Tuesday, January 31, 2006

suntem potriviţi

Dimineaţa e doar o glazură din zahăr ars. O sparg încet pătrunzând în miezul unei zile obişnuite. Nimic nu mă surprinde. Toţi sunt fraţii şi surorile mele. Ne transportăm între vieţi în sicriele noastre verticale de fier. Toate gesturile ni se potrivesc perfect cu sforile şi cu toate celelalte utilităţi. Nu mă îngrijorează nimic. Suntem potriviţi aici. Suntem absenţii paşnici ai orizontului nostru.

Monday, January 30, 2006

afişe pe stâlpi

nu-l mai numesc în nici un fel. îl lepăd în drum. atunci destinul se umflă puţin peste margini.
iarăşi am provocat soarta. am luat-o de guler şi i-am strigat
că pe dinăuntru suntem încă vii . că ne jucăm cu mingea pe acelaşi maidan fierbinte.
că avem curaj. rostogolim cercul mare de fier fără teamă printre suspinele noastre subţiri .

nu-l mai numesc în nici un fel
dar până e aici noaptea se topeşte lascivă în jurul lui

îmi imaginez acelaşi cuvânt rostit în o mie de limbi toate materne. acum sunt născătoarea acestei lumi
mă rup. în sfârşit mă rup din lumina aspră a facerii lui.
el e în toate ca o umbră ascuţită şi muşcătoare.
el este şi soarele acesta mexican care-mi aminteşte că peste coşmaruri am piele.

zidurile apar mult mai târziu. când începem să ne punem întrebări.
avem deja ochi.

repet. am ochi albaştri. repet .

arunc poemele în aer. apoi lipesc afişe pe stâlpii din sufletele morţilor cum
că el e încă dorit
că eu îl doresc
că uneori îl îngrop în deşert ca să-l caut
că-l pierd între disperări
şi îl nasc fără să-l mai numesc în vreun fel.

Sunday, January 29, 2006

un fel de urlet

iarăşi mă nasc urlând aici între oglinzi
forcepsul ruginit mă ajută să mă expulsez direct pe linia de start
acum sunt campionul tăcerii. îmi iau noua viaţă în serios.
lumea cu fanioanele ei stridente îmi fâlfâie în faţă tot felul de vorbe
cineva îmi şopteşte adânc în ureche numindu-mă iubito
eu îmi ascund cu pudoare un oftat adevărat
buzele mă trădează printre cuvinte

de data asta mă nasc liberă, îmi spun
urlând din cuşca unei lighioane de mult îmblânzite

Friday, January 27, 2006

nimic

n-a mai rămas nimic. întotdeauna m-am întrebat ce va rămâne după ce ne trece şi teama. n-a mai rămas nimic.

Tuesday, January 24, 2006

iubitul meu doarme

iubitul meu doarme. eu îi iau somnul adânc şi mi-l înfăşor în jurul trupului. dimineaţa ne va găsi înlănţuiţi în acelaşi vis. el nu va mai şti nimic. eu îmi voi aminti totul. el îşi va continua truda. eu aşteptarea.

mesaj în limba pinguină

cred că vorbim inutil în toate limbile pământului
toate rămân fără vocale când e vorba să fim pur şi simplu
nu mai avem litera mică în litera Mare
aşa cum eu sunt în tine

nu mai avem nici semnul mirării!

oricâte cuvinte ţi-aş spune acum
mesajul s-ar pierde printre consoane

mai bine mă ghemuiesc în somnul tău alb
ca să te visez în noaptea aceasta polară
şi să-ţi tot spun "te iubesc"
în limba noastră pinguină

Sunday, January 22, 2006

toţi ştim

toţi ştim
lumina ţipă
tăcerile trosnesc
aşteptările cântă
toţi ştim că de mâine e mâine
jocurile sunt făcute
aici pe pământ
locul comun ne ia locul
toţi ştim
zidul
aripa
şarpele
pantera
în aer
în apă
mediile de ceaţă se suprapun
iubirea mea
iubirea ta
iubirea altora
sunt schisme ale tăcerilor de carne
toţi ştim
cataclismul e în toţi
cei care ştim
suntem
orbi
dansăm cu întunericul
cu tălpile celuilalt
dansăm cu plăgile deschise

Thursday, January 19, 2006

aproximări

Azi Moartea mi-a mirosit tălpile. Am înţeles că fiecare zi e bună pentru a nu mai fi. Eu trec mai încet. Prea încet. Pe lângă mine aleargă oameni fără chip spre prăpăstii fără sfârşit. Sunt vinovată de această puţină fericire. Care poate că e numai o linişte. Poate e doar aproximaţia pe care o folosesc în definirea unui anumit fel de supravieţuire. Cine să mai ştie. Mă las cu totul pe ziua de mâine.

Azi liniştea este ca o panteră neagră ce-mi toarce în braţe.

