Saturday, September 08, 2007

nu mă spune că ştiu

au spus că e deja aici. unghiile mele sunt portocalii. îmi trebuie un timp să rostesc toamna. îmi trebuiesc câteva gânduri imposibile. îmi trebuie pădurea noastră arzând. doctorii sunt copţi sunt zemoşi ca nişte pere. îi simt desfăcându-şi miezul sub pielea albă.

nu mă spune că ştiu. nu mă spune că am gustat din peretele ăsta galben. nu mă spune că visez altceva.

îmi vine rândul o dată pe anotimp. trag aer în piept. trag ruginiul roşul galbenul portocaliul în piept trag pământul în care eşti tu.

mă bucur că portarul nu face faţă frunzelor. mătura lui foarte mare nu poate să mă alunge . nu poate să anuleze liniştea care tot cade şi cade. portarul mătură moartea din curtea spitalului. nu ştie că nu se poate.

No comments: