poem care nu ar fi existat

am trecut pe roșu. am ajuns aici unde tot ce există face podul de sus. aici unde mușchiul lumii se încoardă și cântă.

am auzit că tanti veta a făcut un copil din plastilină. copilul suge lapte din calea lactee. a crescut mare cât un mormânt.

zilele astea seamănă între ele. viețile noastre seamănă. mă gândesc să nu mă mai mișc poate lumea mă va lăsa în urmă. inutil. sunt tot aici în prima linie. îmi cad stele în cap.

aveam o minge de foc. o loveam de pământ și provocam cutremure aurii. luam bucăți din lună și tropoteam cu ele pe scările blocului. îmi imaginam că vii. roți imense îmi zdrobeau gândurile de câte ori te așteptam. țin minte perfect că murise un poet. noi ne iubeam și pentru el.

i.

au uitat pereții în mine. ziduri albe imitând imacularea.
nu aș putea pleca de aici. nu există nimic dincolo. eu nu exist.

aș vorbi cu tata. i-aș spune că am întârziat puțin. sau poate el s-a cam grăbit.

nu mai vorbesc cu nimeni. am auzit multe povestiri despre accidentele rutiere despre căderile de la înălțime și accidentele prin plonjon în apă. am auzit cum noaptea sfarmă timpanele și ascunde clipele. nu am vrut să aflu cum. nu am vrut să aflu mai mult așa că am tăcut și am așteptat în peretele meu de carne și sânge.

unii cântă cu voce tare. nu am de gând să-i opresc.

am primit o scrisoare de la emil. mi s-a părut împăcat. nu am avut ce să-i răspund. puteam să-i spun că nimeni nu știe că locuim în același poem ca niște gâze într-o picătură de chihlimbar. frumusețea lui e să moară non stop. nu i-am spus nimic. știe că nu exist