o fetiţă trage după ea un câine de pluş în lesă. mă gândesc că nici obiectele nu au o soartă mai bună. îmi verific gâtul. parcă simt o urmă de lanţ. în suflet simt o urmă de obiect.
asistenta şefă zâmbeşte tot timpul. uneori o caut doar ca să văd dacă mai zâmbeşte. da. şi asta mă nelinişteşte puţin. fetiţa latră subţire în locul câinelui maroniu de pluş. tot ea îl ceartă. nu pot să zâmbesc. nu pot.
pacientul din salonul unu are incisivi foarte lungi. muşcă din vorbe. le scoate întregi dar însângerate. abia acum am observat. nu e prea târziu.
sala de aşteptare e plină. îmi fac de lucru pe-acolo. mă gândesc ca s-ar putea să apari. dar unde altundeva aş putea să te aştept fără să observe nimeni.
No comments:
Post a Comment