şi frigul ăsta e relativ. am hotărât să nu mai mişc. mă enervează că tremur. se vede. simt cum femeia care tace mă priveşte de sub pătura ei în carouri. îmi ascund ciuda. aş vrea să cheme cineva brancardierul să mă care oriunde la morga spitalului oriunde.
emil îmi tot spune că e momentul să recitesc contele de monte cristo. îmi tot spune că e momentul să evadez.
până în zori am tot privit noptiera de fier. pe ea un pahar gol în care a murit o muscă. de moarte bună cred. sau poate de frig.
No comments:
Post a Comment