Sunday, June 28, 2009

capătul lumii undeva

nu ştiu cum să-ţi spun. am devenit transparentă. macii îmi creşteau din carne. cai suri păşteau liniştea mea de fată. aveam un timp rupt pe la mijloc. limitele se răsuceau în spirale. nu ştiu cum să-ţi spun. lumea era o câmpie cu maci. uneori când eram vie sângeram.

am încercat să beau apă. am încercat să respir. am încercat să nu iubesc să mă las în pământ ca o coajă. dar sufletul meu se zbătea ca un animal. sufletul meu a rămas o lighioană oricât m-am rugat oricât am încercat să-l ademenesc întunericul l-a hrănit. moartea l-a hrănit durerea l-a făcut să muşte din mine.

orele se scurg din noi. nu ştiu cine eşti. eşti o tăcere adâncă. eşti cerul de la capătul lumii. un fel de libertate despre care nu se poate vorbi. eşti un sărut închis în trupul meu de lighioană. eşti capătul lumii undeva în peru. capătul lumii undeva.

No comments: