premiu de consolare

și pentru toate astea am primit un fel de premiu de consolare
am primit o călătorie spre interiorul tău.
drumul trece prin toate momentele de exaltare
ca un mountaigne rousse alcătuit numai și numai din lumină.
uneori totul se oprește ca să pot suspina.
e clipa în care liniștea restabilește rezerva de pace din mine.

nu înțeleg totuși unde au dispărut lucrurile obișnuite
cum ar fi sărutul de dimineața
ceaiul verde
cafeaua
atingerea din întâmplare
tălpile tale reci
floarea soarelui pe care tot ai uitat să mi-o aduci de ziua mea
toate gesturile noastre despre care acum nici nu am putea să vorbim
omul meu pe viață și pe moarte.

am un curaj nebun

aș încerca să fiu fericită. am un curaj nebun. ca și când te-ai arunca din nori într-o găleată. lumea s-ar da la o parte. instinctiv. nimeni nu vrea să fie stropit.

aș avea chef să fluier să ademenesc câinii cu bucăți mari de petale.
aș îndrăzni să spun fluturi la orice oră din zi sau din noapte.
nimic nu m-ar împiedica să arunc cu zaruri în fântână. aș da mereu șase șase. aș câștiga necontenit.
nimeni nici măcar fântâna aia nu ar mai sta în cumpănă. lucrurile ar fi hotărâte din primul moment.
aș avea timp să-mi potrivesc pasul cu pasul furtunii.
aș face copii din flori
aș face coroane din umbre

aș scrie pe asfalt puncte linii puncte
doar ca să nu uit.

examen

nici moartea nu-i mare lucru. e tot un fel de examen. în general oamenii îl trec cu bine. nu prea există școli pentru așa ceva deși ai timp toată viața să înveți să mori.

am îmblânzit ziua asta și acum mă folosesc de ea ca de un câine tolănit la soare. se vede până departe în satul vecin. mă gândesc să mă întorc la țară. mă gândesc să mă întorc în pământ.

nu prea are rost să salvez lumea. nu are rost să vorbesc. nici să tac. există un mesaj mult mai clar în frunză. din păcate așteptarea e obligatorie. așteptarea e oricum relativă. între timp poți fi orice vrei.