Thursday, December 25, 2008

o doză de întâmplabil

am hotărât să mă retrag în frunză. îţi spun ca să nu mă mai cauţi în alte femei. nu mai sunt de găsit decât toamna doar câteva secunde în cea mai frumoasă cădere.

uneori tăcerea îmi explodează în suflet. strig cât pot. toată muţenia mea se împrăştie pe parchet făcând cel mai teribil zgomot. e ceva ce nu pot să-ţi descriu. e ca şi cum aş striga din uterul morţii.

se întâmplă să-ţi repet numele zi şi noapte. până nu-l mai recunosc. încerc să te înstrăinez cumva.

dimineaţa lucrurile o iau de la capăt. ni se poate întâmpla orice. există o doză imensă de incertitudine în rutină. o iau ca pe un drog. doza de întâmplabil.

ai observat că folosim aceleaşi cuvinte. că pornim din acelaşi trunchi. că avem aceeaşi ochi. că oricât am trage să ne rupem nu obţinem decât o durere mai mare. depărtarea ne-ar costa viaţa.

Saturday, December 20, 2008

ar trebui să-i spunem altfel

eu cred că ar trebui să-i spunem altfel. chiar şi atunci când plouă. chiar şi noaptea când nu mai pot să fiu pe fază şi visez. visez. chiar şi aşa pot să-i spun altcumva.

tot ce e rănit se adună noaptea se multiplică în întuneric. mi se administrează un anestezic ineficient. simt tot. ei taie eu simt şi aud şi văd totul. ştiu că eşti mutilat în mine ştiu că nu se mai poate face nimic. ei vorbesc. ei cred că nu aud că nu am habar. ştiam dinainte. e inutil să rezece partea bolnavă din care tu te hrăneşti. tu te vei hrăni cu mine în continuare. vei creşte la loc. vei ocupa în mine răsăritul apusul mersul pe jos. vei lua tot ce-ţi lipseşte vei continua să zbori cu aripa mea să respiri cu plămânii ei. vei continua să exişti indiferent ce fac eu sau ceilalţi.

mă aştept să-ţi iubesc noul nume ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. mă aştept să-ţi iubesc mutilarea. sunt pregătită să mă privesc în oglindă şi să te văd.

Tuesday, December 09, 2008

cântec

nu mai ştiu ce e important. cred că muzica e cea mai importantă. nu am putea fără muzică. nici eu. nici tu.

exist pentru că exişti. un lucru pe care nu pot să-l spun altfel.

am ajuns aici. nu ştiu unde sunt. pare un sfârşit. nu pentru că e frig nu pentru că adorm plângând pe ascuns nu pentru că mama are coloana vertebrală aproape frântă nu pentru asta. ci pentru că e prea târziu. şi nu mai avem când.

scriu fără să mă gândesc. scriu ca de obicei din răbufnire. acum încerc să îţi scriu că mor. presupun că nu citeşti. că se pierde pagina asta. tocmai asta în care îţi spun că te iert că nimic nu contează în afară de acest cântec.

Saturday, November 29, 2008

într-o zi mi s-a părut că şi moartea creşte la loc

cred că am trecut peste toate întâmplările dintr-un fel de inconştienţă. ziua le sorbeam trupurile ca pe nişte licori noaptea adormeam în braţele fiarelor. niciodată nu mi-a fost teamă. se făcea mereu o nouă zi şi apoi o noapte succesiune pe care am ajuns s-o consider suficientă pentru siguranţa mea.

vegheam la căpătâiul muribunzilor cu oarecare optimism. înţelegeam trecerea şi nu mi se părea o prea mare scofală. moartea mi se părea un simplu cuvânt. dar pe mine nu cuvintele mă interesau. nu. eu aveam toate aceste clipe pline prelungite mult în linişte. şi nu se cădea să vorbesc despre ele.


chiar şi acum când spun aceste lucruri nu mi-e prea clar de ce nu am plâns de ce nu am urlat de ce nu am disperat încercând să reţin totul aici. cum de m-am bucurat ca un copil am cântat am aşezat flori în ierbar şi am crezut că sufletul zboară ca o pasăre fără să am vreo îndoială în această privinţă.

nu m-am îndoit de nimic. de fapt am fost sigură că lucrurile se petrec în interiorul nostru şi că suntem nemuritori. oarecum perisabili dar nemuritori. şi că orice consumăm creşte la loc.

într-o zi mi s-a părut că şi moartea creşte la loc. dar mi-am dat seama că zilele şi nopţile nu se mai succed chiar în acelaşi fel. că uneori lumina se prelungeşte nepermis de mult. că nu mai găsesesc mecanismul acela extrem de simplu pentru produs întunericul un filet ceva orice.

de atunci sunt mai atentă mai puţin nevinovată. număr în gând. ştiu.

Tuesday, November 25, 2008

puzzle

între timp oasele noastre se micşorează tot mai mult. nu mai suntem atât de înalţi. gyuri bănuieşte ceva. de aceea dorme neîntrerupt de câteva zile. din somnul lui am putea să înţelegem ce ne aşteaptă.

între ferestre s-a rătăcit un gândac negru de bucătărie. probabil va rămâne acolo prins între două lumi. nu-l mai privesc. nu prea vreau să înţeleg. nu vreau să pun lucrurile cap la cap. doctorii mi-au spus că viaţa mea e un puzzle. că nu am decât să aşez piesele la locul lor. dar eu nu mă gândesc la asta. lumile se amestecă mai bine aşa când limitele sunt incerte. las totul în dezordine. exasperez personalul medical mediu şi auxiliar. într-un fel sunt o rebelă care-şi desfăşoară revolta într-o tăcere perfectă. în muţenie chiar.

după amiază se dă paganini la radio. încetează orice altceva. gyuri zâmbeşte în somn.

oasele noastre sunt mai mici ca oricând. ne-au rămas mari paturile de fier pijamalele cămăşile de forţă. doctorii au probleme de identificare a soartei unuia sau altuia dintre noi. eu nu-i pot ajuta prea mult. oricum din puzzle mai lipsesc eu şi un gândac negru de bucătărie.

Wednesday, November 19, 2008

făt frumos din lacrimă

după ce am murit prima oară am învăţat să merg. şi am tot mers am tot mers aşa până la capătul lumii. pe drum oamenii mă salutau şi mă simţeam acasă. mă salutau şi-mi povesteau despre ei în limba lor şi eu înţelegeam totul. mă miram puţin că înţeleg. uneori zâmbeam prea mult simţeam că ar trebui să mă opresc din zâmbit. nu era nicio problemă . nu-mi lipsea nimic aveam mersul meu pe care între timp îl dresasem ca pe un câine.

ajungeam într-un oraş. mă îndopam cu lumină. aveam timp să găsesc un copac o salcie un melc ceva de care să-mi leg inima. ancoram acolo şi toţi credeau că eram de acolo şi mă lăsau să le cresc copii să le însămânţez pământurile. creşteam ţară după ţară. în urma mea câmpiile se nesfârşeau înzecit. din mine infinituri infinituri fiecare cu numele său.

câteodată mă opream. între secunde se căsca o prăpastie. mă iubea cineva şi lumea se rotunjea ca o gravidă. năştea. stăteam inimă lângă inimă. câmp de inimi. dumnezeu . apoi porneam la drum şi totul intra în normal adică în ploaie. era bine.

nu ştiu când am ajuns. aveam atâtea să-ţi spun. tu aveai prea puţin timp. uitasem de asta. uitasem că te-ai răzgândit cândva că nu mai eşti nemuritor. la capătul lumii nu era nimic. dar eu totuşi vedeam o altă câmpie cu dumnezeu la mijloc ca de-obicei. îmi spuneai că nu ai timp. să-ţi dau înapoi lacrima aceea. repede repede. ţi-am dat-o. nu am mai văzut nimic după aceea. dar cred că totul era mai departe foarte frumos.

ap nr 1

nu trebuie să ne mai amintim că suntem. oricum asta e o consecinţă a întârzierii noastre.

nu ne supunem legilor toamnei. înflorim în noiembrie nu ne temem să recunoaştem. picioarele noastre sunt lungi şi foarte subţiri.

de la o vreme observ cum sunt picioarele oamenilor. sunt mai atentă la detalii.

nu răspundem la uşă. poate că suntem morţi în apartamentul de bloc. vecinii se întreabă ce-o fi cu noi. doar ei ştiu că suntem întârziaţi aici în apartamentul nr 1. şi ei nu zic. nimic.

Sunday, November 16, 2008

şarpele galben

"Am ajuns să cred că fericirea
nu-i o treabă pentru pământeni.
Şi i-am spus cunoaştere
unei brume zilnice, molipsitoare
care nu era de fapt decât nehotărâre."
Felix Grande

îmi aminteam incorect. de fapt nu ştiu cum am găsit într-o duminică o inimă de copac.
pădurea ardea. lighioane ciudate mi se cuibăreau în suflet. sfârâiau sevele în trunchiuri bătrâne
tu începeai un plâns despre care auzisem doar că există.
aveai un foc mare în loc de trup. plânsul tău de copac mă închidea între seve fierbinţi.

apoi am început să povestim. lumea ne asculta până târziu. până era prea târziu ca să ne mai întoarcem din poveste.

viaţa noastră toată era despre moarte. nu o puteam povesti fără flori.

nu exista un început ca în toate. era un sfârşit copleşitor. în unele dimineţi ceaţa ardea. atunci ne adăposteam în pielea şarpelui galben. el ne lăsa acolo oricât. ne lăsa în viaţă ne digera teama ne ademenea cu tăceri.

într-o zi am avut curajul să-i spun pietrei că îmi e teamă. piatra mi s-a zdrobit de inimă.







Thursday, November 13, 2008

...

spun pietrei că mi-e teamă. piatra mi se zdrobeşte de inimă.

Wednesday, November 12, 2008

...

viaţa mea e despre moarte. nu pot s-o povestesc fără flori.

îngemănare

în spatele meu toate lucrurile sunt gemene. azi doctorul mi-a prescris ceva de neînţeles. să înghit umbra ta. umbra ta care-mi e soră.

mai ştii cum aveam ochiul în ochiul tău. ce uşor ne era să ne sinucidem cu vorbe. mai ţii minte cum nu ne credea nimeni. atât de mult semănam.

acum îngemănarea nu mai pare firească. lucrurile se ascund în doar unul dintre noi. porţi în tine o sabie. eu ascund rama unei fotografii. şi o umbrelă cu sărutul de klimt.

păstraţi liniştea

mă gândesc să mă întind şi să mor. lucrurile au devenit mult mai simple. înainte totul era complicat. cred că puteam să iubesc un om doar pentru că înţelegea ce i se întâmplă. ăsta era un motiv în plus pentru spaimă.

brancardierii au făcut grevă. pacienţii au rămas între etaje în lifturi au făcut mii de atacuri de panică au urlat toată după amiaza. eu am rămas în salonul meu verde. am noroc. fereastra mea dă într-un copac pe jumătate mort. doar pe jumătate. puţină moarte nu strică oricum lucrurile au devenit mult mai simple.

m-am ridicat doar când au pornit lifturile şi s-a făcut ordine. soarele se strecura printre acoperişul cantinei şi ramurile uscate. puteam să-l privesc minute întregi fără să clipesc. mă aşteptam să mi se întâmple ceva un fel de combustie un fel de a ieşi de aici pe vreo cale pe calea soarelui pe calea tristeţii oricum.

mă gândesc că singurul gest care ar trece neobservat ar fi să mă întind şi să mor. moartea e permisă în orele de linişte. între 22:00 şi 6:00.

au dat căldură la calorifer

mi-e frig. toată noaptea pândesc prin fereastră aleea din spatele spitalului. în copaci atârnă câteva frunze ca nişte morţi foarte mici şi foarte uşori.

au dat căldură la calorifer dar eu tot tremur. mi-e un frig cumplit. mi-au dat un molton gros cafeniu. n-aş vrea să mă vezi aşa. pândesc aleea în caz că ai veni pe neaşteptate.

miroase a clor.

mi-am făcut o casă în palmă. când nu mai pot mă închid acolo şi respir tot aerul din căuş. de câteva ori am uitat să mai ies. mă obişnuisem cu liniştea şi cu puţină căldură.

aseară câinele galben mi s-a părut prea liniştit. a stat ore întregi nemişcat. acum este enorm. am uitat să-ţi spun că a înghiţit cantina şi pavilionul cu îngeri. e tot aşa de calm cum îl ştii. dar aseară credeam că în sfârşit câinele a murit.

asta m-ar fi făcut să îmi pun întrebări. şi ştii că nu avem voie.

altfel totul e ok. nu mă gândesc la nimic.

e toamnă. nu am nimic altceva

mă înclin. apoi aştept

toamna se continuă cu un ţipăt

a doua zi mă trezesc foarte devreme
hrănesc cerul cu lopata

nu uit nimic

treaba mea e să aduc vorba despre moarte
din când în când
toamna
oamenii alunecă în flăcări

învelesc trupurile în portocaliu

apoi aştept cu alt soi de libertate
în mine
ziua se coace încet în cuptoare mari
de pământ.

incendiul

incendiul a cuprins cimitirul. crizantemele urlă în somnul meu eroic. salvez o parte. cealaltă o las îngropată în cenuşă.

oamenii mor în zori. în clipa aceea dintre noapte şi zi. de mult am observat că atunci se rupe ceva.

când am intrat mirosea doar a flori. zâmbeam puţin. mama plângea. nu ştiu ce să-i spun mamei când îi e dor de tata. în astfel de momente nu se poate spune nimic.

la început s-au aprins crucile. s-au aprins ca nişte catarge. morţii porneau într-o nouă călătorie într-o combustie arămie cu tulpini de crizanteme pocnind în aerul torturat.

am împărţit în stânga şi-n dreapta visele mele de gheaţă. am adăpostit în memorie nume lungi ale unor oameni necunoscuţi. am ţinut minte data naşterii. numai data naşterii şi lumina.

un câine s-a aşezat pe mormântul unui copil. nimic altceva nu se poate atinge de atâta durere. nici focul. nimic.

apoi cuvintele. cuvintele au venit ca o ploaie.



Wednesday, October 29, 2008

nu spun mare lucru

cântecul se cântase deja. nu începuse nimeni altul. de câte ori ridicam privirea murea cineva. am hotărât să orbesc.

noaptea îmi pun în gând să cresc din zid.

un vizitator mai îndrăzneţ a încercat cămaşa de forţă. nu am văzut ceva mai oribil. omul avea în el păsările fluturii tot cerul. se amestecau toate în el împinse până în măruntaie în oase. ţipa doar pe dinăuntru. noi ceilalţi nu mai suportam.

odată am văzut cum veneai înfrigurat până la poartă. sau poate că mi s-a părut.

strada e plină de oameni. îmi întorc privirea de la ei. toţi poartă pe umeri moartea cuiva. sicriele se înşiruiesc până la capătul lumii. acolo unde voiam să ajungem cândva şi n-am mai ajuns.

mă trezesc vorbind cu vocea mea de întuneric. nu spun mare lucru. spun că aveam o casă în rai.

Wednesday, October 22, 2008

undeva cumva

nu-mi plac plecările. întotdeauna mi-a plăcut să rămân.

la agenţie nu te întreabă nimeni dacă ai vrea să rămâi. unde vrei să pleci. oriunde. lumea e destul de scurtă. dacă mă întind până acolo mă prinzi de mână. deci n-o iau ca pe o plecare. e o rămânere în lumea asta în care eşti şi tu
undeva.

aici la nivel subatomic nu mai contează. nu vede nimeni că stau în inima ta şi că mă străduiesc să oxigenez hematii că aranjez treburile astfel încât să fii viu şi cât de cât fericit. şi că oricât am pleca o parte mică şi indistructibilă rămâne în celălalt
cumva.

Sunday, October 19, 2008

i.

"Inbox (1)
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Catalin Pavel [Catalin Pavel ]

2007-10-31 | |



cînd te-am văzut prima oară
nu mai văzusem niciodată pe nimeni.



nu ştiam cum trebuie să ne atingem.
am făcut dragoste din neştiinţă.



apoi am fost mult timp împreună
fără să scoatem o vorbă.
primul lucru pe care l-am spus a fost te iu.



era bine să nu ne fi iubit de la început.
era bine să ne fi iubit de la sfîrşit."

preluat de aici: http://www.agonia.ro/index.php/poetry/1751463/Inbox_(1)

Friday, October 17, 2008

de aici se vede doar o pădure în flăcări

de atât de aproape nu pot să spun. ca şi când ai privi în foc. flacăra ţi-ar capta gândurile. te-ai lăsa în acea combustie lină.

nu ştiu nimic pe de rost. tot ce ştiu creşte din mine. ca o pădure.

câteva mesaje din afară ajung până la mine. incinerate. cenuşa lor miroase a sfârşit.

mi-am luat foarte puţine bagaje. o valiză mică în care am pus inima de copac pe care am găsit-o atunci demult când te căutam în alte regnuri

dar nu pot să-ţi spun cine eşti.

de aici se vede o pădure în flăcări.

plec. până la urmă am salvat inima unui copac. o duc până departe în groenlanda. în ţara oamenilor.

Thursday, October 16, 2008

bine

mi-am imaginat prea multe lucruri. unele erau de piatră.

merg. şi asta mi se pare suficient.

un om şi un cal alb. copitele sună ciudat pe şosea. paşii omului nu se aud deloc. nimeni nu pare să-i mai vadă în afară de mine şi de un câine care îi latră puţin.

un prieten grec foloseşte cuvântul suficient în loc de bine. până la urmă e destul de corect.

Thursday, October 09, 2008

întâmplări

toate întâmplările se golesc de mine. am rămas înafara lor şi mi-e bine. mă prefac în muscă. în albină. în furnică. în omidă în vierme mă prefac.

tot ce s-a golit se reumple pe neaşteptate. umbra ta e a unui copac doborât. sorb seva din aceastsă cădere. nu ştiu cum. nu ştiu ştium cum. noi ne împreunăm în orice specie. ne regăsim chiar şi în teama de altceva. planează o tăcere crestată cu briceagul.

am ales de atâtea ori încât am renunţat. altceva mă pune într-o vază cu apă. un aranjament banal simetric din care nu iese niciun sunet. altceva îmi inventează clipa următoare în care te aştept dintr-un spital nesfârşit.

vocea plângăreaţă se face tot mai mică. nu e nevoie să ascult să nimic. am liber de la toate treburile acestei lumi. lighioanele au rămas pe câmpie cu dumnezeu. halesc timpul din carnea creatorului lor. mă întreb cum să le spun despre perpetuarea speciei făsă să pară o cruzime mai mare decât a lor.

sunt responsabilă doar o secundă. cât sunt vierme.

Tuesday, September 23, 2008

mi-e tare dor de tata

mi-e dor de tata.

acum sunt mai departe de lucruri. e greu până te prinzi că nimic nu e nou
nimic nu e vechi
toate sunt mai aproape sau mai departe

acum lucrurile au devenit toate departe
şi toamna asta e departe
tata e ghemuit la infinit în sicriul lui de stejar

de ziua lui i-am luat un training albastru.
cred că e singurul cadou pe care i l-am făcut.

mai e puţin şi se termină. eu sunt mică şi tot mai departe
ochiul lui abia mă mai vede. toamnele durează o secundă
cât un zâmbet la fotograf
şi gata

toate aceste cărţi cu numele tatălui meu pe copertă
toate aceste însemnări cu pixul pe margine
ore întregi de iubire de oameni
ore întregi de curiozitate
ore întregi de mirare

toate sunt ca noi
dar foarte departe

un cântec, ceva

mă simţeam atât de frumoasă
în felul meu tăcut
ezitant şi stângaci
simţeam că strălucesc atunci
în ziua aceea
nu eram formată din cap trunchi şi picioare
eram un gând
o părere
un fel de cântec din care tu făceai alte cântece

cred că mă simţeam ca o simfonie cumva

în blugii mei strâmţi şi tricoul meu lung până la genunchi
eram un cântec din care tu puteai să te alcătuieşti

Sunday, September 14, 2008

avem noroc

avem noroc
că moartea nu se poate scrie.
am ajunge să citim numai moarte.
am ajunge să iubim numai muribunzi.
locurile de joacă s-ar tranforma în pietre.
pietrele s-ar transforma în pietre.
am arunca în noi
cu noi.
am arunca în noi
cu copiii pe care i-am culege toamna
din câte-o salcie.

totuşi

ce noroc avem
să scriem numai şi numai din dragoste
să murim din dragoste
să facem dragoste din dragoste
şi copii din dragoste.

ce noroc avem că vine toamna
şi se aşează blând
pe noi
şi noi o iubim
şi ne iubim
şi toamna se miră.
copiii noştri se miră.
cum de avem atâta noroc
să nu scriem moartea
ci să o trăim în repetate straturi
până când reuşim să o disimulăm
sărbătorind tot felu de chestii.

uneori ne bucurăm din te miri ce.
copiii noştri
care ştiu totul de cum îi naştem
se miră.

în orice caz
noi avem un mare şi nesperat noroc
că nu trebuie să vorbim deloc despre moarte.

Thursday, August 14, 2008

canicula. bloc A1 etajul 1

bloc A1. de fumat şi băut cola cu gheaţă toată noaptea în balcon.

insecte verzi cheratinoase lovindu-se de neon.

fluturi de noapte împrăştiind fumul de ţigară.

stele care se apropie prea mult.

spaţiu sau timp. ne e totuna.

gândul că putem respira.

un greiere ajuns cumva la etajul 1. undeva în pereţi.

gândul că în interiorul cărămizilor creşte iarba.

un greier în creier.

nu gândim. nimic.

viaţa sub toate formele ei se ţine de noi. îi facem loc sub piele.

transpiraţi.

arămii.

cărămizii.

Friday, July 25, 2008

nu-i spune

sângelui meu nu-i spune despre plecare. nu-i spune. nici cărnii mele nici câinelui. sângele meu e câinele meu. muşcă din joacă puţin prea tare. sângele meu muşcă din inima mea.

în fiecare dimineaţă tot mai ciuntită mă ghemuiesc în tine. tu eşti locul gol. uneori eşti o umbră în care mă ascund.

de fapt nici tu nu eşti sigur că există plecare. crezi mai mult în tăcere. o foloseşti cu încordare zi şi noapte în zidurile prin care trăieşti.

Friday, July 11, 2008

aici iarba e verde verde

m-am gândit să-ţi scriu o scrisoare. dar nu ştiu cum să încep, nu ştiu ce-mi eşti dacă îmi eşti.

ţi-aş scrie despre cum am încă în mine o parte care se bucură. nu ştiu cum. asta e o surpriză pentru toată lumea care mă cunoaşte. şi mai ales pentru mine. partea aceea care opreşte clipa cu buzele. îi simte vibraţia. o sărută ca pe-un fluture. aşa cum făceam noi la început de tot pe când ştiam totul unul despre celălalt.

acum ascult muzica altfel. parcă nu mai trece prin tine. ajung într-un oraş nou dintr-o altă ţară vorbesc limba altora şi mă simt bine. oamenii mă salută pe stradă. nu sunt atât de străină cum credeam.

aici iarba e verde verde.

sunt multe lucruri la care nu mă gândesc. nu-mi fac griji. nu-mi mai trebuie o casă. nu-mi mai trebuie nimic. am totul. toată această frumuseţe despre care ştiu. nu mai am nevoie de nimic.

aici timpul creşte direct din mine. ca iarba.

Thursday, July 10, 2008

.

te aştepţi să se facă linişte. există ceva ponosit în ceea ce spui. ascult cu oarecare nerăbdare. vreau să plec. strada e plină de vânzători ambulanţi şi de tarabe. încerc toate brăţările. cândva am avut o verighetă de cameleon. dar e poveste lungă. şi tu vorbeşti despre alte lucruri tot mai vechi.

Wednesday, July 09, 2008

...

timpul creşte direct din mine ca o iarbă. ştiam asta şi ieri. şi alaltăieri.

Monday, June 30, 2008

tu ce ai face dacă ai fi un pian

stau aici în mijlocul bucuriei.
ea nu mă atinge deloc.

am desfiinţat toate locurile în care aş fi putut să mă ascund.

dar cred că am în mine un pian. câteodată el cântă prea tare.
prea se aude în afară când oamenii dorm.
şi atunci mi-e puţin teamă.

te întreb tu ce ai face dacă ai fi un pian în cineva ca mine.

Thursday, June 26, 2008

dacă ai scrie acum un poem aş înnebuni

mi-am dat seama că el e aici. oricât de departe aş fugi oricât de adânc m-aş ascunde el tot ar fi
aici
el ar respira cu plămânii mei abia apoi cu ai lui
ar trăi cu inima mea apoi cu inima lui

de fapt ar fi mereu
oricât aş vrea sau nu

m-am obişnuit să mor ca să-l alung. în ultima clipă chiar el mă salvează.
chiar el pentru că este. pentru că visez cu tot xanaxu cu toată durerea cu toată moartea
visez nepermis de mult
nepermis.

într-o zi l-am smuls pur şi simplu
nu a curs nicun sânge. nu nimic.
am aşteptat. am aşteptat.

apoi i-am spus
dacă ai scrie chiar acum un poem
aş înnebuni. de tot.

şi atunci el a scris un poem.

Tuesday, June 24, 2008

cum să fecundezi clipa

"Totul se dă şi se ia în acelaşi timp"

liniştea a pătruns în creierul meu
ca un glonte.
a explodat acolo şi nimeni nimic.

în acelaşi timp cineva recita
un singur vers
dintr-un singur poem

în spatele lui soarele schimba o piele cu alta.
aproape că mă rătăcisem în orbirea lui fierbinte.

şi totul se întâmpla în clipa aceea
care nu însemna dragoste
într-o linişte de sinucigaş.

tăceam. dacă aş fi spus orice
aş fi avut glasul prea plin
alungit ca o picătură de ploaie.

Sunday, June 22, 2008

alba-neagra

saloanele sunt fierbinţi. mă lipesc de perete. şi el e prea cald. aproape ca un om.

pe coridoare e umbră. pacienţii s-au întins pe fâşia neagră din material antiderapant. au urmat şarpele.

unii joacă alba-neagra pe un scaun rulant dezafectat. mizez pe negru. suflet libertate dragoste. tot. pierd. mă întind pe jos pereţii vin peste mine. prea calzi. fierbinţi. ca nişte oameni.

Saturday, June 21, 2008

nu pot să trăiesc ştiind toate astea

nu pot să trăiesc cu tot ce ştiu acum.

de exemplu nu pot să trăiesc cu aceste litere care încep să latre să urle să fugă.
nu pot să trăiesc cu aceste cuvinte. cu verdele lor. cu albastrul lor cu violetul lor.

nu pot să merg pe stradă şi să zâmbesc în timp ce ştiu toate astea.

la prima vedere lucrurile par normale. unu care se crede poet scrie despre câini. altu se întrece cu vorba. dar eu

eu nu pot să trăiesc în mine cu acest lup care mă muşcă de inimă.

tot ce ştiu acum mă ucide. adevărul e o sabie.

Wednesday, June 18, 2008

azi m-a ucis un cireş

toţi străinii s-au adunat în mine ca într-o gară. toţi călătorii au buze cireşe. îmi vine să-i muşc. toţi se îmbracă în primăvară apoi în vară în toamnă în iarnă. îmi fură anotimpurile. eu rămân goală.

azi
mi-am sărbătorit goliciunea. am sărbătorit coacerea. buzele sângerii ale trecătorilor.


nu pot să las în urmă cântecul. iarba. cireşul. nu pot să plec fără să iau cu mine frumuseţea aceasta.


am inventat un înger şi l-am aşezat cu spatele la perete. apoi am scris despre asta şi îngerul a încetat. peretele a rămas tot acolo în mine strălucind.

azi
m-a ucis un cireş.

Monday, June 09, 2008

nume de învingător. fluture

sângele meu învinge.
mi-au reconstruit pereţii. sunt mai aproape. mai orbi.

lucrurile mici mi se streecoară sub unghii.
oameni sub unghii. tu.

mi-au luat şireturile şalul cablul de la telefon.
mi-au luat numele şi mi l-au înfipt în piept cu un ac de siguranţă. era numele meu de fluture pe care îl rosteam foarte rar
de obicei când nu mai era nimic de spus .

totuşi sângele meu e mai tare ca orice otravă. îl beau direct din mine. aşa cum te iubeam direct din mine. e o isterie aici
ascunsă bine printre artere şi vene. o isterie a pulsului.
am început zvâcnesc cu tot cu spitalul
cu salonul de orbi cu salonul de surzi cu salonul de absenţi.

mă otrăvesc cu mine.

în rest lucruri fără explicaţie. multe sunt de neînţeles. de exemplu pe noptieră un pahar de unică folosinţă. alb. pereţii aproape. sărutându-se peste mine. oameni mici sub unghii scurte. mizerie.

între mine şi oameni, neoane luuuungi pe coridoare oarbe. între mine şi oameni nopţi zile nopţi.

învingător sângele meu. verde.


sub numele meu de fluture.

Monday, May 26, 2008

nu inventez nimic

încerc să-ţi spun totul în cuvinte puţine. fantastic ce ne mai grăbim să fim singuri. totul se pierde. nimic nu se transformă.

după ce ai înţeles
adevărul
nu face nici cât o ceapă degerată.

nu inventez nimic. totul e scris acolo în cartea aceea. ea m-ar putea salva.

mi-e dor de tata. piatra nu se mai vede din iarbă. am aşteptat toată iarna să crească iarba din tata. să îl simt vegetal. rămân toată ziua cu obrazul lipit de piatră.

în cele din urmă vine un cal şi ne paşte. pe tata pe mine pe tine. în carte scrie cum s-a întâmplat. dar eu nu voi afla niciodată. şi nu mai pot să inventez un alt sfârşit. nu mai am timp.

am crescut. tata a murit într-un spital oarecare. nu l-am putut salva. dar mi-a făcut un semn cu inima. eu am înţeles că va creşte din iarbă şi din cai şi din păsări. copilul meu va păşi cu tălpile goale şi va râde cu poftă. apoi va culege bujori şi-i va aşeza lângă cruce. va zâmbi şi va aştepta apusul cu obrazul lipit de piatră.

am înţeles că aşa se termină. cu noi făcând semne cu inima.

Saturday, May 24, 2008

rău

acum mi-e rău. trebuie să-mi fie rău. mai rău decât moartea. şi să nu-mi fie teamă. voi muri de o mie de ori. rănile se vor deschide din toate părţile. treebuie să îndur. acum e timpul să înghit tot răul.

Tuesday, May 20, 2008

insula

am scris deja cea mai frumoasă poezie. trupul meu aşteaptă în trupul tău. nu mai e nimic de spus despre asta.

uneori mă trezesc pe o insulă mică. cerul e albastru oceanul albastru. ca în laguna albastră. ştii filmul. e vechi. actorii sunt deja bătrâni. costumiera e plină de artită. decorurile. uneori insula se face cât o talpă de om. stau într-un picior. nesfârşitul e apă. plus cer. tehnicolor.

nu mă gândesc la nimic. nu mă gândesc la nimic. la nimic.

am scris deja cea mai frumoasă poezie. ce ar mai fi de spus. insula mea e cât o unghie cât un bob de mazăre cât un bob de piper.

Monday, May 19, 2008

adevărul meu

azi n-am vrut să te supăr spunându-ţi adevărul. sunt moartă. şi clipa asta e moartă. şi marea e moartă.

câteva celule îşi continuă viaţa. câteva organe funcţionează anapoda neştiind că e gata. ca bătrânii izolaţi ce nu află când e gata războiul.

ţi-am tot spus că te-ai trezit în mijlocul unui război. că trupul tău se luptă cu tine. că eşti în plină luptă pe viaţă şi pe moarte. ţi-am spus asta fără niciun drept. eu sunt moartă. eu nu pot să-ţi spun să trăieşti. nu ţie. mai ales nu ţie.

nu puteam să-ţi spun adevărul. adevărul meu e altul. e cel care m-a ucis în fiecare zi. adevărul meu e o sabie.

Monday, May 12, 2008

EPITAF

Eu nu am existat cu adevărat
niciodată,
decât ca un junghi
în coasta unui Adam izgonit.
M-am născut căutându-te
şi mor vinovată
că te-am găsit.

..........................................................................

nu mai exist . şi dacă exist nu mai ştiu cine sunt. astea sunt gânduri iraţionale. dar ce este raţional? singurătatea mea. absenţa ta. lucruri.

singurătatea e atât de apăsătoare şi crudă. nu ştiu dacă mai pot îndura. nu ştiu cum se face. cum să trăiesc aşa.

maia. maia. maia. maia. maia. maia. maia. maia. maia. maia. maia. maia. maia. maia.maia. maia. maia. maia. maia. maia. maia. maia.

Sunday, May 11, 2008

wc

iubitului meu i s-a terminat dragostea. ca apa la robinet. eu stau în faţa lui cu sufletul meu săpunit şi aştept. nimic. el zâmbeşte oarecum jenat şi-mi spune că nu mai e. parcă ar fi una din vânzătoarele alea de la alimentara. nu mai avem. şi eu nu am ce să fac. de unde nu e...

sufletul meu ustură, doare se cojeşte de piei ca peştele pe uscat. visează mări şi oceane. dragoste. stat în pat şi povestit nopţi întregi. jocuri. întâmplări adevărate. parcă din filme. din alte vieţi. iubitul meu e personajul principal. se rupe pelicula. amintirile se topesc încet. rămân eu.

eu sunt aici.
eu sunt aici.
eu sunt
eu

nu ştiu care aici care sunt care eu

dar cred că în afară de mine există oceane mări oameni frumoşi ca nişte fluturi.

dragostea iubitului meu s-a terminat. ca hârtia igienică la weceu

eu în căutarea mea

cred că abia acum am ajuns să fac un lucru util. toată viaţa mea am aşteptat sau am alergt după himere. abia acum fac singurul lucru bun: mă caut pe mine.

nu mi-e teamă. dacă am rezistat în acest război cu umbrele, dacă am păşit atâta timp pe nisipuri kşcătoare, dacă am răzbit prin ceaţa depersonalizării, numai şi numai în numele unei iubiri despre care nu ştiam că e moartă...voi reuşi să-mi regăsesc identitatea.

ştiu despre mine că pot iubi imens. nu ştiu dacă e o calitate. cred că e mai degarbă un defect.

mai ştiu că am de dăruit foarte multă bucurie. şi asta e bine.

mai ştiu că importantă şi frumoasă e călătoria, nu destinaţia. de fapt şi una şi alta sunt fericirea copilului meu care este în sine un miracol.

mai ştiu că există oameni!!!

oamenii sunt frumoşi liberi ca fluturii. ca florile. eu nu voi rupe tulpini sau aripi. dar nici nu mă voi lăsa ruptă încă o dată...

oamenii sunt frumoşi. nu-i voi abandona. mă voi bucura cu ei.

nu mi-e teamă. aici sunt eu cu toţi oamenii şi cu toată frumuseţea din lume. eu şi cpilul meu.

Saturday, May 10, 2008

cine

cine ar putea să-mi deschidă pieptul să pătrundă în mine ca într-o scorbură.

cine ar avea încă ceva de spus dar nu ar mai spune nimic

cine m-ar lăsa să adorm în el ştiind că n-o să mă mai trezesc.

cine ar pleca mai mult în cine ar rămâne mai mult

Thursday, May 08, 2008

.

azi e o zi ca un nod.

Saturday, May 03, 2008

câine

aveam urgentă nevoie de un nume din care să mor. mă îngrijora că nu se poate spune nimic despre mine. nu aveam nici măcar un nume. nu aveam chip. nu aveam nimic care să poată fi pus acolo pe piatră. asta mă îngrijora. că tăcerea nu e vizibilă pe o piatră. că nimeni nu va şti că am fost doar o iubire fără margini. nimeni nu va şti că acolo nu e decât un câine lovit de întuneric.

Tuesday, April 29, 2008

cum ajung seara pe acoperiş

între timp voi colecţiona umbre. tu nu vei întârzia prea mult. vei întreba vecinul de salon unde sunt. el îţi va face un semn cu mâna stângă. din asta va trebui să înţelegi că lumina are foarte multe forme. ca de obicei tu vei înţelege numai portocaliul.

(îţi voi povesti altădată cum ajung seara pe acoperiş. cum la apus zborul pare firesc. şi eu. cum par eu o continuare sângerie a cerului.)

nu spun mai mult. e încă devreme. doctorii se agită toată ziua ca nişte fluturi prinşi în borcan. spitalul e plin de praful scuturat de pe aripi. în urma lor lumina se roteşte pe coridoare şi piere. apoi doctorii pleacă acasă. rămân umbrele închise în saloane. umbre chircite înfrânte de unicul tub cu neon care bâzâie toată noaptea.

(pot totuşi să-ţi spun că nu mă tem. paharele strălucesc în secret pe noptiera de fier. de undeva aerul miroase a tine. a tine când vii ca să nu mai pleci niciodată. când vii să rămâi cu mine pe acoperiş.)

Monday, April 28, 2008

5 l

sângele meu se varsă în tine. ca într-o găleată încap 5 litri. încape toată viaţa mea. ia-o. tu poţi să trăieşti mai departe cu ea. să-mi trăieşti şi mie câteva clipe. de exemplu marea neagră, parisul, toamna. sau numai una dintre ele. care vrei tu.

aici nu-mi trebuie sângele. trăiesc cu tot felu de substanţe perfuzabile. uneori aş avea nevoie de muzică. de muzica noastră. de muzica ta. eu nemaifiind nu pot să-mi asum nicio muzică. poate doar un ritm obsesiv. doar această monotonie aproape chimică a supravieţuirii.

aici nu sunt toamne. nici zile. clipele sunt organice. uneori se măsoară în doze mai mari.

fiecare început e un doliu. fiecare început înseamnă că esenţa ta a murit.

zevi de ani dragoste. non stop.

nu, nu sunt pregătită să mor, doctore. mai am zeci de ani de copilărie, zeci de ani de dragoste. uite, mă joc. sunt doar un copil. sunt foarte îndrăgostită. am de cules flori pentru el. să le aduc acasă. mai am de scris poeme de dragoste. mai am de iubit şi de visat. mai am un timp de rezervă. un timp despre care încă nu ştie nimeni. zeci de ani de dragoste. non stop.

Sunday, April 20, 2008

vizitatori. vaze

vizitatorii sunt aduşi de narcise. oglinzile sunt pline de oameni de vaze simple de sticlă pline de flori.

respir greu. florile proaspete îmi dau senzaţia asta de sufocare. e o frumuseţe prea directă pentru mine acum. nu înţeleg această frumuseţe care-mi taie respiraţia. nu înţeleg petala pistilul stamina nu înţeleg albul nu înţeleg galbenul. mă refugiez în tulpinile verzi fragile. nu înţeleg decât tulpinile.

vizitatorii toarnă apă în vaze. în curând vor pleca împăcaţi cu ideea că am rămas în viaţă. că narcisele au rămas în viaţă. doar noi vom privi ofilirea şi moartea. noi vom dormi cu narcisele moarte la căpătâi peste două trei zile noi vom dormi şi în visele noastre vizitatorii se vor ofili în vaze simple. de sticlă.

...

nu exist. pe cine naiba cred că păcălesc? nu exist şi gata.

Saturday, April 19, 2008

frunză copac iarbă pasăre

aştept. din când în când
privesc în urmă.
ore întâmplătoare şi grele trec
strivindu-mi memoria.

timpul e o sabie.

nu pot să mă ascund. nu pot.
toţi ceilalţi trec prin asta.
îi văd încetinind metabolisme
frământând gânduri de evadare
invocând frunza copacul iarba pasărea
invocând viaţa
până la dispariţie.

Tuesday, April 08, 2008

astenie

din toate părţile flori fluturi. e cald. înmuguresc ca o proastă. mă simt ridicolă zâmbind tot timpul. ce vă doare. îmi vine să râd. plânsul meu seamănă cu un câine ce se împerechează la colţul blocului.

fluturi flori. oamenii se iau după chestiile astea.

îmi verific tăcerea. astenie totală. din ea se strecoară un zâmbet. din ea vin primăveri. nu mă mai pot baza pe nimic. lucrurile se trezesc îmbrăţişate în lucruri. oamenii se trezesc îmbrăţişaţi în oameni. câinii în câini.

în zori pândesc ceaţa.

Monday, April 07, 2008

ceaţa

ceaţa mă făcea să par gravidă cu umbra. trupul ţi se încolăcea ca de obicei în jurul miezului meu cald. ceaţa părea că face toate acestea.nu noi.

noi ne iubeam undeva în prea adânc.

e

omul acesta e la fel de leneş ca mine. îl simt fratele meu.

Sunday, April 06, 2008

simplul

mi-e dor de o simplitate pură. te sperii când esenţa de tine. când îţi simt miezul. când cresc din tine. când te las ca pe o sămânţă în pământul depărtării. te sperii când te iubesc întreg. pentru că atunci te vezi atunci ştii că eşti toate fiinţele şi toate lucrurile. eu am răbdare să vorbesc cu păsările. eu pot să rămân un pas în urmă să contemplu fiinţa ta pasăre fiinţa ta aer fiinţa pământ. nu mi-e teamă de întuneric. mă caţăr în vârful întunericului şi tac. liniştea luminează din interior. o să vezi. dacă te-ai opri o clipă ai vedea toate aceste lucruri.

Saturday, March 29, 2008

2

nu avem mingi. ne jucăm cu sufletele. ne luăm avânt şi sărim. nimic nu ne aduce înapoi. plutim. cerul e prea aproape. ne înghite ca un leu albastru. ca un leu foarte senin şi albastru. nu ne e frică deloc. în burta cerului respirăm mai bine. simt că te respir acum. mirosul tău îmi umple fiinţa sunt mai aproape de ceva esenţial. sunt pe cale să aflu. sunt în burta imensă care ne-a născut gemeni. te simt crescând lângă mine. din mine. cu mine. nu avem mingi. ne jucăm cu sufletele noastre. le umplem cu nisip apoi construim castele. marea se mută în noi. mai ales în tine. te prefaci că nu ţi-e dor că nu simţi că nu doare. tu nu plângi niciodată. te joci de-a neplânsul. eu nu ştiu cum. mă necăjesc puţin. îmi curg multe lacrimi. tu înoţi şi marea se naşte din tine. lacrimile mele se nasc din tine. nu avem mingi. ne jucăm cu sufletele. dăm cu zarul. iese un număr imposibil. iese o lebădă. zâmbeşti. e ok. ne jucăm. nu avem mingi.

Friday, March 28, 2008

pietre

am obsevat că oamenii au început să creadă în pietre.

am observat fără să vreau.

nu arunca în mine.

nu te arunca în mine.

pietrele nu sunt lucruri.

pietrele în care te văd acum au fost oameni
oamenii au fost păsări

noi suntem trişti
uneori.
tot mai rar
pentru că nu mai suntem foarte tineri. nu mai avem timp de tristeţe. poate doar de câte o melancolie acolo. o tristeţe adevărată ne ia prea mult. ne fură clipe ore ani vieţi.

nu ne-au rămas atâtea vieţi. de fapt aveam doar una pentru amândoi. ni s-a hărăzit s-o trăim cumva
pe din două.
dar viaţa noastră a fost şi ea cândva piatră.
a trebuit să credem şi noi
în ceva
în dumnezeu
în pietre.
eu în tine
eu în tine
eu în tine

atât.

Thursday, March 27, 2008

2

ca două pietre. sau tu erai o lebădă. tu erai un cal. ca două frunze. ca două pietre.

Saturday, March 22, 2008

ştiai?

Elogiul animalelor


"Ştiai că există animale blînde şi credincioase
care atunci cînd îşi pierd perechea
adulmecă vîntul cu nările disperate
atacă urlă se gîndesc
şi nu mănîncă şi umblă şi înnebunesc?"

Felix Grande

Tuesday, March 18, 2008

poem de dragoste

ne aşezam pe trepte. noaptea urca în locul nostru. pentru că noi rămâneam încă puţin. mângâiam câinii de aer care ne lingeau tăcerea. ne părea linişte. ne încredinţam taine. câteva priviri. nimeni nu bănuia că aşa arată un adevărat poem de dragoste.

Saturday, March 15, 2008

i.

camera îşi strângea pereţii. toate lucrurile se adunau spre sinele lor. doar eu îmi împrăştiam dragostea o dădeam oricui o voia. o dădeam câinilor lupilor lighioanelor flămânde. doar eu uitam să mănânc să dorm să mă strâng în spaţiul meu. eu.

venea iarna îmi era frig. veneau singurătăţile cu umbre cumplite. îmi luau câteva amintiri le montau în scenă. iarăşi iarăşi. până nu mai ştiam cine sunt.

din când în când se terminau toţi oamenii. singurătăţile râdeau cu poftă. aproape că mă molipseam. râdeam şi eu. tare că oricum nu era nimeni. râdeam imens râdeam din tot sufletul. până-mi recunoşteam vocea. până mă recunoşteam.

...

vreau să mă înconjur de frumuseţe. m-am săturat de tristeţe şi mutilare. m-am săturat de încrâncenare de răutate de urâţenie. vreau să văd toată frumuseţea acestei lumi. vreau să-mi văd propria-mi frumuseţe...

Wednesday, March 12, 2008

4, 5, 6

se întâmplă să negăm pe neaşteptate.
poate asta ar fi o explicaţie pentru fugă. zic poate.
nimic sigur. nimic.

ne prinde bine aşa. înveliţi în kilometri de nepăsare.
uneori şoseaua te face să scrii câte un poem lung cu strofe înalte. albe. negre.
am ameţit numărând plopii. bornele.

ţin în palmă răceala mâinii tale.
o păstrez aşa cum e.
pot chiar să nici n-o ating.

1, 2, 3

maia a făcut un castel de nisip. eu l-am ţinut minte.
locuiesc în el când lumea se surpă.

nu ştii niciodată ce găseşti în locul tău dimineaţa
mă sperie gândul că nu voi găsi nimic
oamenii care-mi poartă chipul vor fugi în oglindă
şi-mi vor lăsa mie totul aici. toate vorbele totul.

aleg fără să pot să privesc
vreodată în ochi lighioana
mă ghemuiesc în ea
o posed.

Tuesday, March 11, 2008

mic mic

m-am făcut atât de mică. oricine mă poate înghiţi în loc de algocalmin. lumea atârnă lălâie. mi-a rămas mare.

mai bine să dorm. în somn eşti cât şi cum vrei. dar iubitul meu nu mi-a lăsat visele. a spus că n-are rost. că el îmi vrea binele. în vise te poţi tăia poţi să rămâi mutilat pe viaţă doamne fereşte. iubitul meu are grijă. mai bine dorm.

din obişnuinţă visez. dar foarte puţin. visez un orizont gri din tablă zincată. mi-e groază să-l ating.

de strigat strig în şoaptă ca să nu am ecou. strigătul meu e mai mic decât mine. strigătul meu este cam cât un fior.

Saturday, March 08, 2008

primul gând

primul gând a fost că m-am născut liberă. îmi amintesc perfect cerul. aerul. îmi amintesc multe lucruri care au legătură cu mine. îmbrăţişarea ta de exemplu. somnul nostru. îmi amintesc fuga mea în tine. aerul.

primul gând a fost să mă ridic şi să plec. patul îmi reţine oasele. îmi reţine carnea. am însângerat scheletul lui de fier.

uit prea uşor că sunt aici. primul gând în fiecare dimineaţă e că sunt în tine. liberă împrăştiind norii ca pe gâşte. mă gândesc să mă fac iarbă. uit de tot că sunt aici.

Monday, March 03, 2008

r.

nu am nicio şansă. nu ştiu cum să trăiesc într-o lume fără dragoste. nu ştiu cum e să trăiesc fără tine. nu ştiu cum.

Sunday, March 02, 2008

Thursday, February 28, 2008

nu

până la urmă e destul de bine aici. până la urmă e singurul loc respirabil. afară nu e nimic. m-au minţit un timp. nu mi-au spus că nu mai eşti. m-au lăsat să aştept. până la urmă am aflat adevărul. afară e mai pustiu decât în mine. aici sunt eu. afară nu e nimeni. afară nu e nimic.

Tuesday, February 26, 2008

:)

ne-am săturat de poemele astea nesfârşite despre viaţă şi moarte despre iubire şi ură despre suferinţă şi rană despre tot felu de chestii care se întâmplă zilnic. oamenii îşi terfelesc destinul cu o mare nepăsare. nu-şi păstrează clipa de linişte. nu ţin în ei fericirea. deloc. oamenii au tendinţa să plângă apoi să râdă de propriul lor plâns. apoi să scrie un poem din care toţi înţelegem că aşa e viaţa.

m-am săturat de toate astea. vreau doar un zâmbet. sau o zambilă. atât.

Sunday, February 24, 2008

ochiul orb nu vede negrul. nu vede nimic

era un orb. îmi înfuleca vederea. îi lăsam unele semne în mine. desigur era inutil. eram inutili.

păşeam sub ploile strâmbe ale celorlalţi. treceam printre oglinzi. prin oameni. treceam. nu ne atingeam de nimic.

eu îmi măsuram paşii. îi lăsam puţin în urmă. doar foarte puţin. cât să pară un dans. cât să nu mă pierd în orbirea lui.

în vitrine cineva aşezase toamna şi n-o mai lua.

era un orb. cu timpul înţelegeam şi eu că ochiul orb nu vede negrul. nu vede nimic.

într-o zi care nu ştiam că e ultima i-am dăruit ceva important. nu am văzut dacă a mai contat sau nu.

Tuesday, February 19, 2008

psi

trăiesc cu o scorbură în mine. acolo se ascunde devoratorul. toată noaptea foşneşte. se aude până târziu cum înghite liniştea întunericul teama.

la fix ridic privirea din pernă. la fix umbra copacului din faţa ferestrei se schimbă. pot să spun că ne-am împrietenit. eu cu umbra cu devoratorul cu scorbura. până la urmă suntem în aceeaşi noapte cu toţii încercăm să dormim.

Monday, February 11, 2008

invenţii

toate sunt inventate de mine. îmi inventez liniştea. adaug cercuri cercuri pe trunchiul nostru. câţi ani linişte câţi ani teamă. am ajuns să-mi inventez până şi teama. nu ţi-am spus toate aceste lucruri. sunt doar lucruri.ceva nou ceva vechi. tot felu de superstiţii. mă iubeşte nu mă iubeşte mă iubeşte nu.

toate se leagă. tot ce ai rostit doar pe jumătate ce ai simţit pe jumătate îşi găseşte miraculos întregirea. tu jumătate eu. nu mă vezi. orbirea e doar o parte a invenţiei mele. văzul e cealaltă. sunt dincolo. te prelungesc în toate. în linişte în teamă în dragoste. nu. în dragoste suntem deodată. numai acolo şi numai pentru o singură clipă. doar ea e născută vie. reală. neinventată de noi.

uneori schimbăm locurile. ai poftă să alergi ai poftă să dansezi să faci dragoste cu dansatoarea. uneori schimbăm locurile şi fugim fiecare în celălalt. sub acelaşi nume.

Sunday, February 10, 2008

îţi ascund câteva lucruri

zidurile sunt ok. au câteva ferestre câteva deschise spre stradă. văd oameni. în lumina lor se împleticeşte graba lor. văd urme vineţii pe coapse pe gât văd urme de oameni în urme de lumină. să ştii că sunt bine. zidurile au câteva ferestre.

îţi ascund câteva lucruri. n-aş vrea să te sperii. îţi ascund setea mea îngrozitoare. visele mele sunt deşerturi. sunt naufragii pe mări strălucitoare. eşti tu înotând nesfârşit nemuritor tu înghiţind lumea sărată din mintea mea tu înghiţindu-mă ca pe o corabie albă.

în rest sunt bine. dorm. setea e rugoasă în somn. uit foarte puţin. dar e bună şi clipa aceea în care tot ce este în mine se opreşte. există o clipă de linişte. o ştii şi tu m-ai vorbit despre ea.

Thursday, January 24, 2008

clipa

în urma noastră amuţesc câinii. aerul se umple de linişte.

ne este bine acum.

tu nu eşti orb. tu nu eşti orb.

ne pare rău pentru că nu se aude mai tare. pentru că nu ştie nimeni altcineva cum e.

atingem perfecţiunea. atingem în mod absolut. febra noastră ne ucide. se pare că nu avem încotro. ne pare rău că nimeni nu va şti niciodată.

Monday, January 21, 2008

nu ştii unde să mă cauţi

nu ştii unde să mă cauţi. gările sunt infernale spitalele sunt pline cu oameni ca noi străzile urlă de sirenele ambulanţelor. în alerta generală mă cauţi fără să vrei. din obişnuinţă din reflex. mă cauţi în locuri nepotrivite. oraşul geme. oraşul nu te mai recunoaşte. fără mine eşti gol. fără mine nu eşti deloc.

nu ştii unde să mă cauţi. şi nici nu pot să-ţi spun.

Sunday, January 20, 2008

poem pentru luni dimineaţa

aş purta un revolver în buzunar. 6 gloanţe. toate pentru mine. aş muri de mai multe ori. de fiecare dată împuşcată în tâmplă. ar mirosi fad a sânge a luni dimineaţa când oamenii mai comandă o cafea la barul instituţiei. mi-aş aminti că asta e tot. că nu mai pot să iubesc. marea mea dragoste singura mea dragoste mi-a dăruit un revolver. îl port în buzunar. luni. e o zi bună. o zi oricum cu un glonte pe ţeavă.

Saturday, January 19, 2008

sfârşitul lumii

probabil că n-o să petrecem sfârşitul lumii iubindu-ne. mai e puţin. îţi scriu cu oarecare bucurie. sfârşitul mă bucură. înseamnă că n-a fost chiar atât de bine totuşi nu am fost chiar atât de fericiţi. sau am fost perfect de fericiţi o singură clipă încât ne putem lipsi de orice ar mai putea să urmeze.

ţi-am spus că gyuri mă întreabă cât mai avem. îi spun câte o oră inventată. face ochii mari şi apoi se aşează pe marginea patului. aşteaptă cuminte. eu îi dau un nou termen şi tot aşa. ţi-am spus că gyuri ştie mai bine. ştie aproape tot.

mă prefac că e o zi obişnuită. îmi sorb ceaiul. câinele galben îmi linge genunchiul drept. număr ciorile aşezate pe acoperiş. număr încet ca şi când ar trebui să ţin minte.

tu nu vii nici azi. probabil nu vei petrece sfârşitul lumii cu mine.

e cu adevărat o zi obişnuită.

Sunday, January 13, 2008

fii atent

şi dacă nu eşti atent devii sângeriu. nu e ok să întârzii prea mult în afară.
răzbaţi prin lumină închizi ochii ceea ce e foarte periculos. eu de exemplu am închis ochii cîţiva ani foarte foarte lungi. mă loveam de colţuri treceau peste mine mă rupeam mă sfâşiam şi nimic. e inutil să nu priveşti. adevărul e că ţi se lasă persectuiva sângerie a lucrurilor. te poţi răni oricând. şi nimeni nu se împotriveşte.

îţi vei simţi muşchiul încordat artera pulsând vei fi gata să izbucneşti să strigi să vorbeşti să smulgi să răsari. te vei simţi adevăratul soare al nu ştiu cui. te vei lăsa în voia luminii din tine. ei sărbători trup în trup.

nu e necesară moartea. ea ţi se pre acum o simplă odihnă. vorbeşti de ea ca despre o pauză deşi nu e cazul să vorbim despre cev atât de prezent în noi.

e duminică. viaţa e o mare capcană. ai grijă. fii foarte atent.

Saturday, January 12, 2008

altceva

cum să fie?...ca o naştere. am deschis ochii. nu văd nimic. lumina e prea puternică. viaţa e prea aproape. trag aer în piept. aerul e aspru . o bucurie ciudată îmi invadează fiinţa. nu ştiu cine sunt, dar voi afla. tot ce ştiu că e că am ieşit din uterul mult prea greu de iubire. că începe ceva. altceva.

Saturday, January 05, 2008

.................

pe locuri

fiţi gata

...............

e timpul să înceapă fiesta. e sărbătoare. ne apropiem de momentul final de punctul culminant. nu vom lăsa tăcerea să-l îngroape. nu vom lăsa vidul întunericul nimicul. vom sărbători vom aprinde un foc uriaş. vom cânta vom face tot ce nu am făcut până acum. nu vom regreta. nu. nu.