între timp am aflat

La ora asta nu pot să fiu patetică. Te doresc ca în prima zi. Am aflat despre moarte şi naştere. Am aflat despre înstrăinarea şi despre războiul din noi. Am aflat despre mine şi despre tine. Ştiu toate acestea. Anii se măsoară în copii şi în părinţii noştri morţi. În prietenii muribunzi. În inundaţii şi molime. În nunţi şi botezuri. Eu mă trezesc cu tine deasupra şi plâng. Înţeleg că sunt pe drum. Înţeleg ceea ce tu nu vei şti niciodată. Ar trebui să mă bucure taina aceasta. Să te las afară. Între inundaţii şi nunţi. Să las lumea să te atingă fără să te vadă. Să las lumea să te mănânce şi să scuipe cojile. Ar trebui doar să mă ghemuiesc în locul acesta strâmt dintre tine şi tine. Să plâng mocnit pentru toţi morţii ce vor fi până la urmă.

Sunday, January 15, 2006

la fel

azi dimineaţă m-am uitat pe fereastră. nu ploua nu ningea fericirea era cât era.

m-am aplecat să-mi ridic moralul. dar nu am simţit nimic. receptorii durerii îngheţaseră peste noapte. mama călca nişte cămăşi de-ale tatălui meu. vrea să le dea cuiva. eu ştiu că vrea să i le dea lui, tatălui meu mort, iubitului ei.

acum îmi beau cafeaua cu un prieten virtual . ne punem la îndoială existenţele. îi spun că nu poţi fi doar „o glumă cu aripi” dar el nu mai ţine minte când a spus asta.

am un noroc teribil cu zilele astea înşirate ca nişte mărgele transparente pe firul incandescent al vieţii tale.

îmi pun cizmele noi. cobor.

în stradă sunt cozi imense la bilete. desigur undeva există un ghişeu. aştept. între timp îmi beau cafeaua cu nişte străini. ne iubim din picioare. naştem, alăptăm, unii mor. ceilalţi ne învingem frica. rămânem cu parestezii penibile în tot trupul.

probabil nu vom pleca niciodată niciunde. aşteptarea ne-a intrat în carne ca un lanţ ruginit. cineva îmi schimbă apa şi mâncarea la ore exacte. eu îi dau copiii mei şi câteva sfaturi tehnice. îl întreb cum e azi. mai bine. totuşi ne îndreptăm spre ceva, concluzionez în timp ce se porneşte ploaia.

e la fel. o zi ca o mărgea de sticlă prin care te văd şi mă vezi. plouă întârziat. privirile ni se sparg de pereţi. suntem cât suntem.

Saturday, January 14, 2006

...

În fiecare noapte visez cu tine şi cu alte lucruri care nu mai există.

Thursday, January 12, 2006

azi nu a plouat

azi era să plouă, dar nu a plouat. mă gândesc că tu ai un tablou cu o iarnă pe mare ascuns după uşa din baie. cred că că l-ai uitat acolo după ce s-a uscat. şi eu aş fi vrut să merg la mare acum. niciodată n-am văzut marea iarna. e încă un vis. mi-am imaginat mereu că voi merge la mare în iarna în care voi şti că mor. dacă mă chemai acum aş fi mers călcând pe firul unei predestinări. ar fi fost ca şi cum m-ai fi chemat în moarte. aş fi fost de o fericire ciudată şi deplină ca un tuberculos care în ultimele clipe începe să respire dintr-odată foarte uşor. cuprinsă de o exaltare stranie aş fi lăsat vântul usturător să mă biciuiască . apoi te-aş fi privit ca dintr-un tablou pe care l-ai uitat după uşa din baie. puţin şters de la abur. poate încă neterminat. doar tu ai fi ştiut că ţi-a fost totuşi prea frig ca să-l termini. erai prea obosit ca să-l termini. şi era prea întuneric. ziua se târa fără identitate şi tu nu o puteai cuprinde în cuvinte. nici în culoare. totuşi marea ţi se zbătea sub o ploaie de iarnă dintr-o pânză aburită. ochiul meu ar fi rămas nefiresc de albastru în colţul de jos deschizându-se în mijlocul numelui tău semnat în alb. resemnat în alb.

oricum, azi nu ar fi existat fără toate acesteA.

Wednesday, January 11, 2006

antibiotic

sufăr de o boală obişnuită. ştiu că se tratează dacă respect dozele şi toate indicaţiile celor din jur. lumea şi-a făcut un obicei din a-mi administra tot felul de remedii cu un gust oribil. sunt tot mai des absentă din mine. am învăţat să fug în pijama din pielea mea. sunt foarte departe undeva pe un tren de marfă călătorind clandestin într-o direcţie bună. cel mai trist este că trebuie să mă întorc să-mi iau din când în când doza.să iau fiecare zi cu de-a sila ca pe un antibiotic foarte amar.

Tuesday, January 10, 2006

respir în pumni

ştii cît de puţin loc îmi trebuie? respir în pumni. mă retrag din toate amintirile, din aer, din apă, din trupul tău, din carnea lucrurilor.
îmi donez organele îmi donez corneea. ciudat cum din ochi nu-mi rămâne decât lacrima penibilă şi oarbă. acum sunt tot mai puţină, dar păstrez conturul desenat de tine cu degetul pe oglindă. doar acolo am rămas eu, aceeaşi cu tine cel ce plângi pe ascuns.