în sfârșit

nu mă gândesc la nimic. mi-am dorit foarte mult să-mi iasă chestia asta. să știi că e bine.

tu ești undeva în lumea asta, nu am niciun dubiu. o lume cu atâtea obiecte și forme sigur te conține și pe tine sub o formă sau alta. sunt liniștită. trupul meu e o pacoste. un fel de bolovan de gât. nu trăiesc în trupul potrivit. undeva s-a produs o greșeală. mă simt piatră. știu mulți poeți se simt pietre. nu asta am vrut să-ți spun.

nu știu ce am. scriu poeme cu păsări și fluturi

în nopatea asta o să scriu un poem de dragoste. o să las ninsoarea să plângă în locul meu să crească până la cer până la tine la capătul lumii
o să inventez un cuvânt un emoticon un semn
ceva ce să-ți spună că plâng nesfârșit
că mă mut în tine
așa cu toată zăpada și cu toate păsările

nu știu ce am
scriu iarăși cu păsări și fluturi
cuzăpezi și cu tot felul de briz brizuri din astea
mă simt bine că pot să-ți spun
ca orice femeie
în limba mea muierească
sunt aici în tine
privește-mă
învață-mă să respir în ritmul tău
ia-mă în dansul tău interior
lasă-mă în tine până la moarte
și dincolo
când începe lumina
am putea să rămânem așa
unul în celălalt ca două semințe
în același fruct
am putea să nu ne întrebăm mai nimic
să ascultăm cântecul până la capăt

nu știu cum am ajuns să-ți scriu așa
poate nu-mi mai pasă că sunt închisă aici
poate că cineva a spart cerul cu o lacrimă
poate nu mă mai sperie nimic
nici timpul care trece ca un lup prin iernile noastre
nimic.


o să-ți spun că-s închisă aici între clipe

M

trupul meu nu are nicio legătură cu mine. locuiesc în tine în trupul tău amorțit. am luat provizii. o stea a căzut pentru noi.

în fiecare noapte în salon se împușcă un cal. am orbit. încă nu au ajuns la noi. nu se poate spune că suferim. eu nici nu mai plâng. tu ai un zâmbet de învingător. o singură clipă am simțit că ești tot acolo. o singură clipă ochiul tău a alunecat în mine ca atunci demult când nu aveam nevoie de cuvinte. nici acum nu avem. orice spunem e împotriva noastră.

nu spun nimic. timpul trece oricum. nu e nevoie de cuvinte pentru asta. suntem învingători. aștept să se termine să nu mai fie nevoie de altceva. să mă întorc acasă. aștept. nu-mi mai pun întrebări. realitatea se mută între lumi. o parte mă mușcă de suflet. învăț într-un mod forțat cum să mănânc din carnea ei grețoasă. dar nu mai e mult. totul se termină repede. ai devenit o pasăre de sticlă așa cum ți-ai dorit. un fel de fragilitate ciudată îmi sparge venele. mi-a fost suficientă clipa aceea de mirare. tu nu știi că privirea ta urlă. tu nu știi că nu putem pleca unul din celălalt. tu nu știi că exist pentru că exiști.

nu mi-ai spus că ninge

nu mi-ai spus că ninge.
am aflat din poemul unui bucureștean
am aflat că ninge peste ziduri.

toți acești oameni singuri
căutând în podurile caselor amintiri
înghițind teama înghițind lumea cu noduri


pacea stranie din ochii bătrânei care vinde iconițe la unirea
toată această strălucire din vitrinele cu manechine urlând
lucruri noi aglomerate în tine
mirosind a proaspăt vopsit
golul acela pe care îl umpli cu orice îți vine la îndemână
cu oricine
mersul meu lent nepotrivit
visul meu din visul tău
jocul de remi
un ceas
o pasăre la care nu mai visezi
(am uitat să-ți spun
I'm like a bird)
duminica aceea de piatră în casa de piatră
biserici respirând ca niște organisme imense gata să pornească spre cer
un emoticon
care să însemne toate aceste lucruri
care să însemne viața
metabolismul incredibibil al lumii
în care ninge de azi

ai venit

ai venit.

nu am putut să-ți mai spun nimic. te-am așteptat prea mult. venirea ta ca și moartea ta nu mai înseamnă nimic.

în mine nu mai poți să vii . din mine nu mai poți să pleci.