Saturday, November 26, 2011

așteptarea face din oameni făclii

eu totuși cred în oboseala ta
cred că atunci când când plângi
se lasă ceața
și ciorile înebunesc pe garduri

poate că așteptarea face din oameni făclii

ascult cum treci prin orașe de piatră
cum te iubești cu femei înalte subțiri
cum închizi ochii și pășești
cum ajungi în locuri care te sorb și te strâng
ascult noaptea care te face să tremuri

strălucesc puțin și adorm în marea ta oboseală

Thursday, November 24, 2011

aspru

tu m-ai mâncat pe mine. eu te-am mâncat pe tine.
între noi
oameni vechi
îmbrăcați în haine făcute la normă
am pătruns în tine
ai pătruns în mine
mă cheamă varvara
am trupul greu
trupul tău +trupul meu =tone întregi de silabe
vorbele sunt aspre ca niște pleduri vechi din păr de cămilă

ling ușor liniștea prelinsă în grotă
de acord cu tine
lumea e o grotă plină de zarvă
e o gaură din care ieșim ca niște tâmpiți crezând în reîncarnare
dar cărnurile noastre putrezesc instantaneu
din primul moment din momentul zero când începem să plângem
împingându-ne spre ieșire

afară cineva învață lumina pe de rost
încerc să înțeleg efortul tâmp al unora de a ști
când nu e nimic de știut
legile sunt aceleași
totul e vechi
până și lumina se crapă
absolut totul e perisabil cotrastant instant

uimitor de rapid aduc cerul în gura ta
și-l închid acolo cu riscul de a te imacula.
de data asta îmi iese
albastrul își recapătă înțelesul

am o rochie neagră
cânepă in
mâini enorme îmi zdrobesc sânii
îmi lasă urme pe trupul imens
mă cheamă varvara
aspru
înghite înghit
taci tac.

Tuesday, November 22, 2011

karma pe zero

tocmai când mă gândeam să dau karma pe zero. să-mi rezolv toate treburile
să mă întind și să mor
tocmai acum când inventasem o mie de feluri de a răspândi liniștea
lăsând în mine borne abia vizibile
acum când înțelesesem în sfârșit că fericirea nu-i o treabă pentru muritori
și eram sută la sută de acord cu asta
când îmi desfășuram viața între inspir și expir
poate mai mult în expir încercând să mă las mai mult înspre moarte
acum când nopțile veneau lipite una de alta
și mă obișnuisem să cred într-un Dumnezeu al tăcerii
acum când anulasem trecutul și reușisem să ponderez teama

tocmai acum

Friday, November 18, 2011

nopți albe

te-am respirat adânc. aș fi vrut să rămâi. să ne dezbrăcăm trupurile și absolut goi
ca niște umbre fierbinți să facem dragoste direct cu sufletele
să ne jucăm de-a orice.
în subconștientul nostru moartea ar fi crescut ca imbecila
și noi
am fi râs de ea
pentru că nu mai avem nevoie de sfârșit
dacă nu există un început
teoria asta am fi inventat-o în timp ce cântam
într-un mod straniu
din foștii noștri plămâni fumegând
din fostele noastre trupuri îmbrățișate

aș fi vrut să rămâi cumva
ca din întâmplare
abia dacă să ne dăm seama de asta
ci doar să ne întindem foarte mult la povești
ca două babe în fața porții
noi am fi avut șansa să ne asigurăm ieșirea
undeva în culisele lumii
am fi putut să ne spunem adio de o mie de ori
tu mă puteai înjughia de două ori pe seară
și eu
să chicotesc puțin înainte să mor
tu să te sperii de fiecare dată că pumnalul a fost real
și moartea reală

am fi putut să ne înțelegem prin semne
atingerile ar fi fost inventate
nimic fals nu se poate strecura în limbajul ăsta
al lunii prin care noi comunicăm neîntrerupt
despre care se crede că e o limbă sumeriana
dar nu e decât o limba argintie a nopților mele albe

Sunday, November 13, 2011

tăcerea ucide

am ajuns prima.
în tine pustiul devenise imaculat.
aveam să urc mult până să înțeleg
cum stau lucrurile. așa. ca o tăcere pe care să o tai cu lama.

îmi amintesc dragostea. de fapt
îmi amintesc un dragon.
nopțile ard
îngustate mult sub aripa solzoasă a iubirii noastre.

îmi amintesc că tăcerea ucide
până la urmă
orice tăcere ucide
din neștiință.

azi au tăiat gâtlejul dragonului
sângele lui a scăldat maidanul
flori de oțel au crescut din asfaltul înghețat
pământul nu mai respira
făcuse stop
sau pur și simplu făcuse o pauză între culori.