Sunday, September 27, 2009

mesaje din dragoste

făceam prea mult caz de oasele noastre
bine că aveam în sânge câte un câine de pază. eu aveam un lup care mușca din singurătate
mă gonea din inimă urla în locul meu.
uneori îți trimiteam câte un mesaj
din dragoste din toamnă din orice ne-ar putea prelungi
până dincolo

apoi salvam liniștea făceam din ea marea neagră
alteori cântam până înnebuneam. în ospicii cântecul ține loc de aer.
respiram respiram cu plămânii tăi uriași

*

dacă știam cum e am fi rămas de atunci în sufletele goale pe mal

*

era frig ca în noaptea aceea în care căprioara îmi tăiase calea
oricât am încercat nu am reușit să uit că eu plângeam și ea nu
ea se încordase cu grație și-mi arătase drumul spre cer
nu am plâns niciodată așa. am orbit după aceea am orbit
dar lumea se duce încă la îngropare

*

am găsit un loc în care să te aștept

*

noi doi și această șosea care ne fură gândurile ne fură viețile
ni le aruncă în spate
e bine
trecem

Monday, September 14, 2009

la meteo se anunță o moarte domoală

oricât m-aș strădui
nu aș putea să mai rostesc vreun cuvânt fără să plouă.
la meteo se anunță un soare costeliv.
se anunță o moarte domoală.
las lucrurile să crească aberant
în cei dispuși să orbească.
eu plătesc văzul cu viața
cu plecarea ta definitivă
cu umbra ta care nu se mai ridică din morți
cu începutul și cu sfârșitul

cred că abia acum suntem destul de singuri

putem să trecem pe roșu
să ne aplecăm periculos de mult peste balustradă
să apăsăm pedala în podea
nu va ști nimeni despre uimirea aceasta din ultima clipă
când vom colora spațiul gol depășind neglijenți marginile

orice e posibil
oricând ploaia poate izbucni în plâns. oricând.

Sunday, September 13, 2009

octobre

nu te văzusem bine. te zărisem cu coada ochiului dar între noi aerul strălucea ușor
îmi lăsasem privirea undeva în spatele tău. poate că erai înalt. habar nu aveam. pe atunci treptele se ridicau până la zid.

în orașul tău era mai bine. aici la mine nu se murea de la un timp. o aglomerație de nedescris.

într-o seară ai ales o fată.i-ai făcut un copil. ai aruncat toate timbrele colecția de fluturi ai încărcat camioane de întregi de resturi și încă mai aveai. toamna punea altele și altele . mă întrebai din când în când cum așa. ce e toată chestia asta portocalie cum se strâng toamnele într-un singur om.

în altă seară ai devenit poet. ai plecat. ai lăsat radioul deschis.

apoi

am înfruntat ceața am luptat în războaie de zi și de noapte am alergat din orbire în orbire am ținut umbră unora care aveau mare nevoie de ea am ascultat cuvinte flori cuvinte câini am avut foarte puțin timp să mor în liniștea dinaintea fiecărui anotimp am înghițit ploi. cât am putut. construiam un castel din frunze alea din timbre și fluturi. despre tine nu știam mare lucru. poate că erai înalt.

Tuesday, September 08, 2009

măcel de frunze

făcusem din toamna asta un măcel de frunze. aveam treabă
pe dealuri ardeau focuri rotunde.

încercam viața cu dinții fără să ne întrebăm dac-o doare
undeva se spărgeau boabe de struguri. îmi venea să strig
de fiecare dată când de desprindeai din trupul meu
urletul se rostogolea în pietre
ar fi fost un dezastru
să te las în urmă să te las din mine
chiar și pentru o clipă
încremenirea ar fi fost definitivă
doar știm că lumea stă
numai și numai în felul cum devorăm toamna
cum ne sfâșiem în feamătul ei aromat și postum

Monday, September 07, 2009

am avut noroc că era lună plină

ne-au pus wagner la difuzoare.

știam că nu vii.

azi noapte cineva a împușcat un cal în salon.
nimeni nu ar trebui să moară de singurătate.

am avut noroc că era lună plină.

am avut noroc cu gyuri care dansa pe wagner. spitalul se spărgea mii de bucăți argintii. doar cei din salonul roz dormeau fierbinte în burta unui cal ucis.

ne-au lăsat o lampă cu neon în baie. aerul bâzâia îngrozitor. la dușuri explozia era caldă.

dacă aș fi dansat puțin m-aș fi ales cu o umbră albastră de toată frumusețea.