Sunday, August 30, 2009

eu nu te caut. eu te aștept.

eu nu te caut

dar dacă tu ai fi pământul
aș săpa o groapă în tine
m-aș întinde acolo în groapă
și toată noaptea aș asculta cum respiră dumnezeu
aș rămâne acolo între tot felu de semințe
cufundată în meditație ca într-o germinare domoală

tu
hrănit cu carnea mea
ai înflori câte puțin în margarete
ai arde în maci
ai izbucni aproape isteric în floarea soarelui

ar veni caii să ne pască
și noi
am sfârși iubindu-ne domesticiți
în picioare

*

de la o vreme am început să scriu poeme de dragoste
ceva nu e ok
cred de vină e liniștea
care e și ea doar un clișeu
e fumată ai putea spune
iubitule
liniștea e ca o cioară pe gardul spitalului

așa că eu nu te mai caut

eu te aștept.

Thursday, August 27, 2009

casian

dacă cineva i-ar muşca degetele
i-ar consuma privirea
ar face faţă toamnei
ar creşte din trunchiul lui
ar inventa un sfârşit incredibil
splendid
prelung
din care fiecare ar înţelegec altceva

dacă în zilele fără soţ ar lua trenul spre soare
ar lăsa câte o femeie fiecare gară
cineva ar aştepta
aşteptarea ar avea propria carne şi sângele ei
ar cânta neîncetat
până când toţi ar simţi
splendoarea

şi doar atunci în ultima clipă
într-o linişte perfectă
casian ar ajunge acasă

Tuesday, August 25, 2009

limite

cred că liniştea se va naşte din burta mea de lumină.

aştept.

limitele sunt desfăcute din cer şi din piatră şi din numele tău în care eu nu mai încap.

în cazul în care ai fi ucis cu privirea în cazul în care nu te-ai feri de albastru
doar atunci

şi numai dacă tu ai crede că pot să îndur încă o toamnă fără tine. o toamnă despre care să nu putem vorbi în care paganini ar zbiera încăierând armoniile.

eu nu vreau să pricep singurătatea ţi-am spus că nu-mi pasă de existenţa asta din care picură sânge de lup. amar. aştept dincolo de limite. cerul încape în burta de lumină a din care te nasc neştiind că nu mai există dimineţi.

chiar aşa voiam să te întreb ce ai făcut cu zorile. ce ai făcut cu atâtea păsări .

Saturday, August 15, 2009

vitamina C

M-am obişnuit cu trupul meu conţinându-te. Nu mi se pare nimic neobişnuit în această iubire de cremene. Tu nu ştii când se aprinde flacăra, când mă cionesc mortal de tine ca de un parapet. Nu ştii cât de aproape eram de perfecţiune. Şi e mai bine aşa. Dacă ai şti ai plânge. Nimic din ce este nu ar mai exista.

M-am împăcat cu viermii şi cu secreţiile pământului. Când eşti teluric te accept, dar nu te înţeleg. Mă abţin de la sublimare şi asta doare cumplit. E ca şi cum ai înghiţi globul de foc al soarelui şi ţi s-ar răspândi tot apusul în citoplasme. M-am împăcat şi cu acest gând. Sunt tăcută când apun. Mă împreun.

Mi-e teamă că toate aceste vieţi ale noastre vor face până la urmă o singură şi mizerabilă viaţă. Ne vom trezi înstrăinaţi de propriul nostru destin. Ne va fi la un moment dat imposibil să acceptăm toată această irosire.

În mine zac copiii nenăscuţi, zac paşii tăi frânţi, zac amintirile toamnelor noastre avortate. Mi-e tot mai greu să-ţi port tăcerea ca pe-o pelerină de ploaie.

M-am obişnuit să te iubesc în mine. E mai bine aşa. Nimeni nu ştie nimic. Tu nu te mai alături sângelui meu de fecioară. Devii teluric pe neaşteptate. Mimezi noaptea. Mimezi normalitatea pe care mă pui s-o înghit ca pe-o aspirină, ca pe-o vitamina C. E acră. E realitatea despre care se spune că ne face mai rezistenţi la orice. Dar eu nu vreau să mai rezist, nu vreau să mai pot. Nu vreau să mă obişnuiesc cu gândul că eu pot şi tu nu.