restul lumii învinge

mă imaginez imaculată şi foarte lucioasă. oarecum sidefie. alunecoasă. exist ca o stare de impregnare cu alb.

gravidă cu gândurile tale. aşa mă simt şi acum.

mă înnec cu distanţe. aerul e foarte puţin şi foarte amar. tu-mi spui să râd. asta mă poate ucide.

îţi las vorbă că sunt. îţi las vorba chiar aici. dar locul dispare imediat.

ca de obicei restul lumii învinge. ca de obicei eu mă transform în stană de piatră pentru încă o sută de ani.

după amiază în rochie de mireasă

a crescut un zid. mă gândesc să-l las acolo. doctorii se prefac că nu-l văd. eu nu le pot spune. nu le spun şi mă bucur că ei nici nu bănuiesc că acolo este un zid în care bărbatul meu plânge.

la vizită nu a venit nimeni. am o rochie albă. am aşteptat toată ziua ca o mireasă cu un buchet roşu în loc inimă. oamenii se împiedicau de mine şi de singurătatea mea. oamenilor le părea rău. în mine se desfăşura o întreagă ceremonie de nuntă.

bărbatului meu i s-a smuls sufletul. nu spun nimănui. nu spun. bărbatul meu e orb şi mut. nu spun. îi cânt încet pe dinăuntru. doctorii cred că sunt oarbă.cred că am trupul de piatră. trec foarte repede pe lângă mine. ei au acasă soţii şi copii. ei au cine să plângă şi să râdă au cine să le smulgă un surâs în loc de suflet.

jocul de-a umbra pe zid

nu ţin minte nimic. nu simt nevoia să ţin minte nimic. vreau ca totul să treacă prin mine ca printr-o oală spartă. să nasc uşor. să mă fac doctor. să mă fac mare să am grijă de oameni. ei să moară totuşi. toţi oamenii mor.

în spatele meu copiii se joacă de-a umbra. acum nu mă joc şi eu. îmi rămâne urma în asfaltul fierbinte. o privesc şi mi-e ciudă. pare imensă. pare de neşters ca o amintire de care nu poţi să scapi.

noaptea fac exerciţii de întunecare. îmi iese uneori trec dincolo. dar acolo e frig şi tu nu eşti. nici aici nu eşti. cuvintele spun uneori altceva. cuvintele sunt umbre foarte grele pe zid.

acadele

dorm la margine. îmi iau somnul în serios. nimeni nu iubeşte pe nimeni. am primit un tricou roz. îl păstrez în şifonier. uneori îl privesc ca pe o floare împăturită la dungă.

nimeni nu iubeşte pe nimeni nu iubeşte nu. îmi repet ca să adorm mai repede. îmi scriu singură reţete cu xanax în trei exemplare. cel roz rămîne la mine. îl privesc ca pe o bomboană.

în maşină am AC. şoseaua e întotdeauna umedă noaptea. sunt ape care ţâşnesc în neştire. tramvaiele se cuminţesc ca nişte râme galbene. îmi amintesc sărutul pe linia albă continuă. întotdeauna am ştiut că va exista un sărut înainte de moarte. am ştiut de marea libertate în loc de dragoste. am ştiut că nimeni nu iubeşte pe nimeni nu.

am primit o bomboană neagră. o înghit. parcă ar fi o pisică încolăcită pe limbă. fac 10 paşi înapoi. muşc.

spaţii

patul mi se lipeşte de oase. nu mă ridic. respir cu tot cu grilajul din fier forjat. îmi amintesc mâinile tale scoţând din mine dragostea ca dintr-o fântână. mi-e sete. setea urlă. setea îmi arde creierul. setea îmi muşcă buza. mă iubesc cu setea mea de tine. nu mă iubesc singură. tu nu ştii cum e asta tu nu ştii cum e să ai o pătură în carouri în loc de piele. nu ştii cum e la duşuri. tu nu ştii cum e să te trezeşti cu moartea în mâini şi să nu ştii unde s-o laşi.

mi s-a topit şi ziua asta în piept. ziua e un tren intercity care nu opreşte aici.

las un spaţiu între clipe ca între vagoane . nu plâng. tristeţea nu-mi trebuie pentru plâns. îmi trebuie ca să te văd. ai o consistenţă ciudată. când râdem mă pierd între perete şi calorifer. nu mă cauţi niciodată. într-o primăvară în zori mă găseşte tanti G şi mă duce la coş.

am fost ucisă de 3 ori azi

azi am fost ucisă de 3 ori. nu eram pregătită pentru asta.

în mijlocul drumului pe linia albă continuă bărbatul îmi promite orice. eu aud. nu-mi simt picioarele. nu-mi simt mâinile. cineva îmi adună creierul din şosea. tanti veta plânge. are o lumânare în mână. habar n-am de unde. bărbatul îmi poartă tristeţea pe umăr. sfâşie cerul cu ea. bărbatul se încumetă să plângă. nu-i este frică de nimic. doar de întuneric. doar de absenţa femeii lui despre care nu mai ştie nimic.

sângerez de undeva evident nu voi şti niciodată de unde. doctorii caută la suprafaţă. pielea mea albă ţi-am dat-o ţie. şi primul sărut. mai ştii cât de teamă ne-a fost. buzele ne erau portocalii. ar trebui să găsim locul înainte de ultimul sărut. ar trebui să ne îmbrăţişăm cât mai avem timp. cât mai avem trupuri.

miroase a lemn de brad a lumânări şi a uleiuri de îmbălsămare. oamenii socotesc ceva. eu caut cel mai frumos sicriu. eu caut un loc în care să putrezească o carne. costă prea mult nu are rost. mă gândesc că ţine prea puţin moartea. în comparaţie cu durerea moartea ţine mult prea puţin.

gânduri carnivore

mă trezesc cu mâinile fragede. muşc din ele şi nu simt nimic.

salonul e plin de sudoare. cineva a murit foarte aproape. cineva a murit şi mi-a luat vederea cu el.

suntem chemaţi la masă. suntem chemaţi la duşuri. dar nu se mişcă nimeni. ne-am obişnuit să nu ne mai cheme nicicum.

simt că dincolo de zid este o apă gata să înghită toţi morţii de azi. dincolo până şi e aerul carnivor.

musculiţa de oţet

cânt încet. tu mă poţi totuşi să mă auzi. numai tu. îmi spui să tac. oamenii cred că sunt mută. oamenii cred că sunt oarbă. eu văd şi cânt în tine un cântec despre ostaşi. nu mă aude nimeni. nevestele şi mamele plâng.

ai născocit în mine o femeie foarte frumoasă care trăieşte numai o zi.

vara a junge în miez. eu mă ghemuiesc adânc în tine. spui să tac. se subînţeleg toate cuvintele. îmi spui până la urmă că tu nu poţi să înţelegi moartea. nici nu ai avea cum.

abandon

mă atingi fără să ştii. aerul miroase a bărbat. aerul e plin de semne. eu le citesc în oglindă. sunt cea mai frumoasă femeie.

îmi închid pleoapele cu mâna aşa cum se face la mort.

poate n-o să crezi, dar eu nu ştiu nimic dinainte. nu mă rog. nu aştept. mă las în voia ta. mă las.

lucruri

celelalte lucruri nu există. le las afară. îmi iau un singur ochi. celălalt e pentru anumite profunzimi. adică să vezi când moare cineva sau când te iubeşte cineva. dar asta se întâmplă atât de rar încât ochiul orbeşte. moartea nu e la îndemâna oricui.

vorbesc despre carnea mea pe care tu nu o ştii. vorbesc despre oasele mele pe care tu nu le ştii.

teama nu e aici. a rămas un gol. nimic nu-l mai poate umple. nu încearcă nimeni să-mi sărute locul gol.

tu nu ai piele. nu te poartă nimeni ca pe un steag. eşti cu desăvârşire plin de ochii lumii. lumea se mută în tine îi faci un semn şi gata. lumea o ia de la capăt.

îmi văd de moarte. îmi văd de treabă să ştii că mâine există oricum. nimeni nu ştie nimic

să mă înglobezi. în tine
să fie o lumină filtrată. să-ţi sărut
intestinul subţire. ce bine e
în metabolismul tău
luminos. să mă treci prin sânge
printre faldurile diafane ale unei membrane
celulare.
să suspini uşor când mă transform în fluture.

îmi verific văzul auzul simţurile
sunt la locul lor. îmi verific mersul
zborul tăcerea. lipseşte ceva.
lipsesc nopţile şi zilele. nu pot decât să le desenez
pe zidul din faţa mea. să le pun o floarea soarelui
în mijloc. să le adun în spate o furtună
care să spargă tăcerea
la un moment dat.

există o inimă de stejar

a venit bărbatul. imens
cu mâinile cât cerul. a scotocit în mine
şi a smuls plânsul de sub zâmbet.
a luat un stejar şi mi l-a dat
să- l ascult. acolo spunea că îi e inima.

am aflat că există o inimă de stejar.

lumea sărbătoreşte cu noi. există o ploaie torenţială
dincolo de pielea mea
e iubitul meu. în mine
e iubitul meu transparent
ascuţit ca un sloi de gheaţă
fierbinte.

bărbatul îmi lasă umbra în pace. dansează cu sângele meu.
umbra mea e mai mare
decât el
decât cel mai mare bărbat din lume.

şi eu sunt floarea soarelui

aici dacă mor nu mă va simţi
nimeni. soarele arată ca o balegă
portocalie.

muşte verzi îmi sondează pielea îmi savurează plasma.
floarea soarelui. multă. cât vezi cu ochii.aici
dacă mor mă însămânţează
o floare. ca pe o balegă.

cresc până la cer.