Wednesday, October 29, 2008

nu spun mare lucru

cântecul se cântase deja. nu începuse nimeni altul. de câte ori ridicam privirea murea cineva. am hotărât să orbesc.

noaptea îmi pun în gând să cresc din zid.

un vizitator mai îndrăzneţ a încercat cămaşa de forţă. nu am văzut ceva mai oribil. omul avea în el păsările fluturii tot cerul. se amestecau toate în el împinse până în măruntaie în oase. ţipa doar pe dinăuntru. noi ceilalţi nu mai suportam.

odată am văzut cum veneai înfrigurat până la poartă. sau poate că mi s-a părut.

strada e plină de oameni. îmi întorc privirea de la ei. toţi poartă pe umeri moartea cuiva. sicriele se înşiruiesc până la capătul lumii. acolo unde voiam să ajungem cândva şi n-am mai ajuns.

mă trezesc vorbind cu vocea mea de întuneric. nu spun mare lucru. spun că aveam o casă în rai.

Wednesday, October 22, 2008

undeva cumva

nu-mi plac plecările. întotdeauna mi-a plăcut să rămân.

la agenţie nu te întreabă nimeni dacă ai vrea să rămâi. unde vrei să pleci. oriunde. lumea e destul de scurtă. dacă mă întind până acolo mă prinzi de mână. deci n-o iau ca pe o plecare. e o rămânere în lumea asta în care eşti şi tu
undeva.

aici la nivel subatomic nu mai contează. nu vede nimeni că stau în inima ta şi că mă străduiesc să oxigenez hematii că aranjez treburile astfel încât să fii viu şi cât de cât fericit. şi că oricât am pleca o parte mică şi indistructibilă rămâne în celălalt
cumva.

Sunday, October 19, 2008

i.

"Inbox (1)
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Catalin Pavel [Catalin Pavel ]

2007-10-31 | |



cînd te-am văzut prima oară
nu mai văzusem niciodată pe nimeni.



nu ştiam cum trebuie să ne atingem.
am făcut dragoste din neştiinţă.



apoi am fost mult timp împreună
fără să scoatem o vorbă.
primul lucru pe care l-am spus a fost te iu.



era bine să nu ne fi iubit de la început.
era bine să ne fi iubit de la sfîrşit."

preluat de aici: http://www.agonia.ro/index.php/poetry/1751463/Inbox_(1)

Friday, October 17, 2008

de aici se vede doar o pădure în flăcări

de atât de aproape nu pot să spun. ca şi când ai privi în foc. flacăra ţi-ar capta gândurile. te-ai lăsa în acea combustie lină.

nu ştiu nimic pe de rost. tot ce ştiu creşte din mine. ca o pădure.

câteva mesaje din afară ajung până la mine. incinerate. cenuşa lor miroase a sfârşit.

mi-am luat foarte puţine bagaje. o valiză mică în care am pus inima de copac pe care am găsit-o atunci demult când te căutam în alte regnuri

dar nu pot să-ţi spun cine eşti.

de aici se vede o pădure în flăcări.

plec. până la urmă am salvat inima unui copac. o duc până departe în groenlanda. în ţara oamenilor.

Thursday, October 16, 2008

bine

mi-am imaginat prea multe lucruri. unele erau de piatră.

merg. şi asta mi se pare suficient.

un om şi un cal alb. copitele sună ciudat pe şosea. paşii omului nu se aud deloc. nimeni nu pare să-i mai vadă în afară de mine şi de un câine care îi latră puţin.

un prieten grec foloseşte cuvântul suficient în loc de bine. până la urmă e destul de corect.

Thursday, October 09, 2008

întâmplări

toate întâmplările se golesc de mine. am rămas înafara lor şi mi-e bine. mă prefac în muscă. în albină. în furnică. în omidă în vierme mă prefac.

tot ce s-a golit se reumple pe neaşteptate. umbra ta e a unui copac doborât. sorb seva din aceastsă cădere. nu ştiu cum. nu ştiu ştium cum. noi ne împreunăm în orice specie. ne regăsim chiar şi în teama de altceva. planează o tăcere crestată cu briceagul.

am ales de atâtea ori încât am renunţat. altceva mă pune într-o vază cu apă. un aranjament banal simetric din care nu iese niciun sunet. altceva îmi inventează clipa următoare în care te aştept dintr-un spital nesfârşit.

vocea plângăreaţă se face tot mai mică. nu e nevoie să ascult să nimic. am liber de la toate treburile acestei lumi. lighioanele au rămas pe câmpie cu dumnezeu. halesc timpul din carnea creatorului lor. mă întreb cum să le spun despre perpetuarea speciei făsă să pară o cruzime mai mare decât a lor.

sunt responsabilă doar o secundă. cât sunt vierme.