fiecare pas are călcătura pe inimă. mi-e dor de a. de zilele şi nopţile lui. sunt sigură că a. este un fluture când eu sunt frunză. mi- l imaginez mereu pe o stradă foarte aglomerată din bucureşti încercând să devină transparent şi aproape reuşind.
dacă spun un lucru el se transformă imediat în două. în noi doi. nu mai văd diferenţa între spuse şi nespuse.
când a. se trezeşte e cu adevărat zi. am învăţat să fac oamenilor loc în sufletul meu. le dau colţuri. am învăţat să privesc în colţuri şi să fiu fericită cu asta. nu-ţi trebuie multă imaginaţie aşa cum s-ar crede. e destul să ştii să invoci liniştea.
pot inventa ceea ce nu există. ceea ce există mă limitează cu apelative ciudate. uneori lucrurile care există mă strigă" doctore". eu trebuie să le fac bine. eu nu ştiu încă ce este binele dar trebuie să-l inventez până mâine.
am crescut pe strada castanilor. este esenţial să ştii asta despre mine. nu pot să privesc filmul acesta în care toate lucrurile se întâmplă exact aşa. îmi aminteşte de tanti veta şi de fiica ei ucisă de o maşină. de creierul ei împrăştiat în şosea.
nu vorbesc de durere. tu m-ai învăţat că e inutil să vorbeşti despre ceea ce oricum simţi nesfârşit. te laşi în fiecare zi pe toboganul ei. te duce în beznă. noroc cu salcâmul acesta de azi. m-am trezit respirând. adulmecând urma lui ca pe o mare bucurie. tu erai şi în această splendoare. tu eşti în toate dar mai cu seamă în asta.
No comments:
Post a Comment