Friday, January 30, 2009

Thursday, January 22, 2009

ceva

am şters. scrisesem ceva la timpul trecut. de fapt trecutul nu mă mai interesează. l-am lăsat la locul lui. în urmă.

urmează ceva. nu ştiu ce. nu bănuiesc ce. ceva.

Wednesday, January 21, 2009

i.

"Inbox (1)
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Catalin Pavel [Catalin Pavel ]

2007-10-31 | |



cînd te-am văzut prima oară
nu mai văzusem niciodată pe nimeni.



nu ştiam cum trebuie să ne atingem.
am făcut dragoste din neştiinţă.



apoi am fost mult timp împreună
fără să scoatem o vorbă.
primul lucru pe care l-am spus a fost te iu.



era bine să nu ne fi iubit de la început.
era bine să ne fi iubit de la sfîrşit."

Tuesday, January 20, 2009

oraşul acesta

până acum ar fi trebuit să inventez ceva important. uneori am impresia că eu sunt cea care am inventat tristeţea.

M a visat un oraş de scaune rulante. un oraş în care nu se face niciodată noapte. locuitorii se cunosc toţi între ei. unii au însoţitori. dar însoţitorii sunt prea înalţi şi oarecum transparenţi diluaţi până la dispariţie. sau până la disperare. nu-ţi poţi da seama. în oraş e mereu toamnă. crizanteme de toate culorile se revarsă pe străzi. locuitorii se salută şi râd. alunecă pe străzile colorate în scaunele lor strălucitoare. sorele se joacă printre spiţe. curcubeiele se nasc pe aleile netede ca în palmă. aerul foşneşte sub roţi. mâinile obosesc uşor. M simte că-i ard palemele. M visează cum liniştea colorată îi invadează pieptul, mâinile, picioarele. visează că e bine. un bine despre care nu ştia că există. un oraş despre care nu ştia că există. cum nu ştia nici despre oamenii aceia care se bucură alunecând pe asfaltul perfect neted pe aleile multicolore. M se visează aproape de tot şi de toate. se ştie că nu poţi locui în oraşul acesta dacă nu eşti într-un scaun rulant. totuşi există câţiva vizitatori. foarte puţini şi foarte înalţi. ochii lor nu se văd de nori. nu contează.

uneori mă întreb dacă nu cumva eu am inventat moartea.

Saturday, January 17, 2009

ascunzătoare în cer

uneori mă ascund de toate lucrurile
nu-mi place să număr
nu-mi place să ţin cont de obiecte. ele nu ţin cont de mine
existenţa lor e de fier de lemn sau de piatră
existenţa lor e o ancoră.
dar eu nu vreau să rămân aici în salon

de pe acoperişul spitalului se vede tot
mă ascund acolo ore întregi. mă ascund în cer.

noaptea sunt obligată să dorm

întunericul nu anulează lucrurile
nu anulează pulsul meu puternic nu anulează păsările
întunericul e relativ. eu văd cum strălucesc inimile oamenilor
cum uneori ele se sting ca nişte lămpi
altele se transformă în ploi
văd teama îngheţând trupuri stinghere
văd lucrurile înghiţind fiinţe

noapte sunt obligată să dorm şi să visez

Sunday, January 11, 2009

florile sunt de piatră


inima mea e de piatră.

visul meu e de piatră.

zăpada e de piatră.

piatra e de piatră.

am scos apa îngheţată din fântână.

trupul meu e de piatră.

am încercat să beau apa.
nu am destulă sete. nu am destulă viaţă.

nu am nimic.

lumea s-a spart ca o vază.
florile sunt de piatră.

am născut cald. cald. cald.

am născut şi am plâns.

am născut şi am râs.

prima oară am crezut.

a doua oară am crezut.

a treia oară totul era de piatră.

şi eu

şi copilul meu

şi apa

şi tu.