Friday, April 30, 2010

sunt aici online

sunt aici. cu toate lucrurile înflorind în mine. sunt aici online. am noroc. în jurul meu aerul vindecă secundele soarele doboară nopțile cu un țipăt pescărușii ciugulesc carnea ruptă a deznădejdii. am noroc. am ajuns aici în secolul tău. nu e nevoie decât să apăs pe un buton și totul devine virtual. realitatea e asta în care devenim ce vrem noi. miroase a liliac de undeva.

până la urmă am înțeles. ne mișcăm mult mai bine decând nu mai avem nevoie de trupuri. nu ne doare nimic. am devenit încăpători și excesiv de respirabili. ne suntem vitali înlocuim aerul înlocuim tăcerea cu aceste cântece vechi irlanedeze despre tristețe și onoare.

să nu-ți fie teamă sunt aici. uneori nu poți să mă vezi. devin atât de singură încât nu mă vede nimeni. dar tu nu vei fi singur niciodată. sunt online.

Monday, April 19, 2010

sfârșitul lumii

am auzit că vine sfârșitul lumii. nu știu ce să cred. habar nu am ce-i aia lume. habar nu am ce-i ăla sfârșit.

soarele se întinde deja pe ziduri ca o marmeladă. sfârșitul lumii e micul dejun al soartei. durează cât o înghițitură.

despre moarte nu se mai spune nimic. ar fi greșit să credem că moartea are vreun rol în sfârșit.

Saturday, April 17, 2010

despre mine

când îți scriu tu crezi că sunt tristă. dar nu toate poemele sunt de tristețe. unele sunt de dragoste altele despre viață. multe sunt despre moarte. altele sunt transparente. despre mine nu știu ce să-ți spun.

Monday, April 12, 2010

habar n-am pe ce lume trăiesc

habar n-am pe ce lume trăiesc. uneori mi se pare că trăiesc într-o lume a picioarelor. tropotesc de mama focului să mă simt cu picioarele pe pământ. dar tot nu sunt sigură. e o lume în care aripile sunt în plus. zborul se interzice prin lege. căderile sunt la ordinea zilei. și totul din nepăsare.

cine sunt eu să-mi pese? cum de-mi permit?! habar n-am. ți-am spus că nu știu pe ce lume trăiesc. anyway, e o lume în care poeții mor. aripile sunt grele și interzise. toată lumea se trezește târziu. orbirea e necesară. asfalt peste tot. nu călcați pe iarbă. care iarbă?! oricare ar fi. nu o mai călcați!

mâine picioarele mele vor sări peste clipe ca într-o cursă cu obstacole. voi alerga necontenit spre tăcere. coridoare lungi cu mame și fii întinși pe targa unei ambulanțe portocalii. voi asculta ritmul unor inimi care bat în neștire. voi aștepta până-mi va veni rândul. infirmierele vor dezinfecta cât de cât ziua va mirosi a clor.

așa că lumea va rămâne o noțiune incertă. habar n-am cum să mă comport cu ea. poeții se sting printre absențele noastre. noi nu zicem mare lucru. crucile noastre abia dacă pot străbate aerul plin de narcise. murmurăm apusul. zilele par niște cărămizi în care cresc fluturi. poeții răsună din zidurile acestei lumi despre care nu pot să zic. nimic.

Sunday, April 11, 2010

narcise

azi noapte am orbit toți ca niște soldați. inima noastră a stat. am albit și am întunecat. azi noapte nu au funcționat unitatea de resuscitare. nimeni nu respira în nimeni.

trupurile noastre au încetat în Duminca Tomii.

nu știm ce a fost după aceea. nu se aude prin ziduri. toată noaptea genunchii noștri au ars ca niște făclii.

spre dimineață cineva a aprins o lumânare frântă. Duminica asta a înflorit în cimitire. nu știm ce a fost după aceea. nu se aude prin iarbă. nici prin narcise.