liniște pian liniște

începeam orice frază cu numele tău. litere mari cuprinse de panică. fraze scurte nerespirate. liniște. pian. liniște.

din fiecare om țin minte doar mâinile. mâini aspre puternice uscate atingând aerul cu uimire.

am inventat un instrument muzical de neatins. aștept în holul spitalului. câțiva însoțitori plâng. eu nu le țin minte lacrimile. nu țin minte decât muzica și paradoxala armonie a clipei.

tu nu știi cum încape numele tău în mine ca un embrion strălucitor.

nimic al meu

nimic al meu. trupul acesta din care muști e otravă. am rămas prea mult în urmă. oamenii au plecat acasă. copiii au luat săniile cu urme cu tot.

nimic de uitat. țin minte totul. țin minte cu sângele. durerea curge prin sloiuri în venele mele strâmte.

e mai bine așa. dacă scriam acum cel mai frumos poem de dragoste ai fi înnebunit. știu.

nimic de uitat în afara numelui meu de femeie rătăcit printre lucruri.

libertăți carnivore

zac aici în mine ca într-o prăpastie. tu apari întotdeauna extrem de târziu. obosit tuns cu privirea albă spartă de cine știe ce lighioană. între noi câțiva copii bat mingea de pământ. lutul e moale și mingea sare foarte puțin iritându-i. am albit așteptând. habar nu am câte lucruri se petrec între timp. tot mâine mâine mâine ca și cum aș trăi în celulele unui alergător. dar marginea fuge și ea. nu cu aceeași viteză. dar fuge până când se compensează această întârziere a ta. părul tău lung și cărunt împletește alfabetul morților. am vrut să spun dar nu am spus nimic. schimbăm politețuri. ce mai fac. bine. nu pot să dorm cu adevărat. trupul meu doarme de milioane de ori pe secundă. dar eu nu. sunt cuprinsă de cea mai verticală trezie de cea mai albă trezie dintre toate. în casa mea parchetul naște arbori. e un fel de înălțare spre tine. un fel de a rămâne copac în somnul celorlalți și de a fi carne vie în schimbul de noapte.