zile

azi nu s-a întâmplat nimic. ploaia a şters totul. şi mersul la biserică şi curtea şi cerul.

oamenii păreau mulţumiţi. îşi trăgeau sufletul. numai sufletul meu nu ia pauză. nu are nicio duminică. e ca un câine liber în cerul umed.

mă gândesc să-ţi las vorbă aici. în camera ta e frig. vorbele nu trec de uşă. nu ajung până la tine. sau ajung atât de târziu încât apuc să visez altceva.

toată ziua mi-am spus că e toamnă. greu de crezut însă. au dispărut frunzele. pădurea e plină de scheletele gri ale copacilor. pândesc ore în şir cum unele ramuri se împletesc. ţi-am mai spus că există asemenea îmbrăţişări. ţi-am spus că e pe viaţă şi pe moarte.

în rest ciori multe ciori. prea multe ciori.

rutină

simplul fapt că mă numesc ioana
că mă trezesc la 6 şi un sfert
că încep o nouă zi
că trec în goană pe lângă anunţul SICRIE NON STOP scris alb pe fond negru
simplul fapt că zâmbesc că mă păcălesc şi-i păcălesc pe toţi ceilalţi
simplu fapt că mă prefac că exist
mă face chiar să exist
şi asta mă enervează cumplit.

acest simplu fapt mă transformă în victimă
chiar dacă nu se vede chiar dacă sângele meu e încă în vene
şi nu pe faianţa din baie
sângele meu e încă la locul lui

nu-mi scapă nimic

sunt uliul obosit al rutinei. nu-mi scapă nimic.
totul se întâmplă la fel. sunt în grafic.
sunt la linia de sosire.

noaptea se schimbă tura. noaptea am voie să fiu oricine.
pot să visez că nu mă mai trezesc
şi că nimic din toate astea nu s-au întâmplat.

iarbă verde verde

să nu uit să-ţi spun că nu-i mare lucru. e doar o mare păcăleală. nu ne mai facem bine.

azi mi-am adus aminte cum creşteam noi casanoastrădelemn. tu erai un arhitect minunat. desenai umbra mea în curtea casei. desenai copilul în leagăn. copaci o fântână nişte pietre mari un balansoar pentru mama garaj maşină iarba verde verde. puteam să-mi dau seama că iarba era prea verde. chestia asta ar fi putut să-mi dea de bănuit. eram amândoi în acelaşi vis în apartamentul de bloc sub fereastra noastră vecinul bătea covorul puteam să ştiu şi să nu mă trezesc.

ne-au promis însănătoşirea grabnică chestii o altă iarbă verde. peretele mă atinge lipicios şi murdar mi-am scuipat iluziile într-un colţ mai spre nord. au adus un visător care urlă zi şi noapte nu pot să dorm. nu-mi mai recunosc somnul nici trezia. de azi mă consider o umbră şi-mi bag picioarele în realitatea visătorului legat de patul vecin. îmi bag picioarele în diagnosticul lui incurabil în nevasta lui care a plecat cu altul în treptele cele 3 puse ca naiba la intrarea în bloc ca să-şi rupă el gâtul să nu mai meargă şi să se pişe pe el. îmi bag picioarele mele de umbră în peretele ăsta lipicios. prea verde. prea perete. suspect de prea verde.

doctore, am o panteră în sânge

doctore am o panteră în sânge i-am spus să mi-o scoată că-mi sfâşie gândurile cu ghearele şi colţii că-mi răscoleşte visul cu foamea ei i-am spus. doctorul mi-a dat un algocalmin.

doctorul meu are ochi de căprioară.

îmi împart visul cu tine. muşcăm din aceeaşi parte ca fraţii. muşcăm din acelaşi somn. visez cu un fel de disperare că pot să mă trezesc de durere. şi singurătatea e împărţită în două. şi singurătatea latră vorbeşte ne înghite cu noduri.

ninge. geamul termopan plânge puţin cu lacrimi de sticlă. nimic nu trădează linştea nimic nu o aruncă în noi.

tu eşti cu siguranţă undeva acolo într-un ochi galben într-un ochi verde. tu asmuţi toată noaptea sângele meu împotriva mea ştiu. dar nu am arma de vânătoare nici pumnalul nici piatra care să te ucidă. nu am decât inima mea intoxicată de cuvinte şi de algocalmin. am doar inima mea ascunsă în privirea ta prădătoare.

nopţile mele se luptă cu zilele mele. nopţile mele sunt pantere care sângerează pe ascuns doctore.

dă-mi muzica ta

am încercat să dau puţin
mai tare. potenţiometrul s-a stricat
de mult. vocea ta era doar o şoaptă.
mult timp am ascultat-o
aşa. eram foarte atentă. nu pierdeam
decât vreun suspin un oftat ceva
ce oricum ne-ar fi complicat prea mult
comunicarea.

dă-mi repede repede muzica ta

uite

lumea s-a dat deja foarte încet
nu pricep mare lucru
lumea e parazitată de gânduri
lumea este ecranată de ziduri şi nimeni
absolut nimeni
în afară de tine
nu ar putea
să cânte între aceste limite.

o scenă imposibilă

Personaje:
Moartea-o femeie între două vârste îmbrăcată sobru, sacou negru cam bărbătesc, fustă neagră. Părul negru strâns într-un coc la spate
BM- bărbatul mort- în costum gri, cravată sobră, pantofi negri foarte bine lustruiţi
BV-bărbatul viu-gol

Decor
Un pupitru înalt
2 scaune cu faţa spre public, unul în spatele celuilalt
o cadă veche de fontă în plan mai îndepărtat

M în prim planul scenei, în picioare la pupitru cu faţa la public pregătită să ţină un discurs. Frunzăreşte filele unui document.
BM şezând foarte corect oarecum rigid pe scaunul al doilea
BV într-o cadă aşezată într-un plan mai îndepărtat. Iniţial nu se vede din cadă.

M –(îşi drege vocea)Doamnelor şi domnilor, în primul rând doresc să vă mulţumesc pentru prezenţă. În al doilea rand …

BM –(o întrerupe cu oarecare politeţe în glas)În al doilea rând sunt eu, doamnă.

M-mă rog…În al doilea rând vreau să vă comnic unele chestiuni foarte importante. Doamnelor şi domnilor vă anunţ în mod oficial că avem timp.

BM-(o întrerupe din nou cu un ton ezitant, privind în jur)Nu vă supăraţi doamnă, nu ştiţi cumva unde suntem?

M-(întorcându-se doar câteva grade spre BM)Domnule, nu ar fi trebuit să întrerupeţi acest discurs. Timpul are anumite reguli, o continuitate un ritm, ceva ce pare să depăşească propria dumneavoastră capacitate de înţelegere …

BV-(fără să iasă din cadă, cu o voce foarte vitală, puternică, ton zeflemitor)Ce importanţă are unde suntem? Uite eu sunt într-un recipient. Aici timpul este limitat domnişoară. Curge la canal dacă scot dopul. Totuşi (scoate capul din cadă, devine vizibil până la brâu)aş putea să vă pun şi eu o simplă şi inocentă întrebare din public…mă rog din cadă. Aveţi idée CINE suntem?

M-(uşor iritată)Domnilor întrebările dumneavoastră nu fac decât să strice contiuitatea acestui discurs, precum şi echilibrul perfect pe care tocmai l-am stabilit între noi . Ce mai contează cine şi unde eşti, dom'le, dacă ai timp şi dacă…

BV-Mă văd nevoit să vă întrerup din nou şi să vă anunţ că nu aveţi pic de dreptate. Timpul meu nici nu există din moment ce Eu de fapt nici nu m-am născut. Recipientul asta mă găzduieşte până devin capabil să mă adapez vieţii de apoi

M-Staţi! Care apoi?

BV-Adică, după…

M-După ce?

(Tăcere. BV se ascunde în cadă)

M-Cred că nu m-aţi înţeles… avem cu toţii acest unic timp şi nu un altul. Pe de altă parte nimic nu este lăsat la voia întâmplării, doamnelor domnilor născuţilor şi nenăscuţilor . De exemplu, eu vă pot garanta veşnicia fără să vă ofer în mod concret dovezi, fără să vă îngrop în tot felul de certitudini.

BM-Dacă e aşa înseamnă că suntem pur şi simplu morţi…nu?

M-Nu. Dar e un amănunt nesemnificativ.

BV-(ieşind pe jumătate din cadă)Dacă susţineţi că sunteţi cât de cât vie încercaţi să faceţi ceva. De exemplu, să plângeţi.

(M încearcă să plângă. Nu reuşeşte. )

M-(cu un ton indifferent)Nu pot.

BV-Vedeţi? Morţii nu plâng.

M-(iritată, schimbând vorba)Vă mai bălăciţi mult în chestia aia ? aţi scos dopul?

BV-Nu domnişoară. Nu depinde de mine. Sorocul!

BM-(privind spre BV) Săracul!
Doamnă, eu vă spun că ar trebui să facem abstracţie de dânsul(indică spre cadă). Uitaţi, e acolo plin de jeg, bălăcindu-se în câţiva litri de …chestia aia mizerabilă despre care spune că e de o importanţă vitală. ..(cu un ton confidenţial) şi ştiţi, nici nu cred că e de-al nostru…

M-De ce credeţi asta?

BM-l-am auzit plângând…

M-ahaaaa

BM-mâine poimâine va izbucni într-un hohot de rîs…şi cine ştie…

BV-(nu se arată dar cântă fredonează mormăind oda bucuriei)

BM-ce v-am spus?!

(Se văd doar mâini şi picioare în aer din cadă. Un fel de dans. Un hohot de râs. Un hohot de plâns. O tuse. Un strănut. Chiorăituri…intestine.)

BV-(iese două treimi din cadă şi se adresează gesticulând spre M)Doamnă, cred că lucrurile iau o întorsătură ciudată. Dumneavoastră nu v-aţi susţinut discursul, auditoriul habar nu are cine şi unde e, pe aici s-a dat o luptă. Au căzut oameni şi au fost împuşcaţi cai, nu-i aşa?( trece un cal). S-au spart oalele şi noi nu ne-am ascuns încă, planează la joasă înălţime un pericol…adică,cerul e albastru, miroase a liliac înflorit, s-a întărit mădularul, vacile dau lapte, albinele fac miere, ursul e păcălit de vulpe…pe când dumneavoastră doamnă sunteţi de o frumuseţe inversă, iar floarea asta nu mai are frunze…(arată undeva spre zona pelvină sugerând un falus)

(În tot acest timp M nu schiţează nici un gest. Stă în picioare încercînd să ţină un discurs.)

M-(îşi reia firul discursului oarecum mecanic)După cum vă spuneam, ar trebui să reconsiderăm termenele, să prelungim unele cuvinte; chiar şi în majoritatea gesurilor am putea să desfăşurăm o anumită lentoare …

BM-(o întrerupe)Doamnă! Cu tot respectul, s-ar putea să fie adevărat că lucrurile iau o nouă întorsătură, deşi nu prea ştiu de unde…cred totuşi că e total diferită de afirmaţiile acestui, acestui, …acestui. (arată spre cadă de unde se aude BV fredonând dând din mâini şi din picioare ca într-un dans aerian în care trupul zace în cadă doar membrele dansează).

M-Domnule. Eu am timp, dar Nu am răbdare. Ceea ce vi s-ar putea părea inexplicabil.

BV-Nu, nu, deloc! E foarte firesc . Moartea nu are niciodată răbdare. Are însă foaaarte mult timp.

M-Domnule, nu cred că e corect să pronunţaţi cuvinte noi chiar înainte de a vă fi născut. Habar nu aveţi despre ce vorbiţi. Dar mă rog, eu nu intervin acum. Deşi cred că ştiţi, decizia îmi aparţine.

BV-Decizia… ahaaa. Acum veniţi să luaţi aici o decizie atemporală. Vax!

(BM trece în primul rând, aşezâdu-se în scaunul din faţa lui)

(BV cântă un cântec de pahar, de inimă albastră…Între timp M se apropie de el şi începe să-l studieze atentă evaluându-l ca pe o mostră. BV se opreşte din cântat, îşi priveşte curios mâinile apoi concluzionează)

BV-Bărbat bine. Viu. Greutatea: aproximativ 70 kg. Înălţimea:( îşi priveşte piciorele scoţându-le din vană) cam cât o cadă plus tălpi. Caut femeie. Nu. Caut FE-ME -IA! ( se prinde cu mâinile de marginea vanei, scoate capul peste margine şi priveşte în jur căutător susţinând priviri.)

în oraşul meu e mai bine

am ieşit afară în curte. ninge prosteşte într-un noiembrie al nu ştiu cui. ascund fulgi de zăpadă în buzunarul de la molton.

doctorul meu mi-a spus că acum ar fi bine să plâng . el recomandă pentru început cel puţin o dată pe zi. eu nu prea pot dar adun lacrimi îngheţate în cer. apoi le pun să plângă în locul meu când ajung în salon.

tu ai în glas o absenţă în plus. vorbele nu acoperă tăcerea dintre noi. acea tăcere muşcată în plină durere cea despre care ştiam amândoi că ne va cuprinde minţile până la urmă.

nu ştiu ce se întâmplă de nu mai moare nimeni. tu îţi simţi ochiul mort. şi nu ştii cum să-l ascunzi.

în oraşul meu e mai bine îmi spui. încă se moare.

gemeni

stau în faţa ta cu sufletul meu alb. tu repeţi prea uşor cuvântul suflet. între timp îmi ascunzi că a venit iarna că uterul a îngheţat ca nu vom mai locui acolo ca doi embrioni îmbrăţişaţi nu vom mai păstra semnul adânc semnul identic.

spui fraze lungi. mă simt clandestină în cuvintele tale. pe unele mi le rostesc pe ascuns cu o clipă înainte. dar m-am hotărât să nu-ţi spun nimic despre asta. va fi jocul meu un mic secret buclucaş.

ştii deja că sunt născută în toate zodiile tale. şi tu îmi torni verzi şi uscate despre o lume prelungită mult în pământ . îmi liniştesc bicuspida cu un gând sub zero grade. cu gândul la primul om care trece un prag oarecare spre o lume oarecare. nu ştiu de ce nu ţine nimeni cont de stele când moare.

nimeni nu mai ţine cont de nimic.

..

să nu-ţi fie teamă. există iubire. există făt frumos din lacrimă. există undeva un cal care mănâncă jăratec şi prinde puteri nebănuite. toate poveştile aşteaptă să se împlinească.

r.e.m.

nici măcar nu-mi imaginam o stradă. visele mele
sunt numai câmpii. sunt doar eu
cu dumnezeul câmpiilor. orizontul e ca de obicei. vag. înrămat în cruci.

marmura se loveşte de lătratul unui câine alb. imens.
poarta e din fier forjat. neaşteptat de frumoasă. îmi aminteşte de patul nostru din fier. cuprind lucrătura contorsionată şi rece în palmă. adorm.

tatăl meu a murit prea devreme. vreau să ştii asta despre mine. tatăl meu prea devreme sau eu prea târziu. undeva e o discrepanţă mai evidentă acum când iubesc.

e suficient să ştii despre mine că mereu visez cu un crin. mă trezesc din coşmarul eteric împingând ca la naştere. ca la naşterea mea. ca la naşterea ta. nu mai ştiu
cine naşte pe cine. nu mai ştiu
cui îi vine rândul.

în câine se cuibăreşte lupul.
în câine te cuibăreşti tu cu ochiul tău orb cu ochiul tău viu
îmi sfâşii visul cu privirea ta nesătulă. îmi desfaci viaţa şi o întinzi cu sucitorul. acum viaţa mea e întinsă. pe ea cresc păpădii cu sporii grei ca nişte plumbi. respir cu plămânul tău stâng. cu plămânul tău de vrabie ucisă în somn.

ai putea să prinzi ultimul tramvai

ai putea să prinzi ultimul tramvai. ninge de o mie de ani. în una dintre vieţi am fost câine. am rămas cu mirosul tău de stăpân. cu mirosul tău de umbră grăbită să plece.

la ştiri se dau ştiri. unii au murit în condiţii suspecte. altora le-a ars casa.

dacă te-ai grăbi ai prinde o parte de lume. străinii ţi-ar umple inima cu vată de zahăr. ar muşca din zâmbetul tău îngheţat. cine ştie de câte ori ai învia într-o singură zi după aceea.

aş putea să-ţi dau mănuşile mele vechi. ar fi ca şi cum mi-ai ţine toată căldura palmă. ca şi cum te-ai apăra de frig cu amprentele mele.

eu n-aş dormi toată noaptea. aş sta lângă gyuri şi i-aş povesti cum arăţi cum ai rămas prea mult în locul meu cum ai învins frigul şi ţi-ai anulat fără teamă chipul din oglindă cum ai rămas prea mult dar nu de tot. gyuri ar înţelege că e adevărat ceea ce a văzut cu ochiul lui de sticlă cel pe care l-a aruncat ieri în weceul de serviciu. măcar el poate să vadă tot rahatu din lume.

...

mi-am luat paltonul şi nişte mănuşi foarte vechi maronii. m-am îndreptat spre uşă. ceilalţi îşi sorbeau cafeaua cu lapte ceaiul jucau şah dame cărţi. la ştiri se dădeau ştiri. unii muriseră în condiţii suspecte. altora le luaseră foc casa. avuseseră casă. gyuri îşi aruncase ochiul de sticlă în weceu. îl pusese să vadă tot rahatu din lume.

am ieşit pe poartă. câinele galben a lovit cu vârful cozii spre dreapta. pe jumătate doar. aleea e neagră şi ninge. nu mă opreşte nimeni să plec. afară e chiar aici. afară lumea se înfige în tine. nimeni nu-mi spune să rămân. unora le-a ars casa.

mesaj dintr-o lebădă

nu mă căuta. portarul nu te va lăsa să intri. aici lucrurile au devenit foarte reci. dorm într-o lebădă din gheaţă. toată noaptea o simt alunecând prin carotida mea zdrenţuită.

ţi-am trimis multe vorbe. aerul e mut. nimic nu-ţi va spune că ard în lebăda mea transparentă şi că-mi imaginez o zi imposibilă în care nişte noi imposibili se vor îmbrăţişa definitiv.

nu mă căuta până când nu-ţi trece până când nu-mi trece tot cântecul din glas.

am putea totuşi să orbim împreună. de unde eşti tu se vede mai bine de unde eşti tu doare mai tare. aici a rămas un singur lucru neînvins. o singură clipă despre care mai ştim.

...

uite, acum mă dezamăgeşte altcineva şi mă bucur. nu aş mai suporta să mă dezamăgeşti tu.

ştii ce?

iarăşi am avut visul acela în care vine un înger şi-mi spune ceva. la început nu înţeleg ce vrea. mi se pare important dar nu înţeleg nimic. îngerul devine iritat. aproape isteric. strigă la mine. dumnezeu nu există! şi ştii ceva? nici n-a existat! de obicei mă trezesc din coşmar. de obicei fac diferenţa. şi de data asta m-am trezit dar îngerul era încă acolo. tăcea.

faţă în faţă

ştiam că eşti tu. şi mai ştiu câteva lucruri pe care dintr-un soi de modestie le las să se întâmple. există o decenţă a anticipării.

poate dacă îţi spun repede repede toată rana ea începe să se vindece. atunci când tu suspini ea se vindecă. atunci când taci mi se face o teamă cumplită. îmi amintesc că aşa vine îngheţul. uneori foloseşti cuvântul inimă fără teamă. mă gândesc că te referi la suflet. că te referi la ceva rănit de la bun început.

niciodată nu vom putea să fim mai mult faţă în faţă. privirile noastre ne-ar putea orbi. atingerile ne-ar smulge simţurile şi ne-ar biciui cu ele întrupându-ne. niciodată eu nu voi putea să-ţi mai spun totul într-o singură clipă deşi tu ştiai. ştiai dintotdeauna.

eu de exemplu tu

nu ştiu de ce crezi tu că lucrurile sunt complicate. de fapt totul e simplu.
intestinal de simplu.
eu de exemplu tu
înfăţişarea noastră
felul în care ne păstrăm cumpătul
felul în care ne ferim privirea
vocile noastre obişnuite
cu oarecare linişte
cu oarecare cântec
cuvintele care se caută între ele
şi se găsesc până la urmă
se pipăie ca orbii
simţind mai mult şi mai ascuţit decât văzătorii

după cum bine vezi timpul face tumbe
seara mă culc în tine ca un câine
dimineaţa sunt o magnolie
îmi rod fructul până la sămânţă
încolţesc. mă nasc din oasele tale bătrâne
o iau de la început cu mersul pe jos cu uimirea
cu aşteptarea cu aşteptarea cu aşteptarea
după cum vezi e simplu. nu se întâmplă nimic
care să nu lase urme

nimic.

..

sunt închisă în trupul nostru. am refăcut drumul până la tine şi înapoi. drumul nu mai duce la mine. nimic nu se mai numără în gând. toţi paşii sunt anulaţi. o pasăre înghite cele câteva urme. ceilalţi sunt doar nişte pescăruşi mari şi blânzi. ni se aşează pe creştet. ne ciugulesc gândurile direct din pupilă. te aperi cum poţi. orbeşti. eu mai vreau să văd. îmi spui că sunt masochistă şi râzi. râd şi eu. între timp au luat marea şi au mutat-o sub noi.

...

eu ştiu cum sunt. doctorul spune să iau poza de pe noptieră. cea cu bărbatul şi femeia îmbrăţişaţi pe viaţă şi pe moarte. spunea că lucrează degeaba. nu mă poate vindeca. că mai bine ar sta acasă cu nevasta lui. a doua. mai bine ar merge la pescuit. mai bine ar face goblen. nu-l aud. doctorul meu nu a fost îmbrăţişat niciodată. doctorul meu e din carne. din sânge. sub ele doctorul meu e din piatră.

prima oară

a trebuit să mă dezic de tine. a trebuit să spun că nu ştiu cine eşti. şi parcă în clipa aceea nici nu am mai ştiut. apoi am aflat că nu ştiu cine sunt. am aflat că nu ştiu nimic.

what a wonderful world

nu e nimic de descris. ultimul lucru despre care aş vorbi ar fi acest perete. şi vaza de flori improvizată dintr-un borcan de muştar aşezat pe noptiera de fier. şi pătura în carouri maronie cu miros de dezinfectant. şi duşumeaua cu linoleum verde. crud.

nu-ţi vorbesc despre lucrurile astea. nu se schimbă nimic. totuşi duminica radioul se dă mai tare. e slujba. apoi radio nostalgic. ceai prea dulce. salam de biscuiţi. vizitatori mirosind prea tare a apă de colonie. câte o mamă care se abţine din plâns. despre asta aş putea să-ţi spun că mă irită. mă tensionează. doar o singură dată aş vrea s-o văd izbucnind. urlând ca o bocitoare. cred că asta mi-ar face bine. aş putea să ascult liniştită radio nostalgic. se dă luis armstrong. what a wondeful world.

1949-1950

nu am destulă pace ca să-ţi spun cum a fost. îmi amintesc doar:crizanteme. mii sute de mii. înfig tulpinile în morminte. pământul e umed călduţ. e bun.

sub linişte ceva urlă astfel încât eu aud foarte clar. calc pe frunze pe alte morminte. acolo e o împrejmuire veche. un copil mort la 1 an. în anul 1950. îmi simt călcâiul greu. îmi simt oasele îmbinându-mă ca pe o străină. sunt în acelaşi timp sub flori şi deasupra lor.

mai mult ca oricând eşti în creierul meu. moartea are de-a face cu noi. cu mine şi cu tine.

un singur poem

e destul să citeşti o carte. o singură carte. o caut. e destul un poem într-o viaţă. până la urmă voi găsi acel poem şi-l voi citi cu totul. până atunci îmi imaginez litera aceea perfectă. litera dint-un alfabet imposibil. cea din care pornesc toate cuvintele acestei cărţi. acestui poem.

se poate şi aici

dacă vrei se poate şi aici
pe tunuri
e linişte
oraşul se stinge sub noi ca un foc
mi-ai cumpărat mărgele de sticlă mărgele de lemn
o brăţară din fildeş un inel de tinichea
dacă vrei mai spun un da pe tunuri
mai spun ceva irepetabil
un oh un ah orice
se poate
şi aici

lista

sunt doar un nume pe o listă. aştept cuminte să-mi vină rândul. mă îngrijorează faptul că s-ar putea să nu-mi recunosc numele. identitatea mea e incertă. e ruptă în două. o parte începe din tine şi nu se mai termină. identitatea mea se extinde asupra unor anotimpuri pe care tu le-ai inventat tare demult. de atunci s-au schimbat fetele şi băieţii curtea şcolii peretele în care loveam cu mingea părul meu lung părul tău lung dire straits pink flozd queen dacia 1300 anul şarpelui inima ta inima mea copacul cu inima de lemn pe care am găsit-o pe jos şi am dus-o acasă(încă o mai am) poze cu noi poze cu taţii noştri poze cu morţii noştri cu viii noştri mâinile tale foarte lungi nesfâşite care mă cuprind de oriunde până oriune. numele meu în schimbare. numele tău cu literă prea mare. cred că urmez. poţi să mă tai de pe listă.

mâine

înghit cu greu ziua asta. următoarea s-ar putea naşte moartă. nu-mi pasă. mă grăbesc să fie mâine. mâine e zi de vizită. mâine vei veni tu. buchete imense multicolore vor invada saloanele. struguri cu bobul lunguieţ. mere domneşti. înghit cu greu.

îmi explodează sufletul de atâta aşteptare. sufletul meu e un metronom insuportabil.

tinereţea ucide

tinereţea ucide. am învăţat câteva cuvinte negre. atât cât să rămân în viaţă. am învăţat să le port ca pe nişte basmale în timpul unor ceremonii de îngropare. duminica asta să-mi îngrop neliniştea. să-mi îngrop nesingurătatea. am cumpărat crizanteme. le-am dus la mormânt. mi-am amintit că am un M în palmă. şi ce bine ce bine. toţi murim. poţi să mori şi tu şi eu. nu tinereţea ucide dragul meu. noi ne ucidem cu nepăsarea noastră faţă de mormintele proaspete.

la capătul lumii e sâmbătă seara

hai să fim pur şi simplu. să-ţi fac un tacos pe când vii acasă. să te întreb cum a fost. tu să-mi povesteşti mai mult despre drum. drumul e important să-ţi răspund. drumul ne fură existenţa să mă gândesc dar tu să nu ştii că noi nu mai ajungem unul la altul. să-ţi fac un tacos în timp ce tu vei cânta uşor mormăind ceva din refrenul unor marinari ce s-au pierdut pe mare. să nu simt depărtatrea din vocea ta. să nu simt că mâine miroase a demult. atunci când îmi ceri încă o porţie să zâmbesc să mă prefac vie.

la capătul lumii e sâmbătă seara. oamenii nu sunt mai trişti decât noi.

tu ca un călător oarecare să mă dezbraci din priviri. să miros a flori şi a condimente. chilli îţi arde limba. ai gust de mine. ai lovit un câine. voi visa la noapte câinele ucis. îl voi striga lucky.

nu ţi-am spus că mi-e teamă să nu ţi se întâmple ceva. pot să trăiesc cu această teroare. nu ţi-am spus că nu pot să trăiesc într-o lume în care tu nu exişti.

cântec din memorie

să nu ne imaginăm prea multe. doctorii se târăsc printre visele noastre. ei au putere doar aici în realitate. dincolo sunt cai verzi pe pereţi. dincolo doctorul meu e o muscă pe care o plesnesc cu pliciul.

mă tratează acum de începutul de propoziţie. totul începe cu tine. îi las să creadă că au reuşit. te adug când ei pleacă acasă şi se iubesc cu nevestele lor bine cosmetizate.

aseară m-au găsit înghiţind cuvinte. memoria stă şi în cuvintele noastre. unele sunt în plus. le înghit le mănânc de vii. mi-au făcut spălături. am vărsat. acum dragostea noastră e o vomă.

pot să nu cânt. dar aş muri. sunt epuizată. nu ştiu de ce tot amân momentul. corzile mele vocale sunt ferfeniţă. cânt infernal. cânt ca să nu mor în linişte. până la urmă tot eu aleg.

s-au terminat toţi oamenii

cineva tot trebuia să-ţi spună că plouă de trei zile. aş fi vrut să-ţi aduc chiar eu vestea. că m-am trezit cu norul pe cap. toate gândurile deveniseră o prelungire sezonieră a noastră. cineva trebuia să-ţi spună că mi-am deschis inima în faţa unui străin. că străinul acela erai tu. că ai plecat înainte ca eu să-mi dau seama că sunt în asistolie.

mi-am interzis unele lucruri. aşteptarea de exemplu e inutilă. s-au terminat toţi omenii.

detalhes

surâde printre lacrimile mele. tone de oboseală.

detaliile care formează marile noastre iubiri. o clipă despre care nu vom vorbi niciodată. o secundă supremă în care înţelegerea noastră ne-a posedat. memoria noastră destrămată. oameni ceţoşi. un munte de incertitudini. vise trădate vise spuse cu voce tare. un cântec într-o limbă în care înţeleg cu sufletul.

bătrânul portughez. un moment care spune ceva. spune totul.

El Grillo

El grillo è buon cantore

e luni. nu toate lucrurile au un început. el cântă în continuarea poveştii cu lumea.

azi se împart cearcăne dureri. fiecare cu oboseala lui.

octombrie

am copt castane. ţi-am spus că învăţ să dansez. pentru orice eventualitate. poate că înainte de moarte dumnezeu se aşteaptă să-i dansăm puţin. dumnezeu ne-a făcut pe toţi balerini.

nostalgias

auzi şi tu
cum se frânge
îţi spui că e gata
îţi laşi trupul
să cadă
cu gândul că în sfârşit
că până la urmă
că în final
un binevoitor va scrie mare pe ecran

FIN

nu va mai trage nimeni
doar pianul va răsuna încă puţin
în ritm de tango

apoi

toţi vor pleca acasă

absolut toţi.

aici plouă

aici plouă. toarnă cu găleata şi nu am cui să spun. nu e vorba de meteorologie. nici de chimie. s-au sfârşit reacţiile în lanţ. s-au rupt chiar şi o câteva lanţuri. s-au destrămat case străzi strucuri complexe ţesuturi vii. nimic nu mai e structurat. plouă. toarnă cu găleata aici. nu am cui să spun.

poate doar ţie. îţi las un semn mic. o vocală cel mult o silabă nicidecum un cuvânt întreg. ar fi prea mult, în fond nu ne cunosştem. ştim atât de mult unul despre celălalt absolut întâmplător. galaxiile noastre de provenienţă sunt congruente. dar suntem străini. tu la un capăt al lumii răscolind ceaţa eu la celălalt capăt supusă unor legi scrise în codul genetic al plantelor de apartament.

nimic mai mult. o vocală. şi ai să pricepi că plouă şi că nu se mai poate face nimic.

re

şi frigul ăsta e relativ. am hotărât să nu mai mişc. mă enervează că tremur. se vede. simt cum femeia care tace mă priveşte de sub pătura ei în carouri. îmi ascund ciuda. aş vrea să cheme cineva brancardierul să mă care oriunde la morga spitalului oriunde.

emil îmi tot spune că e momentul să recitesc contele de monte cristo. îmi tot spune că e momentul să evadez.

până în zori am tot privit noptiera de fier. pe ea un pahar gol în care a murit o muscă. de moarte bună cred. sau poate de frig.

de ce

au sosit în zori. nu ne-au spus nimic. ne-au pus să răspundem la două întrebări. amândouă începeau cu de ce. am ştiut din primul moment că la asta nu puteam să răspund.

de-aia

au notat ceva în dosar. ne-au privit şi din spate cum târam pijamalele lungi, halatele albastre ni se lipiseră de trupuri. păream nişte porumbei care înghiţiseră cerul.

apoi au tras o concluzie. eu nu am înţeles mai nimic. cred că nu mă interesa prea mult. afară ploua şi niciun porumbel nu mai ciugulea din norul greu prăbuşit pe acoperiş.

C.

ne vine tot mai greu să fim fericiţi. creierele noastre mari ca nişte ciuperci înghit trupuri. trupul tău e locul în care îmi amintesc să exist.


ajung târziu acasă. arunc morţii afară. spăl vasele de aseară. îmi arunc ochii pe mail. C se întreabă dacă fericirea e obligatorie. nu. adică poţi trăi şi aşa. nici trupurile nu sunt. dar C mă priveşte lung. acasă înseamnă trupul tău. nu-i spun nimic despre asta.

maia scrie poezii. nu ştiu de ce dar asta mă sperie puţin.

je ne regrette rien

au dat la radio edith piaf.

a venit frigul. mâine e zi de vizită toată ziua.

azi am primit castane coapte. le-am strâns în pumn. fierbinţi. coaja mi-a rănit linia vieţii. sau linia morţii. M-ul ce se spune că-l purtăm toţi. am sângerat foarte puţin.

CASTANIU

scriu cu litere mari. în gând scriu cu litere mari de tipari. în gând folosesc mâna stângă. ca atunci când credeam că există o jumătate dreaptă a mea.

la nouă se dă stingerea. ne îngroapă în întuneric.

nici eu nu regret nimic. totuşi îmi lipseşte gyuri. unii spun că el nu avea nici un M în palmă. că ar fi nemuritor. nu vom şti niciodată.

http://www.agonia.ro/index.php/personals/1746368/index.html

ceva ce ne scapă

tot ce simplu şi foarte senin necontaminat de vorbele noastre
de interesul nostru pentru viitor
de felul în care vom petrece următorii zece ani
cum ne vom înjunghia cu privirea
cum ne vom fi absenţi
cum vom muri de dor
şi vom muri de singurătate
tot ce e simplu
tot ce este pur şi simplu ne scapă

privirea ta singura ta privire îmi scapă acum

îmi amintesc perfect cum e să ştii şi să nu trebuiască să spui
cum e să nu ne lăsăm singuri
cum e ploaia în după amiezele cu vonnegut sau cu saramago
sau cu cine ştie ce film alb negru pe care tu l-ai văzut dar te mai uiţi pentru mine

toate acestea sunt dar acum nu ştu de ce ne scapă

.

tu nu mai eşti. de-acum vorbesc cu altă iluzie.

azi am zâmbit. durerea mea e obositoare. mă simt foarte obosită. tu chiar nu mai eşti.

nu suntem trişti

oamenii trec strada. trec viaţa. uneori pe roşu. lucrurile acestea se întâmplă pur şi simplu. din neatenţie. din grabă. ai fi crezut că ţie nu. că li se întâmplă doar altora. apoi vine patrick. mă întreabă ce mai fac. el ce mai face. el are alte priorităţi acum. de fapt pe cine ar mai interesa azi ceva despre aristotel. pe mine. pentru că suntem prieteni îmi spune. altfel nu şi-ar răci gura de pomană. morţii cu morţii îmi spune. mă întreabă de ce m-am sinucis aşa ca o proastă. îi spun că nu ştiu. nu e trist. îi e lehamite de atâta prostie. dar acum are alte priorităţi. eu nu mai am priorităţi de aceea.

nu suntem trişti. patrick nu e trist. e într-un mod straniu grăbit. mereu am impresia că-l reţin din ceva important. din treaba lui. îmi spune că viaţa e aproape un rahat. şi toată imaginaţia lui e doar o scară de incendiu. eu nu îndrăznesc să-l întreb despre vise. îl las să-mi vorbească de parcă ele nu ar exista. aş vrea să-l întreb dacă de la el se vede marea pe fereastră. nu-l întreb. sunt aproape sigură că nu. dar mă las să-mi imaginez că el vede marea în timp ce-mi vorbeşte despre aristotel.

psi

m-am întors. nimic nu pare schimbat. doar gyuri a fost mutat în aripa dreaptă. cea roz. acolo nu ajung prevestirile. aşa ni s-a spus. nimeni nu mai poate visa. gyuri crede că în fiecare noapte inima lui pleca din piept. se speria îngrozitor. o striga ca pe-un câine o implora ca pe-o iubită. gyuri era convins că în inimă îi stă sufletul.

realitaea e roză. realitatea e ca o acadea. îmi vine să vărs.

gata

sunt vinovată. şi vina mea e vinovată. judecătorul e foarte mare. e pur şi simplu imens. eu tremur şi aş vrea să-i spun că am fost foarte fericită domnule judecător. am fost cea mai fericită fiinţă din lume. i-aş spune cum mi-am lipit obrazul de umărul tău cum am trecut prin toate iernile de până acum îmbrăţişaţi în camera goală răsuflarea noastră stârnea hohotele câtorva spirite ludice ce ne bântuiau patul. patul nostru de o persoană de două jumătăţi de noi.

sunt moartă. şi moartea mea e moartă. i-aş spune groparului să alunge câinii ce se pişă pe mormântul meu. i-aş spune groparului să cânte puţin. să-mi recite un poem scurt din orice poet cunoscut sau necunoscut. să-mi amintească puţin cele mai frumoase versuri scrise de prietenul meu cel mai mare poet în viaţă. ce bine ar fi dacă groparul ar şti să sape atât de adânc.

aşteptăm aici o săptâmână o lună un an un veac. o clipă. termenul e atunci când totul e gata. gata.

se nasc şi mor oameni câni lupi vulpi oi animale blânde şi animale de pradă animale. da, animalele vor învinge. maia ştie mai bine. nu noi. animalul din noi învinge. ea pierde. eu nu mai pierd. eu nu mai pot să pierd. nici să pier.

conduc încet. nu depăşesc linia albă. în general nu depăşesc nimic.

simt cum judecătorul creşte ca o pâine ca o drojdie de bere creşte negru cu puţin alb în piept. simt cum groparul se poticneşte la fiecare poem pe care încearcă să mi-l recite. cel mai mare poet doarme. în sfârşit. toate sunt ca înainte. se nasc şi mor. lupi. câini. vulpi. oi.

foarte rău

mi-e rău. aşa trebuie să-mi fie acum. rău. foarte rău. acum e bine să-mi fie rău.

sau poate da

nu-mi pasă. moartea asta e libidinoasă. îmi suflă în ceafă. nu schimb nimic la tine. nici la mine. suntem bine aşa. nu mai vreau să-mi fie bine. nu vreau nimic. vreau nimic. moartea asta e a ta şi îmi suflă în ceafă.

m-am tăiat. nu mai am sânge. nu mai am piele. nu mai am oase. nu mi-am dorit asta. sau poate da.

nu mai dorm nu mai mănânc parcă aşfi îndrăgostită. nu sunt. mi-e rău. aşa trebuie să-mi fie. rău. să alunec în cer nimic să nu fiesub mine. peste tot aer nori soare aer. respiraţia mea o ia razna. nu simt nicio nevoie. respir din obişnuinţă. aş putea să nu.

nu e tragic. moartea ta libidinoasă e lipită de mine. nici n-o mai văd. nici n-o mai simt. s-ar potrivi o ploaie măruntă. soarele îmi violează retina. cred că miroase a copil. a bucle aurii de fetiţă. pot să respir. pot să respir cu moartea şi cu viaţa ta libidinoasă în ceafă.

azi

totul se plăteşte. şi eu plătesc. cu viaţa.

omul tău pe viaţă şi pe moarte

am obosit să fiu femeie să fiu posibilă să prepar lucruri să le nasc în ultimă instanţă
aş vrea să fiu aliatul tău în lumea asta. omul tău pe viaţă şi pe moarte

aici locul nu e prea larg. nu mă pot întoarce să văd unde eşti dacă mai eşti cum îţi e
sunt aliatul tău. lumea s-a strecurat ne-a otrăvit dar eu nu mă las. nu te las. plângi. numai eu văd că plângi. voi striga atât de tare încât nimeni altcineva nu-şi va da seama.

nr

nu funcţionez deloc. aproape nimeni nu observă nimic. băi calde. masaje. lecţii. număr din doi în doi. scad adun. mă tratez de nevroză depresie toamnă. ar trebui să ne tratăm de toamna noastră.

voiam să-ţi spun ce aliat grozav îmi erai cândva. cum eram noi ca nişte siamezi. cum ştiam că plouă. că e toamnă cămurit un poet. cum ştiam că vei iubi că voi iubi. cum îţi savuram râsul şi umbra. cum eram unul şi acelaşi.

nu se înţelege prea bine. acum număr scad adun. fiecare cu treaba lui. tu nu ştiu ce faci. poate că eşti fericit. poate că ai piele că simţi. eu bine. eu cu lucruri obişnuite. moartea viaţa absenţa prezenţa. nu spun că ştiu cum e. nu spun nimic.

70

azi ai fi împlinit...nu pot să mă gândesc la asta. e prea dureros. azi nu pot nici măcar să gândesc.

scrisoare

emil scrie scrisori. îmi plac scrisorile. şi eu scriu încă. mi le trimit mie dar de la un timp nu le mai primesc. alteori tac. de multe ori când tac moare cineva. de aceea mi-e teamă. mai bine scriu scrisori. şi eu.

astăzi ţi-aş spune că se mai construieşte un spital. nu ştiu de unde atâţia bolnavi. toată lumea se bucură. eu nu. parcă urmează să internăm întreaga lume bolnavă. eu mă tratez cum bine ştii. pastilele roz nu au niciun efect. pentru mine spitalul se construieşte încet pe dinăuntru.

am întârziat iarăşi. portarul mă salută cu tot mai multe cuvinte. am impresia că vrea să intre în vorbă cu mine. câinele galben se gudură. eu zâmbesc foarte repede trec poarta. încă un spital mi se pare inutil. nimeni nu se face bine. absolut nimeni.

.

tot ce-ai ucis rămâne ucis. tot ce-ai născut rămâne. e ciudat.

ssst...

tăcerea ta e bună. esenţială acum. tăcerea ta e tot ce am mai bun. urmează tăcerea mea. tot bună. esenţială. tăcerea mea te va salva în momentul acela.

nu te las. nu te las.

ies de aici izbită de ziduri. două ziduri înalte ca doi bărbaţi care te lasă gravidă şi pleacă. doi bărbaţi ca două ziduri. trei bărbaţi ca trei ziduri. toţi bărbaţii. ziduri în care se clădesc copiii. copii albi cu desene ciudate pe buze.

îmi las burta să crească. cât o colivie. sunt cât mama. sunt caldă şi nu te las. nu te las.

ai crezut că mor imediat. nu mor. sunt liniştită. aştept să îţi revină vederea. aştept să plângi. aştept să respiri. să ieşi din mama ta din colivia pântecului ei negru. să te expulzez în primul răsărit. eu ca oricare femeie a ta.

glasul meu vorbeşte. eu nu. ştiu că lucrurile par altfel. lângă tine e un punct cardinal necunoscut. mi-am imaginat toate astea. mi-am imaginat că acasă e malul acesta pe care aştept. mi-am iamginat că înoţi până dincolo. sunt liniştită. pescăruşii mor în locul tău. nimic rău nu poate să ni se întâmple. e vară. e toamnă. în fiecare zi este un anotimp.

mind

ne jucăm cu minţile noastre. ne jucăm ca tâmpiţii cu puţa în praf. ne jucăm de-a viaţa. ca naiba ne jucăm cu toate jucăriile. tu ai uitat să închizi aragazul. ia foc. arde căminul de bătrâni. noi nu suntem încă bătrâni. arde luna. noaptea se împrăştie pe iarbă în mii de scântei şi tu asculţi. savurezi clipa aceea în care te-ai jucat cu mintea ta şi ai lăsat-o să uite. ea a uitat şi a minţit. s-a dat pe tobogan până jos. sub pământ. a văzut florile de dedesubt. a văzut tot. ai vizita multe locuri de dincolo de dincoace de oriunde. eu am râs. am plâns dar în sinea mea am râs. nu se schimbă nimic esenţial. toate rămân cum au fost. tu ai respecta regula marelui joc cu propria minte. nu ai înnebunit. sau ai trişat al naibii de bine. eu am pierdut când am mizat pe inima roşie. nu era roşie. am pierdut dar uite cum râd. totul rămâne la fel. arde azilul. uite. râd. nu mă prefac deloc acum chiar ştiu cum se face.

poeme

acum nu contează ce gândesc. nu contează. îmi zic ioana din obişnuinţă îmi zic să tac să gândesc şi să tac. oamenii au lofcurile lor. eu cred că sunt rezervate. dar nu. oamenii se aşează la întâmplare undeva rămâne un gol. undeva lipsşte cineva. eu îmi spun ioana din pură obişnuinţă. aş putea fi oricine. acum când nu maă mai leagă nimic de niciun loc poţi să mă iei în braţe să mă crezi copilul tău. tot ce crezi se împlineşte. eu am crezut că sunt ioana şi un timp chiar am fost. cu numele meu multe femei. multe femei care sunt eu. la tine în braţe par un copil. dacă am râde lumea nu ne-ar confunda cu o ciudată madonă.

nu mă opresc din mers. e singurul lucru care mă diferenţiază de morţi. ca oricui, mi-e frică şi mie de moarte. de tot ce ţine de ea. de clipa despărţirii de durere de ireversibil de tine. tu eşti şi în moarte. eşti în toate. nu s-a întâmplat de mult ai greşit se întâmplă mereu. te-ai speriat şi tu. e normal să ne fie teamă de de viaţă. şi de dragoste. sunt definitive. numai numele meu poate fi altul. mă obişnuisrm dar acum îmi spun altfel. nu ştiu cum. puţin angoasant. nu ştiu cum să mă strig. tac. în gândul meu tu eşti o literă. toţii oamenii sunt litere. formez cuvinte cu ele dar nu le privesc. alcătuiesc destine textuale sau aşa ceva. poeme.

ZOOM

mersul mi-a rămas în urmă. nu mult. numai câţiva paşi care îl fac să pară un câine. mersul meu pare sclavul meu. eu sunt o nesuferită învingătoare a drumului. stăpâna treceriii spre altceva. îmi ţin singurătatea în frâu. o călăresc fără milă.


vocea mi se pare compusă în grabă. dumnezeu avea un acordeon în loc de pian. destul cât să am şi eu exprimarea asa cum o fi ea. liberă. să se audă. am surzit acum văd mai bine. cântecul e uneori de văzut. de gustat de atins.

mă joc. în faţa blocului au turnat ciment peste iarbă. iarba îmi lipseşte dar încă nu ştiu. voi afla mult timp după ziua aceea în care am plâns pentru că a murit şi era foarte frumos . avea o voinţă de fier. nu ştia că din asta se moare. o singură dată buzele noastre s-au apropiat foarte mult. buzele îi sunt albăstrii. îmi plac. sunt ca nişte panseluţe din parc. e frig. ele sunt plantate acolo pentru un timp foarte scurt. o zi două. nimeni nu ştie ce se întâmplă după o zi două. poate le ia un înger. sau le ia naiba. nu ştiu încă cine ia toate lucrurile şi toate fiinţele.

îmi spui baloane de săpun. miroase a lăcrămioare. a tine. tu cu litera ta înnebunită de neşansă. tu căruia lumea i se pare înaltă. lumea e lungă. e nesfârşit de lungă şi e frântă pe la mijloc. îţi aduc o floare. nu ştiu de ce toamna mă îndeamnă la flori. rup tulpinile. adun buchete imense de flori rotunde colorate. ţi le dăruiesc ţie. eşti la capătul acestor tulpini. am visat că mâncai florile şi râdeai. m-am trezit urlând de durere. m-am trezit rănită cu muşcături adânci în toată fiinţa. petale petale ca în prima zi peste tot. râsul tău sânge carne petale oase bandaje rotule fiare. baloane de săpun. lăcrămioare. lacrimi.

&

pe atunci el nu suporta să privească apusul de soare. eu concepeam numai asfinţitul. ştiam că abia atunci mai urmează ceva. noaptea. el murea dacă deschidea ochii. eu dacă îi închideam.

între noi se desfăşura acelaşi ritual.

ajunsesem să nu ne privim. soarele se muta dintr-unul în altul. eram două recipiente astrale. întunericul făcea la fel. nu ne mai întâlneam niciodată
nu ne recunoşteam congruenţele. totuşi exista o singură clipă când el răsărea şi eu eram încă acolo. sfâşia glorios himenul întunericului. sângeram. aşa ca în oricare început.

şi în oricare sfârşit.

...............

nu mai am nimic de spus. nu mai rămas nimic. dacă aş putea să respir...mi-ar fi de ajuns pentru azi. şi pentru mâine.

!

DOAMNE da-mi putere sa ma pot obisnui cu ceea ce nu pot schimba, da-mi curajul sa lupt cu ceea ce pot schimba si da-mi intelepciunea de a le deosebi una de alta!

.

aici se moare. nu pot să respir. dar cine sunt eu ca să respir.

...

nu pot să respir...dar cine sunt eu ca să respir...

acum e mai bine

acum e mai bine. ne-au dat moltoane albastre. dacă nu eşti atent dacă ne priveşti la infinit părem nişte fluturi sau nişte gogoloaşe de cer rostogolite pe linoleumul de la cantină. îmi verific pulsul. uneori e bine să-l ştii acolo cu ritmul acesta rămâi. alteori caut ceva mult mai stabil. un scaun o masă ceva care să ţină. într-o zi mi-am inventat un cancer oarecare. l-am lăsat liber ca pe-un animal. mi-am lăsat trupul să facă ce vrea el să caute o scăpare. nu ţi-am spus, scaunul şi masa erau de fier. şi patul e din fier. tot spitalul e din fier. doar noi fluturii suntem albaştri şi părem din altceva.

în sfârşit am găsit ieşirea. m-am repezit ca o lighioană spre aer. tone de aer. aveam lumi peste lumi peste lumi de aer care mă înghesuiau într-un colţ al plâmânului stâng. ca şi atunci în lift. când am vrut să facem dragoste dar nu aveam loc decât în oglindă.

seara e liberă lumea ca un balcon de la ultimul etaj. seara mă uit în jos. luminile se aprind şi nu se mai sting. arde aerul domesticit în filamente subţiri. îmi văd mama cu alţi ochi. tu dormi. lângă tine doarme cancerul inventat de mine. nu moare nimeni. între timp se aprind şi becurile de la bord. cad. te văd foarte bine. m-ai iertat. pot să cad mai departe.

.

tone de aer. respir. am lumi peste lumi peste lumi înghesuindu-mă în aer.

...............

ştiu că trtebuie să mor acum. mă pregătesc de nu ştiu când. ştiu că numai aşa pot salva lumea de mine, de noi. suntem o combinaţie explozivă. suntem prea frumoşi. nimeni nu înţelege atâta frumuseţe. deci, să intrăm în normalitate. eu mor. tu mergi mai departe. eu am tot ce-mi trebuie aici în moarte. am orice vreau. lipseşte armonia lumii. tu. dar ce mai contează. am orice altceva.

nu mă spune că ştiu

au spus că e deja aici. unghiile mele sunt portocalii. îmi trebuie un timp să rostesc toamna. îmi trebuiesc câteva gânduri imposibile. îmi trebuie pădurea noastră arzând. doctorii sunt copţi sunt zemoşi ca nişte pere. îi simt desfăcându-şi miezul sub pielea albă.

nu mă spune că ştiu. nu mă spune că am gustat din peretele ăsta galben. nu mă spune că visez altceva.

îmi vine rândul o dată pe anotimp. trag aer în piept. trag ruginiul roşul galbenul portocaliul în piept trag pământul în care eşti tu.

mă bucur că portarul nu face faţă frunzelor. mătura lui foarte mare nu poate să mă alunge . nu poate să anuleze liniştea care tot cade şi cade. portarul mătură moartea din curtea spitalului. nu ştie că nu se poate.

îmbrăţişare

dacă am avea trupuri
acum
dacă am avea braţe
dacă am avea trunchiuri
frunzele ar fi
în orice caz
am fi vizibili în toată splendoarea îmbrăţişării noastre

totuşi

nimic nu e mai sigur ca această toamnă din care
cădem
fără să ştie nimeni
cum.

tom sawyer

mi-e linişte. emil spune că e momentul să recitesc tom sawyer. spune că pot să reiau totul de acolo. mintea mea nu înţelege trădarea. mintea mea nu înţelege moartea. sunt. rup bucăţele de pâine porumbeilor. emil spune că lucrurile simple sunt lumea.

am găsit o bucată de cer. pe jos. am zburat puţin ca o vrabie în cerul căzut. M era mort de mult acolo în beznă. am zburat prin întunericul lui. mi-am ţinut respiraţia. prea mult am uitat să respir.

mâine există deja. mâine e frumuseţea aceasta din mine.

asta e

ok. am înţeles. asta e. învăţ să mor. emil spune că urmează ceva după asta. îl cred. pe el îl cred. el a murit cel puţin o dată. mi-a spus să înnebunesc dacă vreau dar să nu accept să fiu anulată. cred că înţeleg acum. urăsc femeile care se lasă abuzate fizic sau emoţional. mă urăsc acum. va trece şi asta. va veni altceva. orice.

o dată am născut în câmp. ca orice femeie

nu ştiu cum am ieşit de acolo. nu ştiu dacă mi-au dat voie să ies sau am ieşit pur şi simplu. zidurile deveniseră sfărîmicioase. cerul devenise deja. îmi apăr plămânii cu palmele. cum pot.

o dată am născut în câmp ca orice femeie.

acum mă simt vinovată de libertate. e jalnică lipsa unui zid în care să mă clădesc. tu ai rămas în urmă. mă bucur fără tine. tu nu mai eşti. nimic din ce ştiam nu mai este. mă naşte închisoarea aceasta. mă naşte spitalul de nebuni. mă naşte luna. şi singurătatea ta ca un zid gestant mă naşte cu întreaga lume. totul e de la început. cu o uimitoare viteză lumina mă rupe în două.

tu eşti doar un suspin. devenim inutili pentru ceea ce vine.

mâine

nu s-a mai întâmplat nimic. între respirări e linişte. mă strânge o meninghină de suflet. sau de stomac nu-mi dau bine seama. emil îmi spune că nu ştiu încă să mor. că e greu prima oară. că trebuie să ajungi atât de jos încât să nu mai ai nimic de pierdut. apoi începi să numeri clipele şi să te miri că ele există. inspir, expir tot aşa. până mâine.

liniştea

e bine aici. s-a făcut o linişte zâmbitoare. până şi M îmi zâmbeşte din Moarte.
e un bine cu fluturi.

tramvaiul trece la fel provocând o vibraţie neplăcută. cade o linguriţă din cana de cafea. Klimt îmi zâmbeşte din sărut. e atât de bine ca oricând altcândva.

nu îmi amintesc cauza morţii. sicriul miroase a brad şi mă bucură. îl ating uşor când nu mă văd cioclii. mă bucur nepermis de mult de moartea asta.

pe scaunul de bucătărie un copil gras linge o acadea foarte roşie. îmi amintesc tot sângele izbucnind din carotidă ca dintr-o fântână. îmi amintesc răceala din trup. clipa în care numai durerea mai era vie.

uşa e larg deschisă. ies. după mine fuge o bătrână cu basma neagră. îmi spune lasă, mamă. eu las. morţii cu morţii mai spun. dar nu cred asta. când mori nu mai crezi tot ce se spune.

altcândva

voi respira încet ca şi cum aş avea încă plămâni. ca şi cum aerul ar fi încă respirabil. vara pielea mea va fi arămie. toamna voi fi coaptă şi mă va înghiţi zemoasă bărbatul meu. iarna îi voi deschide pieptul lat şi mă voi strecura înăuntru în inima lui plăpândă şi mare. îi voi respira sângele. iarna mă voi hrăni cu sângele lui dogoritor. apoi mă voi transforma în fluture şi tot aşa până când voi înţelege că suntem morţi de un timp. nu ne va spune nimeni. îmbrăţişarea va fi ca atunci când ne iubeam în bucătărie pe scări în lift în maşina timpului. ca atunci când am devenit mamă şi când el m-a iubit cu iubirile toate. ca atunci când l-am ucis. atunci când m-am ucis în necredinţa mea. ca atunci când i-am luat cântecul şi m-am iubit cu el. şi cântecul m-a îndrăgostit de lume. şi lumea a plecat nu ştiu unde.

nunta

mi-au spus să aştept. îmi creşteau unghiile îmi smulgeau sufletul. sufletul e o carne, mă gândeam înghiţind întunericul cu înghiţituri mari. nu se termină niciodată nici sufletul nici întunericul.

era o nunta noastră. ciorile prevesteau. noi nu observam nimic. nu băgam în seamă morţii. singurii noştri nuntaşi adevăraţi.

singurătăţile noastre împleteau funii. ne spânzuram de cer de începutul lucrurilor de tot felul de cuvinte găsite printre noi.

