în oraşul meu e mai bine

am ieşit afară în curte. ninge prosteşte într-un noiembrie al nu ştiu cui. ascund fulgi de zăpadă în buzunarul de la molton.

doctorul meu mi-a spus că acum ar fi bine să plâng . el recomandă pentru început cel puţin o dată pe zi. eu nu prea pot dar adun lacrimi îngheţate în cer. apoi le pun să plângă în locul meu când ajung în salon.

tu ai în glas o absenţă în plus. vorbele nu acoperă tăcerea dintre noi. acea tăcere muşcată în plină durere cea despre care ştiam amândoi că ne va cuprinde minţile până la urmă.

nu ştiu ce se întâmplă de nu mai moare nimeni. tu îţi simţi ochiul mort. şi nu ştii cum să-l ascunzi.

în oraşul meu e mai bine îmi spui. încă se moare.