Tuesday, April 29, 2008

cum ajung seara pe acoperiş

între timp voi colecţiona umbre. tu nu vei întârzia prea mult. vei întreba vecinul de salon unde sunt. el îţi va face un semn cu mâna stângă. din asta va trebui să înţelegi că lumina are foarte multe forme. ca de obicei tu vei înţelege numai portocaliul.

(îţi voi povesti altădată cum ajung seara pe acoperiş. cum la apus zborul pare firesc. şi eu. cum par eu o continuare sângerie a cerului.)

nu spun mai mult. e încă devreme. doctorii se agită toată ziua ca nişte fluturi prinşi în borcan. spitalul e plin de praful scuturat de pe aripi. în urma lor lumina se roteşte pe coridoare şi piere. apoi doctorii pleacă acasă. rămân umbrele închise în saloane. umbre chircite înfrânte de unicul tub cu neon care bâzâie toată noaptea.

(pot totuşi să-ţi spun că nu mă tem. paharele strălucesc în secret pe noptiera de fier. de undeva aerul miroase a tine. a tine când vii ca să nu mai pleci niciodată. când vii să rămâi cu mine pe acoperiş.)

Monday, April 28, 2008

5 l

sângele meu se varsă în tine. ca într-o găleată încap 5 litri. încape toată viaţa mea. ia-o. tu poţi să trăieşti mai departe cu ea. să-mi trăieşti şi mie câteva clipe. de exemplu marea neagră, parisul, toamna. sau numai una dintre ele. care vrei tu.

aici nu-mi trebuie sângele. trăiesc cu tot felu de substanţe perfuzabile. uneori aş avea nevoie de muzică. de muzica noastră. de muzica ta. eu nemaifiind nu pot să-mi asum nicio muzică. poate doar un ritm obsesiv. doar această monotonie aproape chimică a supravieţuirii.

aici nu sunt toamne. nici zile. clipele sunt organice. uneori se măsoară în doze mai mari.

fiecare început e un doliu. fiecare început înseamnă că esenţa ta a murit.

zevi de ani dragoste. non stop.

nu, nu sunt pregătită să mor, doctore. mai am zeci de ani de copilărie, zeci de ani de dragoste. uite, mă joc. sunt doar un copil. sunt foarte îndrăgostită. am de cules flori pentru el. să le aduc acasă. mai am de scris poeme de dragoste. mai am de iubit şi de visat. mai am un timp de rezervă. un timp despre care încă nu ştie nimeni. zeci de ani de dragoste. non stop.

Sunday, April 20, 2008

vizitatori. vaze

vizitatorii sunt aduşi de narcise. oglinzile sunt pline de oameni de vaze simple de sticlă pline de flori.

respir greu. florile proaspete îmi dau senzaţia asta de sufocare. e o frumuseţe prea directă pentru mine acum. nu înţeleg această frumuseţe care-mi taie respiraţia. nu înţeleg petala pistilul stamina nu înţeleg albul nu înţeleg galbenul. mă refugiez în tulpinile verzi fragile. nu înţeleg decât tulpinile.

vizitatorii toarnă apă în vaze. în curând vor pleca împăcaţi cu ideea că am rămas în viaţă. că narcisele au rămas în viaţă. doar noi vom privi ofilirea şi moartea. noi vom dormi cu narcisele moarte la căpătâi peste două trei zile noi vom dormi şi în visele noastre vizitatorii se vor ofili în vaze simple. de sticlă.

...

nu exist. pe cine naiba cred că păcălesc? nu exist şi gata.

Saturday, April 19, 2008

frunză copac iarbă pasăre

aştept. din când în când
privesc în urmă.
ore întâmplătoare şi grele trec
strivindu-mi memoria.

timpul e o sabie.

nu pot să mă ascund. nu pot.
toţi ceilalţi trec prin asta.
îi văd încetinind metabolisme
frământând gânduri de evadare
invocând frunza copacul iarba pasărea
invocând viaţa
până la dispariţie.

Tuesday, April 08, 2008

astenie

din toate părţile flori fluturi. e cald. înmuguresc ca o proastă. mă simt ridicolă zâmbind tot timpul. ce vă doare. îmi vine să râd. plânsul meu seamănă cu un câine ce se împerechează la colţul blocului.

fluturi flori. oamenii se iau după chestiile astea.

îmi verific tăcerea. astenie totală. din ea se strecoară un zâmbet. din ea vin primăveri. nu mă mai pot baza pe nimic. lucrurile se trezesc îmbrăţişate în lucruri. oamenii se trezesc îmbrăţişaţi în oameni. câinii în câini.

în zori pândesc ceaţa.

Monday, April 07, 2008

ceaţa

ceaţa mă făcea să par gravidă cu umbra. trupul ţi se încolăcea ca de obicei în jurul miezului meu cald. ceaţa părea că face toate acestea.nu noi.

noi ne iubeam undeva în prea adânc.

e

omul acesta e la fel de leneş ca mine. îl simt fratele meu.

Sunday, April 06, 2008

simplul

mi-e dor de o simplitate pură. te sperii când esenţa de tine. când îţi simt miezul. când cresc din tine. când te las ca pe o sămânţă în pământul depărtării. te sperii când te iubesc întreg. pentru că atunci te vezi atunci ştii că eşti toate fiinţele şi toate lucrurile. eu am răbdare să vorbesc cu păsările. eu pot să rămân un pas în urmă să contemplu fiinţa ta pasăre fiinţa ta aer fiinţa pământ. nu mi-e teamă de întuneric. mă caţăr în vârful întunericului şi tac. liniştea luminează din interior. o să vezi. dacă te-ai opri o clipă ai vedea toate aceste lucruri.