...

m-a înghiţit un mort. nu mai respir de teamă să nu-i amintesc ce este viaţa. este durere. mai bine aşa. mai bine să nu respir.

intestine

servesc trupului meu. intestinului gros. masor carnea unui mort. nu, nu sunt bine. am aflat ca oamenii au grija de ingeri. ingerii plang. oamenii le mananca tarnasparenta. oamenii viseaza cu scari.

am plecat sa nasc. campul urla cu mine. campul face aripi face intinderea sa se surpe si strigam din toate puterile. nu se aude. inspaimantator.femeia care tace striga si ea inlauntru. un mut plange langa mine.

nu-stiu-cine ma iubeste intr-un cantec. inutil. cantecele raman in gatlej. ca un codru de paine care in loc sa hraneasca ucide. femeia care tace se apara de toate cantecele. asa devine ea nemuritoare.

mi-am implorat teama. am construit un trup din trupuri un cer din ceruri. din uterul meu se scurge lumea.

nimic. portarul imi transmite condoleante. eu nu stiu de ce. un cadavru exista cu siguranta undeva foarte aproape. sa stii ca eu am plecat sa te nasc. mort.

Michael

dacă aş fi mai atentă
sub mirosul tău de bărbat ţi-aş simţi mirosul de înger
vanilie cu măr şi scorţişoară.
m-aş simţi acasă
dacă aş fi mai atentă
aş străluci puţin când dansezi cu întreaga lume
înflorită sub aripa ta enormă ruptă
şi cârpită de o mie de ori în raiul muzelor

dimineaţa când unii oameni mor
alţii se trezesc
alţii nu mai pot
alţii sunt fericiţi
alţii nu sunt
eu mă trezesc cu numele meu de femeie încolăcit pe trup
ca un şarpe
mă trezesc convalescentă din marea noastră oboseală.

e ca şi cum s-ar fi spart toate becurile şi toate ferestrele.
miroase a vanilie şi a urină de înger.

dimineaţa se colectează visele în recipiente de unică folosinţă.
eu raportez ceva
un fel de întâmplare cu tine
un accident astral
un miracol
o roată
o aripă
orice ar putea să explice viaţa aceasta
de lângă moartea aceasta.

mexico

bărbatul acesta e ca un soare. e ca o zi toridă în mexic. palma lui grea îmi cuprinde înlăuntrul. mă întreb spre ce se îndreaptă. mă întreb cât de frumoasă aş putea să-i mai fiu. cum aş putea să-i culeg zâmbetul amărui căzut adânc în spatele ochilor mei închişi. bărbatul e singur. şi eu singură în el străbat ziua şi noaptea în flăcări.

casele albe par nişte fluturi uriaşi adorându-se. miroase a var. bărbatul se iubeşte cu toate femeile în casă. eu zâmbesc mă simt ascuţită şi caldă.bucuria lor e strălucitoare.

cuprind luna cu braţele. stau goală în faţa ei şi ea mă tranformă într-un gând argintiu. aşa pătrund în bărbatul meu care doarme. aşa pătrund în visul lui. ca un glonte.

a.m.r. un infinit şi ceva

a.m.r. un infinit şi ceva. număr ca să nu înnebunesc. o iau de la început. o iau de la unu. de la certitudine.

când vei veni lumea se va întoarce puţin spre tine. va zâmbi femeia ce tace. va zâmbi portarul. toate lucrurile vor părea vii. vom uita totul şi va fi bine.

de aceea suntem atât de bolnavi. pentru că ţinem minte.

nu mai am aşteptare. număr în loc de orice. în locul tău pun 2 pentru că seamănă cu o lebădă. în locul meu pun =.

restul lumii învinge

mă imaginez imaculată şi foarte lucioasă. oarecum sidefie. alunecoasă. exist ca o stare de impregnare cu alb.

gravidă cu gândurile tale. aşa mă simt şi acum.

mă înnec cu distanţe. aerul e foarte puţin şi foarte amar. tu-mi spui să râd. asta mă poate ucide.

îţi las vorbă că sunt. îţi las vorba chiar aici. dar locul dispare imediat.

ca de obicei restul lumii învinge. ca de obicei eu mă transform în stană de piatră pentru încă o sută de ani.

după amiază în rochie de mireasă

a crescut un zid. mă gândesc să-l las acolo. doctorii se prefac că nu-l văd. eu nu le pot spune. nu le spun şi mă bucur că ei nici nu bănuiesc că acolo este un zid în care bărbatul meu plânge.

la vizită nu a venit nimeni. am o rochie albă. am aşteptat toată ziua ca o mireasă cu un buchet roşu în loc inimă. oamenii se împiedicau de mine şi de singurătatea mea. oamenilor le părea rău. în mine se desfăşura o întreagă ceremonie de nuntă.

bărbatului meu i s-a smuls sufletul. nu spun nimănui. nu spun. bărbatul meu e orb şi mut. nu spun. îi cânt încet pe dinăuntru. doctorii cred că sunt oarbă.cred că am trupul de piatră. trec foarte repede pe lângă mine. ei au acasă soţii şi copii. ei au cine să plângă şi să râdă au cine să le smulgă un surâs în loc de suflet.

jocul de-a umbra pe zid

nu ţin minte nimic. nu simt nevoia să ţin minte nimic. vreau ca totul să treacă prin mine ca printr-o oală spartă. să nasc uşor. să mă fac doctor. să mă fac mare să am grijă de oameni. ei să moară totuşi. toţi oamenii mor.

în spatele meu copiii se joacă de-a umbra. acum nu mă joc şi eu. îmi rămâne urma în asfaltul fierbinte. o privesc şi mi-e ciudă. pare imensă. pare de neşters ca o amintire de care nu poţi să scapi.

noaptea fac exerciţii de întunecare. îmi iese uneori trec dincolo. dar acolo e frig şi tu nu eşti. nici aici nu eşti. cuvintele spun uneori altceva. cuvintele sunt umbre foarte grele pe zid.

acadele

dorm la margine. îmi iau somnul în serios. nimeni nu iubeşte pe nimeni. am primit un tricou roz. îl păstrez în şifonier. uneori îl privesc ca pe o floare împăturită la dungă.

nimeni nu iubeşte pe nimeni nu iubeşte nu. îmi repet ca să adorm mai repede. îmi scriu singură reţete cu xanax în trei exemplare. cel roz rămîne la mine. îl privesc ca pe o bomboană.

în maşină am AC. şoseaua e întotdeauna umedă noaptea. sunt ape care ţâşnesc în neştire. tramvaiele se cuminţesc ca nişte râme galbene. îmi amintesc sărutul pe linia albă continuă. întotdeauna am ştiut că va exista un sărut înainte de moarte. am ştiut de marea libertate în loc de dragoste. am ştiut că nimeni nu iubeşte pe nimeni nu.

am primit o bomboană neagră. o înghit. parcă ar fi o pisică încolăcită pe limbă. fac 10 paşi înapoi. muşc.

spaţii

patul mi se lipeşte de oase. nu mă ridic. respir cu tot cu grilajul din fier forjat. îmi amintesc mâinile tale scoţând din mine dragostea ca dintr-o fântână. mi-e sete. setea urlă. setea îmi arde creierul. setea îmi muşcă buza. mă iubesc cu setea mea de tine. nu mă iubesc singură. tu nu ştii cum e asta tu nu ştii cum e să ai o pătură în carouri în loc de piele. nu ştii cum e la duşuri. tu nu ştii cum e să te trezeşti cu moartea în mâini şi să nu ştii unde s-o laşi.

mi s-a topit şi ziua asta în piept. ziua e un tren intercity care nu opreşte aici.

las un spaţiu între clipe ca între vagoane . nu plâng. tristeţea nu-mi trebuie pentru plâns. îmi trebuie ca să te văd. ai o consistenţă ciudată. când râdem mă pierd între perete şi calorifer. nu mă cauţi niciodată. într-o primăvară în zori mă găseşte tanti G şi mă duce la coş.

am fost ucisă de 3 ori azi

azi am fost ucisă de 3 ori. nu eram pregătită pentru asta.

în mijlocul drumului pe linia albă continuă bărbatul îmi promite orice. eu aud. nu-mi simt picioarele. nu-mi simt mâinile. cineva îmi adună creierul din şosea. tanti veta plânge. are o lumânare în mână. habar n-am de unde. bărbatul îmi poartă tristeţea pe umăr. sfâşie cerul cu ea. bărbatul se încumetă să plângă. nu-i este frică de nimic. doar de întuneric. doar de absenţa femeii lui despre care nu mai ştie nimic.

sângerez de undeva evident nu voi şti niciodată de unde. doctorii caută la suprafaţă. pielea mea albă ţi-am dat-o ţie. şi primul sărut. mai ştii cât de teamă ne-a fost. buzele ne erau portocalii. ar trebui să găsim locul înainte de ultimul sărut. ar trebui să ne îmbrăţişăm cât mai avem timp. cât mai avem trupuri.

miroase a lemn de brad a lumânări şi a uleiuri de îmbălsămare. oamenii socotesc ceva. eu caut cel mai frumos sicriu. eu caut un loc în care să putrezească o carne. costă prea mult nu are rost. mă gândesc că ţine prea puţin moartea. în comparaţie cu durerea moartea ţine mult prea puţin.

gânduri carnivore

mă trezesc cu mâinile fragede. muşc din ele şi nu simt nimic.

salonul e plin de sudoare. cineva a murit foarte aproape. cineva a murit şi mi-a luat vederea cu el.

suntem chemaţi la masă. suntem chemaţi la duşuri. dar nu se mişcă nimeni. ne-am obişnuit să nu ne mai cheme nicicum.

simt că dincolo de zid este o apă gata să înghită toţi morţii de azi. dincolo până şi e aerul carnivor.

musculiţa de oţet

cânt încet. tu mă poţi totuşi să mă auzi. numai tu. îmi spui să tac. oamenii cred că sunt mută. oamenii cred că sunt oarbă. eu văd şi cânt în tine un cântec despre ostaşi. nu mă aude nimeni. nevestele şi mamele plâng.

ai născocit în mine o femeie foarte frumoasă care trăieşte numai o zi.

vara a junge în miez. eu mă ghemuiesc adânc în tine. spui să tac. se subînţeleg toate cuvintele. îmi spui până la urmă că tu nu poţi să înţelegi moartea. nici nu ai avea cum.

abandon

mă atingi fără să ştii. aerul miroase a bărbat. aerul e plin de semne. eu le citesc în oglindă. sunt cea mai frumoasă femeie.

îmi închid pleoapele cu mâna aşa cum se face la mort.

poate n-o să crezi, dar eu nu ştiu nimic dinainte. nu mă rog. nu aştept. mă las în voia ta. mă las.

lucruri

celelalte lucruri nu există. le las afară. îmi iau un singur ochi. celălalt e pentru anumite profunzimi. adică să vezi când moare cineva sau când te iubeşte cineva. dar asta se întâmplă atât de rar încât ochiul orbeşte. moartea nu e la îndemâna oricui.

vorbesc despre carnea mea pe care tu nu o ştii. vorbesc despre oasele mele pe care tu nu le ştii.

teama nu e aici. a rămas un gol. nimic nu-l mai poate umple. nu încearcă nimeni să-mi sărute locul gol.

tu nu ai piele. nu te poartă nimeni ca pe un steag. eşti cu desăvârşire plin de ochii lumii. lumea se mută în tine îi faci un semn şi gata. lumea o ia de la capăt.

îmi văd de moarte. îmi văd de treabă să ştii că mâine există oricum. nimeni nu ştie nimic

să mă înglobezi. în tine
să fie o lumină filtrată. să-ţi sărut
intestinul subţire. ce bine e
în metabolismul tău
luminos. să mă treci prin sânge
printre faldurile diafane ale unei membrane
celulare.
să suspini uşor când mă transform în fluture.

îmi verific văzul auzul simţurile
sunt la locul lor. îmi verific mersul
zborul tăcerea. lipseşte ceva.
lipsesc nopţile şi zilele. nu pot decât să le desenez
pe zidul din faţa mea. să le pun o floarea soarelui
în mijloc. să le adun în spate o furtună
care să spargă tăcerea
la un moment dat.

există o inimă de stejar

a venit bărbatul. imens
cu mâinile cât cerul. a scotocit în mine
şi a smuls plânsul de sub zâmbet.
a luat un stejar şi mi l-a dat
să- l ascult. acolo spunea că îi e inima.

am aflat că există o inimă de stejar.

lumea sărbătoreşte cu noi. există o ploaie torenţială
dincolo de pielea mea
e iubitul meu. în mine
e iubitul meu transparent
ascuţit ca un sloi de gheaţă
fierbinte.

bărbatul îmi lasă umbra în pace. dansează cu sângele meu.
umbra mea e mai mare
decât el
decât cel mai mare bărbat din lume.

şi eu sunt floarea soarelui

aici dacă mor nu mă va simţi
nimeni. soarele arată ca o balegă
portocalie.

muşte verzi îmi sondează pielea îmi savurează plasma.
floarea soarelui. multă. cât vezi cu ochii.aici
dacă mor mă însămânţează
o floare. ca pe o balegă.

cresc până la cer.

nu singurătatea mă înspăimântă. de fapt sunt lucruri care se cheamă cumva numai în singurătate. într-un fel tu eşti parte din ea. din liniştea ei.

de câte ori vizităm o galerie de artă mă văd. sunt mii de oglinzi care se ascund în tuşele morţilor. am ajuns să cred că locuiesc în uleiul pe pânză în acuarelă în imaginaţia unora şi altora.

esenţa mea se face văzută.

de ce nu te las uneori să mă priveşti. de ce plâng pe ascuns. există un adevăr căruia nu am ce-i face. nu-mi place deloc adevărul devenit realitate. eu jonglez numai cu soarta. strecor şi câte o clipă perfectă ca aceea din catedrală. strecor în locul sorţii un concert de orgă.

infanteristul petre

să fiu trează până la capăt. să simt.

poate dacă te numeai petre şi erai soldat. poate dacă îţi exploda o grenadă în piept. sau dacă plângeai cu poza mea în tranşee. poate dacă aveam un copil pe care să nu-l fi cunoscut încă. poate aşa.

la început nu-ţi vine să crezi. ţi se spune că s-a întâmplat ceva şi trebuie să fii tare. la început nu înţelegi că eşti mort. crezi că urmează ceva. nu urmează nimic. e doar un rest. sfârşitul e foarte lung.

poate dacă aveai mai mult timp. dacă nu te iubeam. dacă nu eram atât de absurdă. poate dacă te numeai petre şi erai infanterist.

răspund

şi acum? nimic. nimic. nimic. nimic.

lumea e bolnavă. eu nu am voie să fiu.

răspund cum pot în faţa instanţei. nu se ştie că am murit în prima iluzie. am murit de mult. ceilalţi nici nu se născuseră încă.

răspund de o viaţă sau două. răspund de un înger sau doi. totul e să nu se vadă cadavrul. să-l ascund cât mai bine să-i prefac pulsul să imit arterele vii. să-i trezesc tricuspida. e un joc până la urmă aruncăm păpuşile aruncăm vina aruncăm totul. îngerii rămân însărcinaţi cu oamenii. îngerii nasc. şi ne lasă şi pe noi să ne odihnim. ne lasă şi pe noi să murim pur şi simplu.

accidentul

partea aceea cu accidentul mortal era adevărată. în amsterdam ploua de câteva zile. umbrela noastră încerca să ne scape de cer. aveam grijă să încăpem amândoi în aceeaşi lume. ţie îţi rămâneau picioarele afară. le mâncau lupii. nu ştiam ce să spun. nu ştiam mare lucru despre asta.

în momentul impactului eram încă foarte îndrăgostită.

încercam să nu-mi imaginez altceva. cel mult reuşeam să tac. tot ce simţeam se transforma în noi. şi eram o singură fiinţă pulsând în carcasa de tablă.

ochiul

oamenii tropăie în mine. unii mă sondează ca pe-o planetă ciudată. seva mea are un gust puţin mentolat. oamenii devin glandulari. în mintea mea oamenii devin orice vreau şi asta mă bucură.


orbitele sunt goale. un salon pentru toţi ar ajunge. eu în dreapta unei femei cât o cămilă încerc să-mi imaginez ochii celorlalţi orbi. mi se face sete. ea îmi dă să beau. mai târziu aud că plânge şi o simt că se micşorează vizibil. lacrimile o pustiesc. devenim toţi un deşert până seara.

mi se încleştează mâna pe braţul unui bărbat care tremură. mă prefac că nu observ. ar trebui să întreb ce şi cum. râd puţin. vorbesc despre vreme. e cald. e caniculă. e torid. el tremură şi mi-e teamă de ceea ce ar putea să-mi spună.

tu eşti aici. respiri când eu nu mai pot. îmi spui ce se vede. femeia cămilă a dispărut până la urmă. salonul se întinde acum ca un deşert nesfârşit. eu sunt singura care ştiu. suntem bolnavi de unii şi de alţii. eu sunt singura care pot să fug dacă vreau. pe mine mă aştepţi tu oriunde. doar eu pot să fug în ochiul tău verde. oricând.

21 de grame

fiecare pas are călcătura pe inimă. mi-e dor de a. de zilele şi nopţile lui. sunt sigură că a. este un fluture când eu sunt frunză. mi- l imaginez mereu pe o stradă foarte aglomerată din bucureşti încercând să devină transparent şi aproape reuşind.

dacă spun un lucru el se transformă imediat în două. în noi doi. nu mai văd diferenţa între spuse şi nespuse.

când a. se trezeşte e cu adevărat zi. am învăţat să fac oamenilor loc în sufletul meu. le dau colţuri. am învăţat să privesc în colţuri şi să fiu fericită cu asta. nu-ţi trebuie multă imaginaţie aşa cum s-ar crede. e destul să ştii să invoci liniştea.

pot inventa ceea ce nu există. ceea ce există mă limitează cu apelative ciudate. uneori lucrurile care există mă strigă" doctore". eu trebuie să le fac bine. eu nu ştiu încă ce este binele dar trebuie să-l inventez până mâine.

am crescut pe strada castanilor. este esenţial să ştii asta despre mine. nu pot să privesc filmul acesta în care toate lucrurile se întâmplă exact aşa. îmi aminteşte de tanti veta şi de fiica ei ucisă de o maşină. de creierul ei împrăştiat în şosea.

nu vorbesc de durere. tu m-ai învăţat că e inutil să vorbeşti despre ceea ce oricum simţi nesfârşit. te laşi în fiecare zi pe toboganul ei. te duce în beznă. noroc cu salcâmul acesta de azi. m-am trezit respirând. adulmecând urma lui ca pe o mare bucurie. tu erai şi în această splendoare. tu eşti în toate dar mai cu seamă în asta.