nu singurătatea mă înspăimântă. de fapt sunt lucruri care se cheamă cumva numai în singurătate. într-un fel tu eşti parte din ea. din liniştea ei.

de câte ori vizităm o galerie de artă mă văd. sunt mii de oglinzi care se ascund în tuşele morţilor. am ajuns să cred că locuiesc în uleiul pe pânză în acuarelă în imaginaţia unora şi altora.

esenţa mea se face văzută.

de ce nu te las uneori să mă priveşti. de ce plâng pe ascuns. există un adevăr căruia nu am ce-i face. nu-mi place deloc adevărul devenit realitate. eu jonglez numai cu soarta. strecor şi câte o clipă perfectă ca aceea din catedrală. strecor în locul sorţii un concert de orgă.