nu inventez nimic

încerc să-ţi spun totul în cuvinte puţine. fantastic ce ne mai grăbim să fim singuri. totul se pierde. nimic nu se transformă.

după ce ai înţeles
adevărul
nu face nici cât o ceapă degerată.

nu inventez nimic. totul e scris acolo în cartea aceea. ea m-ar putea salva.

mi-e dor de tata. piatra nu se mai vede din iarbă. am aşteptat toată iarna să crească iarba din tata. să îl simt vegetal. rămân toată ziua cu obrazul lipit de piatră.

în cele din urmă vine un cal şi ne paşte. pe tata pe mine pe tine. în carte scrie cum s-a întâmplat. dar eu nu voi afla niciodată. şi nu mai pot să inventez un alt sfârşit. nu mai am timp.

am crescut. tata a murit într-un spital oarecare. nu l-am putut salva. dar mi-a făcut un semn cu inima. eu am înţeles că va creşte din iarbă şi din cai şi din păsări. copilul meu va păşi cu tălpile goale şi va râde cu poftă. apoi va culege bujori şi-i va aşeza lângă cruce. va zâmbi şi va aştepta apusul cu obrazul lipit de piatră.

am înţeles că aşa se termină. cu noi făcând semne cu inima.