.

te aştepţi să se facă linişte. există ceva ponosit în ceea ce spui. ascult cu oarecare nerăbdare. vreau să plec. strada e plină de vânzători ambulanţi şi de tarabe. încerc toate brăţările. cândva am avut o verighetă de cameleon. dar e poveste lungă. şi tu vorbeşti despre alte lucruri tot mai vechi.

...

timpul creşte direct din mine ca o iarbă. ştiam asta şi ieri. şi alaltăieri.

tu ce ai face dacă ai fi un pian

stau aici în mijlocul bucuriei.
ea nu mă atinge deloc.

am desfiinţat toate locurile în care aş fi putut să mă ascund.

dar cred că am în mine un pian. câteodată el cântă prea tare.
prea se aude în afară când oamenii dorm.
şi atunci mi-e puţin teamă.

te întreb tu ce ai face dacă ai fi un pian în cineva ca mine.

dacă ai scrie acum un poem aş înnebuni

mi-am dat seama că el e aici. oricât de departe aş fugi oricât de adânc m-aş ascunde el tot ar fi
aici
el ar respira cu plămânii mei abia apoi cu ai lui
ar trăi cu inima mea apoi cu inima lui

de fapt ar fi mereu
oricât aş vrea sau nu

m-am obişnuit să mor ca să-l alung. în ultima clipă chiar el mă salvează.
chiar el pentru că este. pentru că visez cu tot xanaxu cu toată durerea cu toată moartea
visez nepermis de mult
nepermis.

într-o zi l-am smuls pur şi simplu
nu a curs nicun sânge. nu nimic.
am aşteptat. am aşteptat.

apoi i-am spus
dacă ai scrie chiar acum un poem
aş înnebuni. de tot.

şi atunci el a scris un poem.

cum să fecundezi clipa

"Totul se dă şi se ia în acelaşi timp"

liniştea a pătruns în creierul meu
ca un glonte.
a explodat acolo şi nimeni nimic.

în acelaşi timp cineva recita
un singur vers
dintr-un singur poem

în spatele lui soarele schimba o piele cu alta.
aproape că mă rătăcisem în orbirea lui fierbinte.

şi totul se întâmpla în clipa aceea
care nu însemna dragoste
într-o linişte de sinucigaş.

tăceam. dacă aş fi spus orice
aş fi avut glasul prea plin
alungit ca o picătură de ploaie.

alba-neagra

saloanele sunt fierbinţi. mă lipesc de perete. şi el e prea cald. aproape ca un om.

pe coridoare e umbră. pacienţii s-au întins pe fâşia neagră din material antiderapant. au urmat şarpele.

unii joacă alba-neagra pe un scaun rulant dezafectat. mizez pe negru. suflet libertate dragoste. tot. pierd. mă întind pe jos pereţii vin peste mine. prea calzi. fierbinţi. ca nişte oameni.

nu pot să trăiesc ştiind toate astea

nu pot să trăiesc cu tot ce ştiu acum.

de exemplu nu pot să trăiesc cu aceste litere care încep să latre să urle să fugă.
nu pot să trăiesc cu aceste cuvinte. cu verdele lor. cu albastrul lor cu violetul lor.

nu pot să merg pe stradă şi să zâmbesc în timp ce ştiu toate astea.

la prima vedere lucrurile par normale. unu care se crede poet scrie despre câini. altu se întrece cu vorba. dar eu

eu nu pot să trăiesc în mine cu acest lup care mă muşcă de inimă.

tot ce ştiu acum mă ucide. adevărul e o sabie.

azi m-a ucis un cireş

toţi străinii s-au adunat în mine ca într-o gară. toţi călătorii au buze cireşe. îmi vine să-i muşc. toţi se îmbracă în primăvară apoi în vară în toamnă în iarnă. îmi fură anotimpurile. eu rămân goală.

azi
mi-am sărbătorit goliciunea. am sărbătorit coacerea. buzele sângerii ale trecătorilor.


nu pot să las în urmă cântecul. iarba. cireşul. nu pot să plec fără să iau cu mine frumuseţea aceasta.


am inventat un înger şi l-am aşezat cu spatele la perete. apoi am scris despre asta şi îngerul a încetat. peretele a rămas tot acolo în mine strălucind.

azi
m-a ucis un cireş.

nume de învingător. fluture

sângele meu învinge.
mi-au reconstruit pereţii. sunt mai aproape. mai orbi.

lucrurile mici mi se streecoară sub unghii.
oameni sub unghii. tu.

mi-au luat şireturile şalul cablul de la telefon.
mi-au luat numele şi mi l-au înfipt în piept cu un ac de siguranţă. era numele meu de fluture pe care îl rosteam foarte rar
de obicei când nu mai era nimic de spus .

totuşi sângele meu e mai tare ca orice otravă. îl beau direct din mine. aşa cum te iubeam direct din mine. e o isterie aici
ascunsă bine printre artere şi vene. o isterie a pulsului.
am început zvâcnesc cu tot cu spitalul
cu salonul de orbi cu salonul de surzi cu salonul de absenţi.

mă otrăvesc cu mine.

în rest lucruri fără explicaţie. multe sunt de neînţeles. de exemplu pe noptieră un pahar de unică folosinţă. alb. pereţii aproape. sărutându-se peste mine. oameni mici sub unghii scurte. mizerie.

între mine şi oameni, neoane luuuungi pe coridoare oarbe. între mine şi oameni nopţi zile nopţi.

învingător sângele meu. verde.


sub numele meu de fluture.

nu inventez nimic

încerc să-ţi spun totul în cuvinte puţine. fantastic ce ne mai grăbim să fim singuri. totul se pierde. nimic nu se transformă.

după ce ai înţeles
adevărul
nu face nici cât o ceapă degerată.

nu inventez nimic. totul e scris acolo în cartea aceea. ea m-ar putea salva.

mi-e dor de tata. piatra nu se mai vede din iarbă. am aşteptat toată iarna să crească iarba din tata. să îl simt vegetal. rămân toată ziua cu obrazul lipit de piatră.

în cele din urmă vine un cal şi ne paşte. pe tata pe mine pe tine. în carte scrie cum s-a întâmplat. dar eu nu voi afla niciodată. şi nu mai pot să inventez un alt sfârşit. nu mai am timp.

am crescut. tata a murit într-un spital oarecare. nu l-am putut salva. dar mi-a făcut un semn cu inima. eu am înţeles că va creşte din iarbă şi din cai şi din păsări. copilul meu va păşi cu tălpile goale şi va râde cu poftă. apoi va culege bujori şi-i va aşeza lângă cruce. va zâmbi şi va aştepta apusul cu obrazul lipit de piatră.

am înţeles că aşa se termină. cu noi făcând semne cu inima.

rău

acum mi-e rău. trebuie să-mi fie rău. mai rău decât moartea. şi să nu-mi fie teamă. voi muri de o mie de ori. rănile se vor deschide din toate părţile. treebuie să îndur. acum e timpul să înghit tot răul.

insula

am scris deja cea mai frumoasă poezie. trupul meu aşteaptă în trupul tău. nu mai e nimic de spus despre asta.

uneori mă trezesc pe o insulă mică. cerul e albastru oceanul albastru. ca în laguna albastră. ştii filmul. e vechi. actorii sunt deja bătrâni. costumiera e plină de artită. decorurile. uneori insula se face cât o talpă de om. stau într-un picior. nesfârşitul e apă. plus cer. tehnicolor.

nu mă gândesc la nimic. nu mă gândesc la nimic. la nimic.

am scris deja cea mai frumoasă poezie. ce ar mai fi de spus. insula mea e cât o unghie cât un bob de mazăre cât un bob de piper.

adevărul meu

azi n-am vrut să te supăr spunându-ţi adevărul. sunt moartă. şi clipa asta e moartă. şi marea e moartă.

câteva celule îşi continuă viaţa. câteva organe funcţionează anapoda neştiind că e gata. ca bătrânii izolaţi ce nu află când e gata războiul.

ţi-am tot spus că te-ai trezit în mijlocul unui război. că trupul tău se luptă cu tine. că eşti în plină luptă pe viaţă şi pe moarte. ţi-am spus asta fără niciun drept. eu sunt moartă. eu nu pot să-ţi spun să trăieşti. nu ţie. mai ales nu ţie.

nu puteam să-ţi spun adevărul. adevărul meu e altul. e cel care m-a ucis în fiecare zi. adevărul meu e o sabie.

EPITAF

Eu nu am existat cu adevărat
niciodată,
decât ca un junghi
în coasta unui Adam izgonit.
M-am născut căutându-te
şi mor vinovată
că te-am găsit.

..........................................................................

nu mai exist . şi dacă exist nu mai ştiu cine sunt. astea sunt gânduri iraţionale. dar ce este raţional? singurătatea mea. absenţa ta. lucruri.

singurătatea e atât de apăsătoare şi crudă. nu ştiu dacă mai pot îndura. nu ştiu cum se face. cum să trăiesc aşa.

maia. maia. maia. maia. maia. maia. maia. maia. maia. maia. maia. maia. maia. maia.maia. maia. maia. maia. maia. maia. maia. maia.

wc

iubitului meu i s-a terminat dragostea. ca apa la robinet. eu stau în faţa lui cu sufletul meu săpunit şi aştept. nimic. el zâmbeşte oarecum jenat şi-mi spune că nu mai e. parcă ar fi una din vânzătoarele alea de la alimentara. nu mai avem. şi eu nu am ce să fac. de unde nu e...

sufletul meu ustură, doare se cojeşte de piei ca peştele pe uscat. visează mări şi oceane. dragoste. stat în pat şi povestit nopţi întregi. jocuri. întâmplări adevărate. parcă din filme. din alte vieţi. iubitul meu e personajul principal. se rupe pelicula. amintirile se topesc încet. rămân eu.

eu sunt aici.
eu sunt aici.
eu sunt
eu

nu ştiu care aici care sunt care eu

dar cred că în afară de mine există oceane mări oameni frumoşi ca nişte fluturi.

dragostea iubitului meu s-a terminat. ca hârtia igienică la weceu

eu în căutarea mea

cred că abia acum am ajuns să fac un lucru util. toată viaţa mea am aşteptat sau am alergt după himere. abia acum fac singurul lucru bun: mă caut pe mine.

nu mi-e teamă. dacă am rezistat în acest război cu umbrele, dacă am păşit atâta timp pe nisipuri kşcătoare, dacă am răzbit prin ceaţa depersonalizării, numai şi numai în numele unei iubiri despre care nu ştiam că e moartă...voi reuşi să-mi regăsesc identitatea.

ştiu despre mine că pot iubi imens. nu ştiu dacă e o calitate. cred că e mai degarbă un defect.

mai ştiu că am de dăruit foarte multă bucurie. şi asta e bine.

mai ştiu că importantă şi frumoasă e călătoria, nu destinaţia. de fapt şi una şi alta sunt fericirea copilului meu care este în sine un miracol.

mai ştiu că există oameni!!!

oamenii sunt frumoşi liberi ca fluturii. ca florile. eu nu voi rupe tulpini sau aripi. dar nici nu mă voi lăsa ruptă încă o dată...

oamenii sunt frumoşi. nu-i voi abandona. mă voi bucura cu ei.

nu mi-e teamă. aici sunt eu cu toţi oamenii şi cu toată frumuseţea din lume. eu şi cpilul meu.

cine

cine ar putea să-mi deschidă pieptul să pătrundă în mine ca într-o scorbură.

cine ar avea încă ceva de spus dar nu ar mai spune nimic

cine m-ar lăsa să adorm în el ştiind că n-o să mă mai trezesc.

cine ar pleca mai mult în cine ar rămâne mai mult

.

azi e o zi ca un nod.

câine

aveam urgentă nevoie de un nume din care să mor. mă îngrijora că nu se poate spune nimic despre mine. nu aveam nici măcar un nume. nu aveam chip. nu aveam nimic care să poată fi pus acolo pe piatră. asta mă îngrijora. că tăcerea nu e vizibilă pe o piatră. că nimeni nu va şti că am fost doar o iubire fără margini. nimeni nu va şti că acolo nu e decât un câine lovit de întuneric.

cum ajung seara pe acoperiş

între timp voi colecţiona umbre. tu nu vei întârzia prea mult. vei întreba vecinul de salon unde sunt. el îţi va face un semn cu mâna stângă. din asta va trebui să înţelegi că lumina are foarte multe forme. ca de obicei tu vei înţelege numai portocaliul.

(îţi voi povesti altădată cum ajung seara pe acoperiş. cum la apus zborul pare firesc. şi eu. cum par eu o continuare sângerie a cerului.)

nu spun mai mult. e încă devreme. doctorii se agită toată ziua ca nişte fluturi prinşi în borcan. spitalul e plin de praful scuturat de pe aripi. în urma lor lumina se roteşte pe coridoare şi piere. apoi doctorii pleacă acasă. rămân umbrele închise în saloane. umbre chircite înfrânte de unicul tub cu neon care bâzâie toată noaptea.

(pot totuşi să-ţi spun că nu mă tem. paharele strălucesc în secret pe noptiera de fier. de undeva aerul miroase a tine. a tine când vii ca să nu mai pleci niciodată. când vii să rămâi cu mine pe acoperiş.)

5 l

sângele meu se varsă în tine. ca într-o găleată încap 5 litri. încape toată viaţa mea. ia-o. tu poţi să trăieşti mai departe cu ea. să-mi trăieşti şi mie câteva clipe. de exemplu marea neagră, parisul, toamna. sau numai una dintre ele. care vrei tu.

aici nu-mi trebuie sângele. trăiesc cu tot felu de substanţe perfuzabile. uneori aş avea nevoie de muzică. de muzica noastră. de muzica ta. eu nemaifiind nu pot să-mi asum nicio muzică. poate doar un ritm obsesiv. doar această monotonie aproape chimică a supravieţuirii.

aici nu sunt toamne. nici zile. clipele sunt organice. uneori se măsoară în doze mai mari.

fiecare început e un doliu. fiecare început înseamnă că esenţa ta a murit.

zevi de ani dragoste. non stop.

nu, nu sunt pregătită să mor, doctore. mai am zeci de ani de copilărie, zeci de ani de dragoste. uite, mă joc. sunt doar un copil. sunt foarte îndrăgostită. am de cules flori pentru el. să le aduc acasă. mai am de scris poeme de dragoste. mai am de iubit şi de visat. mai am un timp de rezervă. un timp despre care încă nu ştie nimeni. zeci de ani de dragoste. non stop.

vizitatori. vaze

vizitatorii sunt aduşi de narcise. oglinzile sunt pline de oameni de vaze simple de sticlă pline de flori.

respir greu. florile proaspete îmi dau senzaţia asta de sufocare. e o frumuseţe prea directă pentru mine acum. nu înţeleg această frumuseţe care-mi taie respiraţia. nu înţeleg petala pistilul stamina nu înţeleg albul nu înţeleg galbenul. mă refugiez în tulpinile verzi fragile. nu înţeleg decât tulpinile.

vizitatorii toarnă apă în vaze. în curând vor pleca împăcaţi cu ideea că am rămas în viaţă. că narcisele au rămas în viaţă. doar noi vom privi ofilirea şi moartea. noi vom dormi cu narcisele moarte la căpătâi peste două trei zile noi vom dormi şi în visele noastre vizitatorii se vor ofili în vaze simple. de sticlă.

...

nu exist. pe cine naiba cred că păcălesc? nu exist şi gata.

frunză copac iarbă pasăre

aştept. din când în când
privesc în urmă.
ore întâmplătoare şi grele trec
strivindu-mi memoria.

timpul e o sabie.

nu pot să mă ascund. nu pot.
toţi ceilalţi trec prin asta.
îi văd încetinind metabolisme
frământând gânduri de evadare
invocând frunza copacul iarba pasărea
invocând viaţa
până la dispariţie.

astenie

din toate părţile flori fluturi. e cald. înmuguresc ca o proastă. mă simt ridicolă zâmbind tot timpul. ce vă doare. îmi vine să râd. plânsul meu seamănă cu un câine ce se împerechează la colţul blocului.

fluturi flori. oamenii se iau după chestiile astea.

îmi verific tăcerea. astenie totală. din ea se strecoară un zâmbet. din ea vin primăveri. nu mă mai pot baza pe nimic. lucrurile se trezesc îmbrăţişate în lucruri. oamenii se trezesc îmbrăţişaţi în oameni. câinii în câini.

în zori pândesc ceaţa.

ceaţa

ceaţa mă făcea să par gravidă cu umbra. trupul ţi se încolăcea ca de obicei în jurul miezului meu cald. ceaţa părea că face toate acestea.nu noi.

noi ne iubeam undeva în prea adânc.

e

omul acesta e la fel de leneş ca mine. îl simt fratele meu.

simplul

mi-e dor de o simplitate pură. te sperii când esenţa de tine. când îţi simt miezul. când cresc din tine. când te las ca pe o sămânţă în pământul depărtării. te sperii când te iubesc întreg. pentru că atunci te vezi atunci ştii că eşti toate fiinţele şi toate lucrurile. eu am răbdare să vorbesc cu păsările. eu pot să rămân un pas în urmă să contemplu fiinţa ta pasăre fiinţa ta aer fiinţa pământ. nu mi-e teamă de întuneric. mă caţăr în vârful întunericului şi tac. liniştea luminează din interior. o să vezi. dacă te-ai opri o clipă ai vedea toate aceste lucruri.

2

nu avem mingi. ne jucăm cu sufletele. ne luăm avânt şi sărim. nimic nu ne aduce înapoi. plutim. cerul e prea aproape. ne înghite ca un leu albastru. ca un leu foarte senin şi albastru. nu ne e frică deloc. în burta cerului respirăm mai bine. simt că te respir acum. mirosul tău îmi umple fiinţa sunt mai aproape de ceva esenţial. sunt pe cale să aflu. sunt în burta imensă care ne-a născut gemeni. te simt crescând lângă mine. din mine. cu mine. nu avem mingi. ne jucăm cu sufletele noastre. le umplem cu nisip apoi construim castele. marea se mută în noi. mai ales în tine. te prefaci că nu ţi-e dor că nu simţi că nu doare. tu nu plângi niciodată. te joci de-a neplânsul. eu nu ştiu cum. mă necăjesc puţin. îmi curg multe lacrimi. tu înoţi şi marea se naşte din tine. lacrimile mele se nasc din tine. nu avem mingi. ne jucăm cu sufletele. dăm cu zarul. iese un număr imposibil. iese o lebădă. zâmbeşti. e ok. ne jucăm. nu avem mingi.

pietre

am obsevat că oamenii au început să creadă în pietre.

am observat fără să vreau.

nu arunca în mine.

nu te arunca în mine.

pietrele nu sunt lucruri.

pietrele în care te văd acum au fost oameni
oamenii au fost păsări

noi suntem trişti
uneori.
tot mai rar
pentru că nu mai suntem foarte tineri. nu mai avem timp de tristeţe. poate doar de câte o melancolie acolo. o tristeţe adevărată ne ia prea mult. ne fură clipe ore ani vieţi.

nu ne-au rămas atâtea vieţi. de fapt aveam doar una pentru amândoi. ni s-a hărăzit s-o trăim cumva
pe din două.
dar viaţa noastră a fost şi ea cândva piatră.
a trebuit să credem şi noi
în ceva
în dumnezeu
în pietre.
eu în tine
eu în tine
eu în tine

atât.

2

ca două pietre. sau tu erai o lebădă. tu erai un cal. ca două frunze. ca două pietre.

ştiai?

Elogiul animalelor


"Ştiai că există animale blînde şi credincioase
care atunci cînd îşi pierd perechea
adulmecă vîntul cu nările disperate
atacă urlă se gîndesc
şi nu mănîncă şi umblă şi înnebunesc?"

Felix Grande

poem de dragoste

ne aşezam pe trepte. noaptea urca în locul nostru. pentru că noi rămâneam încă puţin. mângâiam câinii de aer care ne lingeau tăcerea. ne părea linişte. ne încredinţam taine. câteva priviri. nimeni nu bănuia că aşa arată un adevărat poem de dragoste.

i.

camera îşi strângea pereţii. toate lucrurile se adunau spre sinele lor. doar eu îmi împrăştiam dragostea o dădeam oricui o voia. o dădeam câinilor lupilor lighioanelor flămânde. doar eu uitam să mănânc să dorm să mă strâng în spaţiul meu. eu.

venea iarna îmi era frig. veneau singurătăţile cu umbre cumplite. îmi luau câteva amintiri le montau în scenă. iarăşi iarăşi. până nu mai ştiam cine sunt.

din când în când se terminau toţi oamenii. singurătăţile râdeau cu poftă. aproape că mă molipseam. râdeam şi eu. tare că oricum nu era nimeni. râdeam imens râdeam din tot sufletul. până-mi recunoşteam vocea. până mă recunoşteam.

...

vreau să mă înconjur de frumuseţe. m-am săturat de tristeţe şi mutilare. m-am săturat de încrâncenare de răutate de urâţenie. vreau să văd toată frumuseţea acestei lumi. vreau să-mi văd propria-mi frumuseţe...

4, 5, 6

se întâmplă să negăm pe neaşteptate.
poate asta ar fi o explicaţie pentru fugă. zic poate.
nimic sigur. nimic.

ne prinde bine aşa. înveliţi în kilometri de nepăsare.
uneori şoseaua te face să scrii câte un poem lung cu strofe înalte. albe. negre.
am ameţit numărând plopii. bornele.

ţin în palmă răceala mâinii tale.
o păstrez aşa cum e.
pot chiar să nici n-o ating.

1, 2, 3

maia a făcut un castel de nisip. eu l-am ţinut minte.
locuiesc în el când lumea se surpă.

nu ştii niciodată ce găseşti în locul tău dimineaţa
mă sperie gândul că nu voi găsi nimic
oamenii care-mi poartă chipul vor fugi în oglindă
şi-mi vor lăsa mie totul aici. toate vorbele totul.

aleg fără să pot să privesc
vreodată în ochi lighioana
mă ghemuiesc în ea
o posed.

mic mic

m-am făcut atât de mică. oricine mă poate înghiţi în loc de algocalmin. lumea atârnă lălâie. mi-a rămas mare.

mai bine să dorm. în somn eşti cât şi cum vrei. dar iubitul meu nu mi-a lăsat visele. a spus că n-are rost. că el îmi vrea binele. în vise te poţi tăia poţi să rămâi mutilat pe viaţă doamne fereşte. iubitul meu are grijă. mai bine dorm.

din obişnuinţă visez. dar foarte puţin. visez un orizont gri din tablă zincată. mi-e groază să-l ating.

de strigat strig în şoaptă ca să nu am ecou. strigătul meu e mai mic decât mine. strigătul meu este cam cât un fior.

primul gând

primul gând a fost că m-am născut liberă. îmi amintesc perfect cerul. aerul. îmi amintesc multe lucruri care au legătură cu mine. îmbrăţişarea ta de exemplu. somnul nostru. îmi amintesc fuga mea în tine. aerul.

primul gând a fost să mă ridic şi să plec. patul îmi reţine oasele. îmi reţine carnea. am însângerat scheletul lui de fier.

uit prea uşor că sunt aici. primul gând în fiecare dimineaţă e că sunt în tine. liberă împrăştiind norii ca pe gâşte. mă gândesc să mă fac iarbă. uit de tot că sunt aici.

r.

nu am nicio şansă. nu ştiu cum să trăiesc într-o lume fără dragoste. nu ştiu cum e să trăiesc fără tine. nu ştiu cum.

.

totul e gresit.

nu

până la urmă e destul de bine aici. până la urmă e singurul loc respirabil. afară nu e nimic. m-au minţit un timp. nu mi-au spus că nu mai eşti. m-au lăsat să aştept. până la urmă am aflat adevărul. afară e mai pustiu decât în mine. aici sunt eu. afară nu e nimeni. afară nu e nimic.

:)

ne-am săturat de poemele astea nesfârşite despre viaţă şi moarte despre iubire şi ură despre suferinţă şi rană despre tot felu de chestii care se întâmplă zilnic. oamenii îşi terfelesc destinul cu o mare nepăsare. nu-şi păstrează clipa de linişte. nu ţin în ei fericirea. deloc. oamenii au tendinţa să plângă apoi să râdă de propriul lor plâns. apoi să scrie un poem din care toţi înţelegem că aşa e viaţa.

m-am săturat de toate astea. vreau doar un zâmbet. sau o zambilă. atât.

ochiul orb nu vede negrul. nu vede nimic

era un orb. îmi înfuleca vederea. îi lăsam unele semne în mine. desigur era inutil. eram inutili.

păşeam sub ploile strâmbe ale celorlalţi. treceam printre oglinzi. prin oameni. treceam. nu ne atingeam de nimic.

eu îmi măsuram paşii. îi lăsam puţin în urmă. doar foarte puţin. cât să pară un dans. cât să nu mă pierd în orbirea lui.

în vitrine cineva aşezase toamna şi n-o mai lua.

era un orb. cu timpul înţelegeam şi eu că ochiul orb nu vede negrul. nu vede nimic.

într-o zi care nu ştiam că e ultima i-am dăruit ceva important. nu am văzut dacă a mai contat sau nu.

psi

trăiesc cu o scorbură în mine. acolo se ascunde devoratorul. toată noaptea foşneşte. se aude până târziu cum înghite liniştea întunericul teama.

la fix ridic privirea din pernă. la fix umbra copacului din faţa ferestrei se schimbă. pot să spun că ne-am împrietenit. eu cu umbra cu devoratorul cu scorbura. până la urmă suntem în aceeaşi noapte cu toţii încercăm să dormim.

invenţii

toate sunt inventate de mine. îmi inventez liniştea. adaug cercuri cercuri pe trunchiul nostru. câţi ani linişte câţi ani teamă. am ajuns să-mi inventez până şi teama. nu ţi-am spus toate aceste lucruri. sunt doar lucruri.ceva nou ceva vechi. tot felu de superstiţii. mă iubeşte nu mă iubeşte mă iubeşte nu.

toate se leagă. tot ce ai rostit doar pe jumătate ce ai simţit pe jumătate îşi găseşte miraculos întregirea. tu jumătate eu. nu mă vezi. orbirea e doar o parte a invenţiei mele. văzul e cealaltă. sunt dincolo. te prelungesc în toate. în linişte în teamă în dragoste. nu. în dragoste suntem deodată. numai acolo şi numai pentru o singură clipă. doar ea e născută vie. reală. neinventată de noi.

uneori schimbăm locurile. ai poftă să alergi ai poftă să dansezi să faci dragoste cu dansatoarea. uneori schimbăm locurile şi fugim fiecare în celălalt. sub acelaşi nume.

îţi ascund câteva lucruri

zidurile sunt ok. au câteva ferestre câteva deschise spre stradă. văd oameni. în lumina lor se împleticeşte graba lor. văd urme vineţii pe coapse pe gât văd urme de oameni în urme de lumină. să ştii că sunt bine. zidurile au câteva ferestre.

îţi ascund câteva lucruri. n-aş vrea să te sperii. îţi ascund setea mea îngrozitoare. visele mele sunt deşerturi. sunt naufragii pe mări strălucitoare. eşti tu înotând nesfârşit nemuritor tu înghiţind lumea sărată din mintea mea tu înghiţindu-mă ca pe o corabie albă.

în rest sunt bine. dorm. setea e rugoasă în somn. uit foarte puţin. dar e bună şi clipa aceea în care tot ce este în mine se opreşte. există o clipă de linişte. o ştii şi tu m-ai vorbit despre ea.

clipa

în urma noastră amuţesc câinii. aerul se umple de linişte.

ne este bine acum.

tu nu eşti orb. tu nu eşti orb.

ne pare rău pentru că nu se aude mai tare. pentru că nu ştie nimeni altcineva cum e.

atingem perfecţiunea. atingem în mod absolut. febra noastră ne ucide. se pare că nu avem încotro. ne pare rău că nimeni nu va şti niciodată.

nu ştii unde să mă cauţi

nu ştii unde să mă cauţi. gările sunt infernale spitalele sunt pline cu oameni ca noi străzile urlă de sirenele ambulanţelor. în alerta generală mă cauţi fără să vrei. din obişnuinţă din reflex. mă cauţi în locuri nepotrivite. oraşul geme. oraşul nu te mai recunoaşte. fără mine eşti gol. fără mine nu eşti deloc.

nu ştii unde să mă cauţi. şi nici nu pot să-ţi spun.

poem pentru luni dimineaţa

aş purta un revolver în buzunar. 6 gloanţe. toate pentru mine. aş muri de mai multe ori. de fiecare dată împuşcată în tâmplă. ar mirosi fad a sânge a luni dimineaţa când oamenii mai comandă o cafea la barul instituţiei. mi-aş aminti că asta e tot. că nu mai pot să iubesc. marea mea dragoste singura mea dragoste mi-a dăruit un revolver. îl port în buzunar. luni. e o zi bună. o zi oricum cu un glonte pe ţeavă.

sfârşitul lumii

probabil că n-o să petrecem sfârşitul lumii iubindu-ne. mai e puţin. îţi scriu cu oarecare bucurie. sfârşitul mă bucură. înseamnă că n-a fost chiar atât de bine totuşi nu am fost chiar atât de fericiţi. sau am fost perfect de fericiţi o singură clipă încât ne putem lipsi de orice ar mai putea să urmeze.

ţi-am spus că gyuri mă întreabă cât mai avem. îi spun câte o oră inventată. face ochii mari şi apoi se aşează pe marginea patului. aşteaptă cuminte. eu îi dau un nou termen şi tot aşa. ţi-am spus că gyuri ştie mai bine. ştie aproape tot.

mă prefac că e o zi obişnuită. îmi sorb ceaiul. câinele galben îmi linge genunchiul drept. număr ciorile aşezate pe acoperiş. număr încet ca şi când ar trebui să ţin minte.

tu nu vii nici azi. probabil nu vei petrece sfârşitul lumii cu mine.

e cu adevărat o zi obişnuită.

fii atent

şi dacă nu eşti atent devii sângeriu. nu e ok să întârzii prea mult în afară.
răzbaţi prin lumină închizi ochii ceea ce e foarte periculos. eu de exemplu am închis ochii cîţiva ani foarte foarte lungi. mă loveam de colţuri treceau peste mine mă rupeam mă sfâşiam şi nimic. e inutil să nu priveşti. adevărul e că ţi se lasă persectuiva sângerie a lucrurilor. te poţi răni oricând. şi nimeni nu se împotriveşte.

îţi vei simţi muşchiul încordat artera pulsând vei fi gata să izbucneşti să strigi să vorbeşti să smulgi să răsari. te vei simţi adevăratul soare al nu ştiu cui. te vei lăsa în voia luminii din tine. ei sărbători trup în trup.

nu e necesară moartea. ea ţi se pre acum o simplă odihnă. vorbeşti de ea ca despre o pauză deşi nu e cazul să vorbim despre cev atât de prezent în noi.

e duminică. viaţa e o mare capcană. ai grijă. fii foarte atent.

altceva

cum să fie?...ca o naştere. am deschis ochii. nu văd nimic. lumina e prea puternică. viaţa e prea aproape. trag aer în piept. aerul e aspru . o bucurie ciudată îmi invadează fiinţa. nu ştiu cine sunt, dar voi afla. tot ce ştiu că e că am ieşit din uterul mult prea greu de iubire. că începe ceva. altceva.

.................

pe locuri

fiţi gata

...............

e timpul să înceapă fiesta. e sărbătoare. ne apropiem de momentul final de punctul culminant. nu vom lăsa tăcerea să-l îngroape. nu vom lăsa vidul întunericul nimicul. vom sărbători vom aprinde un foc uriaş. vom cânta vom face tot ce nu am făcut până acum. nu vom regreta. nu. nu.

funcţionabil

de azi sunt doar un robot de bucătărie. sunt un prăjitor de pâine un storcător de portocalemereperesuflete. nu mai uit nimic. ţin minte. ordinea mea devine interioară. nu plâng. nu suspin. nu mă expun inutil. viaţa se strecoară în cablu se prelungeşte cu un prelungitor simplu. obişnuit. ceilalţi îşi iau cât au nevoie. cât să nu le fie prea frig să nu le fie prea nicicum.

e cea mai tristă zi. dar funcţionez ca imbecila. funcţionez.

psi

dorm. spitalul e moale. absoarbe zgomotul. spitalul e un şoşon uriaş. un burete plin cu secretele noastre scurse în somn.

doctorii nu mai pot să mă trezească. nu s-ar fi gândit că asta va fi o problemă.

în sfârşit, câteva urme

urme de tine. urme de noi. se adâncesc
şi noaptea nu mai vine.
fiecare zi rămâne albă
orbitoare
să ne isterizeze retina.
să ne ardă celulele cu conuri
şi cu bastonaşe.
ce tâmpenie să ştiu chestia asta
că-mi ard membranele nucleii organitele arnul adnul
că biologic vorbind sunt un lanţ.

nu-mi fac niciun alt plan.

tu.

nu aştept.

nu plec.

mâine nu există.

nici azi nu există.

deci ne-am blocat între etaje.
putem să ne-o tragem în lift. în sfârşit.

...

învăţ să nu exist. e o lecţie importantă. niciodată nu am ştiut cum se face...

