ne ataşasem de imaginea noastră o păstram pe unde mai era loc de obicei în oglindă. tu subţiat la infinit ca o linie. eu mereu deîmpărţitul
între şi între
sfidam simetriile sfidam probabilităţile sfidam moartea şi câteva legi ale fizicii. ne prindeau zorile redefinind noţiuni. redistribuiam gesturi ignorând principiile de conservare. până într-o zi când la împărţeală ne-a dat rest. nu ştiam ce să facem cu el. am hotărât să lăsăm totul aşa închis cât mai etanş până în ziua când vom şti.
până la urmă nu contează nici asta. contează că toate trec pur şi simplu ca un guturai. o aspirină o vitamina C un fâsss
şi gata.
gata.
No comments:
Post a Comment