Wednesday, May 30, 2007

las becul aprins. voi care sunteţi doar nişte păsări negre nu ştiţi. în hol sunt fluturi de noapte. prin hol trec zilele una spre alta.

cămaşa de forţă stă întinsă la soare. s-a oprit toată nebunia din lume. oamenii dorm până la amiază. se întind. mănâncă cireşe.

oul negru aşteaptă şi el. nu ies deocamdată soarele a intrat aici între palmele tale. ai atingerea grea. mă lipesc de ea şi simt că bate ca o inimă de copac.

îmi spun că aşa va fi până la urmă. ne vom îmbrăţişa. ceilalţi vor observa foarte târziu că nu se mai poate face nimic. că ne suntem definitivi.

Tuesday, May 29, 2007

Doamne, apără pescăruşii

nu ţi-am spus niciodată cum e când îţi ating tălpile cu picioarele mele.

am rostit în gând o rugăciune cu pescăruşi. Doamne, apără pescăruşii am spus. mi-am imaginat că El înţelege. de aici totul e simplu.

nu am putut să vorbesc despre asta. cuvintele sunt roşii. ca macii. muşcă din cer. muşcă din noi. părem prea cărnoşi pe câmpiile lor nesfârşite. ei se hrănesc cu isteria noastră de iunie.

am înghiţit o privire. apoi alta. toate fierbinţi. incandescenţa mea lăsa umbre lungi pe nisip. lăsa castele incredibil de frumoase care se vedeau de oriunde.

în zori marea se muta ca o îmbrăţişare în tine. îi simţeam întunecimea şi mă ghemuiam în nisip. scoicile moarte se lipeau de trupul meu
pe dinăuntru
aveam loc pentru toate acestea.

Sunday, May 20, 2007

salonul 1

salonul păstrează tăcerea. noi putem să plângem. putem să credem sau nu să ne izbim de întuneric sau nu. noi putem să fim înalţi când lucrurile obişnuite par imposibile. putem să ne pişăm pe viaţa asta. o şi facem la propriu. zilnic. înviem în fiecare zi din cenuşa părinţilor noştri.

am păstrat tăcerea în mod voit. nu voiam ca doctorul să ştie ce voce am. pentru că mai am numai vocea. atât. restul e investigat până în pânzele albe. momentul unui răspuns trece pe lângă noi ca o săgeată mică şi otrăvită. el îmi spune că trăiesc. seamănă cu un crainic de la tv care anunţă o catastrofă şi uită să nu zâmbească. trăiesc şi păstrez tăcerea ca pe un secret. ultimul meu secret.

tatăl meu e pregătit să mă nască. eu nu.

am luat umbra şi am aşezat-o în locul iubitului meu. el a fugit în seva unui copac. făceam dragoste. ţin minte numai lucrurile bune. am uuita tot ce e rău. am uitat că el a murit. am uitat că mama e bolnavă. am uita că tata a plecat. am uita că sora mea a pierdut un copil din pântec. nu ţin minte nimic ce e rău. Dumnezeu mi-a dat voie să ţin minte că trăiesc. oamenii sunt buni. pe cei răi nu-i întâlnesc eu. şi chiar dacă i-aş întâlni i-aş saluta iar ei s-ar face buni imediat. oamenii mă salută şi se miră că am înviat. eu eram moartă.

nu caut explicaţii. aş putea să mă mişc. uneori cred cu tărie că pot să fac asta. ceva mă opreşte. trupul meu e împotriva mea. nu caut nicio explicaţie. doctorii sunt ca nişte umbre care au casele şi familiile lor. eu intru în programul de lucru. eu fac parte din orarul lor. puţin din gândurile unei infirmiere care îşi face multe cruci când mă vede. nu caut niciun răspuns. întrebările sunt puse în afara mea. sunt puse de trupul meu din care nu ştie nimeni cum ies şi mă iubesc cu viermii de mătase. mă aştept oricând să mă teransform în fluture. mă aştept oricând. nu am nevoie de altă explicaţie.

nu e nicio boală. am o scară în mine. urc încet. lumea întârzie puţin. soarele apune în gâtul meu. înghit cu noduri. mama e foarte bătrână. nici măcar iubita mea nu mă mai poate atinge. sângerez. dar sângele meu nu e decât un mesaj. ea îl înţelege după fiecare sărut mor puţin. mama e foarte bătrână şi nu ştiu cum să fac să mă duc s-o aştept. o singură dată să o iau eu în braţe. o singură dată să fiu mai puternic decât ea. şi să-i dau voie să plângă.

poem negru pe alb

am obosit. oasele mele s-au strâns ghem.
nu mai contează că sunt la trapez. că fac un salt mortal.
că mâine vor scrie despre mine toate ziarele.
poeţii vor plânge mocnit. femeile îşi vor face câteva cruci rapide în sân.
nu mă doare nimic. sunt ca un flututre negru prins cu acul în tine.
tu eşti pagina mea albă. imaculat.
îţi voi scrie cu sângele meu negru ceva.
unde începi tu soarele se traduce în umbre.
vorbim aceeaşi limbă. flutura.
nu ne aşteptăm să înţeleagă şi alţii.
nu ne aşteptăm să murim de tot.
nu ne aşteptăm la nimic. decât la un cuvânt desăvârşit
scris cu aripa mea neagră în soare.

