Saturday, October 13, 2007

je ne regrette rien

au dat la radio edith piaf.

a venit frigul. mâine e zi de vizită toată ziua.

azi am primit castane coapte. le-am strâns în pumn. fierbinţi. coaja mi-a rănit linia vieţii. sau linia morţii. M-ul ce se spune că-l purtăm toţi. am sângerat foarte puţin.

CASTANIU

scriu cu litere mari. în gând scriu cu litere mari de tipari. în gând folosesc mâna stângă. ca atunci când credeam că există o jumătate dreaptă a mea.

la nouă se dă stingerea. ne îngroapă în întuneric.

nici eu nu regret nimic. totuşi îmi lipseşte gyuri. unii spun că el nu avea nici un M în palmă. că ar fi nemuritor. nu vom şti niciodată.

No comments: