mâine

mâine va ninge pe alocuri va fi polei. mă voi simţi ca o linie albă continuă. îmi voi amorţi simţurile. tu vei conduce excesiv de prudent cu toate farurile aprinse. vei semnaliza întâmplările depăşirile trecerile.

stop.

galben verde alb alb alb alb alb alb alb alb alb alb alb

mâine voi fi o corabie uitată în larg. vei lipsi tu vor lipsi mateloţii vor lipsi valurile marea pescăruşii voi fi doar eu corabia în tot largul.

mâine va ninge ca într-un glob cu un om de zăpadă pe care l-am primit tare demult de la tata. îmi voi ţine făgăduiala. clătite calde şi dulceaţă de trandafiri.

lucruri bune

simt doar o imensă tristeţe. e bună şi asta. era să nu mai simt nimic. dar e mai bună tristeţea.

e mai bună amărăciunea e mai bun mersul pe jos e mai bună durerea. nu. nu mă mai doare nimic. tristeţea nu doare. e şi ăsta un lucru bun.

şi feţele ştrese de oboseală şi grabă ale trecătorilor sunt bune şi pacientul meu care plânge în salonul unu e bun mai bun decât nimic.

îmi aleg un şir de paşi. plec.

îmi aleg o tăcere. apoi un cântec. nu aş putea să fiu tristă fără un cântec. nu aş putea să plec fără el.

cireşii nu fură oameni

mult timp am crezut că mi te-a furat un cireş. dar acum nu ştiu ce să mai cred. cireşii nu fură oameni.

poate că mi-e prea somn. viaţa mi se pare grea. ca un o bilă de plumb. o rostogolesc pe iarbă şi-mi pare rău. ce mormânt frumos putea fi aici dacă n-aş fi fost eu să stric totul.

poate că mi-e prea sete. beau creierul munţilor cascade de gânduri măduva ta miezul lucrurilor. cu siguranţă mi-e prea sete încă.

sufletul stă şi el în altă parte. aici. stă cu mine şi mă face să spun chestiile astea fără noimă. e ca un animal sălbatic pe care crezi că l-ai îmblânzit. te muşcă din joacă puţin prea tare. până la sânge.

un timp am crezut că toamnele sunt invenţia ta ca să mor cât mai frumos cu putinţă. dar acum nu ştiu ce să mai cred.

i.

o fetiţă trage după ea un câine de pluş în lesă. mă gândesc că nici obiectele nu au o soartă mai bună. îmi verific gâtul. parcă simt o urmă de lanţ. în suflet simt o urmă de obiect.

asistenta şefă zâmbeşte tot timpul. uneori o caut doar ca să văd dacă mai zâmbeşte. da. şi asta mă nelinişteşte puţin. fetiţa latră subţire în locul câinelui maroniu de pluş. tot ea îl ceartă. nu pot să zâmbesc. nu pot.

pacientul din salonul unu are incisivi foarte lungi. muşcă din vorbe. le scoate întregi dar însângerate. abia acum am observat. nu e prea târziu.

sala de aşteptare e plină. îmi fac de lucru pe-acolo. mă gândesc ca s-ar putea să apari. dar unde altundeva aş putea să te aştept fără să observe nimeni.

i.

azi a fost o zi ca un tren. ma tot gandeam sa cobor la prima. dar ziua nu se oprea niciunde. parca si eu am devenit mai nehotarata spre seara. m-am gandit ca mai pot sa raman. paradoxal ramanand pot sa merg mai departe.

zile

azi nu s-a întâmplat nimic. ploaia a şters totul. şi mersul la biserică şi curtea şi cerul.

oamenii păreau mulţumiţi. îşi trăgeau sufletul. numai sufletul meu nu ia pauză. nu are nicio duminică. e ca un câine liber în cerul umed.

mă gândesc să-ţi las vorbă aici. în camera ta e frig. vorbele nu trec de uşă. nu ajung până la tine. sau ajung atât de târziu încât apuc să visez altceva.

toată ziua mi-am spus că e toamnă. greu de crezut însă. au dispărut frunzele. pădurea e plină de scheletele gri ale copacilor. pândesc ore în şir cum unele ramuri se împletesc. ţi-am mai spus că există asemenea îmbrăţişări. ţi-am spus că e pe viaţă şi pe moarte.

în rest ciori multe ciori. prea multe ciori.

rutină

simplul fapt că mă numesc ioana
că mă trezesc la 6 şi un sfert
că încep o nouă zi
că trec în goană pe lângă anunţul SICRIE NON STOP scris alb pe fond negru
simplul fapt că zâmbesc că mă păcălesc şi-i păcălesc pe toţi ceilalţi
simplu fapt că mă prefac că exist
mă face chiar să exist
şi asta mă enervează cumplit.

acest simplu fapt mă transformă în victimă
chiar dacă nu se vede chiar dacă sângele meu e încă în vene
şi nu pe faianţa din baie
sângele meu e încă la locul lui

nu-mi scapă nimic

sunt uliul obosit al rutinei. nu-mi scapă nimic.
totul se întâmplă la fel. sunt în grafic.
sunt la linia de sosire.

noaptea se schimbă tura. noaptea am voie să fiu oricine.
pot să visez că nu mă mai trezesc
şi că nimic din toate astea nu s-au întâmplat.

iarbă verde verde

să nu uit să-ţi spun că nu-i mare lucru. e doar o mare păcăleală. nu ne mai facem bine.

azi mi-am adus aminte cum creşteam noi casanoastrădelemn. tu erai un arhitect minunat. desenai umbra mea în curtea casei. desenai copilul în leagăn. copaci o fântână nişte pietre mari un balansoar pentru mama garaj maşină iarba verde verde. puteam să-mi dau seama că iarba era prea verde. chestia asta ar fi putut să-mi dea de bănuit. eram amândoi în acelaşi vis în apartamentul de bloc sub fereastra noastră vecinul bătea covorul puteam să ştiu şi să nu mă trezesc.

ne-au promis însănătoşirea grabnică chestii o altă iarbă verde. peretele mă atinge lipicios şi murdar mi-am scuipat iluziile într-un colţ mai spre nord. au adus un visător care urlă zi şi noapte nu pot să dorm. nu-mi mai recunosc somnul nici trezia. de azi mă consider o umbră şi-mi bag picioarele în realitatea visătorului legat de patul vecin. îmi bag picioarele în diagnosticul lui incurabil în nevasta lui care a plecat cu altul în treptele cele 3 puse ca naiba la intrarea în bloc ca să-şi rupă el gâtul să nu mai meargă şi să se pişe pe el. îmi bag picioarele mele de umbră în peretele ăsta lipicios. prea verde. prea perete. suspect de prea verde.

doctore, am o panteră în sânge

doctore am o panteră în sânge i-am spus să mi-o scoată că-mi sfâşie gândurile cu ghearele şi colţii că-mi răscoleşte visul cu foamea ei i-am spus. doctorul mi-a dat un algocalmin.

doctorul meu are ochi de căprioară.

îmi împart visul cu tine. muşcăm din aceeaşi parte ca fraţii. muşcăm din acelaşi somn. visez cu un fel de disperare că pot să mă trezesc de durere. şi singurătatea e împărţită în două. şi singurătatea latră vorbeşte ne înghite cu noduri.

ninge. geamul termopan plânge puţin cu lacrimi de sticlă. nimic nu trădează linştea nimic nu o aruncă în noi.

tu eşti cu siguranţă undeva acolo într-un ochi galben într-un ochi verde. tu asmuţi toată noaptea sângele meu împotriva mea ştiu. dar nu am arma de vânătoare nici pumnalul nici piatra care să te ucidă. nu am decât inima mea intoxicată de cuvinte şi de algocalmin. am doar inima mea ascunsă în privirea ta prădătoare.

nopţile mele se luptă cu zilele mele. nopţile mele sunt pantere care sângerează pe ascuns doctore.

dă-mi muzica ta

am încercat să dau puţin
mai tare. potenţiometrul s-a stricat
de mult. vocea ta era doar o şoaptă.
mult timp am ascultat-o
aşa. eram foarte atentă. nu pierdeam
decât vreun suspin un oftat ceva
ce oricum ne-ar fi complicat prea mult
comunicarea.

dă-mi repede repede muzica ta

uite

lumea s-a dat deja foarte încet
nu pricep mare lucru
lumea e parazitată de gânduri
lumea este ecranată de ziduri şi nimeni
absolut nimeni
în afară de tine
nu ar putea
să cânte între aceste limite.

o scenă imposibilă

Personaje:
Moartea-o femeie între două vârste îmbrăcată sobru, sacou negru cam bărbătesc, fustă neagră. Părul negru strâns într-un coc la spate
BM- bărbatul mort- în costum gri, cravată sobră, pantofi negri foarte bine lustruiţi
BV-bărbatul viu-gol

Decor
Un pupitru înalt
2 scaune cu faţa spre public, unul în spatele celuilalt
o cadă veche de fontă în plan mai îndepărtat

M în prim planul scenei, în picioare la pupitru cu faţa la public pregătită să ţină un discurs. Frunzăreşte filele unui document.
BM şezând foarte corect oarecum rigid pe scaunul al doilea
BV într-o cadă aşezată într-un plan mai îndepărtat. Iniţial nu se vede din cadă.

M –(îşi drege vocea)Doamnelor şi domnilor, în primul rând doresc să vă mulţumesc pentru prezenţă. În al doilea rand …

BM –(o întrerupe cu oarecare politeţe în glas)În al doilea rând sunt eu, doamnă.

M-mă rog…În al doilea rând vreau să vă comnic unele chestiuni foarte importante. Doamnelor şi domnilor vă anunţ în mod oficial că avem timp.

BM-(o întrerupe din nou cu un ton ezitant, privind în jur)Nu vă supăraţi doamnă, nu ştiţi cumva unde suntem?

M-(întorcându-se doar câteva grade spre BM)Domnule, nu ar fi trebuit să întrerupeţi acest discurs. Timpul are anumite reguli, o continuitate un ritm, ceva ce pare să depăşească propria dumneavoastră capacitate de înţelegere …

BV-(fără să iasă din cadă, cu o voce foarte vitală, puternică, ton zeflemitor)Ce importanţă are unde suntem? Uite eu sunt într-un recipient. Aici timpul este limitat domnişoară. Curge la canal dacă scot dopul. Totuşi (scoate capul din cadă, devine vizibil până la brâu)aş putea să vă pun şi eu o simplă şi inocentă întrebare din public…mă rog din cadă. Aveţi idée CINE suntem?

M-(uşor iritată)Domnilor întrebările dumneavoastră nu fac decât să strice contiuitatea acestui discurs, precum şi echilibrul perfect pe care tocmai l-am stabilit între noi . Ce mai contează cine şi unde eşti, dom'le, dacă ai timp şi dacă…

BV-Mă văd nevoit să vă întrerup din nou şi să vă anunţ că nu aveţi pic de dreptate. Timpul meu nici nu există din moment ce Eu de fapt nici nu m-am născut. Recipientul asta mă găzduieşte până devin capabil să mă adapez vieţii de apoi

M-Staţi! Care apoi?

BV-Adică, după…

M-După ce?

(Tăcere. BV se ascunde în cadă)

M-Cred că nu m-aţi înţeles… avem cu toţii acest unic timp şi nu un altul. Pe de altă parte nimic nu este lăsat la voia întâmplării, doamnelor domnilor născuţilor şi nenăscuţilor . De exemplu, eu vă pot garanta veşnicia fără să vă ofer în mod concret dovezi, fără să vă îngrop în tot felul de certitudini.

BM-Dacă e aşa înseamnă că suntem pur şi simplu morţi…nu?

M-Nu. Dar e un amănunt nesemnificativ.

BV-(ieşind pe jumătate din cadă)Dacă susţineţi că sunteţi cât de cât vie încercaţi să faceţi ceva. De exemplu, să plângeţi.

(M încearcă să plângă. Nu reuşeşte. )

M-(cu un ton indifferent)Nu pot.

BV-Vedeţi? Morţii nu plâng.

M-(iritată, schimbând vorba)Vă mai bălăciţi mult în chestia aia ? aţi scos dopul?

BV-Nu domnişoară. Nu depinde de mine. Sorocul!

BM-(privind spre BV) Săracul!
Doamnă, eu vă spun că ar trebui să facem abstracţie de dânsul(indică spre cadă). Uitaţi, e acolo plin de jeg, bălăcindu-se în câţiva litri de …chestia aia mizerabilă despre care spune că e de o importanţă vitală. ..(cu un ton confidenţial) şi ştiţi, nici nu cred că e de-al nostru…

M-De ce credeţi asta?

BM-l-am auzit plângând…

M-ahaaaa

BM-mâine poimâine va izbucni într-un hohot de rîs…şi cine ştie…

BV-(nu se arată dar cântă fredonează mormăind oda bucuriei)

BM-ce v-am spus?!

(Se văd doar mâini şi picioare în aer din cadă. Un fel de dans. Un hohot de râs. Un hohot de plâns. O tuse. Un strănut. Chiorăituri…intestine.)

BV-(iese două treimi din cadă şi se adresează gesticulând spre M)Doamnă, cred că lucrurile iau o întorsătură ciudată. Dumneavoastră nu v-aţi susţinut discursul, auditoriul habar nu are cine şi unde e, pe aici s-a dat o luptă. Au căzut oameni şi au fost împuşcaţi cai, nu-i aşa?( trece un cal). S-au spart oalele şi noi nu ne-am ascuns încă, planează la joasă înălţime un pericol…adică,cerul e albastru, miroase a liliac înflorit, s-a întărit mădularul, vacile dau lapte, albinele fac miere, ursul e păcălit de vulpe…pe când dumneavoastră doamnă sunteţi de o frumuseţe inversă, iar floarea asta nu mai are frunze…(arată undeva spre zona pelvină sugerând un falus)

(În tot acest timp M nu schiţează nici un gest. Stă în picioare încercînd să ţină un discurs.)

M-(îşi reia firul discursului oarecum mecanic)După cum vă spuneam, ar trebui să reconsiderăm termenele, să prelungim unele cuvinte; chiar şi în majoritatea gesurilor am putea să desfăşurăm o anumită lentoare …

BM-(o întrerupe)Doamnă! Cu tot respectul, s-ar putea să fie adevărat că lucrurile iau o nouă întorsătură, deşi nu prea ştiu de unde…cred totuşi că e total diferită de afirmaţiile acestui, acestui, …acestui. (arată spre cadă de unde se aude BV fredonând dând din mâini şi din picioare ca într-un dans aerian în care trupul zace în cadă doar membrele dansează).

M-Domnule. Eu am timp, dar Nu am răbdare. Ceea ce vi s-ar putea părea inexplicabil.

BV-Nu, nu, deloc! E foarte firesc . Moartea nu are niciodată răbdare. Are însă foaaarte mult timp.

M-Domnule, nu cred că e corect să pronunţaţi cuvinte noi chiar înainte de a vă fi născut. Habar nu aveţi despre ce vorbiţi. Dar mă rog, eu nu intervin acum. Deşi cred că ştiţi, decizia îmi aparţine.

BV-Decizia… ahaaa. Acum veniţi să luaţi aici o decizie atemporală. Vax!

(BM trece în primul rând, aşezâdu-se în scaunul din faţa lui)

(BV cântă un cântec de pahar, de inimă albastră…Între timp M se apropie de el şi începe să-l studieze atentă evaluându-l ca pe o mostră. BV se opreşte din cântat, îşi priveşte curios mâinile apoi concluzionează)

BV-Bărbat bine. Viu. Greutatea: aproximativ 70 kg. Înălţimea:( îşi priveşte piciorele scoţându-le din vană) cam cât o cadă plus tălpi. Caut femeie. Nu. Caut FE-ME -IA! ( se prinde cu mâinile de marginea vanei, scoate capul peste margine şi priveşte în jur căutător susţinând priviri.)

în oraşul meu e mai bine

am ieşit afară în curte. ninge prosteşte într-un noiembrie al nu ştiu cui. ascund fulgi de zăpadă în buzunarul de la molton.

doctorul meu mi-a spus că acum ar fi bine să plâng . el recomandă pentru început cel puţin o dată pe zi. eu nu prea pot dar adun lacrimi îngheţate în cer. apoi le pun să plângă în locul meu când ajung în salon.

tu ai în glas o absenţă în plus. vorbele nu acoperă tăcerea dintre noi. acea tăcere muşcată în plină durere cea despre care ştiam amândoi că ne va cuprinde minţile până la urmă.

nu ştiu ce se întâmplă de nu mai moare nimeni. tu îţi simţi ochiul mort. şi nu ştii cum să-l ascunzi.

în oraşul meu e mai bine îmi spui. încă se moare.

gemeni

stau în faţa ta cu sufletul meu alb. tu repeţi prea uşor cuvântul suflet. între timp îmi ascunzi că a venit iarna că uterul a îngheţat ca nu vom mai locui acolo ca doi embrioni îmbrăţişaţi nu vom mai păstra semnul adânc semnul identic.

spui fraze lungi. mă simt clandestină în cuvintele tale. pe unele mi le rostesc pe ascuns cu o clipă înainte. dar m-am hotărât să nu-ţi spun nimic despre asta. va fi jocul meu un mic secret buclucaş.

ştii deja că sunt născută în toate zodiile tale. şi tu îmi torni verzi şi uscate despre o lume prelungită mult în pământ . îmi liniştesc bicuspida cu un gând sub zero grade. cu gândul la primul om care trece un prag oarecare spre o lume oarecare. nu ştiu de ce nu ţine nimeni cont de stele când moare.

nimeni nu mai ţine cont de nimic.

..

să nu-ţi fie teamă. există iubire. există făt frumos din lacrimă. există undeva un cal care mănâncă jăratec şi prinde puteri nebănuite. toate poveştile aşteaptă să se împlinească.

r.e.m.

nici măcar nu-mi imaginam o stradă. visele mele
sunt numai câmpii. sunt doar eu
cu dumnezeul câmpiilor. orizontul e ca de obicei. vag. înrămat în cruci.

marmura se loveşte de lătratul unui câine alb. imens.
poarta e din fier forjat. neaşteptat de frumoasă. îmi aminteşte de patul nostru din fier. cuprind lucrătura contorsionată şi rece în palmă. adorm.

tatăl meu a murit prea devreme. vreau să ştii asta despre mine. tatăl meu prea devreme sau eu prea târziu. undeva e o discrepanţă mai evidentă acum când iubesc.

e suficient să ştii despre mine că mereu visez cu un crin. mă trezesc din coşmarul eteric împingând ca la naştere. ca la naşterea mea. ca la naşterea ta. nu mai ştiu
cine naşte pe cine. nu mai ştiu
cui îi vine rândul.

în câine se cuibăreşte lupul.
în câine te cuibăreşti tu cu ochiul tău orb cu ochiul tău viu
îmi sfâşii visul cu privirea ta nesătulă. îmi desfaci viaţa şi o întinzi cu sucitorul. acum viaţa mea e întinsă. pe ea cresc păpădii cu sporii grei ca nişte plumbi. respir cu plămânul tău stâng. cu plămânul tău de vrabie ucisă în somn.

ai putea să prinzi ultimul tramvai

ai putea să prinzi ultimul tramvai. ninge de o mie de ani. în una dintre vieţi am fost câine. am rămas cu mirosul tău de stăpân. cu mirosul tău de umbră grăbită să plece.

la ştiri se dau ştiri. unii au murit în condiţii suspecte. altora le-a ars casa.

dacă te-ai grăbi ai prinde o parte de lume. străinii ţi-ar umple inima cu vată de zahăr. ar muşca din zâmbetul tău îngheţat. cine ştie de câte ori ai învia într-o singură zi după aceea.

aş putea să-ţi dau mănuşile mele vechi. ar fi ca şi cum mi-ai ţine toată căldura palmă. ca şi cum te-ai apăra de frig cu amprentele mele.

eu n-aş dormi toată noaptea. aş sta lângă gyuri şi i-aş povesti cum arăţi cum ai rămas prea mult în locul meu cum ai învins frigul şi ţi-ai anulat fără teamă chipul din oglindă cum ai rămas prea mult dar nu de tot. gyuri ar înţelege că e adevărat ceea ce a văzut cu ochiul lui de sticlă cel pe care l-a aruncat ieri în weceul de serviciu. măcar el poate să vadă tot rahatu din lume.

...

mi-am luat paltonul şi nişte mănuşi foarte vechi maronii. m-am îndreptat spre uşă. ceilalţi îşi sorbeau cafeaua cu lapte ceaiul jucau şah dame cărţi. la ştiri se dădeau ştiri. unii muriseră în condiţii suspecte. altora le luaseră foc casa. avuseseră casă. gyuri îşi aruncase ochiul de sticlă în weceu. îl pusese să vadă tot rahatu din lume.

am ieşit pe poartă. câinele galben a lovit cu vârful cozii spre dreapta. pe jumătate doar. aleea e neagră şi ninge. nu mă opreşte nimeni să plec. afară e chiar aici. afară lumea se înfige în tine. nimeni nu-mi spune să rămân. unora le-a ars casa.

mesaj dintr-o lebădă

nu mă căuta. portarul nu te va lăsa să intri. aici lucrurile au devenit foarte reci. dorm într-o lebădă din gheaţă. toată noaptea o simt alunecând prin carotida mea zdrenţuită.

ţi-am trimis multe vorbe. aerul e mut. nimic nu-ţi va spune că ard în lebăda mea transparentă şi că-mi imaginez o zi imposibilă în care nişte noi imposibili se vor îmbrăţişa definitiv.

nu mă căuta până când nu-ţi trece până când nu-mi trece tot cântecul din glas.

am putea totuşi să orbim împreună. de unde eşti tu se vede mai bine de unde eşti tu doare mai tare. aici a rămas un singur lucru neînvins. o singură clipă despre care mai ştim.

...

uite, acum mă dezamăgeşte altcineva şi mă bucur. nu aş mai suporta să mă dezamăgeşti tu.

ştii ce?

iarăşi am avut visul acela în care vine un înger şi-mi spune ceva. la început nu înţeleg ce vrea. mi se pare important dar nu înţeleg nimic. îngerul devine iritat. aproape isteric. strigă la mine. dumnezeu nu există! şi ştii ceva? nici n-a existat! de obicei mă trezesc din coşmar. de obicei fac diferenţa. şi de data asta m-am trezit dar îngerul era încă acolo. tăcea.

faţă în faţă

ştiam că eşti tu. şi mai ştiu câteva lucruri pe care dintr-un soi de modestie le las să se întâmple. există o decenţă a anticipării.

poate dacă îţi spun repede repede toată rana ea începe să se vindece. atunci când tu suspini ea se vindecă. atunci când taci mi se face o teamă cumplită. îmi amintesc că aşa vine îngheţul. uneori foloseşti cuvântul inimă fără teamă. mă gândesc că te referi la suflet. că te referi la ceva rănit de la bun început.

niciodată nu vom putea să fim mai mult faţă în faţă. privirile noastre ne-ar putea orbi. atingerile ne-ar smulge simţurile şi ne-ar biciui cu ele întrupându-ne. niciodată eu nu voi putea să-ţi mai spun totul într-o singură clipă deşi tu ştiai. ştiai dintotdeauna.

eu de exemplu tu

nu ştiu de ce crezi tu că lucrurile sunt complicate. de fapt totul e simplu.
intestinal de simplu.
eu de exemplu tu
înfăţişarea noastră
felul în care ne păstrăm cumpătul
felul în care ne ferim privirea
vocile noastre obişnuite
cu oarecare linişte
cu oarecare cântec
cuvintele care se caută între ele
şi se găsesc până la urmă
se pipăie ca orbii
simţind mai mult şi mai ascuţit decât văzătorii

după cum bine vezi timpul face tumbe
seara mă culc în tine ca un câine
dimineaţa sunt o magnolie
îmi rod fructul până la sămânţă
încolţesc. mă nasc din oasele tale bătrâne
o iau de la început cu mersul pe jos cu uimirea
cu aşteptarea cu aşteptarea cu aşteptarea
după cum vezi e simplu. nu se întâmplă nimic
care să nu lase urme

nimic.

..

sunt închisă în trupul nostru. am refăcut drumul până la tine şi înapoi. drumul nu mai duce la mine. nimic nu se mai numără în gând. toţi paşii sunt anulaţi. o pasăre înghite cele câteva urme. ceilalţi sunt doar nişte pescăruşi mari şi blânzi. ni se aşează pe creştet. ne ciugulesc gândurile direct din pupilă. te aperi cum poţi. orbeşti. eu mai vreau să văd. îmi spui că sunt masochistă şi râzi. râd şi eu. între timp au luat marea şi au mutat-o sub noi.

...

eu ştiu cum sunt. doctorul spune să iau poza de pe noptieră. cea cu bărbatul şi femeia îmbrăţişaţi pe viaţă şi pe moarte. spunea că lucrează degeaba. nu mă poate vindeca. că mai bine ar sta acasă cu nevasta lui. a doua. mai bine ar merge la pescuit. mai bine ar face goblen. nu-l aud. doctorul meu nu a fost îmbrăţişat niciodată. doctorul meu e din carne. din sânge. sub ele doctorul meu e din piatră.

prima oară

a trebuit să mă dezic de tine. a trebuit să spun că nu ştiu cine eşti. şi parcă în clipa aceea nici nu am mai ştiut. apoi am aflat că nu ştiu cine sunt. am aflat că nu ştiu nimic.

what a wonderful world

nu e nimic de descris. ultimul lucru despre care aş vorbi ar fi acest perete. şi vaza de flori improvizată dintr-un borcan de muştar aşezat pe noptiera de fier. şi pătura în carouri maronie cu miros de dezinfectant. şi duşumeaua cu linoleum verde. crud.

nu-ţi vorbesc despre lucrurile astea. nu se schimbă nimic. totuşi duminica radioul se dă mai tare. e slujba. apoi radio nostalgic. ceai prea dulce. salam de biscuiţi. vizitatori mirosind prea tare a apă de colonie. câte o mamă care se abţine din plâns. despre asta aş putea să-ţi spun că mă irită. mă tensionează. doar o singură dată aş vrea s-o văd izbucnind. urlând ca o bocitoare. cred că asta mi-ar face bine. aş putea să ascult liniştită radio nostalgic. se dă luis armstrong. what a wondeful world.

1949-1950

nu am destulă pace ca să-ţi spun cum a fost. îmi amintesc doar:crizanteme. mii sute de mii. înfig tulpinile în morminte. pământul e umed călduţ. e bun.

sub linişte ceva urlă astfel încât eu aud foarte clar. calc pe frunze pe alte morminte. acolo e o împrejmuire veche. un copil mort la 1 an. în anul 1950. îmi simt călcâiul greu. îmi simt oasele îmbinându-mă ca pe o străină. sunt în acelaşi timp sub flori şi deasupra lor.

mai mult ca oricând eşti în creierul meu. moartea are de-a face cu noi. cu mine şi cu tine.