Wednesday, March 24, 2010

pescăruș

prima dată am vrut să urlu. am vrut să-ți arunc sufletul meu în față ca pe un scuipat. am vrut să mă rostogolesc la picioarele tale ca o mărgea pe care ai scăpat-o pe jos. am vrut să destram umbra și să mă leg cu ea peste gură. am vrut să te las în urmă să nu mai fiu pur și simplu să nu mai fiu. am vrut să răstorn clepsidra să gâtuiesc timpul să spun gata lucrurile astea au un puls despre care tu habar n-ai. gata sângele meu fierbe și arde sângele meu se lipește de cer și plânge împotriva tăcerii din care tu ai făcut altar.

dar nu am făcut decât să zâmbesc. m-am gândit să ne lăsăm în trupurile noastre care se cunosc mult mai bine să desfășurăm gesturile noastre ritualice de împreunare să ne înghițim liniștea încet în mine sămânța ta rodește cumva te voi duce mai departe în zi în noapte în luni în miercuri în toamnă. la început am crezut că strigătul ar putea să ascută lumea. apoi mi-am dat seama că tu, bărbatul meu ești lama care taie din mine exact pe unde se cere tăiat. tu mă scoți dinntre forme și mă păstrezi ca pe un talisman roditor. tu ești singurul care vede viața mea din moartea mea. ești singurul care nu se teme și nu urlă între distanțe.

la început am vrut să țip. apoi am înțeles că nu sunt decât un pescăruș obosit. și tu ești singura mea insulă.

Tuesday, March 23, 2010

când te joci

când citești un poem și știi că ai fost acolo. când trece un om prin fața ta și din oboseala lui faci o un cerc și te joci.

au dispărut toate bicicletele din lume. au dispărut toate umbrelele. stau în picioare și din mine crește un zid. am auzit când m-ai clădit. eram acolo și încercam să nu mai plâng să nu te mai supăr cu atâtea incertitudini și cu atâtea cuvinte.

când omul rămâne în tine și tu te întrebi până când. pentru că ești muiere și nu știi că timpul nu contează. viața nu e decât o înșiruire de clipe. tu ca o idioată crezi că e o înșiruire de lacrimi. mereu scotocești prin durere ca printr-un cufăr vechi. scoți rochia de mireasă. o porți zi și noapte până orbești. te joci de-a mama și de-a tata.

drumul e lung. drumul ia tot.

tăcerea nu-i pentru oamenii singuri. ei au cântece neasemuit de frumoase care le redau libertatea de a iubi. ei nu adorm de teamă să nu se sfârșească muzica. ei păzesc armoniile lumii.

când omul trece prin tine și din carnea ta cresc flori și tu nu te întristezi și nu te alungi din lucruri ci te lași în somnul lui. oricât ar fi el de fragil.

Friday, March 19, 2010

arome vegetale

miroase a primăvară. miroase a tine. a trupul tău răspândindu-se-n mine. sunt milioane de flori din care ne compunem cuvintele sunt milioane de arome vegetale în îmbrățișarea noastră.

uneori mă gândesc că inutil să-ți mai spun. din mine nu poți să mai pleci. oriunde ai fi locul tău e aici la capătul pământului în sângele meu.

e o primăvară totală. te simt explodând ca o inflorescență în celulele mele obișnuite cu moartea. lumina se răpândește în artele mele întunecate. ești sărbătoarea sevelor cântecul unei lumi care se trezește dintr-un somn prea adânc.

Tuesday, March 16, 2010

dragă jurnalule

azi dimineață cineva a ucis un poem. a strigat la el. a strigat în mine. e ora 7. toată ziua va fi gheață la mal. nimeni nu va putea veni . nimeni nu va pleca.

ar trebui să renunț la persoana a doua. ar trebui să mă adresez cel mult cu dragă jurnalule ca o adolescentă cretină. să termin cu ideea că tu ai exista. să încetez.

dragă jurnalule iubitul meu e înalt. iubitul meu e ca un stejar. iubitul meu arde ca o făclie în noapte ca să-mi lumineze calea.

apoi ar trebui să inventez bucurii. să inventez soarele să inventez luna să inventez vederea. am uita să-ți spun că am orbit de mult. am orbit când tu ai plecat. acum stau așa ca o spălătoreasă cu mânecile suflecate și visez cu ochii deschiși. unii strigă la mine să mă grăbesc că am treabă. nu știu să mă grăbesc. vreau să-mi închipui că am tot timpul din lume. amân toată treaba asta cu viața și mai rămân pentru o vreme aici. iubitul meu e amărui. iubitul meu dragă jurnalule e liber ca o pasăre curcubeu. nu am prea mult timp dar pot să-ți spun că iubitul meu are carnea tare. de lup.

Saturday, March 13, 2010

mărțișor

am scris tot mai puțin. până la urmă am scris numai o literă. poemele se rosteau singure din carnea mea. apoi am început să-mi pun întrebări și lumea a devenit un cal alb un cal negru. am trecut în galop prin atâtea și atâtea. dar asta chiar nu am cum să-ți povestesc. e ca în visele alea care ți se par lungi dar de fapt nu se întâmplă mare lucru. eu ți-aș spune doar că te-am iubit și tot te-am iubit și asta a fost tot. diferența e că nu mă mai pot trezi din asta am auzit că se moare. încă simt căldura trupului tău aspru străbătându-mă. încă simt că aș putea să nasc aș putea să strig teribil să te strig de unde ești acum să te rețin în mine până tot sângele tău s-ar obișnui cu al meu. îmi imaginez că suntem două fire de mărțișor alb roșu prinse cu un ac de siguranță de un trifoi cu patru foi. uneori avem noroc. alteori strălucim.

Sunday, March 07, 2010

poem complicat

dacă aș scrie acum un text ar fi un poem de dragoste ar fi un text lung despre plante despre pietre despre copaci. aș spune cum alunecă zilele prin mine cum le compun oasele din oasele mele cum fac tot felu de calcule supercomplicate din care îmi iese un fel de egalitate. până la urmă adun. scad. înmulțesc. împart. fără vreo logică împart totul cuprinsă de panică. împart ca să nu fiu singură.

ți-am spus că trăiesc într-un melc. ți-am spus. trăiesc într-o infinitate. aș putea să scriu un text despre asta. un poem de dragoste cu o algebră a lui. un poem complicat despre cel mai simplu lucru din lume.