nu ţi-am spus niciodată cum e când îţi ating tălpile cu picioarele mele.
am rostit în gând o rugăciune cu pescăruşi. Doamne, apără pescăruşii am spus. mi-am imaginat că El înţelege. de aici totul e simplu.
nu am putut să vorbesc despre asta. cuvintele sunt roşii. ca macii. muşcă din cer. muşcă din noi. părem prea cărnoşi pe câmpiile lor nesfârşite. ei se hrănesc cu isteria noastră de iunie.
am înghiţit o privire. apoi alta. toate fierbinţi. incandescenţa mea lăsa umbre lungi pe nisip. lăsa castele incredibil de frumoase care se vedeau de oriunde.
în zori marea se muta ca o îmbrăţişare în tine. îi simţeam întunecimea şi mă ghemuiam în nisip. scoicile moarte se lipeau de trupul meu
pe dinăuntru
aveam loc pentru toate acestea.
No comments:
Post a Comment