ochiul

oamenii tropăie în mine. unii mă sondează ca pe-o planetă ciudată. seva mea are un gust puţin mentolat. oamenii devin glandulari. în mintea mea oamenii devin orice vreau şi asta mă bucură.


orbitele sunt goale. un salon pentru toţi ar ajunge. eu în dreapta unei femei cât o cămilă încerc să-mi imaginez ochii celorlalţi orbi. mi se face sete. ea îmi dă să beau. mai târziu aud că plânge şi o simt că se micşorează vizibil. lacrimile o pustiesc. devenim toţi un deşert până seara.

mi se încleştează mâna pe braţul unui bărbat care tremură. mă prefac că nu observ. ar trebui să întreb ce şi cum. râd puţin. vorbesc despre vreme. e cald. e caniculă. e torid. el tremură şi mi-e teamă de ceea ce ar putea să-mi spună.

tu eşti aici. respiri când eu nu mai pot. îmi spui ce se vede. femeia cămilă a dispărut până la urmă. salonul se întinde acum ca un deşert nesfârşit. eu sunt singura care ştiu. suntem bolnavi de unii şi de alţii. eu sunt singura care pot să fug dacă vreau. pe mine mă aştepţi tu oriunde. doar eu pot să fug în ochiul tău verde. oricând.