Sunday, August 05, 2007

Michael

dacă aş fi mai atentă
sub mirosul tău de bărbat ţi-aş simţi mirosul de înger
vanilie cu măr şi scorţişoară.
m-aş simţi acasă
dacă aş fi mai atentă
aş străluci puţin când dansezi cu întreaga lume
înflorită sub aripa ta enormă ruptă
şi cârpită de o mie de ori în raiul muzelor

dimineaţa când unii oameni mor
alţii se trezesc
alţii nu mai pot
alţii sunt fericiţi
alţii nu sunt
eu mă trezesc cu numele meu de femeie încolăcit pe trup
ca un şarpe
mă trezesc convalescentă din marea noastră oboseală.

e ca şi cum s-ar fi spart toate becurile şi toate ferestrele.
miroase a vanilie şi a urină de înger.

dimineaţa se colectează visele în recipiente de unică folosinţă.
eu raportez ceva
un fel de întâmplare cu tine
un accident astral
un miracol
o roată
o aripă
orice ar putea să explice viaţa aceasta
de lângă moartea aceasta.

No comments: