eu trebuie să rezist cântecului. să mă opun vocii care aduce memoria. nimic nu e adevărat. niciodată nu a fost nimic adevărat. aici se produce blocajul. mă simt o maşinărie de rând care funcţionează cu ficţiune.
am primit prea multe sfaturi despre cum ar trebui să arate un poem. cum să le spun că el nu poate să arate nicicum. că e o mare absenţă. e lipsa de altceva. cum să le spun că abia atunci când scriu despre poem în poem spun ceva numai şi numai despre mine.
nimic nu e adevărat.
nici tu nu e .
nici eu nu e.
până şi iubirea e doar în minţile noastre. pot iubi pe oricine. dacă n-ar fi aşa aş iubi-o numai pe femeia care face curat şi pe colegul meu de birou. ei au o consistenţă reală, îmi mătură casa, îmi golesc tomberonul, îmi împrumută un pix când mi se termină pasta, ei cheamă ambulanţa şi-mi aduc portocale spunându-mi glume cu doctori şi cu viagra.
No comments:
Post a Comment