Tuesday, July 17, 2007

am fost ucisă de 3 ori azi

azi am fost ucisă de 3 ori. nu eram pregătită pentru asta.

în mijlocul drumului pe linia albă continuă bărbatul îmi promite orice. eu aud. nu-mi simt picioarele. nu-mi simt mâinile. cineva îmi adună creierul din şosea. tanti veta plânge. are o lumânare în mână. habar n-am de unde. bărbatul îmi poartă tristeţea pe umăr. sfâşie cerul cu ea. bărbatul se încumetă să plângă. nu-i este frică de nimic. doar de întuneric. doar de absenţa femeii lui despre care nu mai ştie nimic.

sângerez de undeva evident nu voi şti niciodată de unde. doctorii caută la suprafaţă. pielea mea albă ţi-am dat-o ţie. şi primul sărut. mai ştii cât de teamă ne-a fost. buzele ne erau portocalii. ar trebui să găsim locul înainte de ultimul sărut. ar trebui să ne îmbrăţişăm cât mai avem timp. cât mai avem trupuri.

miroase a lemn de brad a lumânări şi a uleiuri de îmbălsămare. oamenii socotesc ceva. eu caut cel mai frumos sicriu. eu caut un loc în care să putrezească o carne. costă prea mult nu are rost. mă gândesc că ţine prea puţin moartea. în comparaţie cu durerea moartea ţine mult prea puţin.

No comments: