Monday, June 25, 2007

accidentul

partea aceea cu accidentul mortal era adevărată. în amsterdam ploua de câteva zile. umbrela noastră încerca să ne scape de cer. aveam grijă să încăpem amândoi în aceeaşi lume. ţie îţi rămâneau picioarele afară. le mâncau lupii. nu ştiam ce să spun. nu ştiam mare lucru despre asta.

în momentul impactului eram încă foarte îndrăgostită.

încercam să nu-mi imaginez altceva. cel mult reuşeam să tac. tot ce simţeam se transforma în noi. şi eram o singură fiinţă pulsând în carcasa de tablă.

No comments: