Tuesday, December 29, 2009

în sfârșit

nu mă gândesc la nimic. mi-am dorit foarte mult să-mi iasă chestia asta. să știi că e bine.

tu ești undeva în lumea asta, nu am niciun dubiu. o lume cu atâtea obiecte și forme sigur te conține și pe tine sub o formă sau alta. sunt liniștită. trupul meu e o pacoste. un fel de bolovan de gât. nu trăiesc în trupul potrivit. undeva s-a produs o greșeală. mă simt piatră. știu mulți poeți se simt pietre. nu asta am vrut să-ți spun.

Saturday, December 19, 2009

nu știu ce am. scriu poeme cu păsări și fluturi

în nopatea asta o să scriu un poem de dragoste. o să las ninsoarea să plângă în locul meu să crească până la cer până la tine la capătul lumii
o să inventez un cuvânt un emoticon un semn
ceva ce să-ți spună că plâng nesfârșit
că mă mut în tine
așa cu toată zăpada și cu toate păsările

nu știu ce am
scriu iarăși cu păsări și fluturi
cuzăpezi și cu tot felul de briz brizuri din astea
mă simt bine că pot să-ți spun
ca orice femeie
în limba mea muierească
sunt aici în tine
privește-mă
învață-mă să respir în ritmul tău
ia-mă în dansul tău interior
lasă-mă în tine până la moarte
și dincolo
când începe lumina
am putea să rămânem așa
unul în celălalt ca două semințe
în același fruct
am putea să nu ne întrebăm mai nimic
să ascultăm cântecul până la capăt

nu știu cum am ajuns să-ți scriu așa
poate nu-mi mai pasă că sunt închisă aici
poate că cineva a spart cerul cu o lacrimă
poate nu mă mai sperie nimic
nici timpul care trece ca un lup prin iernile noastre
nimic.


o să-ți spun că-s închisă aici între clipe

Saturday, December 12, 2009

M

trupul meu nu are nicio legătură cu mine. locuiesc în tine în trupul tău amorțit. am luat provizii. o stea a căzut pentru noi.

în fiecare noapte în salon se împușcă un cal. am orbit. încă nu au ajuns la noi. nu se poate spune că suferim. eu nici nu mai plâng. tu ai un zâmbet de învingător. o singură clipă am simțit că ești tot acolo. o singură clipă ochiul tău a alunecat în mine ca atunci demult când nu aveam nevoie de cuvinte. nici acum nu avem. orice spunem e împotriva noastră.

nu spun nimic. timpul trece oricum. nu e nevoie de cuvinte pentru asta. suntem învingători. aștept să se termine să nu mai fie nevoie de altceva. să mă întorc acasă. aștept. nu-mi mai pun întrebări. realitatea se mută între lumi. o parte mă mușcă de suflet. învăț într-un mod forțat cum să mănânc din carnea ei grețoasă. dar nu mai e mult. totul se termină repede. ai devenit o pasăre de sticlă așa cum ți-ai dorit. un fel de fragilitate ciudată îmi sparge venele. mi-a fost suficientă clipa aceea de mirare. tu nu știi că privirea ta urlă. tu nu știi că nu putem pleca unul din celălalt. tu nu știi că exist pentru că exiști.

nu mi-ai spus că ninge

nu mi-ai spus că ninge.
am aflat din poemul unui bucureștean
am aflat că ninge peste ziduri.

toți acești oameni singuri
căutând în podurile caselor amintiri
înghițind teama înghițind lumea cu noduri


pacea stranie din ochii bătrânei care vinde iconițe la unirea
toată această strălucire din vitrinele cu manechine urlând
lucruri noi aglomerate în tine
mirosind a proaspăt vopsit
golul acela pe care îl umpli cu orice îți vine la îndemână
cu oricine
mersul meu lent nepotrivit
visul meu din visul tău
jocul de remi
un ceas
o pasăre la care nu mai visezi
(am uitat să-ți spun
I'm like a bird)
duminica aceea de piatră în casa de piatră
biserici respirând ca niște organisme imense gata să pornească spre cer
un emoticon
care să însemne toate aceste lucruri
care să însemne viața
metabolismul incredibibil al lumii
în care ninge de azi

Thursday, December 10, 2009

ai venit

ai venit.

nu am putut să-ți mai spun nimic. te-am așteptat prea mult. venirea ta ca și moartea ta nu mai înseamnă nimic.

în mine nu mai poți să vii . din mine nu mai poți să pleci.

Monday, November 30, 2009

singurătatea se sfârșește întotdeauna cu o crimă

nu știu cine zicea că singurătatea se sfârșește întotdeauna cu o crimă. oricum singurătatea mea naște alte singurătăți. ea crește exponențial. apucă lama mi-o atinge de obraz. îmi face semne cu ochiul. singurătatea mea nu e deloc plictisitoare. e plină de tot felu de chestii surprinzătoare. merită s-o cunoști. desigur asta ar ucide-o imediat. asta ar fi periculos pentru ea. și pentru mine care mă joc cu creierul meu cum se joacă pruncii cu puța în praf. nu-mi fac prea multe griji totuși. creierul meu are obiceiul să lase sufletul meu să facă față acestor asalturi. bineînțeles că el nu face față.

mă simt o droaie de oameni. mă simt dedublată din absolut nimic. ai putea să iei asupra ta o parte dintre lucrurile astea care tind să-mi umple spațiul. una dintre singurățile mele ți-ar prinde bine. cea în care stau lipită de tine și tac. între noi se petrec dansuri nesfârșite în tot acest timp. adormim unul în celălalt. nici măcar nu mai e nevoie să visăm.

Saturday, November 21, 2009

într-o zi am aflat că ai murit

într-o zi am aflat că ai murit. nu-mi amintesc de nicio lacrimă. nu ploua. nu nimic. am primit vestea fără să clipesc. soarele apunea ca oricând. câinele galben dormea. portarul asculta meciul la tranzistor. nu știu cine cu cine juca.

habar nu de ce nu mă vedea nimeni. de ce începuseră jocul de cărți fără mine. întunericul părea cald îmi venea să adorm în el ca într-un hamac. să mă legăn nesfâșit în orbirea asta de seară să cânt doar sfârșitul de la un cântec foarte vechi.

m-am spălat pe dinți. parcă mușcasem din blana unui animal necunoscut. m-am spălat pe mâini de toate amprentele mele. uitasem că ai murit. vestea mi-o adusese într-o zi cineva. dar așteparea rămăsese acolo între ziduri. sora șefă își făcea cruci până la pământ. le urmăream strălucind în aerul tot mai blând.

m-am întins în pat ca în burta unui lup. am adormit imediat. orice aș fi visat ar fi tresărit din fericire nu mai visam. de la o vreme făcusem progrese importante. devenisem invizibilă. nu mai eram tristă. vestea aceea era inutilă. nu mai putea schimba nimic.

Sunday, November 15, 2009

a meritat

a meritat clipa aceea în care din întâmplare
sau din orice altceva
tu ai rămas în mine
carnea mea a înflorit
am plâns în același trup
am sărutat secunda aceea
am înfrânt orbirea

am ieșit năucă în noapte
întunericul se lăsa în mine ca un muribund
mult mai greu decât plumbul
am resuscitat trupul acela
m-am prefăcut că nu știu
cât e de prea târziu

totuși a meritat clipa aceea
în care am mușcat din tine ca din măr
în care tu ai plâns
știind că eu nu pot să mai plec
eu nu pot să mai fiu în afara lacrimei tale
de bărbat.

Monday, November 09, 2009

dacă te-aș striga dintr-un câine

m-am gândit să ies de aici. doar o singură clipă m-am gândit că ar fi ok să plec în zori așa cum sunt în pijama și papuci. aș putea să te strig în mijlocul străzii în fântâni pe câmpii în intersecții.

apoi mi-am dat seama că nu mai știu să strig. tac de prea mult timp.

m-am gândit să te aștept mai departe. oricât de departe. nimic mai liniștitor. lumea crește în spatele meu ca o iarbă. mai bine așa cu tăcerea asta care durează oricât.

poate dacă te-aș striga dintr-un câine galben. nimeni nu ar ști.

predispoziție

pentru o clipă am crezut în foșnetul acela. ca un mers prin frunze galbene. uitasem că tu nu poți să mergi.

toamna mă îndeamnă la o anumită frumusețe a trecerii. mă îndeamnăteluric . zborul tău mi se pare târziu și inutil până la urmă.
în curând toți vom primi niște aripi de rezervă.noi toți.

Friday, November 06, 2009

respiratul nu se uită niciodată. e ca mersul pe bicicletă

degeaba am citit toate teoriile tale despre respirat. aici lucrurile se petrec altfel. e vineri seara. au închis cantina. portarul se uită la un film de dragoste și lăcrimează pe molton. de undeva vine o căldură ca aceea de acasă. doar că eu nu mai am o casă. constat că nu mai am nimic și că nu pot respira.

nu mă plâng. spun doar că toate teoriile tale despre cum să respiri din când în când, cad. totuși eu am avut noroc . au lăsat un pian în sala de terapie. dacă prinzi momentul ferestrele se deschid și din el anotimpuri învălmășite năvălesc în plămânii mei de împrumut.

degeaba susții că respiratul nu se uită că e ca mersul pe bicicletă. degeaba. uneori tot cerul se închide în tine. eu stau la poartă. să fiu puțin mai aproape când vii. nici nu știu ce mai aștept. pe tine sau ploaia din cerul acesta lipsă. habar nu am ce să-ți spun când o să vii. poate că îți voi da plămânul meu stâng. poate că îți voi cânta încet. octobre. poate. și toate astea cu respirația tăiată.

Sunday, October 25, 2009

.

nu aceste cuvinte. nici altele. eu am uitat alfabetul vieții. am rămas închisă în acest pian de piatră din care izbucnesc frunze când plâng. am rămas aici așteptându-te o mie de ani.

Thursday, October 22, 2009

ardeau icoanele

și nu aveam nici urmă de-ndoială
că toamna asta va cădea în noi
reînvățându-ne că moartea ei domoală
însămânțează-n somnul nostru ploi

orbeam cu toții fără să o știm
orbeam și-în fiecare trup ardeau icoane
eram prea obosiți ca să mai fim
era prea noapte și prea ne era foame

dacă-am fi plâns măcar în ziua aia
când focuri stranii se-aprindeau pe dealuri
din carnea toamnei ne-ar fi ars văpaia
puteam să fim atunci sau corbi sau ramuri

noi am lăsat să se întâmple lumea
în gheare noi am dus-o pân la urmă
dar am mușcat apoi cu toți din ea
ne sângerează zborul și se curmă.

tot noi am dus în seve dulci otrava
am adormit luminile din cer
am îngropat miracole în lava
acestui veac nebun și efemer.

puteam să naștem noaptea din tăceri
să ne-ntristăm puțin la început
sau să lăsăm un somn de nicăieri
să ne viseze-n struguri și în lut.

acum în moarte s-a aprins un foc
noi ne iubim ca orbii pe vecie
și poate vom avea-ntr-o zi noroc
să naștem în lumină. în câmpie.





acum

de-ar fi să ardă frunza pân la capăt

Wednesday, October 21, 2009

nimic important

nimic important. poate doar această muzică. un pian care crește în oameni. uneori cînd te aștept pianul e mut. nici nu știi cum se chircesc clipele sub absen

pot să înțeleg umbra nu și întunericul.
pot să dansez goală în pod printre jucăriile vechi a generații întregi de copii
pot să-ți vin acasă de o mie de ori pe zi să fac dragoste cu dragostea
să nu las toamna afară în curte s-o aduc cu mine și s-o hrănesc ca pe-unmmaidanez
pot să fac lucruri incredibile să construiesc o casă în rai să mut în ea dorința ta de zbor și chiar zborul însuși
să înnoptez într-o aripă oricât de fragilă
pot să te iau cu mine în mine ca într-un montagne russe incandescent până când redevii copil sau pasăre

dar nu înțeleg întunericul. nici frigul. nu înțeleg singurătatea. deloc.

Tuesday, October 20, 2009

aproximativ 90 bătăi cardiace pe minut

acum nu mă gândesc la nimic altceva. mă gândesc să respir. îmi vin în cap tot felu de motive pentru a lăsa baltă toată chestia asta cu supraviețuirea. aș putea sau nu. habar nu am. toată tristețea asta vine din viață. moartea nu e tristă. nu e nicicum. moartea e o liniște în plus. atât.

vreau să sărbătoresc ceva. orice. faptul că am aproximativ 90 bătăi cardiace pe minut că tresar că alerg că plâng că plâng că plâng.

nu stric tot cheful de viață al celorlalți dansez salsa mă trezesc la 6 și un sfert. sunt în grafic. respir. e doar o chestiune de obișnuință se spune că asta nu se uită niciodată. deși
mărturisesc că-n ultimul timp uit aproape tot. țin minte lucruri neimportante cum ar fi începutul de anotimp 4 iulie brațele tale sărutul în palmă chiar unde se termină linia vieții undeva foarte proape de moarte țin minte cât suntem de frumoși dimineața țin minte o rugăciune de când eram copil și mă rugam pe ascuns țin minte o naștere și o renaștere

muzica în loc de orice

poate că nici nu ar fi nevoie să vorbim. ar fi de ajuns coridorul de tăcere dintre trupurile noastre lucioase. poate că nu aș mai scrie mii și mii de poeme din care să nu înțeleagă nimeni nimic. poate că toamna ar fi doar o aromă sau un joc de-a portocaliul de-a începutul și de-a sfârșitul.

mi-e dor să-mi aduci castane.

poate că muzica ar fi în loc de picioare în loc de apă în loc de orice. așa am afla toate secretele am afla cum dacă nu ai exista nu aș fi fost și tot felu de lucruri atât de evidente încât nici nu ne-am mai mira. am juca șotron am juca un joc nebun am provoca dezastre celulare tu ai folosi scara de incendiu ai fugi spre lună știind că te aștept de prea mult timp și că nu pot să dorm.

să știi că avem un loc numai al nostru. un loc argintiu undeva.

Monday, October 19, 2009

n-o să-ți vină să crezi

cineva îmi fură tălpile când dorm. cineva îmi fură globii oculari. îmi fură linia vieții din palma stângă.

n-o să-ți vină să crezi ce greu e aici noaptea fără tine.

singurătatea se coace în trupul meu pe cale de dispariție. n-o să-ți vină să crezi cât tânjesc infirmierele după singurătatea noastră. cât de teamă le este să plece acasă.

dimineața ies în curte apoi trec prin pădure trec prin fiecare copac și în fiecare mă rog. apoi îmi iau lumea în cap. ocolesc prin ierburi înalte cât oamenii ocolesc prin mări și peste coline ocolesc prin câini și prin adăpostruri. ajung la timp la poartă întotdeauna ajung înaintea ta.

Sunday, October 18, 2009

habar nu am cine ești

nu știu cine ești. de ce încremenești în mine în fiecare clipă. când mă întorc te simt cântând mai departe un imn. ceva ce se întâmplă cu tine mă incită mă aduce în pragul disperării în stare să strig noaptea când toți oamenii dorm. tu nu dormi. tu strălucești din miezul lucrurilor. ești verde. nu clorofilic. doar verde.

uneori sunt gata să fac dragoste cu tine. să-ți smulg pielea să mă strecor în miezul tău. sunt gata să mă las în voia acelui cântec imaginar fără sunete fără armonii doar balans în ritmul straniu al nesomnului.

dacă m-aș întoarce repede din mine atât de repede încât să-mi rămâi pe retină dacă ți-aș cuprinde privirea și aș face din ea o câmpie dacă aș adormi odată în somnul tău imposibil poate doar așa.

noaptea e plină de ochii tăi. noaptea e o caracatiță care mă îmbrățișează cu brațele tale.
locuiești în mine în locul meu în cântecul meu. să nu-mi las picioarele afară să nu-mi las vreo toamnaă la întâmplare. poate că ești un cântec carnivor poate că ești un copac. lucrurile se vor lămuri peste un timp când toată lumea va pleca din noi.

Saturday, October 17, 2009

de undeva din octombrie

au desfăcut pachetul la poartă. o floare și un creion grafic. să scriu în taină pe pereți.
ieri am văzut în curte o ploaie care semăna cu a mea. toți am fugit să o prindem. era un fel de bucurie că nu vine iarna. că mai avem.

mi-au luat sânge. mi-au luat sângele.

după amiază gyuri a cântat la pian. nu se înțelegea nimic. muzica lui se trântește de pământ. îi simt oasele grele trosnind în timpanele lui Dumnezeu.

nu spun că se întâmplă ceva. tocmai de neîntâmplare mi-e teamă. medicamentele astea nu mai ajută. singurătatea nu se vindecă.

tu te-ai mutat în cer. plouă.

Sunday, September 27, 2009

mesaje din dragoste

făceam prea mult caz de oasele noastre
bine că aveam în sânge câte un câine de pază. eu aveam un lup care mușca din singurătate
mă gonea din inimă urla în locul meu.
uneori îți trimiteam câte un mesaj
din dragoste din toamnă din orice ne-ar putea prelungi
până dincolo

apoi salvam liniștea făceam din ea marea neagră
alteori cântam până înnebuneam. în ospicii cântecul ține loc de aer.
respiram respiram cu plămânii tăi uriași

*

dacă știam cum e am fi rămas de atunci în sufletele goale pe mal

*

era frig ca în noaptea aceea în care căprioara îmi tăiase calea
oricât am încercat nu am reușit să uit că eu plângeam și ea nu
ea se încordase cu grație și-mi arătase drumul spre cer
nu am plâns niciodată așa. am orbit după aceea am orbit
dar lumea se duce încă la îngropare

*

am găsit un loc în care să te aștept

*

noi doi și această șosea care ne fură gândurile ne fură viețile
ni le aruncă în spate
e bine
trecem

Monday, September 14, 2009

la meteo se anunță o moarte domoală

oricât m-aș strădui
nu aș putea să mai rostesc vreun cuvânt fără să plouă.
la meteo se anunță un soare costeliv.
se anunță o moarte domoală.
las lucrurile să crească aberant
în cei dispuși să orbească.
eu plătesc văzul cu viața
cu plecarea ta definitivă
cu umbra ta care nu se mai ridică din morți
cu începutul și cu sfârșitul

cred că abia acum suntem destul de singuri

putem să trecem pe roșu
să ne aplecăm periculos de mult peste balustradă
să apăsăm pedala în podea
nu va ști nimeni despre uimirea aceasta din ultima clipă
când vom colora spațiul gol depășind neglijenți marginile

orice e posibil
oricând ploaia poate izbucni în plâns. oricând.

Sunday, September 13, 2009

octobre

nu te văzusem bine. te zărisem cu coada ochiului dar între noi aerul strălucea ușor
îmi lăsasem privirea undeva în spatele tău. poate că erai înalt. habar nu aveam. pe atunci treptele se ridicau până la zid.

în orașul tău era mai bine. aici la mine nu se murea de la un timp. o aglomerație de nedescris.

într-o seară ai ales o fată.i-ai făcut un copil. ai aruncat toate timbrele colecția de fluturi ai încărcat camioane de întregi de resturi și încă mai aveai. toamna punea altele și altele . mă întrebai din când în când cum așa. ce e toată chestia asta portocalie cum se strâng toamnele într-un singur om.

în altă seară ai devenit poet. ai plecat. ai lăsat radioul deschis.

apoi

am înfruntat ceața am luptat în războaie de zi și de noapte am alergat din orbire în orbire am ținut umbră unora care aveau mare nevoie de ea am ascultat cuvinte flori cuvinte câini am avut foarte puțin timp să mor în liniștea dinaintea fiecărui anotimp am înghițit ploi. cât am putut. construiam un castel din frunze alea din timbre și fluturi. despre tine nu știam mare lucru. poate că erai înalt.

Tuesday, September 08, 2009

măcel de frunze

făcusem din toamna asta un măcel de frunze. aveam treabă
pe dealuri ardeau focuri rotunde.

încercam viața cu dinții fără să ne întrebăm dac-o doare
undeva se spărgeau boabe de struguri. îmi venea să strig
de fiecare dată când de desprindeai din trupul meu
urletul se rostogolea în pietre
ar fi fost un dezastru
să te las în urmă să te las din mine
chiar și pentru o clipă
încremenirea ar fi fost definitivă
doar știm că lumea stă
numai și numai în felul cum devorăm toamna
cum ne sfâșiem în feamătul ei aromat și postum

Monday, September 07, 2009

am avut noroc că era lună plină

ne-au pus wagner la difuzoare.

știam că nu vii.

azi noapte cineva a împușcat un cal în salon.
nimeni nu ar trebui să moară de singurătate.

am avut noroc că era lună plină.

am avut noroc cu gyuri care dansa pe wagner. spitalul se spărgea mii de bucăți argintii. doar cei din salonul roz dormeau fierbinte în burta unui cal ucis.

ne-au lăsat o lampă cu neon în baie. aerul bâzâia îngrozitor. la dușuri explozia era caldă.

dacă aș fi dansat puțin m-aș fi ales cu o umbră albastră de toată frumusețea.

Sunday, August 30, 2009

eu nu te caut. eu te aștept.

eu nu te caut

dar dacă tu ai fi pământul
aș săpa o groapă în tine
m-aș întinde acolo în groapă
și toată noaptea aș asculta cum respiră dumnezeu
aș rămâne acolo între tot felu de semințe
cufundată în meditație ca într-o germinare domoală

tu
hrănit cu carnea mea
ai înflori câte puțin în margarete
ai arde în maci
ai izbucni aproape isteric în floarea soarelui

ar veni caii să ne pască
și noi
am sfârși iubindu-ne domesticiți
în picioare

*

de la o vreme am început să scriu poeme de dragoste
ceva nu e ok
cred de vină e liniștea
care e și ea doar un clișeu
e fumată ai putea spune
iubitule
liniștea e ca o cioară pe gardul spitalului

așa că eu nu te mai caut

eu te aștept.

Thursday, August 27, 2009

casian

dacă cineva i-ar muşca degetele
i-ar consuma privirea
ar face faţă toamnei
ar creşte din trunchiul lui
ar inventa un sfârşit incredibil
splendid
prelung
din care fiecare ar înţelegec altceva

dacă în zilele fără soţ ar lua trenul spre soare
ar lăsa câte o femeie fiecare gară
cineva ar aştepta
aşteptarea ar avea propria carne şi sângele ei
ar cânta neîncetat
până când toţi ar simţi
splendoarea

şi doar atunci în ultima clipă
într-o linişte perfectă
casian ar ajunge acasă

Tuesday, August 25, 2009

limite

cred că liniştea se va naşte din burta mea de lumină.

aştept.

limitele sunt desfăcute din cer şi din piatră şi din numele tău în care eu nu mai încap.

în cazul în care ai fi ucis cu privirea în cazul în care nu te-ai feri de albastru
doar atunci

şi numai dacă tu ai crede că pot să îndur încă o toamnă fără tine. o toamnă despre care să nu putem vorbi în care paganini ar zbiera încăierând armoniile.

eu nu vreau să pricep singurătatea ţi-am spus că nu-mi pasă de existenţa asta din care picură sânge de lup. amar. aştept dincolo de limite. cerul încape în burta de lumină a din care te nasc neştiind că nu mai există dimineţi.

chiar aşa voiam să te întreb ce ai făcut cu zorile. ce ai făcut cu atâtea păsări .

Saturday, August 15, 2009

vitamina C

M-am obişnuit cu trupul meu conţinându-te. Nu mi se pare nimic neobişnuit în această iubire de cremene. Tu nu ştii când se aprinde flacăra, când mă cionesc mortal de tine ca de un parapet. Nu ştii cât de aproape eram de perfecţiune. Şi e mai bine aşa. Dacă ai şti ai plânge. Nimic din ce este nu ar mai exista.

M-am împăcat cu viermii şi cu secreţiile pământului. Când eşti teluric te accept, dar nu te înţeleg. Mă abţin de la sublimare şi asta doare cumplit. E ca şi cum ai înghiţi globul de foc al soarelui şi ţi s-ar răspândi tot apusul în citoplasme. M-am împăcat şi cu acest gând. Sunt tăcută când apun. Mă împreun.

Mi-e teamă că toate aceste vieţi ale noastre vor face până la urmă o singură şi mizerabilă viaţă. Ne vom trezi înstrăinaţi de propriul nostru destin. Ne va fi la un moment dat imposibil să acceptăm toată această irosire.

În mine zac copiii nenăscuţi, zac paşii tăi frânţi, zac amintirile toamnelor noastre avortate. Mi-e tot mai greu să-ţi port tăcerea ca pe-o pelerină de ploaie.

M-am obişnuit să te iubesc în mine. E mai bine aşa. Nimeni nu ştie nimic. Tu nu te mai alături sângelui meu de fecioară. Devii teluric pe neaşteptate. Mimezi noaptea. Mimezi normalitatea pe care mă pui s-o înghit ca pe-o aspirină, ca pe-o vitamina C. E acră. E realitatea despre care se spune că ne face mai rezistenţi la orice. Dar eu nu vreau să mai rezist, nu vreau să mai pot. Nu vreau să mă obişnuiesc cu gândul că eu pot şi tu nu.

Wednesday, July 15, 2009

i.

în general aştept. îţi vorbeam cândva despre un miracol despre miracolul cotidian despre clipa de graţie. plouă.

nu cred că femeia aceea din peru eram eu. nu cred că mai contează cine era. eu trăiesc în piatră undeva în machu pichu. mă înalţ în tine şi ajung până la cer. aşa că nu mai contează cine eram.

Sunday, July 12, 2009

încă mai scriu din tine

încă mai scriu din tine. încă îţi simt degetele urmărind linia coapsei mele. încă mă lipesc de retina ta ca să orbesc.

calc acceleraţia şi închid ochii. îi acord întâmplării o şansă . îmi zdrobesc lumina de asfalt.

cireşul acela s-a uscat. noaptea îmi apare în vis cu toate cireşele din toţi aceşti ani în care ne-am iubit şi ne-am uitat şi iar ne-am iubit.

încă aştept.

între noi marea neagră tu departe dincolo de geamanduri. nemuritor. fibra tare a dimineţii încordată în mine. dorindu-te. eu. eu înghiţind sămânţa altuia. da eu făcând copii din dragoste. apoi începând să uit ca atunci când tot ce ştiam s-a prefăcut în piatră.

încă scriu din tine. şoseaua îmi înghite sufletul. închid ochii.apăs pedala în podea. îmi simt părul fluturând. miroase a urină de lup. o căprioară îmi taie calea. îmi taie răsuflarea.

nu mă mir că eşti aici. nu mă mir deloc.

Monday, June 29, 2009

piatra

locuiam într-o piatră. nu ştiu de când pentru că nici eu nu aflsem de la început şi piatra nu ştia că e locuită. într-un târziu i-am dat un nume. trebuia s-o strig cumva. despre mine nu mai ştiam mare lucru.

aveam o umbră din care rupeam ca dintr-un pom înalt. mă bucuram ca un copil când ea creşte la loc când vedeam că pot să mă bazez pe chestia asta. nici măcar nu durea. rupeam muşcam din ea ca dintr-un măr şi nimic. lumea rămânea întreagă.

e câte ori ploua piatra cânta uşor. murmuram deodată cu ea ca într-un zumzet şi mă bucuram că nu aude nimeni. treceam cântecul meu în lumea pietrelor şi era bine. nu-mi era frig. aş fi vrut să plouă oricât.

totuşi i-am dat pietrei un nume. am simţit nevoia s-o strig. dar nu făceam asta în fiecare zi. nu. o strigam numai noaptea când era în pericol când ea visa un deşert şi nu puteam s-o las acolo. ar fi măcinat-o pustiul.

Sunday, June 28, 2009

capătul lumii undeva

nu ştiu cum să-ţi spun. am devenit transparentă. macii îmi creşteau din carne. cai suri păşteau liniştea mea de fată. aveam un timp rupt pe la mijloc. limitele se răsuceau în spirale. nu ştiu cum să-ţi spun. lumea era o câmpie cu maci. uneori când eram vie sângeram.

am încercat să beau apă. am încercat să respir. am încercat să nu iubesc să mă las în pământ ca o coajă. dar sufletul meu se zbătea ca un animal. sufletul meu a rămas o lighioană oricât m-am rugat oricât am încercat să-l ademenesc întunericul l-a hrănit. moartea l-a hrănit durerea l-a făcut să muşte din mine.

orele se scurg din noi. nu ştiu cine eşti. eşti o tăcere adâncă. eşti cerul de la capătul lumii. un fel de libertate despre care nu se poate vorbi. eşti un sărut închis în trupul meu de lighioană. eşti capătul lumii undeva în peru. capătul lumii undeva.

Tuesday, June 16, 2009

i.

veneam la tine pe furiş când portarul dormea când infirmierele frecau nessuri în ceşti mari de ceai. îmi imaginam că eşti un fluture sidefiu. străluceai în întuneric. în somn.

proiectam visele tale chiar acolo în salon. tu nu ştii dar noaptea se împrăştie peste tot cuvintele pe care nu mi le-ai spus. au forme ciudate. unele sunt balerine altele cad ca ploaia altele sunt rotunde ca floarea soarelui.

nu-ţi spuneam niciodată nimic despre visele tale.

tu mă aştepţi încă. îmi recunoşti paşii. tresari.

Sunday, June 14, 2009

semne prin lume

să nu te las singur. să rămân în tine un timp. până adormi. până uiţi. până când te prefaci iarăşi în înger.

să-ţi las dimineaţa cafeaua făcută. să-ţi las semne prin lume.

să nu mai fie nevoie să-mi imaginez altceva. tu să vii cu iubirea ta de tot şi de toate să mă atingi aşa cum nimeni nu ar putea. pentru că doar tu ştii că eu nu am piele nu am nimic decât pe tine salvând lumea de la dispariţie.

Monday, June 08, 2009

de-a baba oarba

spitalul. gândul că trec dintr-o anulare în alta. pereţi vernil vise vernil. o floare de mac ofilită într-un pahar de muştar gol. înghiţituri mici amare. xanax. teama de singurătate de linişte. teama de oglinzi.

ceva ce se întâmplă în mine. ceva despre care nu ştiu nimic.

lucruri lăsate pe margine. marginea.

gândul că nu am o casă. că sunt în preajma lucrurilor fără ca ele să existe. că nimeni nu ştie despre singurătatea aceasta..

nimeni nu rămâne în nimeni. spus asta de o mie de ori. până adorm.

somnul.

veghea.

un altfel de cer. unul orb din care ploile se scurg direct în pământ. doar ploaia mea trece prin mine . îmi asum totul fără să clipesc.

e un joc. mă mir. totul e doar un joc de-a baba oarba. nu e nimic de văzut. locul e gol. doar o câmpie de maci în visul meu o ia razna foşneşte arde se preface în Dumnezeu.

Saturday, June 06, 2009

nu ştiu nimic despre tine

de câteva ori am ucis clipa sperând în naşterea următoare. zidul era însă mereu prea aproape.

într-o noapte am săpat cu gândul o fereastră în tine. nu ştie nimeni de ea. o ascund din răsputeri cu sufletul meu cu buzele mele cu orice.

nu ştiu nimic despre tine. uneori simt întunericul muşcând din noi.ca şi cum am exista. ca şi cum am putea să vorbim despre asta.

Saturday, May 30, 2009

nu mai e nevoie să număr

strălucesc indecent în lumea orbilor. dansez imperceptibil. tu îmi întinzi o cheie ruptă fără să ştii că sunt deschise deja toate uşile şi toate ferestrele. nu ştii că dincolo de cuvinte liniştea e un fluture alb. imens .

am devenit oarecum sidefie sub privirea ta neîncăpătoare.

voiam să-ţi spun că te ştiu. dar îţi ştiu numai genunchii.

nu mai e nevoie să număr. clipele trec cu o anumită graţie ca nişte lebede ce se întunecă abia dincolo atunci când eu nu le mai văd.

nu-mi imaginez cerul fără tine. nu-mi imaginez nimic fără tine.

am noroc că nu trebuie să vorbesc despre asta. am noroc că tu ai orbit cu toţi ceilalţi. am noroc că te pot aştepta fără ca tu să bănuieşti.

Sunday, May 10, 2009

nimic în loc

mai e şi după amiaza asta în care mi-a lipsit muzica. lumea se înghesia în carcase de fiare în carcase de oameni. doar eu te căutam în mulţime încercând să mă ascund în tine ca apoi să ne deschidem în altă parte.

pădurea murea sub ochii mei. nici urmă de tine . câţiva făceau joging chiar acolo. tălpile lor duceau totul. pădurea se chircise şi Dumnezeu se ghemuise în cer.

nu mai era nimic de spus. poeţii vindeau bilete de tombolă. mă golisem de verde şi de albastru. cerul era atât de roşu încât lumea devenise isterică. eu vărsam. nu pot să-ţi povestesc toată nebunia.

şi nu pot să pun nimic în locul tău.

e noapte. carcase goale de lupi atârnă în mine. le-am înghiţit sufletele. le-am ros oasele. am rămas în urlet şi el a crescut.

i.

azi toată ziua am umplut spaţii goale. am îndurat amintirea ta. am îndurat mirosul de salcâm.

Tuesday, April 07, 2009

la mulţi ani, gyuri

uneori durerea se estompează. iau dimineaţa şi o torn în cafea. o înghit cu noliprel, o tabletă mică albă, lunguiaţă, pe care abia o simt alunecând pe gâtlej. mă gândesc la gyuri. nu l-am văzut niciodată dar îi urez o viaţă lungă şi frumoasă şi toate cele bune. chiar aşa simt că-i doresc, deşi lui nu-i pasă de încă o urare offline şi eu ştiu că nu-i pasă, dar poate suntem cu toţii atât de singuri şi disperaţi încât urările sunt bune de oriunde oricând.

mă înscriu pe tot felu de situri. îmi dau date de naştere diferite. un american vrea să ne cunoaştem mai bine în vederea căsătoriei. i-a plăcut profilu meu. culmea că poza e chiar din profil. aş fi upload-at un peisaj de toamnă, dar mi-am dat seama că ar vorbi mai mult despre mine decât o fotografie din profil. o toamnă poate să spună multe chiar şi-ntr-o lume jalnică chiar şi în america.

gyuri o fi suflat în lumânări, a băut şampanie sau numai bere. poate rom. mi-l imaginez bând rom. poate că a fost trist când l-a sunat lumea dar a râs şi le-a dat câte o replică potrivită. cred că a fost ok. dar nu-l întreb. nu-mi permit.uneori nu-mi permit adevărul. las totul aşa. e mai bine.

americanul nu mi-a mai scris. aştept să îmi spună cineva la mulţi ani, deşi nu mai ştiu care e data de naştere corespunzătoare profilului.

Monday, March 16, 2009

glumele aste sunt vechi. le ştim de o sută de ani

am dat mâna cu M. e un fel de a spune. de fapt voiam să verific dacă nu cumva era pasăre. oasele lui păreau mai uşoare decât aerul. cuvintele lui se zbăteau ca ca nişte lilieci izbindu-se de zâmbetul meu. o singură dată când a tăcut am înţeles că liniştea ne făcea rău. liniştea lasa realitatea la vedere.

în visul în care M se visa pasăre eu nici nu existam. era un spital prelung din care lipseau doctorii. M făcea prăjituri apoi le împărţea celorlalţi pacienţi. apoi zbura cu aripa ruptă prin acel spital fără scări. mirosea a ciocolată şi a vanilie. toţi pacienţii mâncau prăjituri. doar M înţelegea limba păsării fără aripă.

în general râd prea mult când mi-e teamă. M s-a prins şi se îngrijorează când râd. nu mă pot opri. dar glumele astea sunt vechi. le ştim de o sută de ani.

Sunday, March 01, 2009

i.

de vreo două ore încerc să aflu cine m-a făcut femeie. am citit cartea lui Cristian Andrei, dar nu am aflat.

am aflat cine m-a făcut o femeie în doliu.

Saturday, February 28, 2009

era o pasăre

era o pasăre.
noaptea se cuibărea în mine.
îi făceam loc în miezul meu cald.

dimineaţa ea mă răsplătea cu un zbor
până dincolo de gardul spitalului
dincolo de pomii înalţi.

uneori aripa ei rămânea în mine.
era un sacrificiu uimitor.
nu ştiam cum altfel să-i mulţumesc
aşa că o lăsam să mă locuiască.

într-o zi nu a mai plecat niciunde.
eu am rămas aici
cu tot zborul înlăuntrul meu.
pasărea se prefăcea că doarme
dar eu ştiam
că a murit.

clorofilă

e linişte. în sfârşit. plouă cu o ploaie neinventată de mine. cu o ploaie adevărată bună.

îmi simt picioarele. îmi simt mâinile. îmi simt trupul întors din moarte.

o bucurie extrem de mică îşi face loc din adânc. e o sărbătoare discretă în mine. o sărbătoare a simţurilor.

mă simt de parcă oamenii ar fi uitat de spitale. pacienţii ar fi ieşit pe străzi în pijamale şi în papuci. la reverul capoatelor mărţişoare. peste tot ghiocei şi zambile. pacienţii strâng în mâini tulpini fragede.

plouă cu adevărat dar există o bucurie în asta. există ceva neaşteptat de vital. clorofila.

Monday, February 09, 2009

eu nu exist

eu nu exist. nu. dacă aş fi existat toate lucrurile ar fi devenit transparente. ar fi fost de la sine înţeles gestul de a nu te lăsa în urmă. nici măcar o clipă nici măcar din întâmplare. de fapt ar fi fost de ajuns să respir. ai fi înţeles totul de la prima mea respiraţie. cuvintele ar fi devenit inutile. ele ar fi cântat în pauzele dintre noi. cu siguranţă ar fi cântat cu vocea unui pian.

dacă aş fi existat tu ai fi fost singurul care ai fi ştiut. dar tu nu ai ştiut. nimic.

lucrurile au devenit opace. întreaga istorie a toamnei s-a rescris cu moarte. sensurile au devenit confuze. copiii ies în stradă jucând şotron până la moarte. nu se mai împlinesc vise. nimeni nu se mai miră. nimeni nu rămâne în nimeni.

Saturday, February 07, 2009

cum am ajuns cea mai frumoasă femeie

am închis ochii. tu ai dispărut. şi cu tine toată urâţenia lumii. toate nopţile în care te-am aşteptat. toate clipele în care carnea ta se înfrupta din alte femei tocmai în creierul meu. toată durerea s-a transformat în praf.

am ieşit în stradă. numai eu şi o ploaie despre care tu nu ştii. am cuprins trupul umed al nopţii şi am făcut dragoste până în zori aşa cum tu nu ai şti niciodată.

am ajuns cea mai frumoasă femeie tocmai acum când tu nu mai eşti şi nu mai poţi fi. lângă mine lumea se deschide ca un fluture. mă ia şi mă duce în ţara aceea despre care tu spuneai că nu există. dar uite că există. şi e făcută din ploi şi din soare e făcută din răsărituri şi din apusuri e făcută din atingerea acestui fluture minunat care mă iubeşte în lumină.

Friday, January 30, 2009

...

gutui pe dulap.

Thursday, January 22, 2009

ceva

am şters. scrisesem ceva la timpul trecut. de fapt trecutul nu mă mai interesează. l-am lăsat la locul lui. în urmă.

urmează ceva. nu ştiu ce. nu bănuiesc ce. ceva.

Wednesday, January 21, 2009

i.

"Inbox (1)
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Catalin Pavel [Catalin Pavel ]

2007-10-31 | |



cînd te-am văzut prima oară
nu mai văzusem niciodată pe nimeni.



nu ştiam cum trebuie să ne atingem.
am făcut dragoste din neştiinţă.



apoi am fost mult timp împreună
fără să scoatem o vorbă.
primul lucru pe care l-am spus a fost te iu.



era bine să nu ne fi iubit de la început.
era bine să ne fi iubit de la sfîrşit."

Tuesday, January 20, 2009

oraşul acesta

până acum ar fi trebuit să inventez ceva important. uneori am impresia că eu sunt cea care am inventat tristeţea.

M a visat un oraş de scaune rulante. un oraş în care nu se face niciodată noapte. locuitorii se cunosc toţi între ei. unii au însoţitori. dar însoţitorii sunt prea înalţi şi oarecum transparenţi diluaţi până la dispariţie. sau până la disperare. nu-ţi poţi da seama. în oraş e mereu toamnă. crizanteme de toate culorile se revarsă pe străzi. locuitorii se salută şi râd. alunecă pe străzile colorate în scaunele lor strălucitoare. sorele se joacă printre spiţe. curcubeiele se nasc pe aleile netede ca în palmă. aerul foşneşte sub roţi. mâinile obosesc uşor. M simte că-i ard palemele. M visează cum liniştea colorată îi invadează pieptul, mâinile, picioarele. visează că e bine. un bine despre care nu ştia că există. un oraş despre care nu ştia că există. cum nu ştia nici despre oamenii aceia care se bucură alunecând pe asfaltul perfect neted pe aleile multicolore. M se visează aproape de tot şi de toate. se ştie că nu poţi locui în oraşul acesta dacă nu eşti într-un scaun rulant. totuşi există câţiva vizitatori. foarte puţini şi foarte înalţi. ochii lor nu se văd de nori. nu contează.

uneori mă întreb dacă nu cumva eu am inventat moartea.

Saturday, January 17, 2009

ascunzătoare în cer

uneori mă ascund de toate lucrurile
nu-mi place să număr
nu-mi place să ţin cont de obiecte. ele nu ţin cont de mine
existenţa lor e de fier de lemn sau de piatră
existenţa lor e o ancoră.
dar eu nu vreau să rămân aici în salon

de pe acoperişul spitalului se vede tot
mă ascund acolo ore întregi. mă ascund în cer.

noaptea sunt obligată să dorm

întunericul nu anulează lucrurile
nu anulează pulsul meu puternic nu anulează păsările
întunericul e relativ. eu văd cum strălucesc inimile oamenilor
cum uneori ele se sting ca nişte lămpi
altele se transformă în ploi
văd teama îngheţând trupuri stinghere
văd lucrurile înghiţind fiinţe

noapte sunt obligată să dorm şi să visez

Sunday, January 11, 2009

florile sunt de piatră


inima mea e de piatră.

visul meu e de piatră.

zăpada e de piatră.

piatra e de piatră.

am scos apa îngheţată din fântână.

trupul meu e de piatră.

am încercat să beau apa.
nu am destulă sete. nu am destulă viaţă.

nu am nimic.

lumea s-a spart ca o vază.
florile sunt de piatră.

am născut cald. cald. cald.

am născut şi am plâns.

am născut şi am râs.

prima oară am crezut.

a doua oară am crezut.

a treia oară totul era de piatră.

şi eu

şi copilul meu

şi apa

şi tu.