...

ne apucau zorile
împletiţi
tu nu puteai să-mi dai drumul
mă gândeam că e bine
aşa
că nici nu e nevoie să respir
în afara ta
nu e nevoie de nimic
altceva.

checked up

fiecare cu molima lui
până la urmă
ne contaminăm
numai pe dinăuntru.
eu de exemplu sângerez
ca un animal înjunghiat.

zâmbesc.
fac faţă. fac totul. să fie ok.
în final nu ne întreabă nimeni
cum
nu ne întreabă nimeni
de ce
nu ne bagă nimeni în seamă
totul e bine
lumea e la locul ei
se verifică doar asta.
totul e corect.

în mine sângele creşte
în mine se pun tot felul de întrebări.
în mine tu.
eu nu. eu nu.
nicăieri.

...

toate încercările mele sunt aici.
toate ratările mele sunt aici.

D.

nea dinu nu a murit degeaba. tot ce incerca sa-mi spuna in timpul vietii, tot ce-mi era neinteles atunci mi s-a revelat prin moartea lui. multumesc, nea dinu, mi-ai demonstrat ca aveai pefecta dreptate. m-ai redat mie insami,ceea ce nu e putin lucru...

vis din neglijenţă

nu-mi fac griji. e prima oară când inchid ochii şi simt că putem să murim. trecerea a devenit subţire ca lama . tăişul e fierbinte doar o singură cilpă. apoi rece. roşu. mult roşu. negru. mult negru.

am visat cu gyuri. era îmbrăcat în frac. avea un papion caraghios mult prea mare. fuma un trabuc şi părea fericit. nu-i greu, îmi spunea, dincolo e mult mai uşor. scapi de multe chestii. îmi vorbea clar într-o limbă pe care o înţelegeam amândoi.

au dat stingerea doar cu jumătate de gură. mi se pare că unora nu le mai pasă dacă dormim sau nu. e un fel de neglijenţă în serviciu insomnia mea. mă bazez pe ea ca să visez altceva.

noaptea aceasta începe cu o inundaţie

dispariţia mea echivalează cu toate fostele mele prezenţe.
e un preţ pe care îl plătesc în lipsă. nu se consemnează nimic.
nu prea sunt date
nu prea sunt dovezi de adus. totul se petrece rapid
ca în noaptea aceea
când a curs foarte puţin sânge
şi am devenit femeie. nu-i mare lucru.
carotida mi-au lăsat-o mereu neatinsă.
carotida mea pulsează şi acum
ca un animal încolţit de o floare de colţ.
regnurile se atacă. se mestecă între ele.

nu am timp să visez un alt deznodământ.
nu am timp să spun stop. să fac un semn cât de cât.

tăcerea începe cam repede
înainte de orice
e o tăcere grea
ca o ceaţă la periferia londrei
e o tăcere simplă
cu doar câţiva câini de mahala.

detalhes tão pequenos de nós dois. receptez starea. şi atât.

nu am nicio poveste

nu am ce să-ţi spun. nu mai am nicio poveste.

în seara asta poţi să mă ucizi.

tot ce am inventat până acum a fost o simplă amânare. mi-am strâns toate lucrurile într-o cutie de carton. nu e mult. manuscrisul unui prieten. poeme. un tricou vechi pe care l-am purtat atunci.

povestea din seara asta e spusă deja de o mie de ori. în final povestitorul moare îţi lasă ţie cutia de carton cu doar câteva lucruri. o carte şi un disc de vinil. un tricou. o poză cu un câine galben. un cuvânt notat cu creionul pe o hârtie cu pătrăţele. un cuvânt care nu e al tău ci al altcuiva.

nici prin gând nu-mi trece

mai durează puţin. sunt copleşită. oamenii se înfruptă din visele mele. le las acolo şi fug. poate că aşa fără vise devin de nerecunoscut . mă pierd mai uşor într-o mulţime. oricare. nu contează prea mult.

am numărat treptele. acoperişul spitalului e în cer. au pus gratii. au pus o spaimă ciudată să păzească ieşirea.

nu te las. locuieşti în mine de prea mult timp. cum să plecăm unul din altul. nici prin gând nu-mi trece să urc fără tine până acolo să rup gratiile fără tine să privesc fără tine să râd fără tine să zbor. nici prin gând nu-mi trece aşa ceva.

şit

îmi dau seama acum
e acelaşi lucru
pe
v
e
r
t
i
c
a
l
ă
şi pe
o r i z o n t a l ă
acelaşi rahat
cu miezul dulce
cu mine cu tine în vârf
cu noi doi
împingem viaţa moartea
ce mai
împingem vagoane
nu vorbim
nu tăcem
pe la mijloc ne-o punem
facem unu sau mai mulţi copii
care sunt ca nişte îngeri
ne plătim locuri bune în rai

la un moment dat ne anunţă că locurile
sunt ocupate
că am dat-o în bară
că nu aşa se face
că habar nu avem
cum.

.

nu mai am nici un chef sa traiesc. si nici nu am chef sa spun de ce.

sărbătoarea miezului

dansam imperceptibil. sub pielea mea era sâmbătă seara. carnea mea era în ultimul hal de exaltare era în plină sărbătoare a miezului. ca un câine maroniu care latră şi dă din coadă şi habar n-ai de ce deşi eşti stăpânul lui. nu se observa mare lucru. C tăcea necontenit. tăcerea lui e ok. mi-a spus asta de la bun început ca să ştiu.

până la urmă am lăsat loc tristeţii mele obişnuite. era marţi. lumea se culcase de vreo oră. şoseaua era un şarpe. îl pândeam din fereastră. ştiam că mereu îşi lasă pielea acolo şi pleacă.

mie îmi

mi-am scos un dinte cu limba. nu ştiu dacă eram într-un coşmar sau nu. dimineaţa perna era puţin însângerată. muşcasem. eram oarecum exaltată. gestul meu sălbatic lăsase în urmă un mort. faţa-i era ascunsă în pernă nu ştiam cine e. se zice că atunci când visezi că-ţi pică dinţii îţi moare cineva. eu îmi mor. eu mie îmi. mor.

teorii

ne ataşasem de imaginea noastră o păstram pe unde mai era loc de obicei în oglindă. tu subţiat la infinit ca o linie. eu mereu deîmpărţitul

între şi între

sfidam simetriile sfidam probabilităţile sfidam moartea şi câteva legi ale fizicii. ne prindeau zorile redefinind noţiuni. redistribuiam gesturi ignorând principiile de conservare. până într-o zi când la împărţeală ne-a dat rest. nu ştiam ce să facem cu el. am hotărât să lăsăm totul aşa închis cât mai etanş până în ziua când vom şti.

până la urmă nu contează nici asta. contează că toate trec pur şi simplu ca un guturai. o aspirină o vitamina C un fâsss
şi gata.

gata.

mâine

mâine va ninge pe alocuri va fi polei. mă voi simţi ca o linie albă continuă. îmi voi amorţi simţurile. tu vei conduce excesiv de prudent cu toate farurile aprinse. vei semnaliza întâmplările depăşirile trecerile.

stop.

galben verde alb alb alb alb alb alb alb alb alb alb alb

mâine voi fi o corabie uitată în larg. vei lipsi tu vor lipsi mateloţii vor lipsi valurile marea pescăruşii voi fi doar eu corabia în tot largul.

mâine va ninge ca într-un glob cu un om de zăpadă pe care l-am primit tare demult de la tata. îmi voi ţine făgăduiala. clătite calde şi dulceaţă de trandafiri.

lucruri bune

simt doar o imensă tristeţe. e bună şi asta. era să nu mai simt nimic. dar e mai bună tristeţea.

e mai bună amărăciunea e mai bun mersul pe jos e mai bună durerea. nu. nu mă mai doare nimic. tristeţea nu doare. e şi ăsta un lucru bun.

şi feţele ştrese de oboseală şi grabă ale trecătorilor sunt bune şi pacientul meu care plânge în salonul unu e bun mai bun decât nimic.

îmi aleg un şir de paşi. plec.

îmi aleg o tăcere. apoi un cântec. nu aş putea să fiu tristă fără un cântec. nu aş putea să plec fără el.

cireşii nu fură oameni

mult timp am crezut că mi te-a furat un cireş. dar acum nu ştiu ce să mai cred. cireşii nu fură oameni.

poate că mi-e prea somn. viaţa mi se pare grea. ca un o bilă de plumb. o rostogolesc pe iarbă şi-mi pare rău. ce mormânt frumos putea fi aici dacă n-aş fi fost eu să stric totul.

poate că mi-e prea sete. beau creierul munţilor cascade de gânduri măduva ta miezul lucrurilor. cu siguranţă mi-e prea sete încă.

sufletul stă şi el în altă parte. aici. stă cu mine şi mă face să spun chestiile astea fără noimă. e ca un animal sălbatic pe care crezi că l-ai îmblânzit. te muşcă din joacă puţin prea tare. până la sânge.

un timp am crezut că toamnele sunt invenţia ta ca să mor cât mai frumos cu putinţă. dar acum nu ştiu ce să mai cred.

i.

o fetiţă trage după ea un câine de pluş în lesă. mă gândesc că nici obiectele nu au o soartă mai bună. îmi verific gâtul. parcă simt o urmă de lanţ. în suflet simt o urmă de obiect.

asistenta şefă zâmbeşte tot timpul. uneori o caut doar ca să văd dacă mai zâmbeşte. da. şi asta mă nelinişteşte puţin. fetiţa latră subţire în locul câinelui maroniu de pluş. tot ea îl ceartă. nu pot să zâmbesc. nu pot.

pacientul din salonul unu are incisivi foarte lungi. muşcă din vorbe. le scoate întregi dar însângerate. abia acum am observat. nu e prea târziu.

sala de aşteptare e plină. îmi fac de lucru pe-acolo. mă gândesc ca s-ar putea să apari. dar unde altundeva aş putea să te aştept fără să observe nimeni.

i.

azi a fost o zi ca un tren. ma tot gandeam sa cobor la prima. dar ziua nu se oprea niciunde. parca si eu am devenit mai nehotarata spre seara. m-am gandit ca mai pot sa raman. paradoxal ramanand pot sa merg mai departe.

zile

azi nu s-a întâmplat nimic. ploaia a şters totul. şi mersul la biserică şi curtea şi cerul.

oamenii păreau mulţumiţi. îşi trăgeau sufletul. numai sufletul meu nu ia pauză. nu are nicio duminică. e ca un câine liber în cerul umed.

mă gândesc să-ţi las vorbă aici. în camera ta e frig. vorbele nu trec de uşă. nu ajung până la tine. sau ajung atât de târziu încât apuc să visez altceva.

toată ziua mi-am spus că e toamnă. greu de crezut însă. au dispărut frunzele. pădurea e plină de scheletele gri ale copacilor. pândesc ore în şir cum unele ramuri se împletesc. ţi-am mai spus că există asemenea îmbrăţişări. ţi-am spus că e pe viaţă şi pe moarte.

în rest ciori multe ciori. prea multe ciori.

rutină

simplul fapt că mă numesc ioana
că mă trezesc la 6 şi un sfert
că încep o nouă zi
că trec în goană pe lângă anunţul SICRIE NON STOP scris alb pe fond negru
simplul fapt că zâmbesc că mă păcălesc şi-i păcălesc pe toţi ceilalţi
simplu fapt că mă prefac că exist
mă face chiar să exist
şi asta mă enervează cumplit.

acest simplu fapt mă transformă în victimă
chiar dacă nu se vede chiar dacă sângele meu e încă în vene
şi nu pe faianţa din baie
sângele meu e încă la locul lui

nu-mi scapă nimic

sunt uliul obosit al rutinei. nu-mi scapă nimic.
totul se întâmplă la fel. sunt în grafic.
sunt la linia de sosire.

noaptea se schimbă tura. noaptea am voie să fiu oricine.
pot să visez că nu mă mai trezesc
şi că nimic din toate astea nu s-au întâmplat.

iarbă verde verde

să nu uit să-ţi spun că nu-i mare lucru. e doar o mare păcăleală. nu ne mai facem bine.

azi mi-am adus aminte cum creşteam noi casanoastrădelemn. tu erai un arhitect minunat. desenai umbra mea în curtea casei. desenai copilul în leagăn. copaci o fântână nişte pietre mari un balansoar pentru mama garaj maşină iarba verde verde. puteam să-mi dau seama că iarba era prea verde. chestia asta ar fi putut să-mi dea de bănuit. eram amândoi în acelaşi vis în apartamentul de bloc sub fereastra noastră vecinul bătea covorul puteam să ştiu şi să nu mă trezesc.

ne-au promis însănătoşirea grabnică chestii o altă iarbă verde. peretele mă atinge lipicios şi murdar mi-am scuipat iluziile într-un colţ mai spre nord. au adus un visător care urlă zi şi noapte nu pot să dorm. nu-mi mai recunosc somnul nici trezia. de azi mă consider o umbră şi-mi bag picioarele în realitatea visătorului legat de patul vecin. îmi bag picioarele în diagnosticul lui incurabil în nevasta lui care a plecat cu altul în treptele cele 3 puse ca naiba la intrarea în bloc ca să-şi rupă el gâtul să nu mai meargă şi să se pişe pe el. îmi bag picioarele mele de umbră în peretele ăsta lipicios. prea verde. prea perete. suspect de prea verde.

doctore, am o panteră în sânge

doctore am o panteră în sânge i-am spus să mi-o scoată că-mi sfâşie gândurile cu ghearele şi colţii că-mi răscoleşte visul cu foamea ei i-am spus. doctorul mi-a dat un algocalmin.

doctorul meu are ochi de căprioară.

îmi împart visul cu tine. muşcăm din aceeaşi parte ca fraţii. muşcăm din acelaşi somn. visez cu un fel de disperare că pot să mă trezesc de durere. şi singurătatea e împărţită în două. şi singurătatea latră vorbeşte ne înghite cu noduri.

ninge. geamul termopan plânge puţin cu lacrimi de sticlă. nimic nu trădează linştea nimic nu o aruncă în noi.

tu eşti cu siguranţă undeva acolo într-un ochi galben într-un ochi verde. tu asmuţi toată noaptea sângele meu împotriva mea ştiu. dar nu am arma de vânătoare nici pumnalul nici piatra care să te ucidă. nu am decât inima mea intoxicată de cuvinte şi de algocalmin. am doar inima mea ascunsă în privirea ta prădătoare.

nopţile mele se luptă cu zilele mele. nopţile mele sunt pantere care sângerează pe ascuns doctore.

dă-mi muzica ta

am încercat să dau puţin
mai tare. potenţiometrul s-a stricat
de mult. vocea ta era doar o şoaptă.
mult timp am ascultat-o
aşa. eram foarte atentă. nu pierdeam
decât vreun suspin un oftat ceva
ce oricum ne-ar fi complicat prea mult
comunicarea.

dă-mi repede repede muzica ta

uite

lumea s-a dat deja foarte încet
nu pricep mare lucru
lumea e parazitată de gânduri
lumea este ecranată de ziduri şi nimeni
absolut nimeni
în afară de tine
nu ar putea
să cânte între aceste limite.

o scenă imposibilă

Personaje:
Moartea-o femeie între două vârste îmbrăcată sobru, sacou negru cam bărbătesc, fustă neagră. Părul negru strâns într-un coc la spate
BM- bărbatul mort- în costum gri, cravată sobră, pantofi negri foarte bine lustruiţi
BV-bărbatul viu-gol

Decor
Un pupitru înalt
2 scaune cu faţa spre public, unul în spatele celuilalt
o cadă veche de fontă în plan mai îndepărtat

M în prim planul scenei, în picioare la pupitru cu faţa la public pregătită să ţină un discurs. Frunzăreşte filele unui document.
BM şezând foarte corect oarecum rigid pe scaunul al doilea
BV într-o cadă aşezată într-un plan mai îndepărtat. Iniţial nu se vede din cadă.

M –(îşi drege vocea)Doamnelor şi domnilor, în primul rând doresc să vă mulţumesc pentru prezenţă. În al doilea rand …

BM –(o întrerupe cu oarecare politeţe în glas)În al doilea rând sunt eu, doamnă.

M-mă rog…În al doilea rând vreau să vă comnic unele chestiuni foarte importante. Doamnelor şi domnilor vă anunţ în mod oficial că avem timp.

BM-(o întrerupe din nou cu un ton ezitant, privind în jur)Nu vă supăraţi doamnă, nu ştiţi cumva unde suntem?

M-(întorcându-se doar câteva grade spre BM)Domnule, nu ar fi trebuit să întrerupeţi acest discurs. Timpul are anumite reguli, o continuitate un ritm, ceva ce pare să depăşească propria dumneavoastră capacitate de înţelegere …

BV-(fără să iasă din cadă, cu o voce foarte vitală, puternică, ton zeflemitor)Ce importanţă are unde suntem? Uite eu sunt într-un recipient. Aici timpul este limitat domnişoară. Curge la canal dacă scot dopul. Totuşi (scoate capul din cadă, devine vizibil până la brâu)aş putea să vă pun şi eu o simplă şi inocentă întrebare din public…mă rog din cadă. Aveţi idée CINE suntem?

