cred că abia acum am ajuns să fac un lucru util. toată viaţa mea am aşteptat sau am alergt după himere. abia acum fac singurul lucru bun: mă caut pe mine.
nu mi-e teamă. dacă am rezistat în acest război cu umbrele, dacă am păşit atâta timp pe nisipuri kşcătoare, dacă am răzbit prin ceaţa depersonalizării, numai şi numai în numele unei iubiri despre care nu ştiam că e moartă...voi reuşi să-mi regăsesc identitatea.
ştiu despre mine că pot iubi imens. nu ştiu dacă e o calitate. cred că e mai degarbă un defect.
mai ştiu că am de dăruit foarte multă bucurie. şi asta e bine.
mai ştiu că importantă şi frumoasă e călătoria, nu destinaţia. de fapt şi una şi alta sunt fericirea copilului meu care este în sine un miracol.
mai ştiu că există oameni!!!
oamenii sunt frumoşi liberi ca fluturii. ca florile. eu nu voi rupe tulpini sau aripi. dar nici nu mă voi lăsa ruptă încă o dată...
oamenii sunt frumoşi. nu-i voi abandona. mă voi bucura cu ei.
nu mi-e teamă. aici sunt eu cu toţi oamenii şi cu toată frumuseţea din lume. eu şi cpilul meu.
No comments:
Post a Comment