mi-e teamă să te trezesc. lumea dispare încet
n-aş vrea să observi nervurile acestui cântec
care se desprinde din tine ca o frunză
tu eşti un copac sau un poet
înspăimântat de trecerea anotimpurilor
n-aş vrea să te trezesc să-ţi arăt moartea
nu pot să-ţi spun că vom trece
tu eşti poet
nu pot să-ţi spun nimic în cuvinte
pielea ta ar exploda sub cântecul aspru al ploii
de aceea ţin în palme liniştea şi te hrănesc cu ea
eşti un poet ca un pământ din care venim
în care ne întoarcem
dar tu nu trebuie să ştii
nimic despre însămânţările noastre
eşti un poet într-o gară pustie
eşti un poet care nu respiră
ci tresare între plecările şi sosirile
umbrelor noastre
ai încercat vreodată să înţelegi apa?
No comments:
Post a Comment