Sunday, March 19, 2006

M nu-i aşa?

dimineaţa se împrăştie în prea multe schije care nimeresc aiurea în gândurile noastre. pe coridor M îşi fereşte privirea. o văd atât de subţire, minusculă între pereţii memoriei. ceva i-a răpit amintirea despre lume. sau i-a lăsat amintirile şi i-a răpit chiar lumea.


e greu de spus până unde se poate ajunge împingând cadrul imens de metal. nu-i aşa? mă întreabă întruna strecurându-şi privirea pe sub uşa de ceaţă dintre noi. nu-i aşa?


nu pot să o mint. tac. şi tăcerea mi se înşurubează în creier, apoi în carne, în uter. o nasc pe M de o mie de ori. zbier şi mă rog să se ridice întunericul. ea mă priveşte dintre fiare. fiul ei de trei ani ţine minte perfect că M e mama lui. ea ştie doar că e o mamă fără istorie.


memoria ei e tot mai mult o mlaştină care o înghite.


rămân afară şi-i arunc strigătul meu ca o frânghie de foc. o strig pe toate numele ei pierdute. mă aude, ştiu sigur, pentru că-i văd mâinile încleştându-se pe mânerele cauciucate în timp ce paşii i se împleticesc sub panica mută.


nici măcar în gând nu-i vorbesc despre viitor. M simte că mă ascund printre cuvinte şi tăceri penibile. acum e uriaşă, ocupă coridorul, întregul spital, umple întreaga lume cu ea, cea fără trecut, cea de mâine. nu-i aşa?

Monday, March 13, 2006

M despre mine, numai de bine

despre mine, numai de bine. azi iarăşi am trecut strada fără să mă asigur. camionul verde mă loveşte cumplit în fiecare coşmar.e unu martie am pieptul plin de mărţişoare. lumea e roşie. eu albă. sunt bine. mă pregătesc de parastas. îmormântările sunt puţin prea devreme. M doarme. până şi M e bine. îmi ia privirea şi mi-o sugrumă discret cu şnurul de la mărţişorul asistentei şefe.


tata îngheaţă în pământ. mă gândesc doar la mâinile lui.


mi-e frig, dar n-am cui să spun. trebuie să-mi fie primăvară. sunt în grafic. sunt în cursă. alerg cu tot sângele înainte. mi-e puţin cam rău de la metafore, dar devin repede atât de concretă încât pot să răspund oricând de toate întâmplările. M se închide ca un ghiocel într-un mort. eu îi simt pulsul ascuns. îl resuscit până la indecenţă. mă urăşte acum. se urăşte că ar fi putut să fie viu şi nu e. îl urăsc pentru că aş fi putut să fiu şi nu sunt.


despre mine şi despre M, numai de bine. tata are mâinile îngheţate în sicriul lui de stejar.

Saturday, March 11, 2006

M gaura neagră

mă întreb ce naiba caut eu aici. probabil că şi M se întreabă acelaşi lucru. afară s-ar putea să fie aerul. aici ne respirăm unii pe alţii muşcând din setea de libertate, din colţurile proaspăt văruite, din noptiera vecinului de salon.


afară s-ar putea să fie azi. M nu se mai ridică din patul de fier. citeşte ziarul de ieri. aici nu ajung întâmplările la timp. întârzierile sunt evidente. trăim cu un decalaj tot mai mare în noi.


ies afară. adun în plămâni tot aerul şi tot prezentul posibil. închid ochii şi apăs pedala până în podea. momentul acesta îmi zbiară prin măduva oaselor ca o isterie fără nici un viitor. simt pericolul rupându-mi din viaţă ca dintr-o bucată de prescură.


fiarele zbiară din coşmarul cu M. un cireş se frânge şi sângerează cu mine.


revin în pielea mea de pânză albă. în jurul lui M timpul a încremenit până la urmă. în locul lui alergăm toţi ceilalţi. M nu are ochi nu are trup nu are buze. el e doar gaura neagră din mine care mă soarbe când uit ce caut aici.

Thursday, March 09, 2006

M vaporul

mor şi eu cu M, dar moartea mea rămâne lipită pe un perete ca o fereastră oarbă. pe-acolo el iese în plină febră afară. să nu răceşti, îi strig în urmă, ia-ţi şi tu o vestă ceva. el spune că nu. dar îşi mai ia un nume şi pleacă.


după ce aflu că trecerile lui rămân toate atârnate ca nişte tablouri mă mai liniştesc. M pictează cu arome şi uleiuri pe pânză. în toate tablourile lui oamenii au aripi şi rădăcini. când mă mir se supără . evident. îi las vesta pe spate fără să-l ating.


aerul s-a inflamat cumplit între noi. nu ştiu cum să tratez inflamaţia asta.


spitalul scârţâie ca un vapor sub tone de portocale. e ora de vizită. medicii sunt ca nişte fluturi timizi albi sau complet verzi, unii albaştri foarte frumoşi. în orele de vizită fluturii primesc mere şi zâmbete de la aparţinători. M lasă ancora şi opreşte să smulgă săruturi. acum e un căpitan de vas ce a înfruntat cu bine furtuna. peste o oră se vor întoarce gândacii şi tot personalul va uita ce a fost. M va face febră ca să uite şi el.


am mai tratat boala asta cândva. toţi pacienţii au aripi şi rădăcini. desenez ferestre pe ziduri. îmi amintesc perfect că nu se poate face nimic altceva.


mor şi eu cu M. am oasele verzi. M s-a plictisit să conducă vaporul. toate spitalele ar trebui să fie arbori, îmi spune. poate doar aşa.

Sunday, March 05, 2006

M zâmbetul

Zâmbetul lui M s-a lăţit peste toată asistenta şefă. Ea, roşie, în plină vârstă de mijloc, deschide glumele ca pe nişte umbreluţe pe care le roteşte apoi prin salon în timp ce plesneşte fesierii lui scofâlciţi ca să înfigă acul de seringă.


M se prinde în orice joc.


Eu mă lipesc de propria-mi absenţă şi zâmbesc pe dinăuntru. Acum el pare o minge de ping-pong ce sare în toate direcţiile fără să lovească nimic. O simplă atingere şi M îţi sare în braţe, sub fustă sau direct în suflet. Asistenta medicală e bucuroasă în pielea ei de femeie. Umple atât de bine halatul şi îşi face treaba perfect. Doare? Sigur că nu l-a durut. Nici dacă îi tăia piciorul nu ar fi simţit. Ea nu mai râde. Uitase.


Zâmbetul rămâne cocoţat pe chipul lui M tot timpul cât asistenta se fâstâceşte şi până ea devine mamă apoi asistentă apoi şefă. Vocea ei hârâie tot felul de sfaturi şi reguli. Dar M se ia mai departe de toţi şi de toate. E tot un giumbuşluc cauciucat care sare în capul celor ce merg la cantină. Împarte tot felul de remarci aromate. Femeile se înroşesc, apoi se încălzesc şi rămân lipite de mâinile lui neobişnuit de lungi.


Îmi iau avânt şi trec pe sub focul de artificii pe care M tocmai l-a pornit din ochi sărbătorind ora cinei. Atunci îmi amintesc că nu i-am reţinut culoarea ochilor. Mai spre seară trec să-i văd. Sunt de culoarea blândă a nopţii. M plânge. Zâmbetul i-a rămas ca un lampion rupt pe chip.


M plânge mocnit sub umbrelă.