camera îşi strângea pereţii. toate lucrurile se adunau spre sinele lor. doar eu îmi împrăştiam dragostea o dădeam oricui o voia. o dădeam câinilor lupilor lighioanelor flămânde. doar eu uitam să mănânc să dorm să mă strâng în spaţiul meu. eu.
venea iarna îmi era frig. veneau singurătăţile cu umbre cumplite. îmi luau câteva amintiri le montau în scenă. iarăşi iarăşi. până nu mai ştiam cine sunt.
din când în când se terminau toţi oamenii. singurătăţile râdeau cu poftă. aproape că mă molipseam. râdeam şi eu. tare că oricum nu era nimeni. râdeam imens râdeam din tot sufletul. până-mi recunoşteam vocea. până mă recunoşteam.
No comments:
Post a Comment