Sunday, December 31, 2006

anul libelulă

nu ştiu cum din prima clipă mi se face prea târziu.
viaţa mea a început greşit
cu ultima clipă
saupoate că s-a terminat înainte de a începe

sunt singură. şi cu asta am spus tot ceea ce era de spus

oamenii se strâng în braţe se sărută
se iubesc unii dansează alţii beau şi mănâncă
mulţi râd şi strigă afară în stradă
oamenii sunt unii cu alţii

aici pereţii mă obligă să-mi stârnesc toate durerile până obţin imacularea

iubitul meu a orbit

stau dreaptă ca o linie se dă startul la ceva. nu ştiu la ce.
e un început care-mi contrazice fiinţa
mă las provocată dintr-un fel de curiozitate
să văd cât pot să respir fără

oare cum mor libelulele?
crezi că în zbor ca oamenii care se iubesc?
lasă şi ei în urmă un oftat?
se întorc şi ele după aceea nebune să locuiască în absenţele astea?
oare cum fac libelulele? cum?

cred că va fi un an libelulă

vom abandona orice formă cunoscută
ne vom naşte pentru o clipă din altceva

şi dacă ne vom recunoaştem şi de data asta
aşa
ca fluturii?
dacă inevitabil ne vom iubi şi în singura zi a existenţei noastre?
dacă vom afla că am murit de câteva ori
trecând sfâşietor prin toţi orbii?
dacă va fi aşa?

Saturday, December 30, 2006

2

lumea a devenit ca o farfurie de supă
sorbim din ea şi încă ne e foame şi sete
devenim trupuri acolo unde ar trebui să fim transparenţe
devenim imaginari doar când
călcăm pe visul celui de dinaintea noastră

abator

ziua de mâine e doar un congelator imens pentru vite
liniştea îngheaţă în mijlocul depărtării / acolo
unde absenţele sunt sicrie mari îngropate în muţenie
dumnezeu ne vede în carnea noastră
şi ne strigă ceva/ de neînţeles


eşti bine/vremea asta schizofrenică te închide iarăşi într-o carcasă ciudată
vezi lumea din burta unui pustiu de carne şi gheaţă
îţi împlineşti liniştea căutând
o respiraţie albă/ ca a ta

Friday, December 29, 2006

o

fata asta are un creier enorm. îi e teamă de ea şi pe bună dreptate. se ghemuieşte în copila de ea. încearcă să nu crească dar creierul ei a luat-o înainte. e hidos de mare. e monstruos de inteligentă pentru vârsta ei. şi ea ştie. se ascunde după o păpuşă stricată. de mult păpuşile nu mai înseamnă decât o stare deteriorată a copilăriei. de mult femeia din ea se luptă cu creierul ei care nu o lasă să citească romane de dragoste, să plângă la un film sau să-l sune pe el. el nici nu ştie că ea e femeie. el nici nu ştie că ea...este.

Tuesday, December 26, 2006

1

nu pot să îndur gândul că ai plâns în clipa aceea

din singurătate ne amintim altfel toate întâmplările
ca dintr-o câmpie
ai putea să crezi că infinitul eşti tu

îmi aranjez părul după ureche
nimeni nu observă că plâng. mă acopăr cu gesturi
ele se strecoară ca o ploaie în ochii trecătorilor. semaforul se face verde foarte târziu
atunci când nu mai am unde să plec. aştept încă o tură. spun pass

nu mă frământ prea mult în legătură cu asta
ştiu că oricum se schimbă ceva

e ora de ceai. îmi las părul pe umeri
îmi netezesc cutele de la rochie. tivul se lasă puţin pe o parte. e asimetria nevăzută care mai îmblânzeşte perfecţiunea şi mă învie din imaculare
mă las în voia simbolurilor. mă las în voia simţului olfactiv
creşte lumea aromelor
şi din ea
tu
esenţa amară a singurei clipe
de armonie.

Sunday, December 03, 2006

C.

C. m-a întrebat de ce îţi scriu ţie. de ce nu plâng şi urlu în baie. de ce rămân în limitele estetice ale durerii. nu am ştiut ce să-i spun. poate că aşa sunt cu adevărat. îmi amintesc de toamna aceea în care nu era destul să privesc. am vorbit . ca şi acum.

nu puteam să-i spun că am găsit locul acesta în care să te aştept. aici suntem în siguranţă. nu ne ameninţă uitarea.

trăiesc cu durerea aceasta cu mii de feţe. fără ea bănuiesc că nu aş mai fi deloc. mi-e bine. sunt vie. strălucesc ca dintr-o febră.