m-ai crede dacă ţi-aş spune că sunt bine?

m-ai crede dacă ţi-aş spune că sunt bine?

mă simt ca o zeiţă înflorind în zid
simt pulsul vieţii amplificat cu tine ca vibraţie
aici între bătăile inimii trece metroul
şi abia asta mă face să simt că trăiesc

sunt nemuritoare până în adâncul fiinţei
îmi răstorn rădăcinile de ciment
îţi compun cântece percutante
sparg dărâm construiesc mă înnoiesc
evit să te nasc
încerc să te compun din urmele albe ale dezastrelor

în oasele mele ceva casant
îmi subminează zborul
scheletele noastre fac dragoste
nemurirea face dragoste
dragostea face dragoste
noi
la capătul lucrurilor care fac dragoste
icnim eliberaţi în acest orgasm din care lumea întreagă iese epuizată

mi-e dor de o câmpie

îmi amintesc lucrurile care nu mor. toate au umbre ciudate
şi seamănă izbitor cu aceşti copii bolnavi
supravieţuitorii avorturilor
sunt eroii mei
sunt nemuritorii care îmbălsămează lumea decedată a celor adulţi

mi-e dor de o câmpie şi de Dumnezeu

îmi împletesc cozile ca o zeiţă ce sunt
îţi dau voie să mă ucizi
o dată
de două ori
de o mie de ori
apoi îţi povestesc cum a fost
tu înnebuneşti
vezi câmpia aceea şi adevărul adevărat
înnebuneşti aşa cum eşti
în pielea goală
cu mine ca o iederă devorându-te