M-(uşor iritată)Domnilor întrebările dumneavoastră nu fac decât să strice contiuitatea acestui discurs, precum şi echilibrul perfect pe care tocmai l-am stabilit între noi . Ce mai contează cine şi unde eşti, dom'le, dacă ai timp şi dacă…

BV-Mă văd nevoit să vă întrerup din nou şi să vă anunţ că nu aveţi pic de dreptate. Timpul meu nici nu există din moment ce Eu de fapt nici nu m-am născut. Recipientul asta mă găzduieşte până devin capabil să mă adapez vieţii de apoi

M-Staţi! Care apoi?

BV-Adică, după…

M-După ce?

(Tăcere. BV se ascunde în cadă)

M-Cred că nu m-aţi înţeles… avem cu toţii acest unic timp şi nu un altul. Pe de altă parte nimic nu este lăsat la voia întâmplării, doamnelor domnilor născuţilor şi nenăscuţilor . De exemplu, eu vă pot garanta veşnicia fără să vă ofer în mod concret dovezi, fără să vă îngrop în tot felul de certitudini.

BM-Dacă e aşa înseamnă că suntem pur şi simplu morţi…nu?

M-Nu. Dar e un amănunt nesemnificativ.

BV-(ieşind pe jumătate din cadă)Dacă susţineţi că sunteţi cât de cât vie încercaţi să faceţi ceva. De exemplu, să plângeţi.

(M încearcă să plângă. Nu reuşeşte. )

M-(cu un ton indifferent)Nu pot.

BV-Vedeţi? Morţii nu plâng.

M-(iritată, schimbând vorba)Vă mai bălăciţi mult în chestia aia ? aţi scos dopul?

BV-Nu domnişoară. Nu depinde de mine. Sorocul!

BM-(privind spre BV) Săracul!
Doamnă, eu vă spun că ar trebui să facem abstracţie de dânsul(indică spre cadă). Uitaţi, e acolo plin de jeg, bălăcindu-se în câţiva litri de …chestia aia mizerabilă despre care spune că e de o importanţă vitală. ..(cu un ton confidenţial) şi ştiţi, nici nu cred că e de-al nostru…

M-De ce credeţi asta?

BM-l-am auzit plângând…

M-ahaaaa

BM-mâine poimâine va izbucni într-un hohot de rîs…şi cine ştie…

BV-(nu se arată dar cântă fredonează mormăind oda bucuriei)

BM-ce v-am spus?!

(Se văd doar mâini şi picioare în aer din cadă. Un fel de dans. Un hohot de râs. Un hohot de plâns. O tuse. Un strănut. Chiorăituri…intestine.)

BV-(iese două treimi din cadă şi se adresează gesticulând spre M)Doamnă, cred că lucrurile iau o întorsătură ciudată. Dumneavoastră nu v-aţi susţinut discursul, auditoriul habar nu are cine şi unde e, pe aici s-a dat o luptă. Au căzut oameni şi au fost împuşcaţi cai, nu-i aşa?( trece un cal). S-au spart oalele şi noi nu ne-am ascuns încă, planează la joasă înălţime un pericol…adică,cerul e albastru, miroase a liliac înflorit, s-a întărit mădularul, vacile dau lapte, albinele fac miere, ursul e păcălit de vulpe…pe când dumneavoastră doamnă sunteţi de o frumuseţe inversă, iar floarea asta nu mai are frunze…(arată undeva spre zona pelvină sugerând un falus)

(În tot acest timp M nu schiţează nici un gest. Stă în picioare încercînd să ţină un discurs.)

M-(îşi reia firul discursului oarecum mecanic)După cum vă spuneam, ar trebui să reconsiderăm termenele, să prelungim unele cuvinte; chiar şi în majoritatea gesurilor am putea să desfăşurăm o anumită lentoare …

BM-(o întrerupe)Doamnă! Cu tot respectul, s-ar putea să fie adevărat că lucrurile iau o nouă întorsătură, deşi nu prea ştiu de unde…cred totuşi că e total diferită de afirmaţiile acestui, acestui, …acestui. (arată spre cadă de unde se aude BV fredonând dând din mâini şi din picioare ca într-un dans aerian în care trupul zace în cadă doar membrele dansează).

M-Domnule. Eu am timp, dar Nu am răbdare. Ceea ce vi s-ar putea părea inexplicabil.

BV-Nu, nu, deloc! E foarte firesc . Moartea nu are niciodată răbdare. Are însă foaaarte mult timp.

M-Domnule, nu cred că e corect să pronunţaţi cuvinte noi chiar înainte de a vă fi născut. Habar nu aveţi despre ce vorbiţi. Dar mă rog, eu nu intervin acum. Deşi cred că ştiţi, decizia îmi aparţine.

BV-Decizia… ahaaa. Acum veniţi să luaţi aici o decizie atemporală. Vax!

(BM trece în primul rând, aşezâdu-se în scaunul din faţa lui)

(BV cântă un cântec de pahar, de inimă albastră…Între timp M se apropie de el şi începe să-l studieze atentă evaluându-l ca pe o mostră. BV se opreşte din cântat, îşi priveşte curios mâinile apoi concluzionează)

BV-Bărbat bine. Viu. Greutatea: aproximativ 70 kg. Înălţimea:( îşi priveşte piciorele scoţându-le din vană) cam cât o cadă plus tălpi. Caut femeie. Nu. Caut FE-ME -IA! ( se prinde cu mâinile de marginea vanei, scoate capul peste margine şi priveşte în jur căutător susţinând priviri.)

în oraşul meu e mai bine

am ieşit afară în curte. ninge prosteşte într-un noiembrie al nu ştiu cui. ascund fulgi de zăpadă în buzunarul de la molton.

doctorul meu mi-a spus că acum ar fi bine să plâng . el recomandă pentru început cel puţin o dată pe zi. eu nu prea pot dar adun lacrimi îngheţate în cer. apoi le pun să plângă în locul meu când ajung în salon.

tu ai în glas o absenţă în plus. vorbele nu acoperă tăcerea dintre noi. acea tăcere muşcată în plină durere cea despre care ştiam amândoi că ne va cuprinde minţile până la urmă.

nu ştiu ce se întâmplă de nu mai moare nimeni. tu îţi simţi ochiul mort. şi nu ştii cum să-l ascunzi.

în oraşul meu e mai bine îmi spui. încă se moare.

gemeni

stau în faţa ta cu sufletul meu alb. tu repeţi prea uşor cuvântul suflet. între timp îmi ascunzi că a venit iarna că uterul a îngheţat ca nu vom mai locui acolo ca doi embrioni îmbrăţişaţi nu vom mai păstra semnul adânc semnul identic.

spui fraze lungi. mă simt clandestină în cuvintele tale. pe unele mi le rostesc pe ascuns cu o clipă înainte. dar m-am hotărât să nu-ţi spun nimic despre asta. va fi jocul meu un mic secret buclucaş.

ştii deja că sunt născută în toate zodiile tale. şi tu îmi torni verzi şi uscate despre o lume prelungită mult în pământ . îmi liniştesc bicuspida cu un gând sub zero grade. cu gândul la primul om care trece un prag oarecare spre o lume oarecare. nu ştiu de ce nu ţine nimeni cont de stele când moare.

nimeni nu mai ţine cont de nimic.

..

să nu-ţi fie teamă. există iubire. există făt frumos din lacrimă. există undeva un cal care mănâncă jăratec şi prinde puteri nebănuite. toate poveştile aşteaptă să se împlinească.

r.e.m.

nici măcar nu-mi imaginam o stradă. visele mele
sunt numai câmpii. sunt doar eu
cu dumnezeul câmpiilor. orizontul e ca de obicei. vag. înrămat în cruci.

marmura se loveşte de lătratul unui câine alb. imens.
poarta e din fier forjat. neaşteptat de frumoasă. îmi aminteşte de patul nostru din fier. cuprind lucrătura contorsionată şi rece în palmă. adorm.

tatăl meu a murit prea devreme. vreau să ştii asta despre mine. tatăl meu prea devreme sau eu prea târziu. undeva e o discrepanţă mai evidentă acum când iubesc.

e suficient să ştii despre mine că mereu visez cu un crin. mă trezesc din coşmarul eteric împingând ca la naştere. ca la naşterea mea. ca la naşterea ta. nu mai ştiu
cine naşte pe cine. nu mai ştiu
cui îi vine rândul.

în câine se cuibăreşte lupul.
în câine te cuibăreşti tu cu ochiul tău orb cu ochiul tău viu
îmi sfâşii visul cu privirea ta nesătulă. îmi desfaci viaţa şi o întinzi cu sucitorul. acum viaţa mea e întinsă. pe ea cresc păpădii cu sporii grei ca nişte plumbi. respir cu plămânul tău stâng. cu plămânul tău de vrabie ucisă în somn.

ai putea să prinzi ultimul tramvai

ai putea să prinzi ultimul tramvai. ninge de o mie de ani. în una dintre vieţi am fost câine. am rămas cu mirosul tău de stăpân. cu mirosul tău de umbră grăbită să plece.

la ştiri se dau ştiri. unii au murit în condiţii suspecte. altora le-a ars casa.

dacă te-ai grăbi ai prinde o parte de lume. străinii ţi-ar umple inima cu vată de zahăr. ar muşca din zâmbetul tău îngheţat. cine ştie de câte ori ai învia într-o singură zi după aceea.

aş putea să-ţi dau mănuşile mele vechi. ar fi ca şi cum mi-ai ţine toată căldura palmă. ca şi cum te-ai apăra de frig cu amprentele mele.

eu n-aş dormi toată noaptea. aş sta lângă gyuri şi i-aş povesti cum arăţi cum ai rămas prea mult în locul meu cum ai învins frigul şi ţi-ai anulat fără teamă chipul din oglindă cum ai rămas prea mult dar nu de tot. gyuri ar înţelege că e adevărat ceea ce a văzut cu ochiul lui de sticlă cel pe care l-a aruncat ieri în weceul de serviciu. măcar el poate să vadă tot rahatu din lume.

...

mi-am luat paltonul şi nişte mănuşi foarte vechi maronii. m-am îndreptat spre uşă. ceilalţi îşi sorbeau cafeaua cu lapte ceaiul jucau şah dame cărţi. la ştiri se dădeau ştiri. unii muriseră în condiţii suspecte. altora le luaseră foc casa. avuseseră casă. gyuri îşi aruncase ochiul de sticlă în weceu. îl pusese să vadă tot rahatu din lume.

am ieşit pe poartă. câinele galben a lovit cu vârful cozii spre dreapta. pe jumătate doar. aleea e neagră şi ninge. nu mă opreşte nimeni să plec. afară e chiar aici. afară lumea se înfige în tine. nimeni nu-mi spune să rămân. unora le-a ars casa.

mesaj dintr-o lebădă

nu mă căuta. portarul nu te va lăsa să intri. aici lucrurile au devenit foarte reci. dorm într-o lebădă din gheaţă. toată noaptea o simt alunecând prin carotida mea zdrenţuită.

ţi-am trimis multe vorbe. aerul e mut. nimic nu-ţi va spune că ard în lebăda mea transparentă şi că-mi imaginez o zi imposibilă în care nişte noi imposibili se vor îmbrăţişa definitiv.

nu mă căuta până când nu-ţi trece până când nu-mi trece tot cântecul din glas.

am putea totuşi să orbim împreună. de unde eşti tu se vede mai bine de unde eşti tu doare mai tare. aici a rămas un singur lucru neînvins. o singură clipă despre care mai ştim.

...

uite, acum mă dezamăgeşte altcineva şi mă bucur. nu aş mai suporta să mă dezamăgeşti tu.

ştii ce?

iarăşi am avut visul acela în care vine un înger şi-mi spune ceva. la început nu înţeleg ce vrea. mi se pare important dar nu înţeleg nimic. îngerul devine iritat. aproape isteric. strigă la mine. dumnezeu nu există! şi ştii ceva? nici n-a existat! de obicei mă trezesc din coşmar. de obicei fac diferenţa. şi de data asta m-am trezit dar îngerul era încă acolo. tăcea.

faţă în faţă

ştiam că eşti tu. şi mai ştiu câteva lucruri pe care dintr-un soi de modestie le las să se întâmple. există o decenţă a anticipării.

poate dacă îţi spun repede repede toată rana ea începe să se vindece. atunci când tu suspini ea se vindecă. atunci când taci mi se face o teamă cumplită. îmi amintesc că aşa vine îngheţul. uneori foloseşti cuvântul inimă fără teamă. mă gândesc că te referi la suflet. că te referi la ceva rănit de la bun început.

niciodată nu vom putea să fim mai mult faţă în faţă. privirile noastre ne-ar putea orbi. atingerile ne-ar smulge simţurile şi ne-ar biciui cu ele întrupându-ne. niciodată eu nu voi putea să-ţi mai spun totul într-o singură clipă deşi tu ştiai. ştiai dintotdeauna.

eu de exemplu tu

nu ştiu de ce crezi tu că lucrurile sunt complicate. de fapt totul e simplu.
intestinal de simplu.
eu de exemplu tu
înfăţişarea noastră
felul în care ne păstrăm cumpătul
felul în care ne ferim privirea
vocile noastre obişnuite
cu oarecare linişte
cu oarecare cântec
cuvintele care se caută între ele
şi se găsesc până la urmă
se pipăie ca orbii
simţind mai mult şi mai ascuţit decât văzătorii

după cum bine vezi timpul face tumbe
seara mă culc în tine ca un câine
dimineaţa sunt o magnolie
îmi rod fructul până la sămânţă
încolţesc. mă nasc din oasele tale bătrâne
o iau de la început cu mersul pe jos cu uimirea
cu aşteptarea cu aşteptarea cu aşteptarea
după cum vezi e simplu. nu se întâmplă nimic
care să nu lase urme

nimic.

..

sunt închisă în trupul nostru. am refăcut drumul până la tine şi înapoi. drumul nu mai duce la mine. nimic nu se mai numără în gând. toţi paşii sunt anulaţi. o pasăre înghite cele câteva urme. ceilalţi sunt doar nişte pescăruşi mari şi blânzi. ni se aşează pe creştet. ne ciugulesc gândurile direct din pupilă. te aperi cum poţi. orbeşti. eu mai vreau să văd. îmi spui că sunt masochistă şi râzi. râd şi eu. între timp au luat marea şi au mutat-o sub noi.

...

eu ştiu cum sunt. doctorul spune să iau poza de pe noptieră. cea cu bărbatul şi femeia îmbrăţişaţi pe viaţă şi pe moarte. spunea că lucrează degeaba. nu mă poate vindeca. că mai bine ar sta acasă cu nevasta lui. a doua. mai bine ar merge la pescuit. mai bine ar face goblen. nu-l aud. doctorul meu nu a fost îmbrăţişat niciodată. doctorul meu e din carne. din sânge. sub ele doctorul meu e din piatră.

prima oară

a trebuit să mă dezic de tine. a trebuit să spun că nu ştiu cine eşti. şi parcă în clipa aceea nici nu am mai ştiut. apoi am aflat că nu ştiu cine sunt. am aflat că nu ştiu nimic.

what a wonderful world

nu e nimic de descris. ultimul lucru despre care aş vorbi ar fi acest perete. şi vaza de flori improvizată dintr-un borcan de muştar aşezat pe noptiera de fier. şi pătura în carouri maronie cu miros de dezinfectant. şi duşumeaua cu linoleum verde. crud.

nu-ţi vorbesc despre lucrurile astea. nu se schimbă nimic. totuşi duminica radioul se dă mai tare. e slujba. apoi radio nostalgic. ceai prea dulce. salam de biscuiţi. vizitatori mirosind prea tare a apă de colonie. câte o mamă care se abţine din plâns. despre asta aş putea să-ţi spun că mă irită. mă tensionează. doar o singură dată aş vrea s-o văd izbucnind. urlând ca o bocitoare. cred că asta mi-ar face bine. aş putea să ascult liniştită radio nostalgic. se dă luis armstrong. what a wondeful world.

1949-1950

nu am destulă pace ca să-ţi spun cum a fost. îmi amintesc doar:crizanteme. mii sute de mii. înfig tulpinile în morminte. pământul e umed călduţ. e bun.

sub linişte ceva urlă astfel încât eu aud foarte clar. calc pe frunze pe alte morminte. acolo e o împrejmuire veche. un copil mort la 1 an. în anul 1950. îmi simt călcâiul greu. îmi simt oasele îmbinându-mă ca pe o străină. sunt în acelaşi timp sub flori şi deasupra lor.

mai mult ca oricând eşti în creierul meu. moartea are de-a face cu noi. cu mine şi cu tine.