Friday, May 18, 2007

mesaj de pe acoperişul spitalului

mă urc pe acoperişul spitalului. aşa înţeleg eu să înving boala asta. recompun noaptea plămânul tău spart. resuscit zborul din fluturele cap de mort. aerul îmi înlocuieşte ochiul. sunt liberă. te ating. patul tău de fier pare acum o câmpie cu flori. tu eşti soarele meu înfrânt. te îmbrăţişez. braţele mele se frâng.

de aici lumea pare o femeie goală dorindu-te numai pe tine.

ne ştim atât de bine. şi morţii noştri se ştiu. îmi arăţi poze vechi. noi iubindu-ne pe acoperişul spitalului. noi închişi în aceeaşi cămaşă de forţă. noi în pielea aspră a destinului.

de aici tu pari o libelulă imensă care devorează dorinţa din privirea mea.

Thursday, May 17, 2007

de mâine

de mâine voi fi cea mai frumoasă femeie din lume. voi lăsa urme în tine.

am deschis fereastra. din ea picură lacrimile ca nişte ploi închise afară.

vara aceasta îmi va lua viaţa şi o va aşeza în marea aceea pe care nu am văzut-o niciodată.

voi respira.

vara aceasta se va lăsa pe sânul meu ca un fluture cald. ca şi tine când dormi.

îţi voi împleti părul toată noaptea greierii vor zbiera din tăcerea noastră adâncă.

vei respira. tot cerul se va muta în plămânii tăi. de mâine.

Tuesday, May 15, 2007

inima de copac

dimineaţa se înghite pe sine. am visat casa noastră de lemn înmugurind nestăpânită. melcii trecând pe frunzele mari dintre paturi. noi aveam limbi verzi cărnoase. ne sărutam întruna. părul crescuse prin podeaua cu noduri şi tu zâmbeai. cât de cât aveam umbre. eram făcuţi din celule fragile care se spărgeau când făceam dragoste. îţi lăsai singurul tău ochi liber aprins ca un tăciune în inima mea de copac.

visul se termină mereu cu incendiul. arde tot cerul. ne lipim de el cu trupul nostru de lemn.

Sunday, May 13, 2007

eye M

în mine se văd bine toţi morţii. mă trezesc dimineaţa din femeia împăturită. îi scot ochii din orbitele gri. ochii ei sunt ca nişte gălbenuşuri amestecate cu linguriţa într-un pahar de cristal. îi înghit repede sub privirea ta indiferentă.

zidul se îngroaşă cu umbre. acum nu vorbim despre noi. râdem şi ne tragem de păr. e bine. toate zâmbetele par fireşti. eu am o limbă de oţel. tai ceaţa până la os. secţionez artera neputinţei. din ea curge albul ca un lapte de mamă.

se simte încă miros de kerosen. pielea mea nu există. arde în lăuntrul tău. tu nu exişti. se prăbuşesc toate cu noi zâmbitori la hublou. ca într-o poză veche pe un pian. nimeni nu ştie de când.

femeile se încolăcesc pe trupul de lemn. se adoră. le iau pielea. fac dragoste cu gândurile lor. îmi spun în o mie de feluri. îmi spun să zâmbesc. zâmbesc. îmi spun să exist. dar asta nu se poate oricând.

Saturday, May 05, 2007

e dimineaţă. noaptea a trecut ca un cal roşu. noaptea avea copite uriaşe care spărgeau caldarâmul. a plouat ca într-un film de felini pe care l-am văzut tare demult. întotdeauna ţin minte ploaia. ţin minte tristeţea.

mâine voi fi mai vie ca azi. sunt sigură că va observa cineva cum strălucesc toată ziua. roţile vor frăgezi lumea de sub noi. nu-ţi fie teamă. eu sunt tot mai aproape de sângele tău.

îmi iau foarte puţine lucruri cu mine. doar pe cele care nu-mi spun nimic.

Friday, May 04, 2007

jazz la radio 32

tu eşti. în jur mai sunt câţiva copaci violeţi
şi un saxofon care ţi-ar spune mai bine
că aceste magnolii uriaşe se încred cu totul în noi. înfloresc până la ultima.
e o sărbătoare ciudată. habar nu avem cum de s-a aflat bucuria noastră secretă. ucidem păsări. ele ne lasă nouă tot zborul. ni se pare firesc.

l-am ascultat pe leonard cântând o femeie. trupul i se agăţase de cer. dinţii ei însângerau buza lunii. leonard o iubea desăvârşit şi-i împărţea numele cu noi.

sunt ascunsă în tine. nu mai căuta niciun semn. nu-ţi va spune nimeni nimic despre asta. azi am întrebat şi eu un trecător. eram curioasă. el a zâmbit puţin apoi m-a muşcat.

cred că atunci leonard a spus
"EU SUNT CHIAR LUCRUL-ACELA CE TREBUIE SĂ CÂNTE"

eu spun că
tu eşti.