era o pasăre

era o pasăre.
noaptea se cuibărea în mine.
îi făceam loc în miezul meu cald.

dimineaţa ea mă răsplătea cu un zbor
până dincolo de gardul spitalului
dincolo de pomii înalţi.

uneori aripa ei rămânea în mine.
era un sacrificiu uimitor.
nu ştiam cum altfel să-i mulţumesc
aşa că o lăsam să mă locuiască.

într-o zi nu a mai plecat niciunde.
eu am rămas aici
cu tot zborul înlăuntrul meu.
pasărea se prefăcea că doarme
dar eu ştiam
că a murit.

clorofilă

e linişte. în sfârşit. plouă cu o ploaie neinventată de mine. cu o ploaie adevărată bună.

îmi simt picioarele. îmi simt mâinile. îmi simt trupul întors din moarte.

o bucurie extrem de mică îşi face loc din adânc. e o sărbătoare discretă în mine. o sărbătoare a simţurilor.

mă simt de parcă oamenii ar fi uitat de spitale. pacienţii ar fi ieşit pe străzi în pijamale şi în papuci. la reverul capoatelor mărţişoare. peste tot ghiocei şi zambile. pacienţii strâng în mâini tulpini fragede.

plouă cu adevărat dar există o bucurie în asta. există ceva neaşteptat de vital. clorofila.

eu nu exist

eu nu exist. nu. dacă aş fi existat toate lucrurile ar fi devenit transparente. ar fi fost de la sine înţeles gestul de a nu te lăsa în urmă. nici măcar o clipă nici măcar din întâmplare. de fapt ar fi fost de ajuns să respir. ai fi înţeles totul de la prima mea respiraţie. cuvintele ar fi devenit inutile. ele ar fi cântat în pauzele dintre noi. cu siguranţă ar fi cântat cu vocea unui pian.

dacă aş fi existat tu ai fi fost singurul care ai fi ştiut. dar tu nu ai ştiut. nimic.

lucrurile au devenit opace. întreaga istorie a toamnei s-a rescris cu moarte. sensurile au devenit confuze. copiii ies în stradă jucând şotron până la moarte. nu se mai împlinesc vise. nimeni nu se mai miră. nimeni nu rămâne în nimeni.

cum am ajuns cea mai frumoasă femeie

am închis ochii. tu ai dispărut. şi cu tine toată urâţenia lumii. toate nopţile în care te-am aşteptat. toate clipele în care carnea ta se înfrupta din alte femei tocmai în creierul meu. toată durerea s-a transformat în praf.

am ieşit în stradă. numai eu şi o ploaie despre care tu nu ştii. am cuprins trupul umed al nopţii şi am făcut dragoste până în zori aşa cum tu nu ai şti niciodată.

am ajuns cea mai frumoasă femeie tocmai acum când tu nu mai eşti şi nu mai poţi fi. lângă mine lumea se deschide ca un fluture. mă ia şi mă duce în ţara aceea despre care tu spuneai că nu există. dar uite că există. şi e făcută din ploi şi din soare e făcută din răsărituri şi din apusuri e făcută din atingerea acestui fluture minunat care mă iubeşte în lumină.