nici măcar iubita mea nu mă mai poate atinge. sângerez. dar sângele meu nu e decât un mesaj. ea îl înţelege după fiecare sărut mor puţin. mama e foarte bătrână şi nu ştiu cum să fac să mă duc s-o aştept. o singură dată să o iau eu în braţe. o singură dată să fiu mai puternic decât ea. şi să-i dau voie să plângă.

poem negru pe alb

am obosit. oasele mele s-au strâns ghem.
nu mai contează că sunt la trapez. că fac un salt mortal.
că mâine vor scrie despre mine toate ziarele.
poeţii vor plânge mocnit. femeile îşi vor face câteva cruci rapide în sân.
nu mă doare nimic. sunt ca un flututre negru prins cu acul în tine.
tu eşti pagina mea albă. imaculat.
îţi voi scrie cu sângele meu negru ceva.
unde începi tu soarele se traduce în umbre.
vorbim aceeaşi limbă. flutura.
nu ne aşteptăm să înţeleagă şi alţii.
nu ne aşteptăm să murim de tot.
nu ne aşteptăm la nimic. decât la un cuvânt desăvârşit
scris cu aripa mea neagră în soare.

Friday, May 18, 2007

mesaj de pe acoperişul spitalului

mă urc pe acoperişul spitalului. aşa înţeleg eu să înving boala asta. recompun noaptea plămânul tău spart. resuscit zborul din fluturele cap de mort. aerul îmi înlocuieşte ochiul. sunt liberă. te ating. patul tău de fier pare acum o câmpie cu flori. tu eşti soarele meu înfrânt. te îmbrăţişez. braţele mele se frâng.

de aici lumea pare o femeie goală dorindu-te numai pe tine.

ne ştim atât de bine. şi morţii noştri se ştiu. îmi arăţi poze vechi. noi iubindu-ne pe acoperişul spitalului. noi închişi în aceeaşi cămaşă de forţă. noi în pielea aspră a destinului.

de aici tu pari o libelulă imensă care devorează dorinţa din privirea mea.

Thursday, May 17, 2007

de mâine

de mâine voi fi cea mai frumoasă femeie din lume. voi lăsa urme în tine.

am deschis fereastra. din ea picură lacrimile ca nişte ploi închise afară.

vara aceasta îmi va lua viaţa şi o va aşeza în marea aceea pe care nu am văzut-o niciodată.

voi respira.

vara aceasta se va lăsa pe sânul meu ca un fluture cald. ca şi tine când dormi.

îţi voi împleti părul toată noaptea greierii vor zbiera din tăcerea noastră adâncă.

vei respira. tot cerul se va muta în plămânii tăi. de mâine.

Tuesday, May 15, 2007

inima de copac

dimineaţa se înghite pe sine. am visat casa noastră de lemn înmugurind nestăpânită. melcii trecând pe frunzele mari dintre paturi. noi aveam limbi verzi cărnoase. ne sărutam întruna. părul crescuse prin podeaua cu noduri şi tu zâmbeai. cât de cât aveam umbre. eram făcuţi din celule fragile care se spărgeau când făceam dragoste. îţi lăsai singurul tău ochi liber aprins ca un tăciune în inima mea de copac.

visul se termină mereu cu incendiul. arde tot cerul. ne lipim de el cu trupul nostru de lemn.

Sunday, May 13, 2007

eye M

în mine se văd bine toţi morţii. mă trezesc dimineaţa din femeia împăturită. îi scot ochii din orbitele gri. ochii ei sunt ca nişte gălbenuşuri amestecate cu linguriţa într-un pahar de cristal. îi înghit repede sub privirea ta indiferentă.

zidul se îngroaşă cu umbre. acum nu vorbim despre noi. râdem şi ne tragem de păr. e bine. toate zâmbetele par fireşti. eu am o limbă de oţel. tai ceaţa până la os. secţionez artera neputinţei. din ea curge albul ca un lapte de mamă.

se simte încă miros de kerosen. pielea mea nu există. arde în lăuntrul tău. tu nu exişti. se prăbuşesc toate cu noi zâmbitori la hublou. ca într-o poză veche pe un pian. nimeni nu ştie de când.

femeile se încolăcesc pe trupul de lemn. se adoră. le iau pielea. fac dragoste cu gândurile lor. îmi spun în o mie de feluri. îmi spun să zâmbesc. zâmbesc. îmi spun să exist. dar asta nu se poate oricând.

Saturday, May 05, 2007

e dimineaţă. noaptea a trecut ca un cal roşu. noaptea avea copite uriaşe care spărgeau caldarâmul. a plouat ca într-un film de felini pe care l-am văzut tare demult. întotdeauna ţin minte ploaia. ţin minte tristeţea.

mâine voi fi mai vie ca azi. sunt sigură că va observa cineva cum strălucesc toată ziua. roţile vor frăgezi lumea de sub noi. nu-ţi fie teamă. eu sunt tot mai aproape de sângele tău.

îmi iau foarte puţine lucruri cu mine. doar pe cele care nu-mi spun nimic.

Friday, May 04, 2007

jazz la radio 32

tu eşti. în jur mai sunt câţiva copaci violeţi
şi un saxofon care ţi-ar spune mai bine
că aceste magnolii uriaşe se încred cu totul în noi. înfloresc până la ultima.
e o sărbătoare ciudată. habar nu avem cum de s-a aflat bucuria noastră secretă. ucidem păsări. ele ne lasă nouă tot zborul. ni se pare firesc.

l-am ascultat pe leonard cântând o femeie. trupul i se agăţase de cer. dinţii ei însângerau buza lunii. leonard o iubea desăvârşit şi-i împărţea numele cu noi.

sunt ascunsă în tine. nu mai căuta niciun semn. nu-ţi va spune nimeni nimic despre asta. azi am întrebat şi eu un trecător. eram curioasă. el a zâmbit puţin apoi m-a muşcat.

cred că atunci leonard a spus
"EU SUNT CHIAR LUCRUL-ACELA CE TREBUIE SĂ CÂNTE"

eu spun că
tu eşti.

Sunday, April 29, 2007

...

oamenii nu au timp. noi avem altceva. avem copaci şi păsări. aşa ne dăm seama. melcii sunt ca nişte câini care ne mănâncă din palmă. am rămas uriaşi în lumea asta pitică. oamenii sunt foarte mici şi grăbiţi. au ceasul morţii în ei. ni-l arată şi nouă dincând în când noi orbim pentru lume.

Saturday, April 21, 2007

crescător

iau cuvinte şi le aşez în ordine crescătoare. ele cresc până la tavan
ca un sugar uriaş
ce suge la sânul meu cu vise.
îl hrănesc zi şi noapte.

copilul gigant se întoarce spre lume şi plânge. lumea se sparge. copilul râde. lumea e un balon de săpun în care noi ne facem prea multe griji.

tu eşti intermitent eu sunt o linie. strălucim în întuneric acum
întunericul se încolăceşte în jurul meu ca un şarpe.
e bine când nu respiri
devii fericit nu ştiu de ce
ţi se face cald. teama dispare din prima clipă.

dacă mai spun un cuvânt mor. spun. infinitul se crapă în două.

Tuesday, April 17, 2007

lalea

ne-au dat drumul. a plecat portarul cu tranzistorul lui vechi cu ziarele de ieri. am rămas noi înveliţi în păturile gri. nu pot să plec până nu moare laleaua pe care ai vrut să mi-o aduci şi nu mi-ai adus-o. ţin minte floarea aceea stranie. mi-am imaginat-o de mii de ori cu tulpina puţin strivită de mâinile tale. tremuri puţin.

acum nu ne mai ţine nimeni aici. acum suntem nebuni. nu mai putem pleca din burta spitalului. au început să dărâme cantina şi pavilionul cu agresivi periculoşi. peste noi se construiesc fără să ştim alţi monştri. cărămizii.

Friday, April 13, 2007

visul e mult mai lung

simţul văzului simţul auzului simţul simţului
stau cu receptorii spre înlăuntrul lumii
în burta ei de ceară în burta ei de ciment
şi mă hrănesc cu gândurile tale.
tot ce spui este hrana mea. tot ce gândeşti înfulec pe nerăsuflate.
râd. îmi amintesc verdele crud şi liniştea din burta altei lumi.
apoi îmi amintesc junghiul de neîndurat al plecării.
dintr-odată ploaia mă înlocuieşte din faţă
îmi ia fruntea îmi ia părul şi sânii
ploaia e aici şi tu nu.

ies în stradă aşa cum sunt. alerg să caut ieşirea din vis. mi-ai spus că nimic nu e adevărat. am pipăit uterul pe dinăuntru cum făcea maia. din mine se mai desprinde un copil şi sprijină cerul. îl alăptez. îi iau umbra şi o cresc peste blocuri peste curtea şcolii peste nonstopul din colţ. copilul e un uriaş blând care ne înghite plângând. maia e copilul meu. maia e sora mea. e mama mea. visul nu se termină niciodată. e mai lung decât viaţa.

Wednesday, April 11, 2007

s-ar putea să fie aşa

s-ar putea să nu fie chiar o absenţă. nici o rupere. s-ar putea să fie doar un vers alb foarte scurt din care să înţelegem imediat că nu mai urmează altceva . aşa cum tu foloseşti un cuvânt sau două când pleci. spui bun aşa. dar nu e bine deloc. nu se mai întâmplă nimic. s-ar putea să fie doar un vers din două cuvinte. mijlocul versului o tăcere mică. amândoi am putea să ne înfiorăm în acelaşi timp. s-ar putea să fie aşa.

sicrie non stop

nu ştiu cum am rămas fără trup. tu înţelegi lucrurile astea mai bine. trec în fiecare zi pe lângă un afiş scris cu alb pe fond negru. SICRIE NON-STOP.

Tuesday, April 10, 2007

pomelo

vorbeşti ca şi cum ai dansa. laşi cuvintele să se cabreze puţin apoi se aşează în mine şi îmi fac sete. tac. dansul tău se scurge în pământ. întotdeauna aştept să văd sfârşitul. un oftat o penumbră. sfârşitul e o petală.

nu ating nimic. transparenţele mă înspăimântă. şi foamea la fel. mi-aş dori să existe un fruct foarte zemos în să trăim amândoi. ca două seminţe care se iubesc înainte de coacere.

pielea mea nu mai are atingere. nu mai are dulce-amar. înfloresc prea repede. nu ştiu cum să mă opresc.

Thursday, April 05, 2007

pacea mea incurabilă

spitalul gol. eu goală mă lipesc de faianţă. duşurile aşteaptă învinse. din muţenia lor picură ceaţa fierbinte . aud că respiraţiile se rup în saloanele cu bolnavi incurabili. se împarte hrana rece. cozonacul e galben. goală şi oarbă muşc din el ca dintr-un soare dulce.

singurătatea nu încape sub pielea mea netedă. miros într-un fel. ai spune că a pace. ai spune asta după ce m-ai respira toată.

gratiile au o umbră frumoasă. mă întind sub ea. o las să mă taie în felii. linoleumul verde mi se lipeşte de spate ca un sărut.

au spus că mai urmează ceva după asta.eu nu aştept nimic. citesc etichetele flacoanelor şi adorm.

Wednesday, April 04, 2007

glonţ moale

mi-ai lăsat gândul acela ca un glonţ moale
apoi ai plecat
şi eu am adormit
uitând că nu am trup.

glonţul a înflorit în mine
metalul s-a mestecat cu sângele

când m-am trezit eram încă virgini
şi stingheri ca două ziduri .

Tuesday, April 03, 2007

hai să vorbim

îmi aduc aminte de teamă. treptele mă fac să număr. nu-mi ies niciodată cu soţ. sar peste una.

hai să vorbim. asta ştim cel mai bine. nu e cum s-ar putea crede. vorbele nu se pot anula. ca şi fiinţele vorbele cresc din interior. îţi simt pulsul în al meu. cuvintele se împerechează imediat. tot se iubeşte cu tot. oamenii lipsă. unii au treburi alţii sunt cercuri. oamenilor le e teamă şi nouă nu.

am pândit fereastra fără să ştii. afară e o câmpie. eu presimt câmpiile ca o lighioană şi mă frământ puţin înainte de a mă resemna în braţele tale.

piele mea străluceşte. e un cer înăuntru. un uter care se umple cu viaţa de după moarte.

Saturday, March 31, 2007

rana

sângerez puţin. nimeni nu observă rana mea atât de mică. nici eu nu mainştiu de ea. las o dâră frumoasă pe gresie pe covorul albastru pe zidul din camera oaspeţilor unde nu intră nimeni. am lăst uşa deschisă. într-o seară acolo mnă va sştepta cineva. rana mea se va scunde adânc între zâmbete. toată noaptea vom sta la poveşti. obosite privirile noastre e vor încolăci pe trupuri. vom adormi până la urmă. eu în fotoliu ghemuită ca un câine. nimeni nu va opri muzica. edith nu se poate opri niciodată. voi visa că nu regret nimic că sunt la liceu şi dimineţile sunt reci. că nu merg acasă. acasă e unde mă aştepţi tu. îmi las cărţile pe jos. mă întind lângă tine. îţi recit versuri scrise în ora de fizică. nu spui nimic. tremuri puţin. nu spui nimic. apoi vine spaima ne facem mari ca nişte ciuperci ne facem otrăvitori. tu eşti frumos. ai învăţat să mori. eu nu ştiu cum întâmplările se petrec din aproape în aproape. cumpăr perdele. am câteva ferestre din care se deschid ziduri. le dau nume de păsări. le dau numele tău secret. îmi îngheaţă mâinile pe clape. vin ierni în care muzica e oprită. nu respir prea adânc. nu înţeleg nimic. cenuşiul se împarte în două. o parte e a mea. doar o parte e plină de muşcăturile mele.
nu mă trezesc. edith cântă din moarte. noi o ascultăm şi totul ni se pare adevărat. camera de oaspăeţi dragostea sângele meu tot curgând dintr-o rană invizibilă.

Wednesday, March 28, 2007

..........

dacă ai şti de câte ori am trecut linia albă continuă şi am înghiţit contrasensul
m-am scăldat în lumina farului chiar cu o clipă înainte de izbitură. mi-au strâns creierul pe ziarul de ieri.
am ştiu că mă vei întreba cum mai sunt. dansez ca să uit. trupul meu rămas între fiare dansează cu iubiţii de cretă. le consumă febra le fură gândurile. trupul meu se dizolvă în sângele poeţilor şi îi ucide lent după ce le dezvăluie adevărul.

primul impuls

dendrită axon spaţiu dendrită axon totuşi ceva nu se leagă. retina stă să se rupă. dinţii ei albi. zâmbetul ei larg anulând mediul ostil. ochii albaştri ai aparţinătoarei. bicuspida mea funcţionând neobosit în ritmuri periculos de înalte. lumina amiezii în lingura de supă ţinută nefiresc. degetele ei lungi împletind pulsul meu tahicardic. nu-mi pot smulge privirea dintre spiţe. teneşii verzi. plăcuţa cu şuruburi. iarăşi zâmbetul. amar. foarte amar. tu. iarăşi tu în toate fiinţele. tu în dendrite şi în axonii mei care leagă impulsul de celelalte lucruri.

Monday, March 26, 2007

accident în sepia

niciodată nu am fost mai fericită ca acum. vorbim despre moarte
şi tu eşti tot mai viu. îmi spui cum să te omor
când va veni vremea. cum să fac ceva.
eu îţi răspund fără să clipesc. dar mă gândesc cum vom muri noi
amândoi deodată
în acelaşi accident de suflete.
o ciocnire moale ca între doi fluturi albi.
îmi imaginez cum vom zâmbi.
cum nu va plânge nimeni pentru că toţi vor şti
cât e de bine.

şi toată scena asta se desfăşoară lent
în sepia.

Sunday, March 25, 2007

umbra mea stă întotdeauna pe locul mortului

ridic umbra şi o aşez în locul meu. ea stă mult mai bine pe locul mortului. nu prea am încredere în umbra oamenilor. a mea face excepţie. e docilă. se lasă îmbrăţişată de toţi. umbra mea e o târfă. nu mă deranjează când moare şi când învie. naşte copii din flori. eu mă tem de flori. umbra mea nu. eu mă tem să fac dragoste cu tine. umbra mea nu. nimic din ceea ce există nu-i este în afară. existenţa lumii e în umbră. în burta ei. carnea oamenilor e dulce. bătbaţii iubesc cu o clipă mai puţin. nu-i nimic. eu şi umbra mea am stabilit ca eu să dispar la timp. ea mai rămâne. înghite sperma. creşte copiii din flori. moare după aceea în drum spre amsterdam într-un accident de maşină. ea ocupă întotdeauna locul mortului. sau a moartei. fără să-şi mai tatueze în palmă linia vieţii în coadă de peşte.

Friday, March 23, 2007

din somnul lui gyuri se vede mai bine

au luat vaza cu florile moarte. au luat îngerul de pe noptieră. toată noaptea în mine va urla absenţa ta vegetală.

l-au luat şi pe gyuri. somnul lui îi sperie pe toţi doctorii. l-au dus în camera de trezire. acolo pacienţii nu mai au pleoape.

pe noptieră îmi înfloreşte un cireş . nu ştie nimeni. doar gyuri l-a văzut într-o noapte. din somnul lui se vedea mult mai bine.

să-ţi spun când vine sfârşitul lumii

să-ţi spun când vine sfârşitul lumii. dacă nu vorbesc despreele lucrurile dispar. tot mai puţin e vizbil . când să exist şi eu se sfârşeşte lumea. vine o beznă şi ne înghite sufletele.

Thursday, March 22, 2007

din asta se moare

ştiu că din asta se moare. m-am închis în lift. miroase a chanel şi a urină. am tot timpul din lume. din asta se moare. nu urc şi nu cobor.

afară oamenii sunt domestici. se iubesc toţi cu toţi. îşi unesc suprafeţele alunecă unul pe celălalt. afară oamenii se muşcă de buze. unii mai sângerează încă.

vestea m-a luat pe nepregătite. credeam că suntem nemuritori. pe neaştepate am devenit devenit sticloşi. de-acum în orice moment putem să ne spargem. ar trebui să ocolim sunetele înalte.

acesta nu este un poem. poemele sunt pentru oamenii domestici din curte.

Wednesday, March 21, 2007

hy

credeam că pot să sparg liniştea
ca pe-un sâmbure. am strâns-o între dinţi
până în zori.
nu pot să înghit dacă mă gândesc la asta.
ceilalţi ar spune că sunt isterică
dacă ar şti.

aş vrea să se întâmple tot ce am spus. aş vrea să fim
ca din întâmplare
şi să nu ştim nimic
altceva.

Monday, March 19, 2007

nu, nu mi-e bine

nu. nu mi-e bine. nu. nu am grijă de mine. nu fac decât tâmpenii. am cules melci toată ziua. am cărat pământul dintr-un loc în altul. ziua s-a isterizat a sărit la mine din oglindă. mi-a smuls jugulara. purtam un colier. s-a deşirat. am cules perle şi le-am aşezat peste melci. am adunat pământul şi l-am aşezat peste mine. a venit câinele galben. şi-a îngropat osul în noi. nu am grijă deloc. acum cresc într-o scoică. aici miroase a mare se aude marea afară undeva unde sunt pescăruşi maluri şi cer. e marea înfrântă. vocea ei e vocea mea. nu mi-e bine. vărs. melcii au crescut mari ca nişte câini. îi mângâi şi le dau să-mi mănânce mâinile pentru că seamănă cu nişte frunze. ei nu ştiu nimic. nu înţeleg mâinile de oameni. nu înţeleg ce-i cu toate astea. ronţăie şi mă doare . dacă întrebi îţi spun că nu plâng. lacrimile sunt tăioase. amare şi am orbit pe jumătate data trecută când am plâns. nu am grijă de mine vezi şi tu că sunt incapabilă să mă opresc din toate fiinţele. mă las aşa în voia lor. cel mut pot să-ţi promit o tăcere într-o lebădă.

Sunday, March 18, 2007

vaci sălcii şi lebede

nu mi se promite nimic. acelaşi drum la întoarcere. îmi simt picioarele mergând spre casă ca nişte vaci care ştiu drumul. totuşi număr în gând. ca la dans. nu mă încurc niciodată când număr. o iau foarte des de la început. ştiu că infinitul e acolo cu tine.

cineva a tăiat salcia din faţa ferestrei. a retezat plânsul ei cu firezul. au rămas cioturi. acum se vede firma nonstopului. se vede până şi vânzătoarea blondă şi grasă de la tejghea.

respir încet ca să nu te trezesc. nu ştiu ce să-ţi spun. mereu am impresia că-ţi vorbesc prea repede. tot mai repede. că nu ai cum să înţelegi. vorbele alunecă pe chipul tău şi nu te ating. te miri cu graţie. ca o lebădă.

ce să facem

să avem locul nostru. braţele tale să ne fie graniţe arămii
de netrecut. să păstrăm liniştea
să păstrăm urletul în plămânii tăi
să păstrăm cântecul

noaptea să ne găsească dansând sub cupola de sticlă.
dintre noi să ţâşnească porumbeii care să invadeze piaţa san marco. să le dăm să ne ciugulească inimile noastre păstrate la vedere
în cornete roşii de 1 euro.
inimile noastre să zboare. porumbeii să fie sătui. restul lumii să ne plângă la zidul plângerii
sau oriunde
cimitirele sunt grădini cu oase. ceea ce-mi aminteşte că tu nu mi-ai adus niciodată flori. în schimb mi-ai dăsruit toate oasele tale
liliachii.

să avem timp. aşa ca acum. tu să trăieşti în mine când mori. eu în tine. într-o după amiază în amsterdam să ne prelungim linia vieţii
tatuîndu-ne în palme un semn mic
o coadă de peşte
care să ne ardă puţin.

să nu ne mai fie teamă. depărtarea e un câine pe lanţ. a-l elibera ar fi jalnic. n-ar şti unde să plece.
să ne rămânem aşa

îmbrăţişaţi

până nu ne mai putem zări. eu să-mi imaginez chipul tău de geamăn. să-l sărut lacomă în toate oglinzile.

Saturday, March 17, 2007

perfuzabil

sper că doctorii ştiu să-ţi lase o fereastră să vezi când e noapte. să ştii când se visează cu tine. şi sper că-n perfuzii o soră a strecurat luna. numai pentru tine aşa cum sunt toate pe lumea asta.

eu nu mai sunt în toate lucrurile. m-am smuls cumva. am rămas în două trei astre mai importante. nu mai sunt disperată. mă gândesc să-mi fac piercing. mă gândesc că ai murit de prea multe ori de fiecare dată cu alt nume pe buze. eu nu mai sunt în toate femeile aşa cum credeai. sunt în pielea unei lighioane ciudate care mă face să muşc din viaţă. chiar din sânul ei tare.

sper că doctorii ştiu cum se numesc venele tale. cât de importantă e blândeţea cu care strecoară în ele viaţa mea.

până când viaţa ne va despărţi

azi am aflat că nu moartea ne va despărţi, ci viaţa. e ceva obişnuit. doar că nu ştiu cum să trăiesc mai departe. aşa că dansez.

mi-am cumpărat multe cărţi. mi-a plăcut să stau pe trepte în cărtureşti să citesc. apoi nu le-am pus la loc. le-am luat cu mine. pe tine nu te-am luat cu mine. ai alunecat între rafturi. oamenii trec pe lângă tine. le pare rău. degeaba le explic că nu au de ce. că eşti poet. nimeni nu mă aude. nu ştiu de ce. mă gândesc că o fi iarăşi un vis

ca acela în care te-am visat cu un şirag la gât. la început am crezut că sunt perle. abia apoi am observat că erau lacrimi. prima eram eu. mă rostogolisem amară şi albă pe podea. nu te aplecai nu plângeai cu mine înfigeai acul în lacrima următoare şi o adăugai tot aşa tot albă.

catedrala

locul acela e sacru. nici nu ai ştiut că ai fost în catedrală. dacă ne opream din mers ai fi simţit rădăcinile împreunate. dar nu ne-am oprit.

eu am rămas puţin în urmă. cât să privesc bolta.

tu erai peste tot. aveai febră. totuşi alergai şi nu puteam să strig după tine. niciodată nu am putut să strig destul de tare. aici pot doar să mă rog. întotdeauna tăcerea a urlat în locul meu când tu erai deja foarte departe. când nici nu mai erai.