am dat mâna cu M. e un fel de a spune. de fapt voiam să verific dacă nu cumva era pasăre. oasele lui păreau mai uşoare decât aerul. cuvintele lui se zbăteau ca ca nişte lilieci izbindu-se de zâmbetul meu. o singură dată când a tăcut am înţeles că liniştea ne făcea rău. liniştea lasa realitatea la vedere.
în visul în care M se visa pasăre eu nici nu existam. era un spital prelung din care lipseau doctorii. M făcea prăjituri apoi le împărţea celorlalţi pacienţi. apoi zbura cu aripa ruptă prin acel spital fără scări. mirosea a ciocolată şi a vanilie. toţi pacienţii mâncau prăjituri. doar M înţelegea limba păsării fără aripă.
în general râd prea mult când mi-e teamă. M s-a prins şi se îngrijorează când râd. nu mă pot opri. dar glumele astea sunt vechi. le ştim de o sută de ani.
No comments:
Post a Comment