Thursday, December 25, 2008

o doză de întâmplabil

am hotărât să mă retrag în frunză. îţi spun ca să nu mă mai cauţi în alte femei. nu mai sunt de găsit decât toamna doar câteva secunde în cea mai frumoasă cădere.

uneori tăcerea îmi explodează în suflet. strig cât pot. toată muţenia mea se împrăştie pe parchet făcând cel mai teribil zgomot. e ceva ce nu pot să-ţi descriu. e ca şi cum aş striga din uterul morţii.

se întâmplă să-ţi repet numele zi şi noapte. până nu-l mai recunosc. încerc să te înstrăinez cumva.

dimineaţa lucrurile o iau de la capăt. ni se poate întâmpla orice. există o doză imensă de incertitudine în rutină. o iau ca pe un drog. doza de întâmplabil.

ai observat că folosim aceleaşi cuvinte. că pornim din acelaşi trunchi. că avem aceeaşi ochi. că oricât am trage să ne rupem nu obţinem decât o durere mai mare. depărtarea ne-ar costa viaţa.

Saturday, December 20, 2008

ar trebui să-i spunem altfel

eu cred că ar trebui să-i spunem altfel. chiar şi atunci când plouă. chiar şi noaptea când nu mai pot să fiu pe fază şi visez. visez. chiar şi aşa pot să-i spun altcumva.

tot ce e rănit se adună noaptea se multiplică în întuneric. mi se administrează un anestezic ineficient. simt tot. ei taie eu simt şi aud şi văd totul. ştiu că eşti mutilat în mine ştiu că nu se mai poate face nimic. ei vorbesc. ei cred că nu aud că nu am habar. ştiam dinainte. e inutil să rezece partea bolnavă din care tu te hrăneşti. tu te vei hrăni cu mine în continuare. vei creşte la loc. vei ocupa în mine răsăritul apusul mersul pe jos. vei lua tot ce-ţi lipseşte vei continua să zbori cu aripa mea să respiri cu plămânii ei. vei continua să exişti indiferent ce fac eu sau ceilalţi.

mă aştept să-ţi iubesc noul nume ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. mă aştept să-ţi iubesc mutilarea. sunt pregătită să mă privesc în oglindă şi să te văd.

Tuesday, December 09, 2008

cântec

nu mai ştiu ce e important. cred că muzica e cea mai importantă. nu am putea fără muzică. nici eu. nici tu.

exist pentru că exişti. un lucru pe care nu pot să-l spun altfel.

am ajuns aici. nu ştiu unde sunt. pare un sfârşit. nu pentru că e frig nu pentru că adorm plângând pe ascuns nu pentru că mama are coloana vertebrală aproape frântă nu pentru asta. ci pentru că e prea târziu. şi nu mai avem când.

scriu fără să mă gândesc. scriu ca de obicei din răbufnire. acum încerc să îţi scriu că mor. presupun că nu citeşti. că se pierde pagina asta. tocmai asta în care îţi spun că te iert că nimic nu contează în afară de acest cântec.