poemul meu de azi

Noi doi (sau în fine)
poezie [ ]
Descrierea lumii, IX


- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Catalin Pavel [Catalin Pavel ]

2007-10-08 | |




noi doi
adică dezastrul precedat de
panouri reflectorizante regulamentare
d e z a s t r u

noi doi
adică tu în sala de aşteptare
cu durerea de stomac pe care
femeile o ascund de atîtea ori,
zîmbind frumos atît bărbaţilor cît şi femeilor
obţinînd de la secretariat hatişeriful
necesar ca să petreci în fiecare zi
o oră în oglindă şi una la fereastră
şi eu încuiat în budă la aeroport
ştergîndu-mi faţa de transpiraţia rece a fricii
că n-am să mai apuc să-ţi
sărut ochii şi să-mi închipui
cum barba mea îţi provoacă
o uşoară neplăcere în timp ce
te strîng în braţe ca
un copil o jucărie în vis

noi doi
care n-avem nici un viitor dar sîntem îngrijoraţi de
rombul soarelui de care depindem
în care hidrogenul şi heliul
joacă o nesfîrşită partidă
de barbut

noi doi adică
oraşul ideal în incendiul ideal
şi în miezul lui
fagurele dragostei fizice
cu uşa trîntită a fiecărei respiraţii
şi farul din Alexandria stins la fiecare strigăt,

noi doi adică
literele cifrelor numărului tău de telefon
scamele hainelor tale
unghiile degetelor tale de la picioare
pe care în lumina brichetei
vad că de fapt le mişti încetişor
fără să fi menţionat asta
şi reproşurile pe care ţi le fac
în încercarea de a mă convinge să nu mă schimb eu

noi doi adică
ceea ce ştim unul despre altul:
faţa ta cînd nu mai asculţi ce zic ci urmăreşti în minte un cîntec stupid sau nu
faţa mea cînd nu mai ascult ce zici şi ascult dacă inima bate normal sau nu
faţa ta cu ochii închişi,
atît de tristă încît nu văd cum aş putea să nu te iubesc,
şi faţa mea care trebuie să aibă pe undeva un secret,
pe care eu nu-l cunosc, dar care pe tine te-a atras, şi căruia
îi eşti recunoscătoare cînd apare din cînd în cînd,
astfel convingîndu-te că nu mă iubeşti degeaba

noi doi adică
scrisorile mele de dragoste
scrise peste scrisorile tale de dragoste
mie fiindu-mi dor de tine în
aceeaşi secundă în care ţi-e ţie dor de mine
ceea ce produce un curent de zece microamperi
suficient ca să zbîrlească mustăţile bazilonilor

noi doi adică
acea lume factorială
alcătuită din mine şi din tine şi din
supărarea noastră de multe ori,
cînd sîntem despărţiţi,
şi uimitoarea fericire pe care o putem scoate uneori
din ceea ce pentru unii este doar
o după-amiază împreună

noi doi adică
lipsa noastră de noi doi
în cantităţi suficiente
o lipsă care nu se împlineşte nici măcar de sărbători
o lipsă care este permanentă
de aceea noi doi
ne simţim atît de rău
din ce în ce mai rău
pe măsură ce această lipsă
continuă să nu se transforme
într-o prezenţă strigătoare la cer,
nemaipomenit de fastuoasă, sfidătoare, stufoasă
care nu recuperează nimic, nimic
şi piramida viitorului nostru
va rămîne incompletă fără pietricelele
cîte unei marţi, cîte unei joi

noi doi adică
glumele pe care eu trebuie să le fac
ca să nu zic o prostie
şi care se dovedesc prostii şi mai mari,
şi plînsul tău ca să nu taci
care se dovedeşte mai lung decît orice tăcere

noi doi,
adică nici o întoarcere posibilă,
adică mai departe e blocat
adică staţionarea interzisă
şi singura soluţie e să părem că ne certăm atît de violent
încît chiar şi poliţia să se jeneze să ne pună vreo întrebare

noi doi, adică
o întîmplare petrecută în două jumătăţi
cîte o jumătate de întîmplare
la fiecare sută de ani şi mie de kilometri
pînă cînd cele două jumătăţi
se dovedeşte că nici măcar nu se
potriveau iubito
ca să vezi ce au făcut filmele din noi
da, întîmplarea noastră
se nepotriveşte
şi mecanismul în loc să meargă uns
şi să producă tablă zincată
merge greşit şi face oameni fericiţi,
doar doi oameni,
ce-i drept, şi
tot la fiecare sută de ani şi
mie de kilometri

noi doi,
sau în fine

uite

uite
ți-am lăsat un semn aici
între specii
am lăsat o urmă pe care numai tu s-o găsești
într-o zi
când va veni iarna
sau va veni timpul

distanța face din noi un fel de lupi
singurătățile noastre umblă flămânde
pe străzile unor orașe dispărute de mult
eu ți-am spus cândva
frumusețea e să ai o umbră de piatră
dar tu
tu să te strecori prin toate zidurile
prin toate ruinele astea
până ajuns în mine ca într-un templu pe jumătate ars
să spui simplu
uite
și eu să-mi amimntesc totul

gând

nu-mi pot imagina cum toți ceilalți oameni trăiesc fără muzică.

poemele sunt doar pentru poeți. toți ceilalți sunt muți și orbi și fericiți.

nu înțeleg depărtatrea. nu înțeleg multe lucruri.

împăcarea aceasta îmi vine din dragoste. într-o bună zi m-am trezit iubind întregul univers. aerul pietrele cerul asfaltul arborii totul orice. nimic nu ieșea afară din lume. nimic nu rămânea pe dinafara sufletului. nici urmă de teamă. nimic de pierdut. m-am trezit iubind ca un tuberculos la ultima suflare. m-am trezit perfectă în umbra lumii.

așa am trecut prin ziduri. lacrimile au devenit ploi. am trecut și am iertat deși nu era nevoie de iertare. era nevoie numai de dragoste. de răsuflarea mea de femeie.

joc

dela o vreme nu-mi mai imaginez nimic. e ca într-un joc. realități de toate felurile se înșiră ca niște gablonțuri. în mine războaiele s-au terminat de mult. accept. simplu.

îmi amintesc că am citit romanul tău cu un nesaț de care nu aș mai fi în stare. ca și cum viața mea ar fi atârnat de fiecare cuvânt. ca și cum continuitatea ar fi fost esența. am așteptat apoi ca un stâlp. era ceva care vibra în așteptarea mea. ca firele de înaltă tensiune. autobuze întregi cu navetiști veneau plecau trenuir de marfa de calatori personale rapide vapoare avioane orice. toate fără tine. lume se micșora pe nesimțite seara devenea rece. seara devenea pustie. pustiul devenea pustiu și eu înțelegeam aceste lucruri prea bine.
până la urmă mi-am imaginat tot felul de circumstanțe. cum te-au arestat unii crezând că ești vreun luptător în gherila acelei țări cu nume ciudat, cum tot căutând ai ajuns în tibet(fără mine) și te-ai gândit ataât de intens la mine încât simțeam aerul tare și nespus de clar al locului, cum ai călătorit în compania unor oameni care ți-au furnizat materiale pentru încă vreo zece cărți pe care le vei scrie pe malul oceanului în casa de lemn, cândva.


mi-am imaginat că ai trecut gardurile ghimpate că ai jurat că ai făcut dragoste și că ai lăsat urme că ai adus lumea în tine ca să-mi povestești. numai de aceea. să-mi spui cum a fost.

dar acum mă joc altceva. mă joc de-a realitatea. o stupizenie. să nu încerci niciodată.