iluzia devenise un ghem. o vărsam în timp ce ea creştea la loc
sufletul meu se umpluse cu şobolani
sufletul meu era un tomberon în care se adunau toate mâţele din cartier
să mănânce resturile.
iluzia îmi rodea viaţa umbra uterul
carnea mea era carnea ei
o alungam dar se poticnea cu ghearele în ochiul meu argintiu
îmi desfăşura coloana vertebrală
o făcea infinită
îmi smulgea copilul din burtă şi-l dădea ciorilor din unele dimineţi
de primăvară
ele trăiau sute de ani
eu muream sute de ani
mâţele schimbau noaptea vieţile între ele
niciodată nu ştiam în zori din care viaţă să mor.
No comments:
Post a Comment