nu mă opresc din numărat. mi-e teamă să-mi mai imaginez ceva. ultima oară m-a rănit mortal o iluzie când s-a spart. cioburile nu aduc întotdeauna noroc.
număr până la infinit. acum e gol în locul infinitului. vomit şi timpul trece mai uşor. saloanele sunt cuprinse de ceaţă. îmi las urmele albicioase pe linoleumul verde. sunt doar 5 degete care pipăie recele. o singură talpă.
pe vremuri cântam în weceu. îmi lipeau un leucoplast pe gură dar eu cântam toată noaptea din altceva. trupul meu era un instrument muzical acordat cu durerea.
am noroc cu tristeţea aceasta. e nouă şi nu are nimic greu în ea. pot să o duc oriunde cu mine. nimeni nu mă întreabă ce e. nici n-aş şti să răspund. e o deflorare aş spune.
No comments:
Post a Comment