Monday, November 30, 2009

singurătatea se sfârșește întotdeauna cu o crimă

nu știu cine zicea că singurătatea se sfârșește întotdeauna cu o crimă. oricum singurătatea mea naște alte singurătăți. ea crește exponențial. apucă lama mi-o atinge de obraz. îmi face semne cu ochiul. singurătatea mea nu e deloc plictisitoare. e plină de tot felu de chestii surprinzătoare. merită s-o cunoști. desigur asta ar ucide-o imediat. asta ar fi periculos pentru ea. și pentru mine care mă joc cu creierul meu cum se joacă pruncii cu puța în praf. nu-mi fac prea multe griji totuși. creierul meu are obiceiul să lase sufletul meu să facă față acestor asalturi. bineînțeles că el nu face față.

mă simt o droaie de oameni. mă simt dedublată din absolut nimic. ai putea să iei asupra ta o parte dintre lucrurile astea care tind să-mi umple spațiul. una dintre singurățile mele ți-ar prinde bine. cea în care stau lipită de tine și tac. între noi se petrec dansuri nesfârșite în tot acest timp. adormim unul în celălalt. nici măcar nu mai e nevoie să visăm.

Saturday, November 21, 2009

într-o zi am aflat că ai murit

într-o zi am aflat că ai murit. nu-mi amintesc de nicio lacrimă. nu ploua. nu nimic. am primit vestea fără să clipesc. soarele apunea ca oricând. câinele galben dormea. portarul asculta meciul la tranzistor. nu știu cine cu cine juca.

habar nu de ce nu mă vedea nimeni. de ce începuseră jocul de cărți fără mine. întunericul părea cald îmi venea să adorm în el ca într-un hamac. să mă legăn nesfâșit în orbirea asta de seară să cânt doar sfârșitul de la un cântec foarte vechi.

m-am spălat pe dinți. parcă mușcasem din blana unui animal necunoscut. m-am spălat pe mâini de toate amprentele mele. uitasem că ai murit. vestea mi-o adusese într-o zi cineva. dar așteparea rămăsese acolo între ziduri. sora șefă își făcea cruci până la pământ. le urmăream strălucind în aerul tot mai blând.

m-am întins în pat ca în burta unui lup. am adormit imediat. orice aș fi visat ar fi tresărit din fericire nu mai visam. de la o vreme făcusem progrese importante. devenisem invizibilă. nu mai eram tristă. vestea aceea era inutilă. nu mai putea schimba nimic.

Sunday, November 15, 2009

a meritat

a meritat clipa aceea în care din întâmplare
sau din orice altceva
tu ai rămas în mine
carnea mea a înflorit
am plâns în același trup
am sărutat secunda aceea
am înfrânt orbirea

am ieșit năucă în noapte
întunericul se lăsa în mine ca un muribund
mult mai greu decât plumbul
am resuscitat trupul acela
m-am prefăcut că nu știu
cât e de prea târziu

totuși a meritat clipa aceea
în care am mușcat din tine ca din măr
în care tu ai plâns
știind că eu nu pot să mai plec
eu nu pot să mai fiu în afara lacrimei tale
de bărbat.

Monday, November 09, 2009

dacă te-aș striga dintr-un câine

m-am gândit să ies de aici. doar o singură clipă m-am gândit că ar fi ok să plec în zori așa cum sunt în pijama și papuci. aș putea să te strig în mijlocul străzii în fântâni pe câmpii în intersecții.

apoi mi-am dat seama că nu mai știu să strig. tac de prea mult timp.

m-am gândit să te aștept mai departe. oricât de departe. nimic mai liniștitor. lumea crește în spatele meu ca o iarbă. mai bine așa cu tăcerea asta care durează oricât.

poate dacă te-aș striga dintr-un câine galben. nimeni nu ar ști.

predispoziție

pentru o clipă am crezut în foșnetul acela. ca un mers prin frunze galbene. uitasem că tu nu poți să mergi.

toamna mă îndeamnă la o anumită frumusețe a trecerii. mă îndeamnăteluric . zborul tău mi se pare târziu și inutil până la urmă.
în curând toți vom primi niște aripi de rezervă.noi toți.

Friday, November 06, 2009

respiratul nu se uită niciodată. e ca mersul pe bicicletă

degeaba am citit toate teoriile tale despre respirat. aici lucrurile se petrec altfel. e vineri seara. au închis cantina. portarul se uită la un film de dragoste și lăcrimează pe molton. de undeva vine o căldură ca aceea de acasă. doar că eu nu mai am o casă. constat că nu mai am nimic și că nu pot respira.

nu mă plâng. spun doar că toate teoriile tale despre cum să respiri din când în când, cad. totuși eu am avut noroc . au lăsat un pian în sala de terapie. dacă prinzi momentul ferestrele se deschid și din el anotimpuri învălmășite năvălesc în plămânii mei de împrumut.

degeaba susții că respiratul nu se uită că e ca mersul pe bicicletă. degeaba. uneori tot cerul se închide în tine. eu stau la poartă. să fiu puțin mai aproape când vii. nici nu știu ce mai aștept. pe tine sau ploaia din cerul acesta lipsă. habar nu am ce să-ți spun când o să vii. poate că îți voi da plămânul meu stâng. poate că îți voi cânta încet. octobre. poate. și toate astea cu respirația tăiată.